Simplu, Oana

        Dragii mei, chiar dacă o zi a trecut deja, eu vă urez să aveţi un Crăciun binecuvântat, alături de toţi cei care vă sunt dragi, să vă bucuraţi de oamenii din jur şi de cadourile primite, să nu uitaţi să mulţumiţi pentru tot ceea ce aveţi şi să dăruiţi, la rându-vă, ceva, oricât de mic, cuiva căruia îi lipseşte.   Vă reamintesc, ca în fiecare an, că secretul unei sărbători petrecute cu bine constă în moderaţie, aşa că nu vă năpustiţi asupra oalelor cu sarmale, nu înghiţiţi toţi cozonacii deodată, şi nu goliţi absolut toate damigenele cu vin dintr-o sorbitură. Avem acelaşi volum al stomacului ca în restul anului, iar sănătatea e pe primul loc :).   Ah, uitam să vă întreb: a venit Moşu' la voi?

  Nu am fost niciodată prea apropiate. Mă iubea, o iubeam şi o respectam, îmi plăcea nespus prăjitura ei cu cremă de lămâie şi glazură de zahăr ars, dar care nu ţi se lipea niciodată de măsele. Îmi plăcea cum gătea, deşi toate mâncărurile ei erau dietetice, din pricina multor boli de care suferea.   Nu am auzit-o niciodată ridicând vocea. Nu am auzit-o niciodată certându-se. Era prea blândă ca să fie în stare de aşa ceva. În schimb, am admirat-o mereu pentru lupta cu moara de vânt de lângă ea.    Poate ca au existat momente în care am constatat că era mai afectuoasă cu celălalt nepot al său decât cu mine. Deşi eram verişori buni, deci egali. Poate pentru că el a fost mai răsfăţat, a reuşit să îi cunoască şi laturile pe care eu nu le-am întrepătruns pană la paisprezece ani.   De când am pierdut-o- în ianuarie vor fi nouă ani- nu am mai intrat în casa ei. Am vrut să mi-o amintesc mereu acolo, înconjurată de lucrurile minuscule cu care se ocupa cu atâta înde...

  De câteva luni, mai precis de pe la începutul lunii septembrie, când ajunsesem într-un moment de tensiune maximă, din care n-am crezut să mai scap vreodată (ca să vă închipuiţi starea, imaginaţi-vă câteva chingi care să vă strângă, tare de tot, trupul, mintea şi sufletul), mă simt protejată de o minune. Minunea cu pricina mi-a ieşit în cale în ziua apogeului stării de tensiune, în care mi se parea că nu mai pot merge înainte, dar nu mai pot nici da înapoi, o zi pe care nu cred că o să o uit prea curând. A fost ceea ce poate unii numesc semn divin. A fost o mână care m-a ajutat să mă ridic, o chemare ca o îmbrăţişare, o privire care mi-a ramas şi astăzi întiparită în minte, a fost ceva, ceva minunat, care mă face să mă întorc în fiecare săptămână, în acelaşi loc unde am întâlnit-o pentru prima dată. Şi, de fiecare dată, îmi oferă acelaşi ajutor, îmi împlineşte visuri ce pot părea minuscule, sau absurde, sau cum mai vreţi voi, de-ar fi spuse cu voce tare.    Pentru aceste...

   Regret, parcă, faptul că adineauri (fiind 8 şi ceva seara) am mâncat pe nerăsuflate un castron întreg de piftie. Făcută de maman , închegată de gerul de afară, şi cu multă cărniţă. Ah, ce bună a fost! Mâine manânc două castroane. Poate-poate mă îngraş vreun kilogram în toată vacanţa asta ce mă aşteaptă.   Da, de azi e vaaacanţă! Cu turţuri atârnaţi de corpurile de iluminat stradal, cu trafic infernal, accidente pe bulivar, copii cu bulgări în mâini, goana după cadouri de Crăciun, şi multă bucurie.   Da, şi anul ăsta îmi propun să mă bucur de Sărbători, să trăiesc minunea de trei zile a Crăciunului (aş prefera să o fac fiind musafir- am practicat anul trecut, şi am înţeles de ce unora le place la nebunie să fie musafiri), să mănânc cozonac cu lapte şi fursecuri pufoase, să stau cu Bubu lângă calorifer, ca două pisici ce suntem, să îmi încălzesc mâinile pe o cană cu ceai aromat şi fierbinte, să citesc în fiecare zi, să fac câte un lucru frumos pentru puţinii oameni...

