duminică, 30 noiembrie 2008

Sfarsit de noiembrie


Mi-e dor sa vad oameni care au timp sa se bucure de lucruri marunte...

Care nu au uitat sa priveasca in sus, catre cer si Soare... Care acorda 5 minute Lunii si stelelor, noaptea...

Carora nu le e frica sa zambeasca fara motiv...

De oamenii care imi strangeau cu incredere mana, si de a caror mana nu imi era sila...

De oamenii ai caror ochi spuneau totul, in timp ce gura le tacea...


De ieri incoace, imi tot repet ca vine luna decembrie... Si ca e luna in care trebuie sa fim mai buni, sau macar sa incercam... Luna in care trebuie sa invatam sa iertam, sa daruim, dar si sa primim...

Mai sunt cateva ore de toamna... Ultima zi a toamnei 2008 am petrecut-o sugrumata de nervi... Din nou... Am incercat terapia prin shopping- a dat rezultate, cel putin in privinta tremuratului... De cateva zile tremur, si lucrul asta ma sperie... N-as vrea sa ma imbolnavesc pentru niste paria ai societatii, chiar n-as vrea...
P.S. Le doresc La Multi Ani tuturor celor care isi sarbatoresc azi, de Sfantul Andrei, ziua onomastica.

sâmbătă, 29 noiembrie 2008

nervi




tremur de nervi.


imi vine sa plang.


sa trantesc tot ce imi pica in mana.


sa ii injur.


sa le spun ca sunt niste nimicuri umane.


niste imbecili care mi-au distrus saptamana inca de luni.


azi- e tot distrusa, orice-as fi incercat eu sa fac.


continuu sa tremur.


imi spun ca punerea in practica a ceea ce-am insiruit mai sus ar fi o injosire pentru mine.


eu pot, vreau, si o sa fac.


n-a fost nimic din ce-am vrut sa am si sa nu am.


o sa le demonstrez, dar nu acum.


stiu ca am dreptate, si imi e suficient, chiar daca unii se incapataneaza sa ma faca sa-mi inghit vorbele.


nu, nu o sa va bucurati de asa ceva. niciodata.


dintotdeauna m-a enervat nesimtirea.


mai mult decat orice altceva pe lumea asta.


mai mult, poate, decat minciuna.


oricum ar sta treburile acum, eu cred in teoria "intoarcerii rotii".


veti ajunge odata si-odata acolo.


nu sunt vinovata eu de proasta voastra gestiune.


e vinovata lipsa voastra de gandire, oricat de minimala ar fi ea.


e vinovata nesimtirea voastra.


si o sa continuu sa va spun nesimtiti pana o sa ma satur.


de voi si de nesimtirea (iar), incultura si vorbaria voastra goala.


nu pareati asa.


ba chiar de treaba.


si chiar hard working pe deasupra.


dar cum se spune, paduchele cand se vede in frunte, se considera rege.


asa si voi.


niste paduchi nesimtiti.


suna urat, dar nu indeajuns de urat pentru cum mi-ati distrus o saptamana intreaga din viata.


mie, si nu numai.


nu credeam sa ajung sa spun ca mi-e sila.


de voi.


de tot ceea ce va poate "produce" mintea aia bolnava si ahtiata dupa bani fara munca, daca s-ar putea.


acum va urasc.


poate nici voi n-aveti cele mai frumoase sentimente fata de mine.


dar macar stiu ca in fata mea nu s-a suflat si nici nu se va sufla vreodata.


amintiti-va doar cand ati incercat sa ma acoperiti in timp ce vorbeam.


suna dictatorial, stiu.


dar cu astfel de specimene, trebuie sa existe si metode potrivite.


deci, nimeni nu sufla, s-a inteles???


Unul dintre cretini: "Ma scuzi..."


V-am scuzat deja prea mult.


Ce-i prea mult, e prea mult.


Si dauneaza.


Nervilor mei.




