20 Iunie 2008
Am spus de nenumarate ori cat mai e... Acum mai e doar un ragaz de 3 zile... Atat a mai ramas din asteptare... Si poate, cum mi-a spus bunica mea adoptiva, ar trebui sa ma bucur de perioada asta... Nu ma voi mai intalni niciodata cu saptamanile in care imi decid o parte din viitor... Si o sa fac si poze, da...
Nimic nou... Doar plictiseala de asteptare, pot s-o numesc deja nerabdare... Nu mai am stare, ma misc tot timpul, mananc mult, butonez mai mereu orice am la indemana... In timp ce invatam azi, m-am trezit, brusc, uitandu-ma pe pereti... Si nu dupa cai verzi... Poate doar simteam nevoia sa visez...
Nu e nimic rau in a visa, uneori e singurul mod de a trece peste toate si a merge cu fruntea sus mai departe... E drept, uneori visam prea mult, la prea multe, visam la irealizabil, la frumos... Si ne lovim... Ne lovim de un prag mult prea jos pentru fruntile noastre, ce ne readuce atat de fulgerator si de dureros la realitate... Si ne dam seama ca visul a fost degeaba, ca noi suntem tot singuri, tot neintelesi, tot neapreciati si tot aceiasi... Ne construim vise pentru azi... Ne fac sa ne simtim fericiti si bine dispusi, dar pana seara ne dam seama ca vrand-nevrand, ele se naruie... Si raman la stadiul de vise... Vise neimplinite... Ne construim vise pentru maine... Cand speram ca vom pune inca o piatra peste realizarile noastre, cand speram ca vom fi mai buni... Insa, maine, seara vine din nou prea repede, si ne dam seama, din nou, ca nu ne-a ajuns timpul pentru a face toate astea... De fapt, eu cred ca de cele mai multe ori, folosim timpul si trecerea lui, ca scuza pentru faptul ca nu facem indeajuns... Trecem cu nepasare prin clipe, ne mintim in privinta tuturor si chiar a noastra... Mintim ca ne simtim bine cand inima ne plange cu lacrimi sarate, radem cand am vrea sa ne curga siroaie din adancul ochilor, ne aratam nepasatori in momente critice, preferam sa stam deoparte decat sa ne implicam... In a ne face viata mai buna, in a ne arata si a le arata tuturor ce putem, in propria noastra constiinta si in propriile optiuni de viata...
Dar totusi, de la vise am ajuns la altceva... Ralu imi spunea ca atunci cand viseaza frumos, fie si in somn, isi petrece ziua visand cu ochii deschisi acelasi vis... Stiu, a sunat un pic ciudat, dar sunt sigura ca toti am facut asta la un moment dat, si nu ne vom opri niciodata din a o face... E frumos, si e tot o modalitate de a ne minti sinele... Eu una, n-am mai visat frumos de ceva mai mult timp... Si pe nimeni, cel putin noaptea... Am perioade interesante, cand visez mult si totul pare veridic... Nu are nicio legatura cu viata-mi reala, insa e dragut sa te vezi traind altceva, cu alti oameni, intr-o alta lume... Vanessa imi relata visele ei cu povesti de dragoste din filme (n.a "A Cinderella Story"), cu haine si coafuri... E clar, cei care au facut casting-ul pentru "Sex and the City" au ratat-o pe "the right Carrie"... Eu una n-am incercat niciodata sa visez, cel putin in somn, asa ceva, poate doar masini... E drept, cu toatele ne mai vedem uneori incaltate de la Jimmy Choo, imbracate intr-o super tinuta Chanel si cu o poseta Miu Miu...
Nici nu stiu daca exista o incheiere pentru ce am scris aici... Pentru ca visele nu se termina, ele vor fi mereu parte din noi, din activitatea noastra zilnica sau nocturna, din modul in care ne vom petrece clipele libere din viata... Tot visele ne dau speranta pentru un "maine" mai bun, si poate viata va fi vreodata dispusa sa le asculte si sa le transforme intr-o realitate mai buna chiar decat ne-am fi inchipuit...
