Postări

Crăciun fericit!

Imagine
        Dragii mei, chiar dacă o zi a trecut deja, eu vă urez să aveţi un Crăciun binecuvântat, alături de toţi cei care vă sunt dragi, să vă bucuraţi de oamenii din jur şi de cadourile primite, să nu uitaţi să mulţumiţi pentru tot ceea ce aveţi şi să dăruiţi, la rându-vă, ceva, oricât de mic, cuiva căruia îi lipseşte.   Vă reamintesc, ca în fiecare an, că secretul unei sărbători petrecute cu bine constă în moderaţie, aşa că nu vă năpustiţi asupra oalelor cu sarmale, nu înghiţiţi toţi cozonacii deodată, şi nu goliţi absolut toate damigenele cu vin dintr-o sorbitură. Avem acelaşi volum al stomacului ca în restul anului, iar sănătatea e pe primul loc :).   Ah, uitam să vă întreb: a venit Moşu' la voi?

Pregătiri de Sărbători (P)

    Fiindcă peste tot au apărut deja reclamele cu moşi Crăciuni, pachete de sărbători şi reni cu năsucuri roşii, profit de moment pentru a-mi face puţină publicitate.   Dacă vă doriţi nişte decoraţiuni de sărbătoare pentru masa voastră de Crăciun, sau pentru casă, vă invit să vizitaţi chictreatsbyoana.wordpress.com , sau pagina de facebook: https://www.facebook.com/ChicTreatsByOana .    Acolo vă puteţi vedea fotografii ale produselor deja realizate, alege coroniţele care vă plac si personaliza după bunul plac, după care îmi puteţi trimite comanda, pentru ca eu să le meşteresc:).   Spor la curăţenie şi la decorat casa!

Atunci când totul e îngheţat

Imagine
     Nu pot să spun că mă dau în vânt după vremea de afară sau după iarnă, în general, dar trebuie să recunosc că ploaia îngheţată de zilele trecute a creat un adevărat spectacol, în tot griul care s-a lăsat peste oraş odată cu sfârşitul de toamnă. Dacă anul trecut m-am minunat la vederea unor fotografii făcute de un văr, cu înfăptuirile ice rain-ului canadian, anul acesta am avut ocazia să le văd pe viu. Ca să nu vă aşteptaţi la cine ştie ce peisaje, vă spun că am ieşit astăzi doar prin jurul casei, ca să profit de faptul că e încă frig şi gheaţa nu s-a topit.   Un corcoduş care pe timp de vară e cocoşat de prea multe fructe e acum cocoşat de gheaţă.     Nici gardul viu nu a scăpat :).      Cu adevărat spectaculos mi s-a părut pinul îngheţat. Iar faptul că are şi conuri îi adaugă farmec de sărbătoare.   Am găsit şi nişte reminiscenţe de toamnă- frunzele colorate ale unui arţar-, cuprinse în nişte pelicule de ...

Am deschis sezonul de răceli

  De trei zile înghit tot felul de chestii, mai leacuri din bătrâni, mai plicuri de la farmacie, mai remedii a la Dr. Oz, doar-doar mi-o trece şi mie răceala.      Ziua de vineri a debutat fără probleme, însă după-amiază a apărut o răguşeală timidă. Am zis că trece cu puţin albastru de metil (la mine nu funcţionează pastilele cu albastru de metil, ci doar albastrul de metil pur!).    Sâmbătă dimineaţă m-am trezit cu gâtul în piuneze, răguşeală, scârţâială, dă-i cu pastile, dă-i cu albastru de metil, scobeşte şi-o ridichea neagră, pune-i şi-un strop de sirop de arţar, că doar e remediu sigur.   Da, de unde! Sâmbătă seara ajunsesem să stau ghemuită în pat, sub pătură şi cu două perne-n cap, doar-doar n-oi mai simţi disconfortul. Seara, înainte de culcare, iar pastile, iar albastru de metil, iar spray Bioparox (cel mai bun prieten al meu, încă din copilărie).      Duminică dimineaţă m-am trezit de parcă nu aş fi dormit deloc. Ochii me...

Succint, despre alegeri

  Deşi m-au ars degetele să scriu câte ceva legat de campania electorală şi m-am abţinut, din dorinţa de a nu mă împlica în polemici şi dezbateri inutile, astăzi nu pot să nu scriu măcar câteva rânduri despre alegerile prezidenţiale.   Pe de-o parte, peVictor Ponta nu îl suport. Mă enervează felul în care se adresează oricui şi oricum, indiferent de vârstă, tonul mai mult obraznic decât ironic, precum şi faptul că s-a bătut neîncetat cu pumnii în piept că a scos ţara din criză. Cu toţii, sau aproape toţi ştim că cei care au scos, de fapt, ţara din criză (dacă a ieşit, într-adevăr...) au fost oamenii care au muncit şi au plătit impozite. Că pe lângă astea, am mai cotizat cu ceva mărunţis şi în campania electorală, asta e o altă poveste. Vom vedea la anul pe unde va scoate Guvernul şoseta când va fi nevoie de bani.   Pe de altă parte, Klaus Iohannis mi-e indiferent. Nu mi se pare nici grozav, nici rău. Însă prostia care îl va costa, în cazul în care se va dovedi a fi un...

În culori de octombrie

Imagine
  Acum aproape o lună, cand v-am arătat cum îşi făcuse toamna intrarea în scenă, de-abia venise un pic frigul, Soarele stătea ceva mai mult pe cer (apropo, numai pe mine mă îngrozeşte schimbarea orei săptămâna viitoare?), iar frunzele nu erau pe punctul de-a pica din copaci.   Toamna asta au fost multe brânduşe, poate mai multe decât am văzut în anii anteriori, toamna şi primăvara laolaltă.   În fiecare toamnă îmi place tare mult coloritul nucilor atinşi de brumă. Acum, aproape toţi nucii din sat şi-au pierdut frunzele.  Tablou de toamnă, cu ultimele bugle de fân şi biserica din sat, în fundal.   Una dintre curţile mele preferate din sat, cu a ei fântână veche şi sute de flori. Nucile, plăcere de toamnă.

Deja toamnă

Imagine
  Oricât de mult m-aş încăpăţâna cu optimismul meu legat de vara eternă, nu pot să nu recunosc că a venit deja toamna. Şi se simte.   De dimineaţă, roua e atât de groasă încât pare aproape brumă. Soarele răsare mai târziu, şi nu mai arde cu putere. Pădurea a început să îşi schimbe culoarea şi se joacă cu pete de arămiu şi galben. Norii se-mbulzesc, soarele dă din coate ca să îşi facă loc dintre ei, vântul foşneşte şi el prin pădurea din spatele casei. Curând se înserează, soarele nu mai ajunge la dealul acela mare, unde pasc văcuţele vara, ci se ascunde undeva mai aproape. Totul în jur devine rece, e nevoie de un pulover ca să mai zăboveşti prin curte.   Căpiţele adevărate sunt doar o amintire de-astă vară. Acum există doar nişte încercări de căpiţe, din otavă. Piliştea se colorează de la o zi la alta. Brânduşele de toamnă. Şi bucheţelul pe care l-am împărţit deja mai multor persoane dragi:) .