Gata, acum macar nu mai tremur... Si nici sa plang nu-mi mai vine.

miercuri, 26 noiembrie 2008

Povesti de miercuri seara


Desi e miezul saptamanii, eu ma pot declara in weekend, pana martea viitoare chiar... Inca de luni mi-am propus sa trec fara nervi, peste orice s-ar intampla in aceste 3 zile, doar de dragul celor libere... Inca de mica imi placea sa fiu libera- bine, a nu se intelege ca atunci cand cineva ma intreba ce-mi place la scoala, raspundeam "Vacanta!"... Nu, imi place doar sa lancezesc in casa, imbracata in trening, sau in pijamale, pana la amiaza, sa mananc mult, sa beau ceai fierbinte, sa citesc, sa ma joc cu al meu scump motan, care mai nou doarme in jur de 20 de ore din cele 24 posibile... Sa stiu ca nu trebuie sa ma agit ca trebuie sa plec la cutare sau cutare ora, sa-mi caut o suta de haine si sa nu fiu mereu in intarziere... Ma plangeam mai demult ca ar trebui sa invat de la Vane tehnica asta, ei bine, acum cred ca pot sa incep sa predau:))...


In alta ordine de idei, urmeaza niste zile "blank", pentru care nu am absolut niciun plan... Vremea nu e prielnica pentru nimic altceva, inafara de stat si dormit, sau pierdut timpul cu ochii pe tavanu-mi mov turbat...


Dupa cum se poate vedea cu ochiul liber, vremea a luat o intorsatura cel putin dubioasa... In mod normal urasc ploaia, pentru ca urasc umbrelele, umezeala, baltile si tot ce deriva din ea... Dar ca si cum toate astea n-ar fi de ajuns, parul meu tinde sa devina cum l-a lasat mama natura, adica cret si zburlit, de la orice mica picatura ce Doamne fereste imi cade in cap de la vreo streasina... In fine, astea sunt fobii de genul "Oh, unghia meeaaa!!!", dar sunt oricum ale mele si nu mi le ia nimeni...



Promiteam sa mai adaug ceva picanterii mondene povestii cuplului EL si EA, din postul cu schiul in Austria, fara s-o consider sau s-o considerati barfa, ci doar o mostra din ceea ce le poate, sau nu, capul unora... EL si EA, inca cativa prieteni de familie. Locatie- Manastirea Curtea de Arges. Perioada- acum vreun an, era vara in orice caz. EA a luat-o in asa-zisa excursie si pe o nepoata de-ale sale, prin clasa a 9a sa fi fost copilita... Sincer, nu cred ca e om care sa nu fi fost la Curtea de Arges si sa nu fi zarit pe unul din zidurile laterale acea "stampila" sub care se presupune ca Manole si-ar fi zidit sotia, pe Ana, drept jertfa, pentru ca biserica sa poata fi dusa la bun sfarsit... EA si EL in fata zidului. Intrebare: "Ce-i aici de-i stampilat?" Raspuns: "E zidita Ana." Intrebare: "Care Ana?", cu o mutra mai mult decat tampa. Raspuns: "Cum, care Ana? Ana a lui Manole?" Intrebare: "Care Manole?" La aceasta ultima intrebare, pe care pana si mirifica nepoata si-o punea, desi se presupune ca, dand pe la scoala, ar fi trebuit ca macar din zbor sa auda de bietul mester Manole, care ce-i drept nu era milionar ca unchiul EL, dar in fine, ceva, ceva tot a lasat mostenire pe asta lume, istorie si mitologie romaneasca... Bineinteles ca toti au pus capul in pamant, fiindu-le, parca, rusine de rusinea altora... Ce pretentii poti sa mai ai la nu stiu ce rocket science, cum ar spune americanii, daca nici asa ceva, care se invata daca nu in familie, macar in primii ani de scoala?


P.S. Click pe poza pentru a vedea coltisorul care a iscat o adevarata furtuna de nisip in creierul unora...















duminică, 23 noiembrie 2008

Duminica în zăpadă

Nu, titlul nu e inspirat după numele emisiunii proaspetei domnişoare Rădulescu (cea de umblă cu puberaşul ăla, Oţil parcă i se zice prin târg), ci doar de spiritul de iarnă pură care a pus stăpânire pe mine, şi nu numai, încă de cand m-am trezit şi am scos nasul afară... V-am spus că eu aşa iau temperatura? Da, ies dimineaţa un pic pe fereastră, şi dacă îmbrăcată în pijama suport temperatura, e de bine, dacă nu, e semn că trebuie să mă îmbrac gros...

