joi, 30 decembrie 2010

Cu bune şi mai puţin bune, 2010

  Ştiţi ce mi-a plăcut cel mai mult la anul acesta? Look-ul lui- 2010. Sound-ul lui- douămiizece. Rotund. Perfect.

  Cred că pentru niciunul din noi nu a fost perfect. Niciun an nu e perfect, pentru că vrem, nu vrem, se ivesc diverse aspecte care ne dau bătăi de cap şi ne lasă riduri pe frunte. Niciun an n-ar trebui să fie perfect, din simplul motiv că din imperfecţiune se naşte progresul.

  ,,Domnului" 2010 ar trebui să îi mulţumesc pentru momentele frumoase, pentru faptul că am fost sănătoasă, pentru vara lungă şi bronzul auriu, pentru oamenii pe care i-a alungat din viaţa mea (şi foarte bine a făcut!), pentru cei pe care i-a adus (la fel de bine a făcut, până la proba contrară), pentru reuşite, pentru inspiraţie (nu atât de multă în ultima perioadă), pentru clipele mai puţin uşoare, dar care s-au transformat în lecţii preţioase despre viaţă şi ale sale cotituri.

  2010 a însemnat desparţire, redescoperire, prietenie, invidie, minune, învăţare, râset, plâns aproape deloc (ceea ce e foarte bine).
  
  Nu vreau sub nicio formă să mă aliniez părerilor conform cărora 2011 va fi un an rău. Anii sunt aşa cum ni-i facem noi. Atâta vreme cât ne dorim să începem un an nou bun, sănătos şi voios, nu are cum altfel să fie.
  
  Aşadar, cu aproximativ 26 de ore înainte de a-l încheia pe 2010, vă doresc un An Nou prosper, cu sănătate muuultă, cu putere de muncă şi chipuri zâmbitoare!

sâmbătă, 25 decembrie 2010

vineri, 24 decembrie 2010

3 zile de Crăciun

    După ce astă-seară am petrecut una dintre cele mai drăguţe şi de suflet seri de Ajun, în compania unor oameni care simt eu că mă iubesc mult, mult, mult de tot, şi pe care îi iubesc şi respect la infinit, nu puteam să nu trec şi pe aici, cu un gând frumos şi pentru voi.

  Ca să nu mai lungim vorba, pentru că e târziu, şi mai toţi suntem obosiţi de atâtea pregătiri, cu burticile pline deja de sărmăluţe, cozonaci, şi tot ce vă mai place vouă, vă doresc să aveţi parte de un Crăciun frumos, petrecut în mijlocul familiei şi a prietenilor adevăraţi, cu un Moş care să vă îndeplinească cele mai ambiţioase dorinţe.

  Ne întâlnim tot aici, peste o zi-două, când adunăm ceva frumos de povestit, şi fotografii frumoase de arătat!
  Crăciun Fericit, dragii mei!

miercuri, 22 decembrie 2010

Românul şi convingerile naive

  Citind acest articol, constat că nu ne-am lepădat nici măcar acum, după doi ani buni de criză, de obiceiul de ne agăţa de te-miri-ce/cine, atunci când vine vorba de a ne rezolva problemele.
  
  Profesorul meu de filosofie din liceu ne-a spus, la un moment dat, un lucru pe cât de simplu, pe-atât de veridic: în preajma unui test, e mai bine să înveţi decât să spui rugăciuni.
  Raportându-mă la spusele dumnealui, găsesc că ieşirea din (orice fel de) criză poate fi posibilă doar prin (multă) muncă şi dăruire, prin iniţiativă şi colaborare. E drept, partea spirituală poate avea un oarecare rol în cadrul reuşitei, dar nu esenţial.

  Părerea mea, de om adânc cufundat în aşa-zisa criză...

marți, 21 decembrie 2010

Rarisim, şi nici atunci

  Se întâmplă ca o dată, de două ori pe an, să mai am şi eu o zi proastă. Pardon, extrem de proastă. Şi în a cărei dimineaţă mă trezesc în nişte dureri cumplite, care nu mă lasă nici măcar să mă dau jos din pat, ca să înghit nişte pastile.
  Eh, dintr-un astfel de motiv, astăzi am stat în pat până la 10 si un sfert, fapt pentru care am funcţionat aiurea toată ziua. Nu ştiu zău cum s-or fi simţind cei care dorm în mod curent până pe la 12-13.
  
