Simplu, Oana

  Nu încep nicio campanie de ecologie, fiţi pe pace. Doar că am văzut atâta verde în juru-mi weekend-ul acesta, încât mi-e greu să nu îl arăt şi altora.      Ochi de mac.   E cel dintâi an, după mulţi alţii de încercări, mutări şi strămutări ale tufelor de bujori, când toate îmbobocesc. Săptămâna viitoare sper să vă arăt poze cu ele înflorite, roz şi parfumate.      Piliştea, masivul din spatele casei, e şi el, în sfârşit, verde.     Din florile astea rozalii şi parfumate, dacă nu dă grindina zilele viitoare, aşa cum tot anunţă marii experţi meteorologi, vor ieşi cele mai bune mere de vară. Nu-s ale mele, ci ale vecinului. Şi oricum, chiar dacă aş avea merii mei, tot fructele vecinilor sunt mai gustoase şi prezintă mai mult interes. Aşa fac toţi copiii., eu de ce m-aş lăsa mai prejos? Verdele, parfumul florilor de măr, praful ridicat de maşini, soarele care mi-a rumenit pielea, apa în care m-am bălăcit, pisicile vecinilor pe care ...

  Astăzi, pe la prânz, eram într-un centru comercial şi am intrat să iau o revistă de gastronomie. În faţa mea mai era o femeie, eu stăteam cuminte cu revista în mână şi mă mai uitam împrejur ca să mai văd ce şi cum. Lângă mine apare o individă, de vreo douzecişiceva de ani, după vestimentaţie ospătăriţă/chelneriţă sau ceva de genul. I-am dat revista vânzătoarei, când să scot portofelul, văd că individei de lângă mine, care îşi scosese şi ea nişte bani din buzunar îi cade o bancnotă. În vreme ce îi achitam vânzătoarei preţul revistei, îi şi spun individei că i-au scăpat nişte bani din mână. Mă priveşte ca o vită încălţată, se apleacă şi îi ridică, se mai uita încă o dată, cu o privire de parcă i-aş fi spus cel puţin să-şi culeagă creierul neted de pe jos. Ies din magazin.    Românii ăştia au un comportament... ceva de speriat. Mă gândesc că în momentul în care i-am spus că i-au scăpat banii, i-am făcut un bine, pentru că, din câte ştiu eu, banii nu cresc prin copaci. C...

  Pentru că face ce face, şi ploaia asta insistă să ne strice mai toate zilele în ultima vreme, astăzi vreau să vă distrag de la griul ei anost. Am ales cea mai colorată şi mai primăvăratică modalitate cu putinţă- florile din Braşov.     Cea mai colorată terasă. Nu ştiu cum face doamna care o deţine, însă în orice anotimp ai trece pe langă casa ei, vezi şi te delectezi cu flori şi culori. Acum are panseluţe şi petunii, toamna are foarte multe crizanteme, în toate culorile.     În faţa Consiliului Judeţean şi a Instituţiei Prefectului e un rond bogat-bogat de lalele colorate. Cu toată multitudinea de lalele, nu am putut să nu observ drapelul SUA, arborat cu fundul în sus. Dacă ştie cineva ce caută el, de fapt, acolo, vă rog să-mi daţi de ştire, că sunt curioasă.     Lalele şerpuind de-a lungul aleii principale a Parcului Titulescu.   Şi mai multe lalele străjuiesc statuia lui Nicolae Titulescu.    Fără sfârşit.     ...

  Încă de când erau doar patru la număr, şi eram de-abia în aprilie, mă tot gândeam când o fi trecut atâta timp din anul acesta.    Acum vreo două săptămâni discutam cu un coleg de facultate aceeaşi chestie, iar ieri, la coafor, nişte tanti discutau şi ele tot despre timpul ăsta care curge parcă mai repede ca niciodată.   Cel mai interesant mi se pare că sâmbătă am vorbit cu un nene să vină să-mi excaveze nişte pamânt şi să-mi mute nişte pietriş prin curte, şi am stabilit că ne auzim miercuri. Astăzi nu-mi venea să cred că trebuie să îl sun deja...   Partea cea mai proastă e ploaia de afară, care mă cam împiedică să îmi mut pietrişul şi să umplu nişte şanţuri cu pământ, ca după aceea să pot ara o bucată de grădină, ca să pot semăna toate cele trebuincioase în gradină. Răsadurile de roşii stau şi acum cuminţi şi destul de mărişoare deja, pe pervazul ferestrei, şi dimineaţa, atunci când le deschid fereastra, că să se aclimatizeze, au mireasma aceea plăcută de roşi...

