Superlativ...
E prima data cand sunt rugata sa scriu aici, si chiar nu am idee cu ce sa incep... Inca nu imi dau seama daca a fost real, sau daca a fost doar un vis pe care cu totii speram sa il implinim... E vorba de banchetul nostru, pe care l-am planuit, l-am asteptat si ne-am pregatit pentru el cu sufletul la gura... Ieri scriam ca nu stiu daca as vrea sa treaca... Azi, as vrea sa il mai facem o data, sa mai fim fericiti si eleganti din nou, sa pasim inspre sala de petreceri in rasunet de "Gaudeamus igitur"...
Seara ce a trecut a fost adevarata incununare a tuturor anilor petrecuti in Colegiul nostru, si a tuturor momentelor ce le-am impartasit cu totii, in colectivul 12D... Vesel cum era, Adi (USA) imi spunea ca ar fi fost ideal daca pe parcursul acestor 4 ani am fi stiut sa fim cu totii asa, ca aseara... Insa eu cred ca farmecul evenimentelor a stat tocmai in faptul ca am fost cu totii diferiti si am stiut sa ne aratam personalitatea... Spre sfarsit, probabil pentru ca am simtit ca e inevitabil, ne-am apropiat si am stiut sa fim mai mult decat colegi- prieteni... Sunt mandra ca v-am avut pe voi, care ati fost si veti ramane mereu colegii mei, alaturi in minunata seara a banchetului... Impreuna am ras, am dansat, ne-am pozat (sunt aproape 400 de poze, and still counting), am stiut sa ne remarcam fara a fi opulenti, si cred eu, am reusit sa dam acea ultima lectie de stil... O alta latura speciala a serii a fost faptul ca am renuntat la preocuparea mea de cateva saptamani, si anume plansul... N-as fi avut de ce- v-am avut si v-am simtit aproape, asa cum mi-am dorit din totdeauna si cum si-a dorit oricare dintre noi... Cat despre profesori, am avut marea placere de a fi cu cei care au fost la randul lor alaturi de noi in cei patru ani... Sunt si voi ramane mandra ca i-am cunoscut, cu bune, cu rele, asa cum ni s-au aratat, si voi spune mereu cu trufie in glas ca m-au ajutat sa devin om... Doamna diriginta a fost pe parcursul serii, cum de altfel si in toti acesti ani, un model... Cu o energie debordanta si un look pe masura, s-a zbenguit toata seara, aratandu-le tuturor ca e un spirit tanar... In momentul in care am intrebat-o daca ii pare rau sau bine ca se desparte de noi, raspunsul sau a fost: "Cum poti sa intrebi asa ceva?", si o lacrima de tristete si orgoliu motivat i s-a ivit in coltul ochilor... Profesorii nostri preferati, dl Horjea, dna Manoiu, si dna Vlad au fost la fel ca in cei 4 ani: veseli, cocheti, vorbareti, dorindu-ne, la despartire, succes in tot ceea ce ne dorim sa facem...
Nu cred si nici nu am pretentia ca am acoperit toate aspectele serii de vis pe care am petrecut-o impreuna, dar sper ca v-am conturat macar o mica parte din ceea ce a insemnat totul pentru mine...
E greu... Cand stim cu totii ca s-a terminat cu adevarat, ca nu ne vom mai vedea in fiecare zi si nu vom mai sta laolalta decat in imprejurari speciale, ni se pare ca ne ratacim prin lume... In cei 4 ani, am avut o cale de urmat stabila, aveam locul nostru in banca, aveam persoanele cu care radeam sau plangeam, aveam un om, un al doilea parinte, care sa ne calauzeasca inspre consolidarea colectivului si care mereu ne dorea binele, desi de multe ori noi nu vedeam acest lucru... Acum, totul se rezuma la " ramane de vazut", nu stim nimic precis, avem indoieli, avem temeri in privinta noii etape ce urmeaza in cursul vietii noastre si a oamenilor cu care vom invata...