  Acum vreo 3 ore, am încercat să dorm un pic, pentru că eram obosită de atâta luptă cu durerea. Zis şi făcut- m-am instalat în pat, cu motanul alături, şi am încercat să adorm. De îndată ce am pus capul pe pernă, în faţa ferestrei au început să cânte trompete, tobe, şi alte acareturi de gen, şi au ţinut-o tot într-un cântat vreun sfert de oră. Apropos, cine le dă voie ăstora să umble pe străzi aiurea şi să deranjeze tot oraşul?!
  Cu chiu, cu vai, termină de cântat. Răsuflu uşurată, mă afund în pernă. Nu trec 2 minute, vecinul de deasupra începe să mute mobila. Dacă n-ar întreprinde aceasta acţiune în fiecare zi, la orice oră, şi trântind-o şi dând-o de-a dura, n-aş fi comentat nimic. Am făcut mărunţel din buze, şi mi-am tras pătură până peste cap, de nu mult mai aveam până ce mă sufocam.
  Reuşesc să adorm. Mă trezesc pe la 3, in ţipete, bubuieli, şi alte ţiuieli, numai bune pentru nervii mei sensibili de azi. Vecina de dedesubt vorbea, de fapt, urla la telefon de o puteam lejer auzi, iar boul vecinul de deasupra continua să mute mobila.

  Nu există bucurie mai mare pentru mine decât să scap odată de blocul ăsta, şi de toţi cei care îl populează. Atunci, singurele surse de deranj vor fi trilurile de păsărele, concertele de talangă, şi latratul câinilor.

vineri, 17 decembrie 2010

Parfum de Sărbători

   Regret, parcă, faptul că adineauri (fiind 8 şi ceva seara) am mâncat pe nerăsuflate un castron întreg de piftie. Făcută de maman, închegată de gerul de afară, şi cu multă cărniţă. Ah, ce bună a fost! Mâine manânc două castroane. Poate-poate mă îngraş vreun kilogram în toată vacanţa asta ce mă aşteaptă.

  Da, de azi e vaaacanţă! Cu turţuri atârnaţi de corpurile de iluminat stradal, cu trafic infernal, accidente pe bulivar, copii cu bulgări în mâini, goana după cadouri de Crăciun, şi multă bucurie.
  Da, şi anul ăsta îmi propun să mă bucur de Sărbători, să trăiesc minunea de trei zile a Crăciunului (aş prefera să o fac fiind musafir- am practicat anul trecut, şi am înţeles de ce unora le place la nebunie să fie musafiri), să mănânc cozonac cu lapte şi fursecuri pufoase, să stau cu Bubu lângă calorifer, ca două pisici ce suntem, să îmi încălzesc mâinile pe o cană cu ceai aromat şi fierbinte, să citesc în fiecare zi, să fac câte un lucru frumos pentru puţinii oameni pe care îi preţuiesc.

  Ca să nu mai lungesc vorba, pentru că mi-e somn (deh, plimbările îndelungate prin zăpadă obosesc), vă anunţ că a mai rămas o singură săptămână (adicătelea 7 zile), până în seara de Ajun. Căutaţi cadouri, zâmbiţi-le celor dragi, puneţi-vă pe gătit bunătăţuri, dar aveţi grijă cum şi în ce cantitate le degustaţi, jucaţi-vă în zăpadă (da, până şi eu mă joc în zăpadă. Uneori.), şi decoraţi-vă casele frumos. Perioada asta ar trebui să binedispună pe toată lumea, indiferent de cât de multe probleme ori nemulţumiri ar avea. E prea mult dacă vă cer ca vreme de două săptămâni să uităm de tot ceea ce ne supără?

