Postări

Sunt pe calea cea bună

  Mai am doar două examene, dintre care unul nu e greu, ci e de coşmar.  Momentan am scăpat de Codul Penal de pe noptieră, acum cremele, Sony Walkman-ul şi dopurile antifonice şi-au reluat locurile de cinste, însă de mâine camera îmi va fi cotropită de Teoria generală a obligaţiilor. Vă zic sincer, materie mai frumoasă decât asta nu există pe tot Pământul.   În altă ordine de idei, mâine, chit că mai e o săptămână până la mirificul examen şi n-am învăţat decât 30 din cele 600 de pagini, nu fac nimic altceva înafară de a-mi mai cumpăra nişte mărgele, pentru că acum, vara, trebuie câte un şirag pentru fiecare zi:D. Am zis vară? Vară pe naiba! Azi după-amiază a plouat în aşa hal, încât nici ştergătoarele nu mai făceau faţă. Deh, mă încălţasem eu cu o pereche de pantofi noi, şi trebuia să fie udaţi.  Noroc că a fost relativ cald, deşi am mai văzut specimene încălţate cu cizme overknee şi geci groase, de iarnă.  Nu mai lungesc vorba, eu mă duc la o îngheţată,...

Înşelăciune

Imagine
  De asta acuz vremea de afară.     Ieri seară, după o ploaie scurtă, de câteva picături bătute în fereastră, albastrul cerului ieşise la iveală, printre mulţi nori albi şi pufoşi, iar apusul l-a transformat în ceva cu totul portocaliu şi sublim. Cum să nu fie aşa, după atâtea şi atâtea zile în care n-am văzut rază de lumină?!   Azi-dimineaţă, aproape tot cerul era albastru. Soarele n-a apucat să strălucească, din cauza norilor care se adunaseră buluc, tocmai înspre răsărit.   Doamnă Vreme , nu vi se pare că vara e cam scurtă ca să ne duceţi de nas cu câte-o rază de soare pe zi, şi pe lângă asta să o tineţi într-una cu capricii de copil mic? Mai sunt doar două luni de vară, iar eu am pierdut deja două săptămâni de bronzat. Gândiţi-vă la asta.

Cina de sâmbătă seară

Imagine
   Un pic de gorgonzola, şi o salată Caprese , pentru care nu aveţi nevoie de nimic complicat: nişte mozzarella, câteva roşii coapte, oregano, şi ulei de măsline. Ah, era să uit- şi o sticlă de vin bun.   Poftă bună!

Mă enervaţi!

  Da, voi ăştia care tineţi cu tot dinadinsul să-mi faceţi program!   Hai să ne înţelegem. Când zicem că facem ceva, facem. Când zicem când facem, atunci facem. Nu ne apucăm şi sunăm lumea, o înştiinţăm, o deranjăm din altele, doar de dragul de a ne da importanţi.   Clar?!?!?!

De seară

  Nici n-a venit bine frigul, şi eu deja sunt ipohondră. Azi am băut ceai fierbinte cu multă lămâie, şi am înghiţit pastile. Da, de teama unei răceli. Şi parcă simt nişte cuie în gât, deşi nu obişnuiesc să-mi fac de cap cu prea multă îngheţată ori băuturi reci, pentru că ştiu ce m-ar aştepta cu amigdalele.   Pe cât a fost de frumos săptămâna trecută, pe-atât de urât e acum. Plouă fără întrerupere de câteva ore bune, aerul e umed, însă pereţii casei conservă încă plăcuta căldură a zilelor trecute, în pofida ferestrelor mai mereu deschise. Azi am fost nevoită să port pantofi, şi m-am ales cu o bătătură de toată frumuseţea; haine, în mai multe straturi decât zilele trecute, şi umbrelă. Urăsc umbrelele. Urăsc să port umbrelă- e ca şi cum aş chema ploaia.   Lumea arăta destul de amuzant astăzi- o individă avea o fustă lungă, din in, şi cizme de iarnă, tip bocanc, cu picioarele albe şi goale. Mai toată lumea purta câte-o fustă sau câte-o pereche de pantaloni flu-flu, asezonat...

Amărăciunea unor oameni dublu amanetaţi

  Prima amanetare - viitorul tărişoarei noastre. Veniturile extraordinare ale bugetului de stat, provenite din împrumuturile interne şi din cel de la Fondul Monetar Internaţional, nu sunt nimic altceva decât amanetarea muncii generaţiilor viitoare. Să scriu mai mult de atât e de prisos.  A doua amanetare - o să vă povestesc o mică întâmplare de azi.   Plecasem de-acasă, şi eram pe Calea Bucureşti când am primit un telefon de la o persoană care m-a rugat să-i trimit nişte acte prin fax. Dat fiind faptul că aveam actele la mine, şi ca să nu mă mai întorc până acasă, am ales să intru la o casă de amanet/ exchange, ca să trimit faxul. Mizeria de acolo era cruntă, aerul lipsea cu desăvârşire. În faţa mea, la rând, se aflau câteva persoane, femei în majoritate.   La ghişeu se afla o femeie, între două vârste, care venise să-şi recupereze nişte cercei. A returnat banii, angajata casei de amanet i-a restituit pliculeţul cu cerceii, femeia şi i-a pus în urechi, a între...

Frumuseţe matinală

Imagine
Sper că şi dimineaţa voastră a fost la fel de suav colorată şi delicat înmiresmată ca şi a mea. PS. Weekend frumos, cu soare strălucitor şi bălăceală multă :)!