Când e iarna afară, e cel mai drăguţ să-ţi bei dimineaţa cana de cafea... Deşi e caldă şi aburindă, o mai pui şi pe calorifer, doar, doar şi-o mai păstra câteva minute fierbinţeala... Să stai rezemat pe calorifer [pe mine mă însoţeşte şi Bubu, care, ca orice pisica tipică adoră orice loc care depaşeşte temperatura de 100 de grade:))], să răsfoieşti ziarul, sau mai simplu, să asculţi radioul dat în surdină, atât cât să-l auzi şoptindu-ţi muzica sau ştirile... Să stai de vorbă cu cei din casă, să-ţi povesteşti visele de peste noapte, şi să faci planuri în legătură cu ceea ce urmează să faci peste zi...

După ritualul acesta, întocmai dus la bun sfârsit şi azi de dimineaţă, ai mei au hotărât să plecăm la Dobârlău... Am cam strâmbat eu din nas, pentru că scrâşnetul zăpezii care se auzea odată cu trecerea maşinilor prin faţa blocului era semn sigur de îngheţ bocnă, dar uşor, uşor, am luat hainele pe mine, m-am înarmat cu fular, mănuşi, şi căciuliţa cu urechi de blăniţă, şi îmbrăcată am fost:))...
Afară- nu vreau să vă spun cum era... zăpada îngheţată, pe strada mai, mai să-ţi rupi capul, pe maşini nu mai vorbesc, iar pe copaci- un strat de chiciură ca-n poveşti... Dacă iubesc ceva la iarnă, în mod sigur e chiciura cu care înfăşoară crengile copacilor şi tufele...

Prin oraş- drumuri ok, am rămas chiar surprinsă... În afara oraşului, zăpadă viscolită dinspre câmp înspre şosea, dar tocată îndeajuns de cauciucuri încât să facă drumul uşor de parcurs...

M-am oprit pe drum de nici nu mai ştiu câte ori, ca să fac poze... Şi tot eu eram cea care ieri se plângea că a venit iarna... Dar uite că totuşi, mi-a oferit şi o şansa de a imortaliza ceva cu adevărat frumos...

 

Ajunsa în curte- de fapt, pe lânga curte, că drum de acces- pauză, nici măcar paşi de om nu erau... Curăţat scările cu lopata, căci zăpada se transformase în gheaţă... Ţurţuri agăţaţi de scocuri, zăpadă ce se prăvălea de pe acoperiş, băltoace îngheţate- patinoar în miniatură... În jur doar alb, mult alb, care în mod normal m-ar fi deranjat la ochi, dar parcă am uitat azi... Îi spuneam mamei că, oricât de mult ai detesta iarna, la Dobârlău, pur şi simplu nu ai cum să n-o iubeşti... Fiecare anotimp are un farmec aparte acolo... Şi iarna, la rândul ei, e frumoasă... Şi n-ai cum să nu fii impresionat de un peisaj pe care nici măcar un pictor n-ar putea să-l nimerească cu atâta exactitate şi perfecţiune pură...




Chiar m-am entuziasmat, şi parcă nici curaţenia generală, pe care trebuia s-o facem, nu m-a supărat... Ba chiar am avut mai mult spor:) M-am jucat cu nişte oiţe, de care mi-a fost extrem de milă, şi nu din cauza faptului că sunt neamurile mele (pentru cei care nu ştiu încă, sunt Berbec), ci din cauză că blăniţa le era îngheţată, închipuiţi-vă doar cum v-aţi simţi cu părul ce-a fost ud şi a format mici ţurţuri... Erau multe oi azi- pentru că nu mai au motiv să le ţină în strungile amenajate pe dealurile dimprejur, cu mic, cu mare, stăpânii le îndrumă spre adăposturile în care urmează să-şi petreacă lunile de iarnă... Gata, că vă plictisesc cu oile mele:))