Nu vreau sa cred ca seara ce a trecut a insemnat sfarsitul... Vreau sa continuu sa cred ca voi ramaneti colegii mei, impreuna cu care am fost mereu cei mai buni... I love you all!
Seara ce a trecut a fost adevarata incununare a tuturor anilor petrecuti in Colegiul nostru, si a tuturor momentelor ce le-am impartasit cu totii, in colectivul 12D... Vesel cum era, Adi (USA) imi spunea ca ar fi fost ideal daca pe parcursul acestor 4 ani am fi stiut sa fim cu totii asa, ca aseara... Insa eu cred ca farmecul evenimentelor a stat tocmai in faptul ca am fost cu totii diferiti si am stiut sa ne aratam personalitatea... Spre sfarsit, probabil pentru ca am simtit ca e inevitabil, ne-am apropiat si am stiut sa fim mai mult decat colegi- prieteni... Sunt mandra ca v-am avut pe voi, care ati fost si veti ramane mereu colegii mei, alaturi in minunata seara a banchetului... Impreuna am ras, am dansat, ne-am pozat (sunt aproape 400 de poze, and still counting), am stiut sa ne remarcam fara a fi opulenti, si cred eu, am reusit sa dam acea ultima lectie de stil... O alta latura speciala a serii a fost faptul ca am renuntat la preocuparea mea de cateva saptamani, si anume plansul... N-as fi avut de ce- v-am avut si v-am simtit aproape, asa cum mi-am dorit din totdeauna si cum si-a dorit oricare dintre noi... Cat despre profesori, am avut marea placere de a fi cu cei care au fost la randul lor alaturi de noi in cei patru ani... Sunt si voi ramane mandra ca i-am cunoscut, cu bune, cu rele, asa cum ni s-au aratat, si voi spune mereu cu trufie in glas ca m-au ajutat sa devin om... Doamna diriginta a fost pe parcursul serii, cum de altfel si in toti acesti ani, un model... Cu o energie debordanta si un look pe masura, s-a zbenguit toata seara, aratandu-le tuturor ca e un spirit tanar... In momentul in care am intrebat-o daca ii pare rau sau bine ca se desparte de noi, raspunsul sau a fost: "Cum poti sa intrebi asa ceva?", si o lacrima de tristete si orgoliu motivat i s-a ivit in coltul ochilor... Profesorii nostri preferati, dl Horjea, dna Manoiu, si dna Vlad au fost la fel ca in cei 4 ani: veseli, cocheti, vorbareti, dorindu-ne, la despartire, succes in tot ceea ce ne dorim sa facem...
Nu cred si nici nu am pretentia ca am acoperit toate aspectele serii de vis pe care am petrecut-o impreuna, dar sper ca v-am conturat macar o mica parte din ceea ce a insemnat totul pentru mine...
E greu... Cand stim cu totii ca s-a terminat cu adevarat, ca nu ne vom mai vedea in fiecare zi si nu vom mai sta laolalta decat in imprejurari speciale, ni se pare ca ne ratacim prin lume... In cei 4 ani, am avut o cale de urmat stabila, aveam locul nostru in banca, aveam persoanele cu care radeam sau plangeam, aveam un om, un al doilea parinte, care sa ne calauzeasca inspre consolidarea colectivului si care mereu ne dorea binele, desi de multe ori noi nu vedeam acest lucru... Acum, totul se rezuma la " ramane de vazut", nu stim nimic precis, avem indoieli, avem temeri in privinta noii etape ce urmeaza in cursul vietii noastre si a oamenilor cu care vom invata...
Nu vreau sa cred ca seara ce a trecut a insemnat sfarsitul... Vreau sa continuu sa cred ca voi ramaneti colegii mei, impreuna cu care am fost mereu cei mai buni... I love you all!
Comentarii