Simplu, Oana

  Nu am avut ce face astă seară, şi pentru că eram obosită fiindcă scrisesem câteva ore fără întrerupere la disertaţie, m-am aşezat în pat şi am dat drumul la televizor. Şi, în mod evident, mi-am amintit de ce nu mă uit de regulă la televizor.      Am încercat, aţi remarcat şi voi, dacă mă urmăriţi cât de cât, să nu mai fiu rea cu nimeni. Să nu mai scriu decât despre lucrurile bune, iar în loc să mă enervez pe campania electorală pentru europarlamentare (apropo, cele mai jalnice bannere mi se par cele ale PSD: ,,Mândru că sunt român!" Cu cine, cu Ponta în barcă?) am preferat să pun trei poze şi să scriu trei rânduri, doar-doar vă distrag atenţia de la prostiile cotidiene.   Insă astă seară m-am enervat, inevitabil, când l-am văzut, greţos şi guşat, pe Ponta, în Mehedinţi, acolo unde falnic şi de-abia putându-se apleca din cauza burţii, şi-a-ncălţat cizmele de cauciuc şi-a pornit, de asta dată, prin apă, la sinistraţi.   Dedesubtul imaginilor, scris ...

  Toată ploaia din ultimele săptămâni a adus şi ceva bun. Totul a înmugurit, înflorit şi înverzit. Nu ştiu vouă, dar mie, în fiecare iarnă, mi se face-un dor nebun de verde, de plimbări pe uliţă privind la cum se schimbă nuanţele de verde din primăvară şi până toamna, când trec la culori pământii.   Săptămâna asta am făcut două-trei plimbări, pe uliţele satului, ca să-mi satur pofta de verde primăvăratic. E verdele acela proaspăt, care emană viaţă şi regenerare.   Tot satul e năpădit de păpădii. Ca-n fiecare an, trec de la galben la pufuleţii aceia care zboară prin aer, şi le dau dureri de cap celor alergici... Vin şi oile la munte... Păpădii pe malul lacului. Flori din grădina bunicii.   Piliştea a înverzit şi ea :)   Răţuştele la plimbare.   Flori de măr. Toate verzi şi frumoase, dar acolo sus e o zăpadăăă! Să aveţi o săptămână uşoară şi minunată, dragii mei!

 Îmi cer scuze că nu am apucat să vă urez un Paşte fericit anticipat, însă zilele astea am avut tot felul de preocupări relaxante, care să mă ajute să mă bucur de sărbătoare.   Sper că şi voi sunteţi liniştiţi, că vă petreceţi Pastele alături de oamenii pe care îi iubiţi, că nu aţi făcut excese gastronomice, sau, dacă le-aţi făcut, să fi fost vorba doar de cadouri, sau de iepuraşi din ciocolată :).   Astăzi am luat masa în familie, şi cu ocazia asta am şi tăiat tortul pentru ziua mea, fiindcă în 6 aprilie era încă post.      Vă doresc să aveţi şi mâine o zi frumoasă, de care să vă bucuraţi din plin. V-am mai spus: sărbătorile mari, ca orice minune, durează doar trei zile!  

... sâmbătă a fost ziua perfectă de primăvară. Prima în care am purtat prin curte tricou cu mânecă scurtă şi pantaloni scurţi. Prima în care am grădinărit şi am plantat flori, liliac, şi zmeură. Prima zi in care am văzut berzele, pe care nu le mai văzusem de la sfârşitul lui august, când le-am fotografiat luându-şi ,,la revedere" în formaţie. (Apropo de berze, am mai citit ceva extrem de simpatic despre ele azi-dimineaţă: povestea de dragoste dintre două berze din Croaţia .)   Ziua de sâmbătă a fost şi imortalizată:   Cald, cald, dar sus pe munte e zăpadă.   Bumbişorii din curtea bunicii.   Trintzi-flintzi, care ne pregăteşte nişte pui, ca să avem ce smotoci la vară :)   Avantajul de a avea urzicile lângă curte.   Motanul unor rude, lâncezind la soare.     Checul lui tanti Vio. Nu ştiu dacă am avut onoarea să vă povestesc despre tanti Vio. După bunica, ea e cea mai drăguţă persoană pe care o cunosc în Dobârlău. ...

  Având ceva de rezolvat acolo, şi traversând cocina curtea Spitalului Judeţean de Urgenţă Braşov, am dat peste această pancartă, în legătură cu sensul căreia mi-ar plăcea să primesc informaţii:   Nu am reuşit să îmi dau seama menirea ei, însă, judecând după tonele de mizerie adunate în curtea Spitalului, mă gândesc că serveşte adunării acesteia.    În altă ordine de idei, mi se pare de-a dreptul nesimţit că infirmierele, brancardierii şi alte zeci de persoane freacă menta, stând la ţigări, cafele sau spărgând seminţe (sau îţi cer şpagă în momentul în care trebuie să scoţi pe cineva din spital, în scaun cu rotile), când ar putea foarte bine să organizeze o campanie de salubrizare a curţii, care arată mai rău decât o ghenă de gunoi: tufişuri neîngrijite, năpădite de buruieni, pubele rupte şi smulse de la locul lor, bănci împuţite, trotuare rupte.   Să nu uităm totuşi că vorbim de împrejurimile unui spital, unde ar trebui ca totul să fie bec de...

  De multe ori se întâmplă, ca în goana după locuri noi de explorat, să uităm de cele apropiate casei noastre. La fel mi s-a întâmplat mie, care deşi ma simt braşoveancă, nu am ajuns niciodată pe Dealul Melcilor, care, culmea, e la 10 minute distanţă de strada mea.   Asta până sâmbătă, când, alături de un grup vesel, am pornit pe cărări deocamdată vag înverzite, dar presărate cu tot soiul de flori de primăvară, până în vârful Dealului. Şi nu mi-a părut rău, semn că ar trebui să încercaţi şi voi o plimbare până sus de tot- nu durează decât 2 ore şi puţin. Singurul inconvenient este mizeria făcută de ,,grătaragii" şi alte specimene, pe cărarea care duce până la pădurea propriu-zisă, deci pe o distanţă nu foarte mare. În rest, numai de bine- aer curat, peisaj care merită fotografiat, şi... poftă de mâncare şi de somn după plimbare :). Viorele. Indigo. Buchet de primăvară.  A înflorit floarea Paştelui! Viorele, din nou. Prive...

  Cum s-a topit zăpada, cum au apărut articole, ştiri, blogăreli, pe o temă deja clasică: rahatul câinilor. Am scris şi eu, nu demult, despre acest subiect , nu vreau să revin. Există destul rahat, sub toate formele şi texturile, pe trotuarul din faţa blocului ca să îmi mai doresc să scriu despre el.       Într-un articol dedicat rahatului de câine, citit zilele trecute, autorul credea că, la fel cum nu aşezi copilul pe trotuar pentru a-şi face nevoile, aşa nu ar trebui să laşi nici câinele să îşi facă nevoile pe oriunde şi oricum.   Îl contrazic. Faptul că am un parc în faţa blocului, unde văd chiar şi imposibilul, mă îndreptăţeşte să afirm că nici părinţii de copii nu sunt mai puţin nesimţiţi decât stăpânii de câini.   Să mă explic. S-a împământenit, printre cei care frecventează parcul, ca un colţ al acestuia, care, culmea, e colţul dinspre blocul meu, să fie folosit drept latrină. Acolo, părinţii cu copii, sau chiar copiii singuri, nedresa...