    Pentru că într-o seară, la o cafea, vorbeam cu nişte prieteni că avem chef sa plecăm într-un loc frumos, iată propunerea mea: Viena.   Am văzut-o de mai multe ori în straie de sărbătoare, cu oameni bucuroşi şi zâmbăreţi, cu miros de biscuiţi cu scorţişoară, castane coapte, globuri aurii şi mii de luminiţe strălucitoare, şi vă spun: nimic nu e mai frumos decât o seară petrecută pe străzile ei, în forfota aceea plăcută şi caldă (deşi afară e mai frig decât într-un congelator).    Mmmm, peste o lună va fi Ajunul Crăciunului. (Acesta a fost felul meu de a vă spune că e cazul să vă propuneţi să fiţi mai buni, să dăruiţi celor dragi momente scumpe, cadouri de suflet, şi zâmbete sincere. Adaug şi faptul că de-abia aştept să fredonez cântecele de sărbători, in vreme ce totul e învăluit de mirosul de portocale, cozonac de casă şi mâncare copioasă.).

Da, ştiu, am lipsit o perioadă bunicică de timp. Dar, spre nemulţumirea celor ce poate sperau să nu mai audă niciodată de mine, am revenit. Sănătoasă, slavă Domnului, cu niciun kilogram în plus după Sărbători, deşi nu m-am abţinut de la niciun fel delicios de mâncare, şi bucuroasă că l-am lăsat pe nefericitul de 2009 în urmă. Mai dezgustată de manifestările semenilor mei în prag de Sărbători, şi peste măsură de încântată că toţi deştepţii care au parcurs 12 ore pe Valea Prahovei, în drum spre o staţiune de fiţă supremă, n-au avut parte de niciun fulg de zăpadă. Mă rog şi-acum să vă ningă în Bucureşti până ce nu veţi mai putea ieşi nici din casă. Mă opresc pentru că devin rea. Nu ştiu cum aţi întâmpinat voi 2010, cu ce nădăjduiri (deşarte) şi promisiuni (ce vor fi uitate/încălcate), şi nici câte cupe de şampanie aţi ciocnit. Tot ce sper e că n-aţi făcut abuz de mâncare ori băutură, nu aţi luat foc de la vreun artificiu aprins de vreun compatriot cu capul mare, şi nici nu v-aţi p...

Da, acesta e un Crăciun perfect. De ce? Pentru că, până mai adineauri, l-am petrecut fiind musafir. Poate pentru că m-am săturat să fiu tot eu cea care îi primeşte pe unii şi pe alţii, care întinde mese, curăţă firimiturile de pe sub ele, şi spală mormane de veselă, ori, ce ştiu eu, o fi vrut soarta să mă fac şi eu musafiră , măcar o dată în viaţă. Pentru mâine nu am încă niciun plan de vizitare a cuiva, dar sunt deschisă oricărei invitaţii, pentru că a început să-mi placă. (Şi când mă gândesc că tot eu mă întrebam ce pisici găsesc unii de se tot trezesc la noi în vizită!) Lăsând gluma la o parte, aste prime două zile de Crăciun au fost întru totul agreabile, dacă e să omitem personajul care, invariabil, de trei ani încoace, îmi strică măcar una din cele trei zile de sărbătoare. Dar a trecut. Dacă am reuşit să învăţ ceva anul acesta, atunci acel lucru e nesimţirea. Dar nesimţirea aia nevinovată:D. Vorbim despre asta şi la momentul bilanţului. Nu ştiu cum sunt alţii, şi mă ref...

