10 Iunie 2008


Acum, cand deja, practic, s-a terminat, totul pare confuz... Cel putin, pentru mine... Nu mai vad nimic asa cum vedeam de dimineata... Desi am plans ca o disperata, si nu numai eu de data asta, stiu ca despartirea asta ne va face sa pretuim mai mult tot ce am avut si poate vom mai avea impreuna... Stiu ca am avut si perioade mai inspirate in ceea ce priveste blogul, insa azi chiar nu stiu daca vreun cuvant ar putea sa descrie ce simt...
Acum, la plecarea de la intalnirea cu voi, cei care ati fost si veti ramane mereu colegii mei, stateam cu Oana, ca niste depresive, in fata liceului... Il priveam si ne gandeam ca de zi inainte nu vom mai fi elevii sai, nu ne vom mai putea mandri cu faptul ca ne traim ore din viata acolo, ci vom spune ca l-am absolvit... Azi, 10 Iunie 2008, o zi superba, cu mult soare si rasete de fericire... Tot ce as mai putea scrie ar fi de prisos, fiindca fiecare percepe lucrurile in felul sau, dar cred, cu totii vom impartasi mandria de a fi uniristi...
Cat despre celelalte aspecte existentiale ale vietii mele, nimic nou si bun... Totul se afla in moarte cerebrala... Nu stiu daca vreau sa-si revina, sau sa moara de tot... Regret ca n-am stiut sa apreciez uneori, de fapt de cele mai multe ori, ceea ce imi fusese dat...

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

De ce îmi vine să sparg televizorul când îl văd pe Berceanu

Itinerariul unei duminici de octombrie