Simplu, Oana

  Demult spuneam eu că astenia nu are cum să existe (cel puţin în cazul meu) primăvara. De ce aş fi astenică primăvara, când totul e frumos, e soare, ziua are tot mai multe ore, înmuguresc copacii, cântă păsărelele şi totul în jur parcă râde cu viaţa? De ce nu e astenie de toamnă?   Ei bine, zilele trecute citeam un articol despre... astenia de toamnă. Exista, într-adevar (nu sunt eu nebună), iar eu întrunesc toate simptomele.   Mi-e somn mereu, sunt indispusă, nu am poftă de nimic, am impresia că nu mă odihnesc, deşi îmi respect (as usual) programul de somn, şi mănânc mult.   Mda, probabil că au uitat să menţioneze printre simptome şi lipsa acută de inspiraţie, care mă face să închid în mine orice idee, pentru că am impresia că nu o pot transpune în realitate.    Mă topeşte un dor de vară, şi parcă ziua de ieri, şi cea de azi mi-au făcut în ciudă. A fost atât de cald, de soare şi frumos, încât îmi venea să plâng la gândul că peste vreo lună-două...

  Ieri am citit ce am scris anul trecut, la sfârşitul verii. Dacă vreţi să (re)citiţi şi voi, găsiţi aici . Nimic nu s-a schimbat. Iubesc vara din tot sufletul meu, cu aerul ei fierbinte şi cu nopţile dormite cu fereastra larg deschisă. O iubesc pentru seninul de dimineaţă, pentru stelele presărate în întunericul fiecărei nopţi, pentru Soarele care m-a bronzat şi vara asta, pentru bălăcelile de care mi-e un dor teribil iarna.   Cu toată dragostea mea pentru vară, nu am putut să îi împiedic plecarea nici anul ăsta. Aşa că, azi-dimineaţă m-am trezit în septembrie.   Toate bune şi frumoase, dacă nu ar fi fost o zi mai ocupată şi plină de activităţi decât una obişnuită. Acum, înspre seară, am primit un pachet de toată frumuseţea, de la mamaia mea (e, de fapt, sora bunicului meu) de la Tulcea. Ca în fiecare an, au ajuns la mine plăcintele ei dobrogene, cu brânză de capră şi mărar, invelite în aluat simplu, încreţit, mai bune decât orice gustare de pe lumea asta. Şi, chiar...

  Dacă ar fi să mă întrebaţi ce anume aş mânca încontinuu vara, aş răspunde bruschete cu roşii, mozzarella şi busuioc, dovlecei, şi pepene. Însă la partea de desert, ceea ce aş putea mânca în cantităţi infinite sunt găluştele.  Cu prune sau corcoduşe, aşa cum făceau saşii, pe vremuri :).

 În fiecare dimineaţă, berzele din preajma comunei se adună pe pajişte, la "vânătoare" de broscuţe şi şoareci:). Nu ştiu dacă v-am spus, dar berzele sunt o slăbiciune de-ale mele. Sunt atât de mari, şi totuşi atât de graţioase, încât nu ai cum să nu le iubeşti. Ţin minte că, atunci când eram mică, fiind în vacanţă la Valea Nucarilor, prin septembrie am văzut stolurile de berze zburând către ţările calde. De atunci nu am mai avut onoarea asta, însă îmi place ca de fiecare dată când trec pe lângă case ce au cuiburi de berze să le privesc îndelung.   Chiar dacă suntem de-abia în august, bunicul a strâns deja recolta de ceapă şi usturoi. Seceta nu le-a lăsat să crească mai mult, însă arată superb împletite:). Piliştea, muntele din spatele casei mele. E superb şi impunător din orice unghi l-ai privi. Oamenii gospodari se aprovizionează cu fân pentru iarnă.   Apusul de sâmbătă seară. Nu cred că e nevoie de cuvinte.

Azi-dimineaţă, stând cu ai mei la o cafea, am făcut constatarea că astăzi, deşi e de-abia 1 august (uf, când o fi trecut vara pe trei-sferturi deja?!), pădurea are nuanţe accentuate de septembrie târziu.         În rest, toate bune şi frumoase. Aştept din nou canicula, căci mi se pare că e suspect de frig afară, mai ales noaptea.

  La Palatul Buckingham a avut loc un banchet găzduit de familia regală în cinstea Jocurilor Olimpice. Printre Michelle Obama, Regina Elisabeta a IIa şi diverşi demnitari din ţările participante la Olimpiadă, iată şi mândrii reprezentanţi ai tărişoarei noastre.    Ştiţi cum e, într-un buchet de trandafiri, chiar dacă au si ei spini, tot se deosebesc mărăcinii. Eh, uite tot cam aşa s-au deosebit şi-ai noştri de restul lumii prezente la Londra- Victor Ponta, într-un constum şifonat, care pare mai degrabă pijama de noapte (nu are nicio importanţă preţul costumului, dacă nu ai auzit de fierul de călcat e tot degeaba), Daciana, ştearsă şi banală, mai urât îmbrăcată şi decât dacă ar merge la piaţă să îşi facă aprovizionarea cu murături.   Aş vrea să fi spus macar că sunt ai noştri, cu ei defilăm, însă mă abţin...

1. Mi-e scârbă să deschid televizorul. 2. Mi-e silă să îmi găsesc în fiecare dimineaţă cutia poştală plină cu mizerii USL-iste, despre cum arată un buletin de vot, şi cum trebuie aplicată ştampila, evident, pe DA. 3. Mi-e ruşine mie să văd oameni în toată firea, poate şi de-o vârstă cu bunicii mei, împărţind pliante, fluturaşi, mergând cu placarde în mâna pe stradă, împărţind în stânga şi în dreapta nişte ziare în care nici nu vreau să ştiu ce scrie, deşi azi-dimineaţă îmi fusese oferit unul. 4. Azi-dimineaţă, mă îndreptam spre bunici, însă am deviat drumul ca să intru să le cumpăr îngheţată de la un supermarket din apropiere. Mă întâlnesc cu o doamnă în vârstă, cunoştinţă de familie, pe care o ştiu de când m-am născut. Vorbim ce vorbim, şi când întorc capul la dreapta văd două femei (pe care le cunoşteam), urland pe stradă şi oprind oameni şi maşini (căci în apropiere era o trecere de pietoni), ca să le ofere materiale anti-Băsescu. Continuând discuţia, lângă noi apare o ...