Ceea ce nu mi-a plăcut, şi nu-mi place nici acum la ziua asta sunt urările de Crăciun. Sau de Sărbători. Sau de ce-or fi ele. Nu toate mesajele sunt enervante. Ci doar cele care se observă de la o poştă că sunt culese de pe goagăl , cu urări "glumeţe", care mai de care mai de prost gust. Şi care mai sunt şi trimise pe mecanismul "selectez toată lista de contacte + send message". Neah, nu aşa se face. Faptul că în ultimii ani tipul acesta de mesaje s-au înmulţit, devenind o modă care îmbogăţeşte companiile de telefonie, m-a făcut ca, anul trecut, în seara de Crăciun, şi în cea de Anul Nou, să îmi închid telefonul. Dacă vrei să îi spui ceva cuiva, să îi faci o urare de Sărbători, sună-l. Sau scrie-i chiar şi un mesaj sau un e-mail. Dacă nu eşti în stare să personalizezi mesajul, scrie un simplu "Sărbători Fericite". Dar crede în ceea ce scrii acolo, căci altfel toate vorbele sunt egale cu zero, ba chiar îl vor mai şi enerva pe destinatar. Ieri m-am ...

În urmă cu trei luni (ce repede-au trecut!) ne plângeam, care mai de care, că a venit toamna, cu tot ceea ce înseamnă ea- frunze multicolore, ploi, frig, şi deprimare. Acum nimeni n-a mai plâns după toamnă. Nimeni n-a mai avut timp să observe că s-a terminat şi cu ea, că s-au mai dus încă trei luni din viaţa noastră, că s-au putrezit bilioane de frunze, şi au plâns după Soare miliarde de oameni. E oficial iarnă. Şi mă bucur că nu e încă frig. Dacă ar ţine vremea tot aşa până în primăvară, ar fi perfect. Poate că doar de Crăciun ar da bine în peisaj nişte zăpadă, dar în rest, no thanks. Luna decembrie mă bucură, pe de-o parte, mă întristează, pe de alta. Mă bucură fiindcă, din prisma Sărbătorilor, mi se pare cea mai simpatică perioadă a anului. Vin Moşii, of course, dacă am fost cuminţi; se coace cozonac, se face piftie (maman deja mi-a potolit pofta:D), se scot zeci de globuri, ghirlande, ce se agaţă în brăduţi; coroniţe pe uşi, se pregătesc cadouri, se aleargă de colo-colo în că...

Ah, nu vă impacientaţi, gândindu-vă, Doamne fereşte, la Apocalipsă. Nici gând, nu ştiu şi nici nu vreau să ştiu când va fi, şi nici dacă va fi vreodată. Aşa intitulez eu perioada anului în care urmează să intrăm de curând- în preajma Sărbătorilor de iarnă. De ce sfârşitul lumii ? Pentru că toată, dar absolut toată lumea, se comportă ca atare. Aleargă după mâncare de parcă ar veni foametea, după băuturi, mai rău decât dacă ar da vreo secetă, după provizii, de orice fel, chit că le trebuie sau nu, de-ai zice că dă cine ştie ce molimă peste biata omenire. Eu nu suport lumea. Lumea multă, care se atinge de mine, îngrămădeala, mirosurile amestecate, trupurile făcute unul cu celălalt prin forfota marilor magazine, fuga aia de-ai zice că s-ar sfârşi toate în zilele ce urmează, căratul copiilor printre infinitele coşuri încărcate ce freamată pe fiece milimetru al podelei magazinelor- toate astea creează un tablou care pe mine una, mă împinge să-mi fac cumpărăturile din timp, când încă po...

Dintotdeauna m-au exasperat oamenii cărora le e lene să se urnească din loc după sărbători, în special după cele de iarnă... Spre exemplu, iarna trecută trebuia să înmatriculez o maşină cumparată la sfarşitul lui decembrie... Bineînţeles că Poliţia nu funcţiona nici între Crăciun şi Anul Nou, dar nici vreo câteva zile după Revelion, probabil drept recuperare după atâtea sarmale, şorici, salate de biof ş i şampanii băute pe nerăsuflate... Poliţia ca poliţia, dar nici Administraţia Financiară nu părea să se grăbească în vreun fel să strângă banii contribuabililor, ce să mai pomenesc de cei de la ARR, după care a trebuit să aştept acelaşi număr de zile, cu mult peste ceea ce ar fi normal si civilizat... De mâine, dacă n-aveţi ce face în casă, şi dacă nu e prea frig, v-aş recomanda să vă duceţi "în recunoaştere", să spunem, la ghişeele de plată a gazelor, sau la lumină , sau de ce nu, la impozite ... Mi-e o silă îngrozitoare de funcţionari- de când mă ştiu, adică de când am încep...