Am răcit. Din nou.
Mama ei de viaţă, cam aşa aş putea sintetiza tot ce simt şi cred acum. Anul trecut, în octombrie, ca în fiecare an de altfel, m-am vaccinat, conştiincioasă, şi dornică să nu care cumva să captez virusuri care să mă pună lată în pat, cu febră, nas curs ca la robinet, şi amigdale plesninde. Nu ştiu cum se face, pentru că nu am păţit-o până acum, dar aşa, vaccinată şi mândră cum mi-s, la sfârşitul lui decembrie, am răcit. Urât de tot, pentru că m-a ţinut într-o tuse măgărească şi stare de apatie vreo două-trei săptămâni bune, în pofida faptului că mi-am burduşit ficatul cu tot soiul de pastile şi alte substanţe menite să îmi curme suferinţa. Săptămâna asta, am răcit din nou. Miercuri m-am trezit cu o stare generală deplorabilă, cu un sour throat de toată frumuseţea, şi cu nasul oarecum înfundat. Am început să iau pastile, iar. Joi aproape că am scăpat de senzaţia enervantă din gât, însă a început să-mi curgă nasul. Şi nu s-a mai oprit, nici măcar până azi. Nopţile mi-au de...
