Postări

La ce sunt bune locurile de joacă din Braşov

Imagine
   Presupun că ştiţi deja cât de ,,drag" îmi este locul de joacă pe care Primăria Braşov a binevoit să îl amplaseze in vecinătatea blocului în care locuiesc şi, iată că, după o iarnă ce părea interminabilă, acesta începe să reînvie.   În afara de faptul că groapa de nisip a copiilor este de fapt groapa de nisip a câinilor, a faptului că nu se exercită niciun control asupra orelor de funcţionare a parcului şi nici a modului de utilizare a aparatelor de fitness şi a celor de joacă pentru copii, parcul ăsta mirific pare un izvor nesecat de specimene umane. Vă reamintesc plozii scăpaţi de dimineaţă până seara târziu pe maidan, care urlă ore în şir din toţi rărunchii, înjură şi boscorodesc mai ceva ca la uşa cortului, babetele care îşi suflecă pantalonii în miezul verii ca să îşi bronzeze picioarele crăcănate pe bănci, ,,domnii" care îşi plimbă dimineaţa sau noaptea câinii ce se uşurează pe bănci, tobogan şi orice altceva găsesc, oamenii care îşi pun copiii să urineze (sau nu...

Resturi de iarnă

Imagine
  Încet, încet, chiar dacă însoţită de un vânt tăios şi un soare mai cu dinţi, primăvara îşi face simţită prezenţa. Ieri am renunţat la băscuţă, am încălţat ghete mai subţiri, şi am purtat ochelari de soare.    Însă nu departe de mine, am mai găsit puţină iarnă.  Un cocoş galant.   Valea încă îngheţată.     Şi... uniforma obligatorie- cizmele de cauciuc, neapărat lungi. PS. O primăvară frumoasă şi caldă îmi doresc. Şi vă doresc :)

Ninge ca-n poveşti. Oare?!

  Acum vreo două săptămâni, când era cât de cât uscat afară, dar şi ceva mai cald, nu era bine. Fiindcă nu era zăpadă şi era prea cald. Apoi a venit gerul. Şi-au pocnit pietrele, fiindcă era prea frig. Acum ninge şi cu toată distracţia şi oricât de mult le-ar plăcea bucureştenilor pe pârtie, ţin să fac unele precizări.   Zăpada e frumoasă. Dar e bună o zi, maxim două-trei, atunci, de Sărbători, pentru un plus de farmec. Orice surplus de zăpadă nu e altceva decât o continuă bătaie de cap.   Să încep cu petele de culoare de pe zăpadă. Da, mă refer la urina şi la răhăţeii de câine care tronează mândri pe trotuare, alei de parcuri şi nu numai. Deci, dacă aveaţi de gând să faceţi tumbe în zăpadă sau îngeraşi, think twice .   Mersul, atât per pedes cât şi motorizat, devine un coşmar. Ca să parcurgi o distanţă, chiar si scurtă, pe jos, trebuie să ai antrenament de fitness la zi, bocăncei cu aderenţă bună, şi neapărat pantaloni de schi. Cei care au contracte de deszăpe...

Crăciun fericit!

Imagine
        Dragii mei, chiar dacă o zi a trecut deja, eu vă urez să aveţi un Crăciun binecuvântat, alături de toţi cei care vă sunt dragi, să vă bucuraţi de oamenii din jur şi de cadourile primite, să nu uitaţi să mulţumiţi pentru tot ceea ce aveţi şi să dăruiţi, la rându-vă, ceva, oricât de mic, cuiva căruia îi lipseşte.   Vă reamintesc, ca în fiecare an, că secretul unei sărbători petrecute cu bine constă în moderaţie, aşa că nu vă năpustiţi asupra oalelor cu sarmale, nu înghiţiţi toţi cozonacii deodată, şi nu goliţi absolut toate damigenele cu vin dintr-o sorbitură. Avem acelaşi volum al stomacului ca în restul anului, iar sănătatea e pe primul loc :).   Ah, uitam să vă întreb: a venit Moşu' la voi?

Pregătiri de Sărbători (P)

    Fiindcă peste tot au apărut deja reclamele cu moşi Crăciuni, pachete de sărbători şi reni cu năsucuri roşii, profit de moment pentru a-mi face puţină publicitate.   Dacă vă doriţi nişte decoraţiuni de sărbătoare pentru masa voastră de Crăciun, sau pentru casă, vă invit să vizitaţi chictreatsbyoana.wordpress.com , sau pagina de facebook: https://www.facebook.com/ChicTreatsByOana .    Acolo vă puteţi vedea fotografii ale produselor deja realizate, alege coroniţele care vă plac si personaliza după bunul plac, după care îmi puteţi trimite comanda, pentru ca eu să le meşteresc:).   Spor la curăţenie şi la decorat casa!

Atunci când totul e îngheţat

Imagine
     Nu pot să spun că mă dau în vânt după vremea de afară sau după iarnă, în general, dar trebuie să recunosc că ploaia îngheţată de zilele trecute a creat un adevărat spectacol, în tot griul care s-a lăsat peste oraş odată cu sfârşitul de toamnă. Dacă anul trecut m-am minunat la vederea unor fotografii făcute de un văr, cu înfăptuirile ice rain-ului canadian, anul acesta am avut ocazia să le văd pe viu. Ca să nu vă aşteptaţi la cine ştie ce peisaje, vă spun că am ieşit astăzi doar prin jurul casei, ca să profit de faptul că e încă frig şi gheaţa nu s-a topit.   Un corcoduş care pe timp de vară e cocoşat de prea multe fructe e acum cocoşat de gheaţă.     Nici gardul viu nu a scăpat :).      Cu adevărat spectaculos mi s-a părut pinul îngheţat. Iar faptul că are şi conuri îi adaugă farmec de sărbătoare.   Am găsit şi nişte reminiscenţe de toamnă- frunzele colorate ale unui arţar-, cuprinse în nişte pelicule de ...

Am deschis sezonul de răceli

  De trei zile înghit tot felul de chestii, mai leacuri din bătrâni, mai plicuri de la farmacie, mai remedii a la Dr. Oz, doar-doar mi-o trece şi mie răceala.      Ziua de vineri a debutat fără probleme, însă după-amiază a apărut o răguşeală timidă. Am zis că trece cu puţin albastru de metil (la mine nu funcţionează pastilele cu albastru de metil, ci doar albastrul de metil pur!).    Sâmbătă dimineaţă m-am trezit cu gâtul în piuneze, răguşeală, scârţâială, dă-i cu pastile, dă-i cu albastru de metil, scobeşte şi-o ridichea neagră, pune-i şi-un strop de sirop de arţar, că doar e remediu sigur.   Da, de unde! Sâmbătă seara ajunsesem să stau ghemuită în pat, sub pătură şi cu două perne-n cap, doar-doar n-oi mai simţi disconfortul. Seara, înainte de culcare, iar pastile, iar albastru de metil, iar spray Bioparox (cel mai bun prieten al meu, încă din copilărie).      Duminică dimineaţă m-am trezit de parcă nu aş fi dormit deloc. Ochii me...