Simplu, Oana

Perfectă, dar trecută...

Nu ştiu cum a fost la voi când v-aţi trezit, dar la mine, de îndată ce-am deschis fereastra, întreg cartierul era plin cu fluturaşi. Nu, n-a venit nici vara, şi nici florile n-au îmbobocit- erau, de fapt, nişte fluturi, albastru-galbeni, pe care am distins de la înălţime doar chipul lui Crinişor Antonescu. Nu vă gândiţi că fluturii stăteau pe parbrize, ori la mânerele uşilor maşinilor. Nu, ei şedeau bine-mersi pe jos, pe asfalt, fluturând şi împrăştiindu-se după cum se foiau maşinile prin jurul lor. Nu prea sunt curioasă defel, da' trebuia să aflu ce scrie pe ele. Faţă. Verso. (daţi click ca să citiţi mai bine;) ) Nu ştiu cât de bune sunt glumele scrise, însă ştiu sigur un lucru. Astfel de "promovare", chit că-i campanie electorală, ori reclamă la chiloţi marca Botezatu, se face cu ajutorul unui elicopter, care joacă rolul de răspândire a fluturilor. Exerciţiu matinal de logică : Cine se dă, cât e ziulica de lungă, cu elicopterul pe cerul urbei noastre, şi simpati...

Azi-noapte n-am putut dormi. Deloc. Şi m-am trezit din chinul ce-a ţinut loc de somn, pe la ora 6. Vă puteţi închipui singurei cearcănele mov ce-mi înconjoară ochii, precum şi cheful de viaţă extraordinar de inexistent. De dimineaţă nici n-am apucat să dorm cu cafeaua-n mână, sau să ronţăi un biscuite (nu mai mulţi, că sunt tot la cură!), că maman vine cu ideile. Pfff, are atâtea idei femeia asta uneori, că ar putea să le pună cap la cap şi să facă lejer înconjurul lumii, nu doar o dată, ci de mai multe ori. Ideea zilei- hai să schimbăm draperiile de la ferestre. Explicaţie- vara, la ferestre sunt jaluzele; iarna, sunt draperii. Simplu, nu? După cum v-aţi dat seama, m-a luat de odihnită, eu de-abia mişcându-mă de colo-colo. Fie, hai să schimbăm draperiile. Hai, hai, da' unde sunt? Am cotrobăit pe unde ştiam noi că s-ar putea afla, prin atâtea locuri, încât doar prin frigider nu căutasem. În cele din urmă, le găsim pe cele de la fereastra mea. Le şi agăţ. Buuun. Acu-i acu'. ...

Termenul din titlu nu e creaţie proprie, ci e învăţat proaspăt, de la un reputat domn care îmi e şi profesor. Când l-am auzit m-am tot gândit ce-o fi vrând să însemne. Dar cred că tocmai am primit cea mai pertinentă explicaţie. O găsiţi şi voi, integral, aici . Ştiţi care-i treaba gravă? Că specimenele astea se joacă cu noi, şi pe banii noştri.

Sunt momente când nu-mi mai încap în piele de bucurie. Vă zic de îndată şi de ce. Unul dintre atributele mele (a se observa că nu zic nici defect, dar nu zic nici calitate) este că obişnuiesc să-mi fac o părere, o primă părere, despre absolut orice. Orice care include ambalaje de mâncare, haine, maşini, oameni, ce mai încolo şi-ncoace, cam tot ceea ce apare în calea-mi. Din acea primă părere nu mă scoate nimeni, nicicum, şi nicicând, pentru că-i părerea mea, pentru că sunt o Berbeacă încăpăţânată, şi pentru că, în general, am dreptate când îmi dau cu părerea (asta fără să mă umflu deloc în pene:D). Eh, mai devreme stăteam pe jumătate îmbufnată, în faţa unui ceai de mentă, şi discutam diverse cu cineva. De fapt, mai mult interlocutorul discuta, că eu eram pe altă plajă la ora aia. Mă bronzam de fericire că mi s-a mai adeverit o apreciere (proastă, bineînţeles, căci tot mai rar se întâmplă sa zic ceva de bine) pe care mi-o formasem cu ani în urmă. E bine şi acum, că ştiţi şi voi ...

Acu' vreo oră mă gândeam că viaţa e din nou roz. Nu ştiu dacă era din cauza lucrurilor ce au intrat pe făgaşul normal, căci astăzi m-am comportat ca un om ce sunt, şi nu ca o pisică adormită mai tot timpul zilei, ori datorită salatei de sfeclă roşie pe care am avut-o garnitură la masa de prânz:D. Cum ziceam, toate bune şi frumoase. Oana se liniştise. Mă pun şi eu un pic să dorm, că prea multă agitaţie şi alergătură fac rău la organism şi încep să apară ridurile. Mă foiesc, o dată, de două ori, de zece ori. Înfoi pernele, mă lupt cu pătura, nu pot adormi. Îmi zic că ar trebui să mă gândesc la ceva frumos- nu găsesc nimic cu adevărat relevant în această privinţă. Îmi zic apoi că ar trebui să mă apuc să număr oi, deşi n-am practicat niciodată sportul ăsta. Mă plictisesc pe la 20- nu ştiu cum de 'Nea Jiji le mai ştie numărul. Îmi zic că ar trebui... nu-mi mai zic nimic. Patul începe sa se zguduie. Creierii îmi vibrează, deşi urechile-mi erau astupate de dopuri. La n...

Să tot fie deja câteva zeci de minute de când stau afundată în fotoliu, cu şalul mov înfăşurat în juru-mi, cu picioarele agăţate pe caloriferul fierbinte, şi privesc steagul de pe Tâmpa, cum se agită în bătaia vântului tăios de noiembrie. Am zis noiembrie, am zis vânt. La noi, până acum vreun an, sau doi, nu bătea vântul. Cu atât mai puţin iarna. De-am fi fost la mare înţelegeam, dar vânt să te ia de pe picioare la Braşov, asta n-aş fi crezut. Da' pân' la urmă nu înţeleg de ce mă mai întreb nişte chestii care se întâmplă fără ca eu să am puterea de a le pune la loc, sau a le păstra aşa cum le ştiam. Vântul de azi a pustiit toate frunzele ce mai rămăseseră spânzurate de crengile copacilor, a zburat gunoaiele de pe străzi, a înecat respiraţia oamenilor, i-a făcut să se baricadeze, benevol, în case. În categoria celor care au fugit de vânt astăzi mă încadrez şi eu. (Am făcut ce-am făcut, şi tot de vânt m-am legat!) Nu voiam să vorbesc despre vânt, şi nici despre frig, deş...