Simplu, Oana

  Ai simțit vreodată că îți crapă pieptul de dor, supărare și regret? Ai simțit vreodată că ai da sau face orice ți s-ar cere ca să iei niște momente înapoi și sa le poți înlocui cu altele? Ai dorit vreodată să fi știut să te comporți altfel decât ai facut-o? Sau să iei înapoi tot ce ai oferit, pentru că ai oferit prea mult, prea sincer și prea naiv? Ai petrecut zile nemâncând, nopți nedormind, luni zbătându-te de unul singur să găsești un drum lin, pe care să o apuci? Te-ai întors în locuri unde ai fost fericit dar în care ai și plâns cu sânge? Ai privit la poze rememorând un parfum, un glas, o dorință? Parfum dispărut, glas tăcut, dorință stinsă. Ai plâns vreodată atât de mult încât pe chip lacrimile ti-au sapat riduri? Ai trăit atâta nesomn încât părul să îți albească iar trupul să îți slăbească? Încrederea în tine și raționamentul sa ți le pui la indoiala, întrebându-te dacă ai făcut sau nu o greșeală? Umană, da, dar nepermisă de un tiran. Te-ai epuizat vreodată doar ca să îți a

 Era-ntr-o zi de joi, 1 Martie, acum trei ani. Terminase programul mai devreme, plecase spre casă simțindu-i lipsa, obișnuită fiind deja cu stilul lui de a apărea, chiar și la birou, cu câte un zâmbet larg pe chip și în ochi si cu câte-o surpriză pentru ea. Se înserase, când a sunat-o. Era la scara blocului, o aștepta. O căutase și la birou, dar ajunsese după terminarea programului. Stătea timid, cu o sacoșă de cadou în mână, pe care i-o dădu, și încă una, atent dosită, în mâna cealaltă. Ea îi mulțumi stângaci, străduindu-se, oarecum, să pară indiferentă. Ajunsă înapoi în casă, găsi în sacoșă o cutie de bomboane, dar nu de cocos (preferatele ei), si o punguță din catifea, din care scoase un fluture. Da, chiar un fluture mov, din cristal, pe un fir roșu. Mai simplu nici că se putea, dar cât i se păru de frumos! Știa deja că simbolistica fluturelui e una complexă, aparte, prețioasă și gingașă totodată... Purtase fluturele în zilele acelea de primăvară... apoi îl luase cu ea în călătoria

 Cum să îi spui că îi auzi vocea mai mereu, șoptindu-ți prin gânduri, ca o muzică bună? Cum să îi spui că pielea-ți tresare uneori, având senzația atingerii lui? Si cum sa ii spui că ai da orice pentru o atingere scurtă, ca de catifea, a buzelor lui? Cum sa ii spui că în fiecare cană de cafea băută dimineața e un grăunte de gând bun trimis către el? Și cum să faci ca să îi spui că el e în toate visele tale, chiar și în cele pe care nu ți le amintești in zori? Oare cum să îi spui că uneori ai vrea să fugi, cât poți de repede, către oriunde ar fi el? Cum să îi spui că ți-e dor, când știi ca urăște să i se spună asta?