Simplu, Oana

      Faptul că uneori ni se iau lucruri, ne părăsesc oameni, sau nu ni se recunosc drepturi ne face adeseori să ne revoltăm. Însă de multe ori primim- daruri, oameni, recunoştinţă şi înţelegere- şi uităm să mulţumim.   Aşadar, dragii mei, să vă amintiţi, măcar acum, de Craciun, să adresaţi câte un ,,mulţumesc!" oamenilor care vă împlinesc viaţa, care vă iubesc, care vă dăruiesc din timpul lor şi din sufletul lor zi de zi.   E cel mai frumos cadou pe care îl puteţi oferi!   Nu-mi rămâne decât să vă doresc un Crăciun fericit, alături de toţi cei pe care îi preţuiţi, iar singurele excese pe care le faceţi să fie bucuria şi dărnicia!

  Al meu e gata de ieri- frumos şi arătos, împodobit în tonuri reci, conform cu vremea de afară:)

  Sunt aproape convinsă că majoritatea oamenilor, atât de prinşi în tevatura premergătoare Crăciunului, nu a observat ce zi minunată a fost astăzi. Friguroasă, ce-i drept, dar superbă din perspectiva spectacolului oferit de chiciură:   Eh, ce ziceţi?

  Ca în fiecare an, de ceva vreme încoace, mă gandesc ce Doamne iarta-mă or face românii cu atâta mancare pe care o cumpară de Sărbători.   Îi vad pe viu, sau pe la televizor, atunci când nu mi-e silă să îl deschid, cum cumpără de toate, de parcă maine ar veni foametea, şi ar fi nevoie de provizii pentru nu ştiu câte luni.    Într-o zi, ieşisem pentru un sfert de oră până la un magazin din apropiere, ca să cumpăr pâine (deşi eu nu mănânc decât foarte puţină spre deloc) şi nişte fructe. La raftul de pâine am dat peste un individ care aproape desfacea toate pâinile ca să vadă care e mai grozavă, de parcă ar fi cumpărat-o pentru o viaţă! La fructe, omor mare între nişte cucoane, venerabile ca vârstă, care răsturnau, rupeau, trăgeau şi împingeau de nişte lădiţe cu clementine. Îmi amintesc că am nevoie de o cutie de bomboane, pentru ziua unei cunoştinţe. La raftul cu pricina, aproape toate cutiile de bomboane, praline, trufe şi alte cele erau rupte, sfâşiate sau desigilate. Am găsit, cu c

  Dat fiind faptul că atât eu cât şi maman suntem răcite cobză, ţambal sau cum vreţi să-i spuneţi, maman s-a văzut nevoită acum vreo oră să iasă din casă până la farmacia din colţ, pentru noi provizii de medicamente.   Când se întoarce, se întoarce nervoasă, fiindcă a trebuit să baleteze, practic, pe trotuarul din faţa blocului, pentru că era plin de, mă scuzaţi, rahat.   Dar nu rahat turcesc, să ne înţelegem! Rahat de-al câinilor cucoanelor şi imbecililor care îşi plimbă de cu zori potăile zoioase prin faţa blocului.    Nu am nimic cu câinii, oricine mă cunoaste ştie că ador animalele, dar am ce am cu nesimţirea stăpânilor de câini.   Mi se pare inadmisibil ca să fiu trezită de vocile stridente ale unor cucoane care îşi aduc la ora 6 dimineaţa potăile la wc-ul public din faţa blocului. Plimbă-ţi animalul, strânge-i rahatul, dar nu semnaliza!   Mi se pare intolerabil ca nişte personaje să îşi elibereze câinii ca să îşi facă nevoile în locul de joacă al copiilor, deşi la intrare

  Azi-dimineaţă, la cafea, am remarcat că, aşa cum era de aşteptat, ploaia de azi-noapte a scuturat toate culorile de toamnă, lăsând în urmă doar vişiniul putred al ramurilor dezvelite de frunze.   Din fericire, aseară am avut o oră liberă, în care m-am plimbat şi am surprins ultima zvâcnire de arămiu tomnatic :).          Tot ce a mai rămas în urmă sunt frunzele aproape putrezite...

  Pare ciudat, mai ales că în urmă cu vreo 9 zile ningea de mama focului, însă vremea şi-a revenit, cu un spectacol de soare şi culoare aruncată pe frunzele copacilor.   Pentru ca frigul îşi mai face de cap doar noaptea, ieri am decis sa profităm. Aşadar, am muncit mult, însă am avut puţin timp şi pentru admirat una, alta.      Ieri am cules TOATĂ viţa-de-vie a bunicii. Nu mai spun ce bine s-au simţit oasele mele astăzi.   După cinci ore petrecute sus, pe scară, a venit şi răsplata. O masă de post, cu paine de casă, zacuscă şi dulceaţă de cireşe făcute de bunica.      Am prins şi 10 minute libere, ca să mă plimb pe uliţă.   Din grădina bunicii se vede toamna.    Concluzia? Dragilor, nu mai pierdeţi timpul, profitaţi cât puteţi de zilele astea frumoase. Nu-mi place să fiu cobe, dar parcă văd că peste vreo săptămână, două, vine iar zăpada...  

