marți, 30 noiembrie 2010

Toamna. Sfârşit.

  S-a terminat cu cele mai călduroase cizme, un fular gros răsucit de câteva ori în jurul gâtului, mănuşi din piele căptuşite cu tricotaj din lână, şi cu băscuţa uitată acasă, toate pe un ger uscat, de care aproape toată lumea se plângea.

  S-a terminat cu un nod dezlegat. Ştiam de câteva zile, mai precis din noaptea în care am dormit iepureşte, că se va întâmpla ceva urât. Şi da, azi m-am trezit cu surpriza la uşă. Dar m-am obişnuit deja- atunci când lucrurile par să prindă ceva viteză înspre bine, se impiedică de o pietricică.

  Acum nimeni nu mai zambeşte. E o atmosferă mai apăsătoare decat durerea pe care o simt într-o coastă din partea stângă. Ca şi cum n-ar fi de-ajuns, a început să ningă. Timid, dar ninge. Speram că ne mai păsuieşte până de Crăciun- atunci o ninsoare are farmec. Acum doar blochează drumuri, încetineşte activităţi şi taie pofta de viaţă.

  Toamna asta a început anost, rece şi ploios. Nu avea cum să se termine frumos. 

  Adieu. Bonsoir, cher hiver.

miercuri, 24 noiembrie 2010

Vreau o seară aici

 
  Pentru că într-o seară, la o cafea, vorbeam cu nişte prieteni că avem chef sa plecăm într-un loc frumos, iată propunerea mea: Viena.
  Am văzut-o de mai multe ori în straie de sărbătoare, cu oameni bucuroşi şi zâmbăreţi, cu miros de biscuiţi cu scorţişoară, castane coapte, globuri aurii şi mii de luminiţe strălucitoare, şi vă spun: nimic nu e mai frumos decât o seară petrecută pe străzile ei, în forfota aceea plăcută şi caldă (deşi afară e mai frig decât într-un congelator). 

  Mmmm, peste o lună va fi Ajunul Crăciunului. (Acesta a fost felul meu de a vă spune că e cazul să vă propuneţi să fiţi mai buni, să dăruiţi celor dragi momente scumpe, cadouri de suflet, şi zâmbete sincere. Adaug şi faptul că de-abia aştept să fredonez cântecele de sărbători, in vreme ce totul e învăluit de mirosul de portocale, cozonac de casă şi mâncare copioasă.).


miercuri, 10 noiembrie 2010

Noiembrie în cardigan

  Cu cât e mai cald şi însorit afară, cu atât mai mult mă deprim cu gândul la iarna ce va urma. 


  Însă dacă există cineva care se bucură pur şi simplu de soare, fără a se gândi la nimic altceva, acela e lordul casei.

luni, 8 noiembrie 2010

Politeţuri şi maniere. Episodul I - Micul dejun

  După cum am promis, astăzi vom pune în discuţie politeţea la micul dejun.

  Tocmai pentru că e prima masă a zilei, şi uneori chiar singura ocazie a familiei de a mânca împreună, găsesc în asta o motivaţie puternică de a o face şi cât mai agreabilă, atât pentru noi, cât şi pe cei care ne sunt alături. 
  Pentru început, la micul dejun nu apăreţi aşa cum v-aţi ridicat dintre perne. Nu ciufuliţi, nu cu bigudiuri în cap, şi nici nespălat pe ochi. Acestea sunt primele semne ale unei lipse de respect profunde, chiar dacă vă găsiţi în sânul familiei, cu oameni care vă ştiu de-o viaţă.
  Nu vă priviţi soţia/mama drept servitoare. Ajutati-o la pusul şi strânsul mesei. De asemenea, dacă plecaţi la serviciu/şcoală nu aşteptaţi după mamă/soţie să vă pună pachetul. Garantez că nu vă vor cădea gradele.
  De îndată ce începeţi să mâncaţi, nu deschideţi ziarul. E o lipsă de politeţe la adresa comesenilor, precum şi ceva nociv pentru organism- este arhicunoscut faptul că nu e bine să vă îndreptaţi atenţia asupra altor activităţi (ziar, televizor, telefon, etc.) în timp ce mâncaţi.
  Fiţi atenţi la sunetele pe care le produceţi în timp ce mâncaţi/beţi. Nu e nimic mai neplăcut ca la prima oră a dimineţii să-ţi auzi comeseanul plescăind, sorbind, ori amestecând isteric şi zgomotos ceaiul/cafeaua.
  Odată ce aţi terminat micul dejun, şi aţi ajutat, dacă nu la spălatul veselei, măcar la strânsul acesteia, aruncaţi o privire în oglindă, mai ales dacă urmează să ieşiţi din casă, înspre şcoală/serviciu. Nu de puţine ori mi-a fost dat să întâlnesc oameni al căror meniu se putea lesne citi pe îmbrăcăminte.

