joi, 28 iunie 2012

Căncescu s-a reapucat de cimentuit zidurile Cetăţii

  Dacă vara trecută vă arătam cât de sublim se scorojeşte cimentul aplicat cu nesaţ pe Bastionul Postăvarilor (şi nu doar acolo!), acum, ca prin minune, cimentul a reapărut, pe ici, pe colo, prin punctele esenţiale.
  Analizaţi, aşadar, pozele din august anul trecut (le găsiţi aici) şi pe cele de astăzi, şi comparaţi:)



  




joi, 21 iunie 2012

Toate bune şi frumoase cu Năstase

 Astăzi a fost cea mai lungă zi din an. Şi are de-a face cu solstiţiul doar parţial, pentru că solstiţiul e un nimic în comparaţie cu tevatura condamnării şi tentativei de sinucidere a lui Adrian Năstase.

  A nu se înţelege că am ceva cu cineva, însă mi se pare amuzant cum în prag de vizită la penitenciar l-au apucat bolile. Aseară l-am văzut pe la o televiziune din astea zgomotoase, pe tribunul Vadim, care îi plângea de milă bietului "Adi", care e bolnav de diabet, boală descoperită acum nu ştiu câţi ani. Ok, e o boală urâtă, ştiu asta pentru ca bunicul meu o are demult, însă în etapa de dezvoltare în care a ajuns medicina, diabetul nu poate fi considerat o boală mortala. O poţi duce mulţi ani, desigur, cu puţină cumpătare la mâncare multă şi plină de glucide, cu un doctor bun şi medicamente adecvate.
  Mai apoi, în momentul sosirii ambulanţei, tot Vadim o compătimea pe "doamna Dana", care vezi Doamne, în cadrul fiecarei înfăţişări la procese a plâns, a leşinat şi tot tacâmul.
  Nu ştiu de ce, dar episodul cu pistolul pus la tâmplă şi glonţul deviat l-am mai văzut într-un film. Nu ştiu în care exact, pentru că nu mă uit la filme, însă a fost o regie pe care chiar şi eu, needificată în domeniu, o pot categorisi ca ieftină.
  Mi se pare un pic ciudat ca un om să îşi tragă un glonţ în gât, să iasă pe targă din casă, dar să fie conştient şi cu ochii larg deschişi. Ba să mai şi supravieţuiască neoperat o noapte întreagă, asta ţine deja de domeniul SF-ului. 
  Astăzi de dimineaţă am auzit tot felul de stirişti care îl plângeau pe "fostul premier" deoarece suferă de diabet, tensiune, glandă tiroidă, şi nu mai ştiu câte alte afecţiuni (căci deh, sărmanul, n-avusese bani să se trateze până acum), plus un glonte-n gât.
  
  Simpatică familia Năstase. "Simpatică", zic. Pentru că nu îmi plac oamenii care joacă un teatru ieftin în care vor să pară victime. Pentru că urăsc oamenii care atunci cand sunt în varf iau în zeflemea justiţia, iar atunci când justiţia le da în cap îşi răscolesc sau inventează boli pe care în fuga spre parvenire nu au avut timp să le trateze, sau, mai simplu, îşi trag un glonţ în cap, în speranţa asigurării gloriei eterne şi a trezirii milei unui întreg popor. 
  Dacă un om, deşi condamnat, s-ar ştii nevinovat, nu şi-ar trage un glonţ în cap. Ar sta la închisoare cât ar sta, o lună, două, nouă, dar ar dovedi că este nevinovat. În privinţa asta, Năstase a făcut o recunoaştere tacită a vinovăţiei sale, dar şi o dovadă neaşteptată de laşitate.


 

luni, 11 iunie 2012

Roze post-electorale

  Ziua de ieri m-a agitat teribil. M-am dus la vot pe la ora 9, în speranţa că nu voi întâlni pe nimeni. Însă am avut surpriza ca la şcoala la care erau organizate secţiile de votare pentru strada mea şi străzile adiacente să fie coadă. În curtea şcolii mişunau zeci de oameni care ieşeau, şi alte zeci care intrau. 
  Înăuntru m-am certat cu un neghiob de supraveghetor sau cum s-o fi numind, care mă ghida agasant în ce urne să introduc buletinele. I-am spus că nu e cazul să mă trateze mai rău decât pe un nevăzător şi că am învăţat încă de mică să citesc, astfel încât mă descurc excelent şi singură.

  M-au enervat teribil nişte mesaje primite pe telefonul mamei, de la PPDD, despre care aflu cu stupoare astăzi că s-a situat aproximativ pe un loc neaşteptat în preferinţele electoratului. Cu oameni care au mers la grătar, s-au îndopat cu mici şi bere, şi-au fiert creierii sub soarele torid, iar mai spre seară s-au prezentat la vot, niciun rezultat nu mă mai miră.

  Astăzi, însă, totul în oraş a revenit la normal. Singurele lucruri care mai amintesc de campania isterico-electorală sunt banner-ele atârnate pe clădiri (unele chiar istorice) din care zâmbesc sfidător nişte chipuri urâte, pe care nici toată vopseaua de păr din lume nu le poate salva de schimonosirea cauzată de impresia prepotenţei.

  În fine, ajung într-un punct frumos. În Parcul Central, unde toţi trandafirii au înflorit, parcă mai frumos ca oricând, în cinstea verii care a început în forţă, cu soare şi caniculă. Nu, nu mă plâng, îmi place să mă topesc de căldură.



  Să vă spun ce anume caută cucoana asta aici. Am văzut-o că iese de pe aleea parcului, intră pe gazon, îndreptându-se cu precizie spre un rond de trandafiri. A ochit unul alb, mare, frumos, cu codiţă îndeajuns de lungă pentru  standardele ei. S-a aplecat, l-a rupt, iar aici îl îndesa într-o sacoşă. Halal comportament!




 
  Printre atâţia adolescenţi ocupaţi cu orice altceva mai interesant, cum ar fi Internetul, sau statul atârnat pe terase, şi altele, această domnişoară hrănea porumbeii.


duminică, 10 iunie 2012

Cu ocazia alegerilor locale

 
  Partidul Poporului, cea mai mare tâmpenie născocită de la facerea Pământului încoace, trimite mesaje, taman în ziua alegerilor.
  Sunt curioasă de unde mama naibii aţi găsit numărul de telefon şi de ce tineţi neapărat să augumentaţi greaţa pe care mi-o provocaţi.


marți, 5 iunie 2012

.ro

  Am sesizat, târziu cel mai probabil, căci am multe altele pe cap în perioada asta, că blogul meu s-a mutat pe blogspot.ro. 
  Nu ştiu cât de nouă e informaţia şi nu ştiu nici în ce măsură pe voi, cei care mai trageţi cu ochiul pe aici, vă redirecţionează de pe vechea adresa aici.
  Aşadar, ori de câte ori vă e dor de Oana, tastaţi cu încredere lifeistooshorttobeunhappy.blogspot.ro.:)