  PS. Ca să vă puneţi la punct silueta, acum în prag de Sărbători, daţi mâine o fugă la patinoar, la Icefest 2, o petrecere unde până şi Moş Crăciun va sosi pe patine.

sâmbătă, 11 decembrie 2010

Dacă sunteţi prea liniştiţi...

 ... am reţeta perfectă pentru a vă dezmorţi: gândiţi-vă la cadourile pe care trebuie să le cumpăraţi pentru toţi cei dragi. Niciunul la fel, dar totuşi egale în semnificaţie, simpatice, dar nu demne de uitat într-un dulap, şi cu o prezenţă îndeajuns de puternică, pentru ca ori de câte ori destinatarii cadourilor le vor vedea, să ştie de la cine le-au primit.

  Asta am îndrăznit eu să fac în vreme ce încercam să adorm, şi am fost instantaneu în picioare, de parcă mi-ar fi fost aruncată o galeată cu apă rece în pat.

  Până la data aşezării cadourilor sub braduţi, aka seara de Ajun, mai sunt 13 zile, timp suficient (încă) pentru evitarea aglomeraţiei (sau a sfarşitului lumii, aşa cum îmi place mie să îi spun), cât şi pentru căutarea inspiraţiei.
  Spor la cadouri!:)

duminică, 5 decembrie 2010

Ziua în care suntem cuminţi

  ... sau cel puţin aşa ne place să ne lăudăm.

  Şi, totuşi, nu înţeleg de ce trebuie să fie doar o singură zi pe an în care să fim cuminţi, şi o singură lună în an în care să fim mai buni, mai darnici şi mai toleranţi.
  Mă rog, până vom găsi răspunsul acestei dileme, vă doresc ca mâine dimineaţă să găsiţi în ghetuţe tot ce v-aţi dorit de la Moş Nicolae (sau nu chiar tot, că apoi Moş Crăciun ce mai aduce în sac?!), să împărţiţi cu cei dragi din lucrurile mici şi dulci pe care vi le lasă alături de nuieluşă, şi să vă pregătiţi cu spor pentru Crăciun. 
  Da, au mai rămas doar 20 de zile.

PS. Mâine seară, Braşovul intră în rândul oraşelor care îl aşteaptă pe Moş Crăciun şi aprinde luminiţele de sărbătoare!
PS2. La Mulţi Ani, celor ce-şi serbează onomastica de Sf. Nicolae!
PS3. Săptămână uşoară, dragilor!


sâmbătă, 4 decembrie 2010

Alb. Şi nu mă supăr.

  Nici n-am cum... La felul în care se bucurau astăzi copiii, la scrâşnetul zăpezii sub bocănceii lor mici, şi la zecile de bulgări pe care îi aruncau pe te-miri-unde, nu pot decât să empatizez cu starea asta lejeră, de vacanţă, pe care o induce ninsoarea.
  
  Acum, seara, când am intrat în dormitor, era o lumină gălbuie, odihnitoare, care, da, provenea de la zăpada de afară. Cu o farfuriuţă cu brioşe alături, şi o cană de lapte fierbinte, albul s-a transformat în ocazia perfectă de a scrie aici- poate că, odată cu zăpada, îmi revine şi inspiraţia.

  În urmă cu vreo oră, în parc au apărut nişte oameni mari şi un copil. Copil care se distra alergând prin zăpadă ce îi ajungea aproape până la jumătatea picioruşelor lui scurte, şi care arunca bulgări în cei mari, care nu se supărau.
  Avem nevoie de apucături copilăreşti. Mai ales mâine, ca să vină Moşul.

PS. Când am ieşit, am văzut doi copiii care se luptau să facă un om de zăpadă.
PS2. Cred că mâine, în loc să învăţ, îmi voi încălţa din nou moonboots-ii (a se citi picioarele de elefant), şi voi ieşi să surprind iarna. Nu se întâmplă mereu ca zăpada să îmbrace din prima atât de frumos toţi copacii.
PS3. În perioada asta sunt binedispusă. De ce? Pot cânta Rudolph the Red-nosed Reindeer şi alte cântecele simpatice fără ca lumea să se uite cruciş la mine:D.