marți, 18 februarie 2014

Mizerie de câini vs. mizerie de copii

  Cum s-a topit zăpada, cum au apărut articole, ştiri, blogăreli, pe o temă deja clasică: rahatul câinilor. Am scris şi eu, nu demult, despre acest subiect, nu vreau să revin. Există destul rahat, sub toate formele şi texturile, pe trotuarul din faţa blocului ca să îmi mai doresc să scriu despre el. 
  
  Într-un articol dedicat rahatului de câine, citit zilele trecute, autorul credea că, la fel cum nu aşezi copilul pe trotuar pentru a-şi face nevoile, aşa nu ar trebui să laşi nici câinele să îşi facă nevoile pe oriunde şi oricum.
  Îl contrazic. Faptul că am un parc în faţa blocului, unde văd chiar şi imposibilul, mă îndreptăţeşte să afirm că nici părinţii de copii nu sunt mai puţin nesimţiţi decât stăpânii de câini. 
 Să mă explic. S-a împământenit, printre cei care frecventează parcul, ca un colţ al acestuia, care, culmea, e colţul dinspre blocul meu, să fie folosit drept latrină. Acolo, părinţii cu copii, sau chiar copiii singuri, nedresaţi, şi, mai târziu, în noapte, adulţii dornici de escapade nocturne stropite cu alcool băut pe bancile parcului, îşi fac nevoile. Mici sau mari, nici nu mai contează. Amuzant e faptul că alţi copii, în ziua următoare, sau peste câteva ore de la urat-mirositorul eveniment, să folosească acelaşi loc pe post de plajă privată, întinzându-şi diverse cearşafuri, păturici şi alte acareturi, cu scopul de a sta la soare, la un spart de sămânţă.

  Credeaţi că nu poate fi mai rău? Vă înşelaţi. Am avut ,,onoarea" de a observa certe cucoane, altfel cu pretenţii de mare clasă, care îşi aşezau copiii spre a-şi face nevoile chiar la capătul băncii unde şedeau, fericiţi, cu familia şi amicii. Să vă explic, pe larg: mama (dacă se poate numi mamă) şade la capătul băncii, ia una bucată copil de subraţ, şi îl aşază între propriile-i picioare, iar copilul face una, alta, urât mirositoare, evident, chiar acolo, lângă bancă. Mai apoi, se şterge copilul (dacă se şterge), se aruncă şerveţelul, evident, la capătul băncii, şi se reia discuţia cu amicii.

  În plus, toţi copchilaşii cu apucături golăneşti, scăpaţi de sub control, adică cei care petrec mai multe ore pe maidanul din parc, decât pregătindu-se pentru şcoală, sau citind ceva util, îşi fac nevoile prin parcările din jurul parcului, fără nicio jenă. Aşa că, vecinii care au maşinile parcate cu portbagajul înspre tufe, riscă să calce oricând în... noroace umane.

  Acum, vă las pe voi să apreciaţi- există vreo diferenţă între cei care nu strâng după potăi şi părinţii cărora le e lene să îşi urce copiii 2 etaje ca să îşi facă nevoile? Sau simplul fapt că au turnat un copil le permite aibă orice conduită doresc?
 
 

luni, 10 februarie 2014

Statistici

  Ziua de ieri a marcat o premieră în cei 18 ani de şcoală: a fost prima duminică în care am fost la şcoală. Şi am mai avut şi examen. Dar măcar am terminat sesiunea...
  Calculam, cu nişte tipe cu care am fost colegă şi în facultate, că am trecut până acum prin circa 70 de examene.

  Vineri, blogul împlineşte 6 ani. Cu bune şi cu rele, dar cu optimism.
  Peste două luni, împlinesc 25 de ani. Şi nu îi ascund. Încă.
  Peste o lună, bunica mea împlineşte 85 de ani. Şi ieri, când m-a strâns în braţe, am simţit puterea unui om de vreo 35.

  Pentru că nu mai am şi alte cifre, şi pentru că e început de săptămână, vă las cu...



miercuri, 5 februarie 2014

Vecinii mei au descoperit apa

  Nu vreau să par rea, însă dacă e ceva ce nu suport, acel ceva se numeşte mizerie. Ei bine, respectabilii mei vecini de la etajul patru, care stau fix în capul meu, sunt cei mai buni prieteni ai mizeriei.
  Nu îi doresc nici celui mai mare duşman să treacă pe lângă ei, căci nu garantez că supravieţuieşte întâlnirii cu ficatul întreg. Pe lângă faptul că sunt certaţi cu apa, mai sunt şi nesimţiţi. De când îi ştiu eu, sunt nesimţiţi- urlă, trântesc, aleargă precum elefanţii prin casă, mai demult ascultau chiar şi manele la maxim, şi ca să fie tacâmul complet, au mai făcut şi un plod. Copilul, desigur, îi urmează în comportamente, şi, în plus, îl bănuiesc şi de ceva retard mintal.
  
  Enfin, m-am pierdut în explicaţii, şi am uitat să vă spun, că, de vreo două săptămâni, vecinii ăştia simpatici au descoperit APA. Da, apa, acea chestie inodoră, incoloră care curge la robinet, şi care ne ajută să fim mai curaţi. Şi, nu ştiu cum se face, dar cred că apa lor funcţionează doar la ore târzii, mai precis undeva între orele 22 şi 24, când tot omul se relaxează sau doarme deja, după o zi plină.
  Aşadar, după cum vă spuneam, pe la orele 22-22.30, se purcede la folosirea apei. Se dă drumul la robinet, de răsună-n tot blocul (nu ştiu ce soi de conducte au oamenii aia, dar probabil că de des ce-au folosit apa- NOT!- s-au deteriorat şi alea, şi au ajuns să scoată nişte sunete dubioase, ca o hărmălaie acvatică, ce pare să invadeze tot în jur), şi mai apoi, vreme de aproximativ o oră, o oră şi jumătate, se instalează cu toţii în baie, şi încep circul. Circ care, desigur, poate fi auzit şi savurat de întreg blocul, dar cu precădere de mine, căci am loc rezervat chiar în primul rând.
  Chiar adineauri fusesem să mă spăl pe dinţi, ca tot omul, şi nu ştiam de unde se aud lătrături în baie, căci ultima dată când verificasem aveam doar un motan în casă, motan care evident că nu latră. Da, aţi ghicit, lătrau stimabilii vecini, care mai apoi au început să urle, de atâta prostie probabil, ca mai apoi să izbucnească în nişte râsete şi chiote de toată jena, uşor de auzit în toate apartamentele de pe coloană. Ce să-i faci, aşa îşi exprimă unii bucuria descoperirii apei!

  De când scriu aici, pare că s-a terminat şi spectacolul pe seara asta. Noapte bună şi linişte multă, dragilor!