Simplu, Oana

      Faptul că uneori ni se iau lucruri, ne părăsesc oameni, sau nu ni se recunosc drepturi ne face adeseori să ne revoltăm. Însă de multe ori primim- daruri, oameni, recunoştinţă şi înţelegere- şi uităm să mulţumim.   Aşadar, dragii mei, să vă amintiţi, măcar acum, de Craciun, să adresaţi câte un ,,mulţumesc!" oamenilor care vă împlinesc viaţa, care vă iubesc, care vă dăruiesc din timpul lor şi din sufletul lor zi de zi.   E cel mai frumos cadou pe care îl puteţi oferi!   Nu-mi rămâne decât să vă doresc un Crăciun fericit, alături de toţi cei pe care îi preţuiţi, iar singurele excese pe care le faceţi să fie bucuria şi dărnicia!

  Al meu e gata de ieri- frumos şi arătos, împodobit în tonuri reci, conform cu vremea de afară:)

  Sunt aproape convinsă că majoritatea oamenilor, atât de prinşi în tevatura premergătoare Crăciunului, nu a observat ce zi minunată a fost astăzi. Friguroasă, ce-i drept, dar superbă din perspectiva spectacolului oferit de chiciură:   Eh, ce ziceţi?

  Ca în fiecare an, de ceva vreme încoace, mă gandesc ce Doamne iarta-mă or face românii cu atâta mancare pe care o cumpară de Sărbători.   Îi vad pe viu, sau pe la televizor, atunci când nu mi-e silă să îl deschid, cum cumpără de toate, de parcă maine ar veni foametea, şi ar fi nevoie de provizii pentru nu ştiu câte luni.    Într-o zi, ieşisem pentru un sfert de oră până la un magazin din apropiere, ca să cumpăr pâine (deşi eu nu mănânc decât foarte puţină spre deloc) şi nişte fructe. La raftul de pâine am dat peste un individ care aproape desfacea toate pâinile ca să vadă care e mai grozavă, de parcă ar fi cumpărat-o pentru o viaţă! La fructe, omor mare între nişte cucoane, venerabile ca vârstă, care răsturnau, rupeau, trăgeau şi împingeau de nişte lădiţe cu clementine. Îmi amintesc că am nevoie de o cutie de bomboane, pentru ziua unei cunoştinţe. La raftul cu pricina, aproape toate cutiile de bomboane, praline, trufe şi alte cele erau rupte, sfâşiate sau desigil...

  Dat fiind faptul că atât eu cât şi maman suntem răcite cobză, ţambal sau cum vreţi să-i spuneţi, maman s-a văzut nevoită acum vreo oră să iasă din casă până la farmacia din colţ, pentru noi provizii de medicamente.   Când se întoarce, se întoarce nervoasă, fiindcă a trebuit să baleteze, practic, pe trotuarul din faţa blocului, pentru că era plin de, mă scuzaţi, rahat.   Dar nu rahat turcesc, să ne înţelegem! Rahat de-al câinilor cucoanelor şi imbecililor care îşi plimbă de cu zori potăile zoioase prin faţa blocului.    Nu am nimic cu câinii, oricine mă cunoaste ştie că ador animalele, dar am ce am cu nesimţirea stăpânilor de câini.   Mi se pare inadmisibil ca să fiu trezită de vocile stridente ale unor cucoane care îşi aduc la ora 6 dimineaţa potăile la wc-ul public din faţa blocului. Plimbă-ţi animalul, strânge-i rahatul, dar nu semnaliza!   Mi se pare intolerabil ca nişte personaje să îşi elibereze câinii ca să îşi facă nevoile în locul de ...

  Azi-dimineaţă, la cafea, am remarcat că, aşa cum era de aşteptat, ploaia de azi-noapte a scuturat toate culorile de toamnă, lăsând în urmă doar vişiniul putred al ramurilor dezvelite de frunze.   Din fericire, aseară am avut o oră liberă, în care m-am plimbat şi am surprins ultima zvâcnire de arămiu tomnatic :).          Tot ce a mai rămas în urmă sunt frunzele aproape putrezite...

  Pare ciudat, mai ales că în urmă cu vreo 9 zile ningea de mama focului, însă vremea şi-a revenit, cu un spectacol de soare şi culoare aruncată pe frunzele copacilor.   Pentru ca frigul îşi mai face de cap doar noaptea, ieri am decis sa profităm. Aşadar, am muncit mult, însă am avut puţin timp şi pentru admirat una, alta.      Ieri am cules TOATĂ viţa-de-vie a bunicii. Nu mai spun ce bine s-au simţit oasele mele astăzi.   După cinci ore petrecute sus, pe scară, a venit şi răsplata. O masă de post, cu paine de casă, zacuscă şi dulceaţă de cireşe făcute de bunica.      Am prins şi 10 minute libere, ca să mă plimb pe uliţă.   Din grădina bunicii se vede toamna.    Concluzia? Dragilor, nu mai pierdeţi timpul, profitaţi cât puteţi de zilele astea frumoase. Nu-mi place să fiu cobe, dar parcă văd că peste vreo săptămână, două, vine iar zăpada...