  Privind la rândurile de mai sus, un mic dejun care să imprime buna dispoziţie asupra tuturor celor care participă la el nu pare o corvoadă. 
  E, într-adevăr, aşa cum se spune- cea mai importantă masă a zilei, atât din punct de vedere al alimentaţiei (care trebuie să fie suficient de bine proporţionată şi asezonată, încât să avem energie suficientă pe parcursul orelor zilei), cât şi din punct de vedere al tipului de zi pe care ne-o prezice, bună sau rea, în funcţie de cum ne comportăm, atât noi, cât şi comesenii noştri.

sâmbătă, 6 noiembrie 2010

Politeţuri şi maniere

  Moto: "Cea mai grea lecţie pentru un copil e să înveţe bunele maniere, fără ca să le poată observa vreodată."(Fred Astaire)


   Pentru că am scris în repetate rânduri despre anumite manifestări ale semenilor noştri, nu tocmai plăcute, într-o seară în care nu puteam adormi, am avut ideea de a începe o mini-serie de articole pe blog care să contribuie la formarea unei conduite corecte în ceea ce priveşte manierele şi politeţea, în orice împrejurări ale vieţii, şi pentru oricine interesat în astfel de fineţuri.

  Dacă tot e viaţa asta scurtă, măcar prin astfel de detalii merită să o facem mai frumoasă, şi să îi învăţăm şi pe cei din jurul nostru ceva, oricât de mic, care să îi facă mai valoroşi pentru societate.
  Luni, în primul articol a mini-seriei, vom analiza micul-dejun. Vă întrebaţi probabil, deja, ce anume o fi de analizat la un banal mic-dejun. Eh, veţi vedea...

marți, 2 noiembrie 2010

Intuiţia feminină

  Au fost seri în care am adormit cu greu din cauza ei. Şi totuşi, cel mai urât e atunci când îmi face un nod în juru-mi, care nu mă lasă să trăiesc liniştită până când nu mă lămuresc ce şi cum, dacă intuiţia mi-a dat sau nu greş. (Cel mai rău se dovedeşte a fi atunci când îmi caut confirmările cu lumânarea.)

  Şi, în genere, nu dă greş, ceea ce pentru mine înseamnă un cuţit cu două tăişuri: după ce predicţiile se vor fi împlinit, îmi va fi ori bine, ori rău. Categoric bine, categoric rău. Nu am cale de mijloc.
  
   Sunt zile în care mi-aş dori să nu o deţin.

luni, 1 noiembrie 2010

Cum să nu te doară capul?!

  Atunci când tu te trezeşti (mai mult sau mai puţin conştiincios) la ora 6 dimineaţa, îţi faci cu bunăvoinţă toaleta, bei o cană cu lapte şi cacao, (de-abia) mesteci o feliuţă de cozonac, îţi cotrobăi prin dulap după haine, te machiezi, îţi schimbi poşeta, te coafezi (sau, mă rog, cel puţin încerci să nu se vadă că de-abia te-ai trezit dintre perne!), porneşti spre şcoală, la seminarul pe care îl aveai fixat la ora 7.30 am., şi tâmpa de asistentă binevoieşte să apară de-abia la ora 8, taman când n-ai întârziat nici măcar un minuţel? Mi-a venit o idee- oare prezenţele alea indispensabile pentru examen nu s-or fi putând achiziţiona? Cum totul are un preţ, mă gândesc...

  Atunci când vezi peste tot şi oriunde numai proşti deghizaţi în fel de fel de autorităţi? Când vezi proştii cum se simt băgaţi în seamă, şi cum jubilează atunci când simt slăbiciunea celor din jur? Când ai în faţa ta proşti craşi, dar cărora nu le poţi spune câteva în faţă, pentru simplul motiv că pâinea şi cuţitul sunt în mâinile lor?

  Când imbecilii de ţânci cărora li s-a dat vacanţă săptămâna asta (căci or fi fost obosiţi deja de-atâta şcoală, bieţii!) urla din toţi rărunchii sub fereastra ta, de parcă s-ar trezi cel puţin în sălbaticie?

  Azi n-am putut zâmbi nici plătită. De-abia am reuşit să înghit o pastilă pentru durerea asta cumplită de cap, şi o cană de ceai cu scortişoară, şi parcă simt că îmi pulsează tot capul. La fel ca-n noaptea aceea cumplită, când am crezut că-mi trăiesc sfârşitul. 
  Mi-e frică. Dacă e ceva pe lumea asta de care îmi e cu adevărat frică, acel ceva e durerea de cap. Care se tot infiltrează în viaţa mea, de o săptămână şi ceva, în fiecare zi, insistentă şi apăsătoare, nedându-mi nicicum pace.
  
  Ora asta nouă mă bulversează. Frumos început de noiembrie.