Trebuie să recunosc că în momentul plecării m-am uitat cam cu jind înapoi... Dar am mers la Bod, unde nu era chiar polul frigului, cum e cunoscut, ci chiar cer însorit, dar zăpadă muuultă...
După câteva ore, back to the city... Şi ceva m-a enervat cu adevărat... Deşi e o problemă de câteva săptămâni bune, şi e anunţat prin toată mass-media braşoveană, poleiul de pe strada Poliţiei nu şi-a găsit nici măcar acum rezolvare... Cu puţin ghinion poţi să faci o adevărată nenorocire imediat după intersecţia Castanilor cu 15 Noiembrie...

Acum, aştept musafiri, deşi e arhicunoscut faptul că nu-mi plac... Dar asta e...
All in all, it's been one great white day:X...

sâmbătă, 22 noiembrie 2008

Prima zapada...


Daca as spune acum ca imi displace venirea asta timpurie a zapezii, in mod sigur risc sa-mi aud cateva de la iubitorii iernii... Asa ca, spun doar ca zapada a pictat tot ce ne inconjoara... De la fereastra vad Tampa, in toata splendoarea ei, dar si Bunlocul si Piatra Mare, care sunt si ele, de cateva zile bune, acoperite de cativa centimetri de omat...

Imi aduceam aminte, acum cateva ore, cum era "inceputul zapezii" atunci cand eram mica... In mod sigur incepea sa fulguiasca in intervalul de timp pe care il petreceam la scoala... Si tocmai din cauza asta, atunci cand un coleg de pe randul de la geam tipa "Ninge!", toata clasa incepea sa freamate... De bucurie, de nerabdarea de a ajunge afara, in curte, unde se fabricau cu sarg bulgari mari si uzi, care dureau sub greutatea lor atunci cand te loveau... Nu mi-a placut niciodata sa fiu implicata in bataile cu zapada... Sunt mult prea calma ca sa ripostez asa cum ar fi meritat micii monstri care pandeau la tot pasul, unde mai pui ca sunt o fire contemplativa- iubesc doar sa privesc zapada cum cade din vazduhuri...

Azi-noapte, pe la 4.30, cand am iesit din casa, ploua torential... Si peste vreo ora, cand m-am (re)culcat, tot ploua plicticos... Mi-am zis: Daca n-a inceput sa ninga pana acum, pana dimineata nicio sansa... Da' de unde... Pe la 9, cand m-am ridicat intr-un cot, somnoroasa, cu ochii mici si noua-mi freza zburlita, si-am aruncat, un pic tematoare, o privire afara- ZAPADA... Ningea cu fulgi imensi... Eu una ii vedeam cat palma, dar oricum nu exista riscul ca cineva sa se fi ales cu capul spart din pricina lor... Prima reactie a fost sa-l anunt pe Bubu, care dormea la picioarele mele, iar el saracul, odata postat la fereastra, nu-si mai lua ochii de la atata ALB...

N-a trecut mult pana ce totul s-a transformat intr-o "udatura" totala, zapada macinata sub rotile masinilor amestecandu-se cu apa cazuta peste noapte... Parca se deschises un fel de patinoar auto, unde mai pui si faptul ca parcul s-a umplut cat ai clipi de tanci disperati de a manca zapada (?!)... S-a incropit degraba si un om de zapada, fara oala in cap si morcov pe post de nas, dar indeajuns de dragut ca sa reziste- peste nicio ora de la "opera" unora, s-au gasit vandalii care sa-l distruga intr-o clipita...

Altceva nu stiu ce-ar mai fi de zis... Presupun ca ati vazut cu totii eternele blocaje de inceput de iarna de la noi din tarisoara... A fost invocata vesnica scuza cu "luatul prin surprindere al autoritatilor", desi codul galben fusese anuntat de cateva zile...

Ce-a fost azi cu zapada, dar ce-o fi de maine incolo cu -15 grade Celsius???

miercuri, 19 noiembrie 2008

La Multi Ani!


