Kids forever...

-

Lipsita fiind de inspiratie, cum ar spune Arghezi de "slova de foc", am apelat la ajutorul Vanessei si la cel al Ralucai pentru a gasi un subiect demn de dezbatut/ aberat aici...
COPILARIA... CHILDHOOD... L'ENFANCE... NIÑEZ... Unul dintre cele mai frumoase cuvinte, inafara de iubire, prietenie si fericire... Prima etapa a vietii fiecaruia dintre noi, pentru unii extrem de fericita si petrecuta alaturi de parinti, pentru altii din nefericire, un motiv de a deveni in cele din urma emo/ sinucigasi... Nu vreau sa sune urat, dar e adevarul zilelor in care traim, si daca nu ma credeti accesati link-ul acesta si va veti convinge: http://www.protv.ro/stiri/tu-stii-ce-mai-face-copilul-tau/

Ceea ce m-a determinat cu adevarat sa scriu aici despre copilarie a fost urmatoarea conversatie, care desi unor insensibili le poate parea insipida si stupida, mie mi-a produs o lacrima... E reprodusa cu acordul persoanelor in cauza...

Vanessa .: vrei sa mai fim copii?

Vanessa .: vreo cativa ani?

ralu: daaaa

ralu: sa fim mereu k acum

Vanessa .: adica si atunci knd o sa avem copii..tot copii sa ramanem

ralu: sau asa....la 25-30 de ani

ralu: sa ramanem asa

Vanessa .: si atunci cand o sa implinim 50 de ani sa ne dam pe tobogan..cum am facut la 18 Vanessa .: vrei?

ralu: daaaa

Vanessa .: promiti?

ralu: da da da

Intotdeauna am crezut si voi crede ca noi am fost niste copii frumosi, desi am fost ultima generatie comunista... Am avut parinti care au stiut sa ne educe, sa ne creasca frumos, sa ne impuna limite, dar cele absolut necesare, si astfel am ajuns ceea ce suntem... Si vom continua sa fim, n-o sa ne pierdem niciodata trasaturile de caracter pe care le-am capatat in aceasta etapa... Sunt poate cele mai sincere si mai veritabile pe care le avem... Se spune ca un copil nu minte niciodata... Eu cred ca noi spunem minciuni, dar mici, mici si nevinovate... Mintim ca suntem fericiti, mintim ca nu ne pasa, mintim ca iubim cand de fapt ne zboara mintea la alta persoana patrunsa cu adevarat in inima noastra, mintim cand spunem "Sunt prea mare ca sa fac aia, sau aia"- cu totii avem un teddy bear preferat, in cazul meu Panda, o papusa Barbie pe care am pastrat-o cu drag (si cu care n-am mai apucat sa mergem la liceu sa ne jucam, Oana), o carte de povesti pe care o mai rasfoim din cand in cand, doar ca sa ne reamintim cum era... Cum era cand nu cunoscusem nefericirea, dezamagirea venita din partea unor persoane de la care nu ne asteptam, sfarsitul si despartirile... Cand eram noi, nepurtand masti ca sa ne ferim de cei din jurul nostru, cand radeam sincer, ne bucuram de orice cadou primit si cautam norocul prin firele de trifoi cu patru foi... Cand legam prietenii pentru o ora, pentru o papusa sau o lopatica... Ce frumos era... Acum multi sunt interesati de bani, masini sau case... Si de cele mai multe ori, ne plangem ca am fost parasiti pentru ca banii si masina nu erau suficiente... Dar, ne-am intrebat vreodata daca am stiut sa alegem persoana? Am stiut sa nu dam cu piciorul oamenilor cu adevarat valorosi care ni s-au ivit in cale? Dar, preferam sa ne plangem, sa ne mintim intre noi si pe noi insine, ca totul e bine, sau va fi bine si pentru noi, desi nu luam atitudine...

Acum nu ne mai jucam... Suntem jucarii in mainile sortii...

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

De ce îmi vine să sparg televizorul când îl văd pe Berceanu

-
Imagine
Azi, piticotul de Boc a făcut video-conferinţă cu prefecţii din toate judeţele , şi, umflându-se în pene, i-a ameninţat că, de se vor lăsa luaţi pe nepregătite de avalanşele de ninsoare din următoarele zile, iar drumurile vor deveni impracticabile, tot el le va zgâlţâi scaunele până ce se vor trezi pe jos. Nimic rău în luarea asta de atitudine, pentru că şi mie îmi vine să dau cu toate autorităţile de podea când le aud veşnica placă "ne-a luat pe nepregătite", preferând să dea vina pe "şoferii nedotaţi cu lanţuri antiderapante" (de parcă vreo maşină ar putea să parcurgă distanţe de zeci de kilometri cu lanţuri antiderapante!) Dar tare-aş vrea să îl şi văd pe Boc-cel-Viteaz smulgându-le judeţele din palme coleguţilor lui de partid, căci, deh, ştiţi şi voi vorba ceea: Corb la corb nu-şi scoate ochii. În cadrul întâlnirii, de-a dreapta lui Emiluţ (că tare bine îi mai şade cu diminutive!), şedea împăunat domnul Berceanu. N-am apucat niciodată să scriu despre el aici...
Citeşte mai departe...

Itinerariul unei duminici de octombrie

-
Imagine
Dacă vreţi ca după o săptămână de muncă, să vă relaxaţi, să vedeţi nişte locuri frumoase, şi să respiraţi aerul îmbibat de mirosul frunzelor uscate de toamnă, vă recomand traseul Braşov-Buneşti. De nu vă veţi lăsa păcăliţi de pâlcurile de ceaţă întâlnite în cale, la o distanţă ce se parcurge uşor în timp de o oră (atenţie la radare, totuşi!), veţi ajunge la Mănăstirea Buneşti, ce poartă hramul Sf. Gheorghe. Ştiam de vreo 2-3 ani despre existenţa lăcaşului de cult, însă duminica trecută am fost pentru a nu ştiu câta oară invitată... şi n-am regretat că am dat curs invitaţiei. Situată într-o vale, la capătul unei şosele şerpuite (reabilitată, of course , de către CJ), mănăstirea (de maici) constă într-o bisericuţă superbă, înconjurată de chilii străjuite de nişte aranjamente florale aparte, toate extrem de bine întreţinute. De linişte... e linişte cât pentru tot Pamântul. Locul e rupt de lume, în jur sunt doar câteva dealuri, pe care s-ar putea să pască nişte oi. În rest, eşti doar tu şi...
Citeşte mai departe...