Nimic nou... Doar plictiseala de asteptare, pot s-o numesc deja nerabdare... Nu mai am stare, ma misc tot timpul, mananc mult, butonez mai mereu orice am la indemana... In timp ce invatam azi, m-am trezit, brusc, uitandu-ma pe pereti... Si nu dupa cai verzi... Poate doar simteam nevoia sa visez...
Nu e nimic rau in a visa, uneori e singurul mod de a trece peste toate si a merge cu fruntea sus mai departe... E drept, uneori visam prea mult, la prea multe, visam la irealizabil, la frumos... Si ne lovim... Ne lovim de un prag mult prea jos pentru fruntile noastre, ce ne readuce atat de fulgerator si de dureros la realitate... Si ne dam seama ca visul a fost degeaba, ca noi suntem tot singuri, tot neintelesi, tot neapreciati si tot aceiasi... Ne construim vise pentru azi... Ne fac sa ne simtim fericiti si bine dispusi, dar pana seara ne dam seama ca vrand-nevrand, ele se naruie... Si raman la stadiul de vise... Vise neimplinite... Ne construim vise pentru maine... Cand speram ca vom pune inca o piatra peste realizarile noastre, cand speram ca vom fi mai buni... Insa, maine, seara vine din nou prea repede, si ne dam seama, din nou, ca nu ne-a ajuns timpul pentru a face toate astea... De fapt, eu cred ca de cele mai multe ori, folosim timpul si trecerea lui, ca scuza pentru faptul ca nu facem indeajuns... Trecem cu nepasare prin clipe, ne mintim in privinta tuturor si chiar a noastra... Mintim ca ne simtim bine cand inima ne plange cu lacrimi sarate, radem cand am vrea sa ne curga siroaie din adancul ochilor, ne aratam nepasatori in momente critice, preferam sa stam deoparte decat sa ne implicam... In a ne face viata mai buna, in a ne arata si a le arata tuturor ce putem, in propria noastra constiinta si in propriile optiuni de viata...
Dar totusi, de la vise am ajuns la altceva... Ralu imi spunea ca atunci cand viseaza frumos, fie si in somn, isi petrece ziua visand cu ochii deschisi acelasi vis... Stiu, a sunat un pic ciudat, dar sunt sigura ca toti am facut asta la un moment dat, si nu ne vom opri niciodata din a o face... E frumos, si e tot o modalitate de a ne minti sinele... Eu una, n-am mai visat frumos de ceva mai mult timp... Si pe nimeni, cel putin noaptea... Am perioade interesante, cand visez mult si totul pare veridic... Nu are nicio legatura cu viata-mi reala, insa e dragut sa te vezi traind altceva, cu alti oameni, intr-o alta lume... Vanessa imi relata visele ei cu povesti de dragoste din filme (n.a "A Cinderella Story"), cu haine si coafuri... E clar, cei care au facut casting-ul pentru "Sex and the City" au ratat-o pe "the right Carrie"... Eu una n-am incercat niciodata sa visez, cel putin in somn, asa ceva, poate doar masini... E drept, cu toatele ne mai vedem uneori incaltate de la Jimmy Choo, imbracate intr-o super tinuta Chanel si cu o poseta Miu Miu...
Nici nu stiu daca exista o incheiere pentru ce am scris aici... Pentru ca visele nu se termina, ele vor fi mereu parte din noi, din activitatea noastra zilnica sau nocturna, din modul in care ne vom petrece clipele libere din viata... Tot visele ne dau speranta pentru un "maine" mai bun, si poate viata va fi vreodata dispusa sa le asculte si sa le transforme intr-o realitate mai buna chiar decat ne-am fi inchipuit...
Comentarii