joi, 19 septembrie 2013

Viaţă ciopârţită. La privat, nu la stat!

  Mâine se împlinesc două săptămâni de când sora unei prietene de familie a fost operată. La un spital privat din Braşov, cel mai cel în opinia multora, cel mai curat în opinia nu ştiu cărora. Cu toate astea, nimic din toată faima asta nu a ajutat-o. 

  Operaţia a suferit-o în urma unei afecţiuni la colon, şi a fost realizată laparoscopic, aspect care, probabil, a şi încurajat-o să apeleze la serviciile medicale ale spitalului respectiv. După trei zile de la operaţie, pacienta a fost externată, trimisă acasă cu încurajări şi speranţe, că totul a ieşit nesperat de bine, bla, bla. La două zile după, la 5 dimineaţa, aceeaşi pacientă excelent recuperată, s-a trezit în frisoane, stări de rău, febră şi tot setul. 
  Întoarsă la mirificul spital, cei de acolo îi spun că e nevoie de o ecografie, ca sa îşi poată da seama ce anume s-a întâmplat. Dilema nu a fost greu de dezlegat: operaţia se desfăcuse, ceea ce dusese la peritonită, cauza febrei şi a stării de rău. S-au hotărât să o opereze pentru a doua oară, pentru a repara ce se putea. 
  Au reparat atât de bine, încât pacienta, după o săptămână de la cea de-a doua operaţie, este intubată deoarece are plămânii umflaţi de la infecţie. Să vă mai spun că a avut şi rinichii blocaţi, tot din cauza peritonitei, şi că nici în ziua de azi nu i s-a pus în funcţiune tranzitul intestinal? Nu mai are sens.

  Tot ce au putut medicii să le spună rudelor sale a fost că a avut ghinion. Prietena de familie, sora pacientei, le-a replicat ingenios, în tot haosul sufletesc pe care i l-a provocat nenorocirea asta, le-a replicat că singurul ghinion pe care l-a avut a fost să calce în respectivul spital.

  Mi-ar fi ruşine să le pomenesc rudelor unui pacient ciopârţit (să-mi fie iertată exprimarea cam dură, dar altfel nu pot descrie situaţia) de ghinion. În anul 2013! Când tu asiguri pacienţii că ai TOT ce îţi trebuie în spitalul tău pentru a avea succes în operaţii şi tratamente. Când există mii de echipamente şi medicamente, mii de tehnologii şi metode, şi câte alte lucruri care nu justifică existenţa ghinionului. Nu atunci când ai pretenţii că eşti cel mai cel, şi că ai cei mai bine pregătiţi medici. Nu există scuze atunci când îţi baţi joc de integritatea sănătăţii unui om, şi, pe deasupra, o mai faci şi pe banii lui. O căruţă de bani, nu un leu, doi!

  Privat sau de stat, spitalul serveşte, cel puţin în România, aceeaşi scuză de Ev Mediu: pacientul, sau mai rău, mortul e de vină!
  
 

duminică, 1 septembrie 2013

Vara asta - Partea a IV-a

  Aşa cum v-am promis ieri, încheiem retrospectiva verii cu luna august, care s-a dovedit tare capricioasă, cel puţin spre final ei.


Bubu şi una din pretendentele lui.


Oricât am întrebat, nu am găsit niciun motiv pentru care găinile ar fi avut această atitudine interesantă faţă de camera foto, tratând-o cu codiţele.


În lumina amurgului.


V-am spus vreodată cât de mult imi plac hortensiile?


... şi  gladiolele?


Joacă cu mama şi copiii.


Dealul acesta se vede pe o fereastră a casei mele, fereastră pe care am făcut-o intenţionat mare şi fără canaturi, tocmai pentru a da impresia unui tablou :).



Apus de august. E printre ultimele apusuri frumoase pe care le-am văzut vara asta, fiindcă mai apoi au venit ploile.

 Nu aş vrea să închei mini-retrospectiva verii fără a-i mulţumi Doamnei Vară pentru toată bucuria pe care mi-a adus-o şi anul acesta.
  Pentru toate mângâierile calde, pentru toate bălăcelile şi razele calde care le zvântau, pentru florile-i vioi colorate, pentru toate plimbările de seară, pentru roua de fiecare dimineaţă şi pentru toată căldura pe care mi-aş fi dorit să o închid într-un borcan mare cât să-mi ajungă pentru o iarnă întreagă.
  Dragă Vară, ne vedem la anul, cu aceeaşi sete de tine!