  Mâine se împlinesc două săptămâni de când sora unei prietene de familie a fost operată. La un spital privat din Braşov, cel mai cel în opinia multora, cel mai curat în opinia nu ştiu cărora. Cu toate astea, nimic din toată faima asta nu a ajutat-o.    Operaţia a suferit-o în urma unei afecţiuni la colon, şi a fost realizată laparoscopic, aspect care, probabil, a şi încurajat-o să apeleze la serviciile medicale ale spitalului respectiv. După trei zile de la operaţie, pacienta a fost externată, trimisă acasă cu încurajări şi speranţe, că totul a ieşit nesperat de bine, bla, bla. La două zile după, la 5 dimineaţa, aceeaşi pacientă excelent recuperată, s-a trezit în frisoane, stări de rău, febră şi tot setul.    Întoarsă la mirificul spital, cei de acolo îi spun că e nevoie de o ecografie, ca sa îşi poată da seama ce anume s-a întâmplat. Dilema nu a fost greu de dezlegat: operaţia se desfăcuse, ceea ce dusese la peritonită, cauza febrei şi a stării de rău. S-au hotărât să o operez

  Aşa cum v-am promis ieri, încheiem retrospectiva verii cu luna august, care s-a dovedit tare capricioasă, cel puţin spre final ei. Bubu şi una din pretendentele lui. Oricât am întrebat, nu am găsit niciun motiv pentru care găinile ar fi avut această atitudine interesantă faţă de camera foto, tratând-o cu codiţele. În lumina amurgului. V-am spus vreodată cât de mult imi plac hortensiile? ... şi  gladiolele? Joacă cu mama şi copiii. Dealul acesta se vede pe o fereastră a casei mele, fereastră pe care am făcut-o intenţionat mare şi fără canaturi, tocmai pentru a da impresia unui tablou :). Apus de august. E printre ultimele apusuri frumoase pe care le-am văzut vara asta, fiindcă mai apoi au venit ploile.  Nu aş vrea să închei mini-retrospectiva verii fără a-i mulţumi Doamnei Vară pentru toată bucuria pe care mi-a adus-o şi anul acesta.   Pentru toate mângâierile calde, pentru toate bălăcelile şi razele calde care le zvântau, pentru

  Dacă priviţi atent, veţi observa pe cer nişte rândunele agitandu-se. Au zile în care fac kilometri zburând roată-roată prin zona casei, învăţându-şi probabil puii să zboare. Adorabile! Unul din locurile mele preferate, unde liniştea e la ea acasă.    Spre sfârşitul lunii iulie, în grădina bunicii începuse a se coace a doua serie de căpşune de anul acesta. La fel de gustoase, fine şi parfumate!  Pui de barză.   Liniştea apusului.   Ne întâlnim si mâine, pentru o scurtă retrospectivă a lunii august :).

  Continuăm cu luna iulie:)    A doua zi după aniversarea mamei, am plecat în vacanţă, pentru o săptămână, la bunica. Pentru că în copilărie nu am fost niciodată în vacanţă la bunici pentru simplul fapt că nu aveam bunici la ţară, ci la trei străzi distanţă de mine în Braşov, am zis că la 24 de ani nu e prea târziu ca să petrec o vacanţă la ţară, la bunica (ce-i drept adoptivă, dar bunică).   Bubu stând la pândă între florile bunicii. Ciurda de văcuţe întorcându-se seara din păşunat.   În fiecare dimineaţă, am mâncat zmeură şi coacăze. Câte un pumn din fiecare, pentru energie cât o zi de vară :).  Florile pentru biserică, duminica dimineaţă. Checul bunicii. Verde de iulie. Bubu stând la umbra şezlongului.

Mai sunt doar 6 zile şi vara va pleca. În fiecare an, în perioada asta, sunt irascibilă tocmai pentru că mă îngrozeşte ideea de toamnă, frig, umezeală şi toate celelalte.   Tocmai din acest motiv, am decis să fac sfârşitul de vară mai uşor, atât pentru voi, cât şi pentru mine, printr-o retrospectivă a verii.       Nicio vară nu începe fără maci. Fotografia a fost făcută la început de iunie, pe drumul către Budila. Ah, când am scris ,,iunie", parcă am scris ,,anul trecut'', atât de îndepărtat pare deja.   Şi, tot la început de iunie, este vremea bujorilor. Unele din cele mai fine şi parfumate flori. Păcat doar că înfloresc o singură dată pe an. Fotografia este făcută la mine în curte.   Vara asta a fost prima din viaţa mea în care am mâncat cireşe direct din pom. Acestea sunt din cireşul din grădina bunicii. V-am mai povestit eu de ce nu prea sunt prietenă cu ele şi că singurele pe care le agreez sunt cele pietroase, ca cele din foto. Iar anul acesta pot spu