vineri, 27 iulie 2012

Ponta la Palat


  La Palatul Buckingham a avut loc un banchet găzduit de familia regală în cinstea Jocurilor Olimpice. Printre Michelle Obama, Regina Elisabeta a IIa şi diverşi demnitari din ţările participante la Olimpiadă, iată şi mândrii reprezentanţi ai tărişoarei noastre. 
  Ştiţi cum e, într-un buchet de trandafiri, chiar dacă au si ei spini, tot se deosebesc mărăcinii. Eh, uite tot cam aşa s-au deosebit şi-ai noştri de restul lumii prezente la Londra- Victor Ponta, într-un constum şifonat, care pare mai degrabă pijama de noapte (nu are nicio importanţă preţul costumului, dacă nu ai auzit de fierul de călcat e tot degeaba), Daciana, ştearsă şi banală, mai urât îmbrăcată şi decât dacă ar merge la piaţă să îşi facă aprovizionarea cu murături.

  Aş vrea să fi spus macar că sunt ai noştri, cu ei defilăm, însă mă abţin...


marți, 24 iulie 2012

În prag de referendum

1. Mi-e scârbă să deschid televizorul.

2. Mi-e silă să îmi găsesc în fiecare dimineaţă cutia poştală plină cu mizerii USL-iste, despre cum arată un buletin de vot, şi cum trebuie aplicată ştampila, evident, pe DA.

3. Mi-e ruşine mie să văd oameni în toată firea, poate şi de-o vârstă cu bunicii mei, împărţind pliante, fluturaşi, mergând cu placarde în mâna pe stradă, împărţind în stânga şi în dreapta nişte ziare în care nici nu vreau să ştiu ce scrie, deşi azi-dimineaţă îmi fusese oferit unul.

4. Azi-dimineaţă, mă îndreptam spre bunici, însă am deviat drumul ca să intru să le cumpăr îngheţată de la un supermarket din apropiere. Mă întâlnesc cu o doamnă în vârstă, cunoştinţă de familie, pe care o ştiu de când m-am născut. Vorbim ce vorbim, şi când întorc capul la dreapta văd două femei (pe care le cunoşteam), urland pe stradă şi oprind oameni şi maşini (căci în apropiere era o trecere de pietoni), ca să le ofere materiale anti-Băsescu. Continuând discuţia, lângă noi apare o femeie de vreo 65-70 de ani, care mai-mai ne bagă sub nas un ziar de propagandă, iar în momentul în care am refuzat-o, m-a prins de umăr şi mi-a spus că pentru noi, tineretul, se luptă ea. I-am spus să aibă grijă, să nu cumva să facă vreun infarct de la atâta agitaţie, şi să fie amabilă să nu mai pună mâna pe mine.

5. Ţin să îi mulţumesc domnului Ponta. Da, îi mulţumesc pentru că, în fiecare zi, negreşit, la ora 13, când se afişează cursul valutar, mă ia cu palpitaţii şi simt cum mi se urcă sângele până în cap.

6. Mi-e şi teamă să mă gândesc că sunt oameni în ţara asta care cred în tot ceea ce le promit Ponta şi Floarea Puturoasă, mândrul preşedinte interimar.



joi, 5 iulie 2012

Un vis împlinit

  De câteva zile, parcă traiesc un vis. Nu-mi vine să cred că am terminat facultatea, că am luat licenţa, că de două zile pot dormi noaptea fără să am insomnii şi să visez proceduri, procurori şi contracte, iar că ziua o pot petrece doar stând în pat şi privind pe pereţi, sau lucrând câte-un mărunţis.
  E prima oară, după multe luni, în care sunt leneşă. Şi nu vă puteţi închipui cât este de bine. 
  E bine să ai satisfacţia că ai dobândit prin muncă ceva ce ţi-ai dorit de mic, e bine să îţi simţi visul împlinit. Şi asta compensează orice preţ pe care l-ai plătit- nopţi nedormite, zile agitate şi cu prea puţine ore, cearcăne, şi, cel mai important, un fir de păr alb. L-am descoperit când mă pregăteam să plec la proba scrisă a examenului de licenţă, şi, cine ştie, poate că el a fost cel care mi-a purtat noroc, deşi am făcut o criză de nervi când l-am zărit.
  
  Dragilor, de astăzi sunt în vacanţă, oficial fără nicio grijă. În momentul de faţă mă relaxez cu ceea ce puteţi vedea aici. Şi, în plus, încerc să elucidez ce se întâmplă cu Luna, de e dodoloaţă de vreo trei zile încoace, şi aud că va mai sta aşa pentru ceva timp. A propos de asta, dacă stiţi voi mai multe, edificaţi-mă.

marți, 3 iulie 2012

Uitasem cum e

  Nu mi-am mai permis de câteva luni să îmi decretez O zi liberă. O zi în care să stau şi să privesc pereţii, să cos, să bijuteresc ceva, să lâncezesc cu Bubu la umbră, sau o zi în care să merg la cumpărături, fără să mă grăbesc să ajung acasă, ca să nu pierd din orele de învăţat.

  Astăzi a fost prima zi, după nu ştiu cât timp, când m-am trezit la ora 8. La ora 6 m-am trezit din instinct, şi dădeam să caut cărţile ca să citesc. M-am calmat şi mi-am pus capul la loc pe pernă când mi-am amintit că stresul cel mare s-a terminat ieri. 
  
  Mă opresc aici. Mă duc să mă bucur de ziua asta frumoasă. E deja iulie, iar vara îmi scapă printre degete.

duminică, 1 iulie 2012

Numai azi nu-i mâine

  De fiecare dată cand s-a întâmplat ceva important, am consemnat aici. Ei, mai sunt şi unele lucruri pe care le-am păstrat doar pentru mine, însă, în genere, îmi place să las o redare cât mai fidelă a ceea ce am trăit, simţit şi gândit la un moment dat.
  În momentul de faţă număr orele pană la examenul de maine, cel mai important şi cel mai greu de până acum. Şi, slavă Domnului, am trecut (cu bine) de multe, multe examene.
  Nu mi-e frică. Mi-ar fi ciudă doar să îmi bat joc, acum pe ultima sută de metri, de patru ani de şcoală. De şcoala pe care mi-am dorit-o de mică, şi pe care nu am urmat-o nici pentru că aşa mi-a zis mama, şi nici pentru că era pe val.
  Mi-ar fi ruşine să dezamăgesc. Pe mine şi pe toţi cei care mi-au fost alături în aceşti ani, şi nu doar acum. Am primit încurajări de la multe persoane, cărora le mulţumesc şi le rog să mai spună şi mâine la prânz o rugăciune pentru mine. Niciodată nu strică o vorbă bună în plus pusă la Cel de Sus.
  Scumpii mei, sper să ne auzim mâine după-amiază, cu o greutate imensă în minus apăsându-mi umerii, obosiţi ce-i drept, dar să ne auzim ca să vorbim de bine. Să iasă totul bine, mulţumitor de bine, să fim sănătoşi, şi să ne stăm alături şi în alte împrejurări ce vor urma. Cât despre mine, nu-mi vor ajunge niciodată cuvintele şi faptele să vă mulţumesc îndeajuns.