  ... e atins atunci când mi-e greu să mă duc până la coafor. De regulă, atunci când am o zi proastă-proastă, mă refugiez la coafor. E frumos acolo, cu doamne cu căşti pe cap, sub care se întrezăreşte câte o culoare turbată de vopsea de păr, cu şuviţe blonde detestabile sau cu sprâncenele maglavaisuite în aceeaşi nuanţă, doamne care vorbesc câte-n lună şi-n stele, şi îţi cer părerea chiar dacă e prima oară când te văd la faţă.    La coafor e frumos, nimeni nu te cunoaşte, înafară de coafeză, căreia nu te simţi niciodată obligată să îi povesteşti despre tine mai mult decât vrei. La coafor aş putea sta o zi întreagă. Nu mai povestesc de felul în care coafeza se joacă cu foarfeca şi pieptenele în părul  meu lung. Îmi place să număr bigudiurile din raftul de lângă oglindă, să vorbesc despre fixativ şi gumă de păr, atunci când problemele mele adevărate sunt altele.   Dar da, am ajuns să îmi fie greu să mă duc la coafor. De câteva zile trăiesc senzaţia că mă apropii ...

  În ultimele săptămâni am avut un comportament care mi se pare copleşitor chiar şi mie. Sunt extrem de uşor de aprins, incisivă şi foarte certăreaţă. Mi-au căzut victime chiar şi persoane cu care nu aveam mai nimic de împărţit, dar care au avut ghinionul să se afle în preajma-mi exact când aveam nevoie să-mi vărs veninul.      Astăzi seară, după ce toată ziua am stat şi am bolit, parcă, în pat, ieşisem un pic din casă ca să rezolv nişte probleme cu nişte acte (bleah!), când am primit un telefon-supriză de la o nepoată dragă mie. Cea mai dragă dintre toţi. Ea şi familia ei veneau la Braşov. Rudele mele ieşene vin la Braşov. Da, ce nu v-am spus niciodată că sunt pe un sfert moldoveancă de la Iaşi? Ei bine, aflaţi acum. Într-o oră şi vreun sfert, chiar dacă am alergat prin oraş şi prin casă ca nebuna, ca să pregătim masa şi toate cele, am fost gata să întâmpin musafirii. Mi-au lipsit. Îmi lipsesc oamenii ăştia mult. Îmi lipsesc pentru că sunt buni şi calzi. Îmi l...

  Dragilor, tare aş fi vrut să ajung să vă scriu rândurile astea ceva mai devreme, ca să le puteţi citi în tihnă, însă în ultimele zile nici eu nu mai ştiu ce am făcut şi ce n-am făcut. Cu toată aglomeraţia de activităţi, însă, au fost plăcute, la fel cum sunt toate zilele premergătoare unei sărbători-minune, care ţine 3 zile.    Am copt cozonaci, aşa cum v-am povestit data trecută, am (re)făcut curaţenie, am pregătit decoraţiunile, m-am agitat cu felurile de mâncare şi prăjiturile pentru musafirii de mâine, ce să mai, am fost o casnică... sau aproape casnică.    Astăzi am colorat ouăle de Paşte, am pregătit un pandişpan, jumătate umplut cu rubarbă, jumătate cu prune conservate în zahăr, dar am avut timp să mă şi plimb. E tare frumos afară, dacă aţi avea şansa să ieşiţi să vă plimbaţi măcar jumătate de ceas, v-aţi încărca cu o tonă de energie, căci, după părerea mea, e prima zi de primăvară adevărată.    Cu ocazia aceasta, vă doresc să aveţi un Paşt...