Pentru cine nu stie, scriu si aici, ca sa afle tot poporul: intr-o frumoasa si inghetata zi de 19 noiembrie, in urma cu 19 ani se nastea singura, si unica, cea mai mare Pesica- Tania...


La Multi Ani, draga mea, si fie ca ceea ce e mai bun sa vina de acum incolo!

marți, 18 noiembrie 2008

I miss Rudolph...


Saptamana trecuta am facut ceva cumparaturi pentru bradutul de Craciun, aranjamente cu ilice, fundite, si printre altele l-am cumparat si pe Rudolph... Acum e perioada din an in care eu si Pesi obisnuiam sa cantam, terorizand pe toata lumea, melodia lui Gene Autry... Si acum as canta-o, dar n-am cu cine:))... Cand ma gandesc ca am o luna intreaga, in fata, in care voi putea sa cant numai Rudolph, aaahhh, de-abia astept... Unde mai pui ca am si cumparat unele cadouri pentru seara de Craciun... Am pomenit vreodata cat de mult imi place sa fac cadouri? Da, e una din activitatile care imi dau cea mai mare satisfactie sufleteasca- fac pe cineva fericit, si ma fac, implicit si pe mine, mai multumita de faptele mele...

Anyway, asta e una din melodiile pe care le iubesc si care, ori de cate ori o ascult ma face pur si simplu sa rad si ma indeamna sa cant cu gura pana la urechi, prin casa, pe strada, sau oriunde si oricand... Mai ales ca era melodia noastra la fiecare sfarsit de an- a mea si a lui Pesi...

luni, 17 noiembrie 2008

Vorbele vechi adevar graiesc...


Sau cum ar spune mama, n-a fost prost cel care a zis ca banii sunt ochiul dracului...


Oricum ar fi, de mica n-am prea inteles eu care e legatura dintre malefic si bani...


Zilele trecute tocmai am asistat la o disputa, legata bineinteles de bani, si care mi-a lamurit intelesul acestor vorbe de duh, in deplinatatea lor... Mai concret, banii, sau posibil lipsa lor, scoate un mic monstrulet (sau poate ca nu ar fi trebuit sa folosesc un diminutiv) din te miri ce om linistit, muncitor, cinstit, care n-ar spune o rautate vreodata... Dar, mai e inca o vorba- Totul pana la bani... Si uite-asa, monstruletul capata coarne, gheare, si incep ca din gat sa iasa vreo 7 capete- exact ca in basme, da... Iar gura imensa, strajuita de niste colti fiorosi (insotiti de niste molari cariati sau inexistenti), scuipa foc- vorbe aruncate fara fond, blesteme, reprosuri, si lista poate continua... Ei, cel mai mult ma enerveaza pe mine partea cu blestemele... Adica cum? Sa n-am parte, si sa nu fac, si sa nu mi se dea? Dar ce, te crezi cumva Dumnezeu pe pamant? Se pare ca mostruletul, care a devenit si verde de suparare, capata si un aer superior, de demiurg insotit in ale sale pledoarii, de diversi ucenici, propagatori ai "invataturilor" acestuia...


Mi s-a facut sila... Si mi-a fost intotdeauna sila de cei ce vad doar bani in fata ochilor... De cei ce cred ca lumea se invarte in jurul banilor, si nu a oamenilor ce traiesc in ea, si pana la urma o alcatuiesc... Pentru ca oamenii fac banii, prin munca (sau, mai exista unii care au gasit metoda miraculoasa de a-i castiga in timp ce stau cu burta la soare, facand practic, nimic)... Mi-e sila de cei ce considera banii drept cea mai de pret avere a lor, mai presus de tot ceea ce-i inconjoara- frumos sau urat, demn de respect sau nu... De cei ce folosesc banii drept scuza pentru snobismul lor (din seria "Ultimul racnet", urmeaza o faza si mai si, decat cea cu schiul in Austria, bineinteles, de la aceleasi mirifice personaje- intr-un post viitor)... De cei care vad in bani un instrument de calcare in picioare a celorlalti, de exploatare fizica si psihica a celor mai slab dezvoltati din punct de vedere economic... De tot raul inconstient pe care banii il scot la suprafata, din cei de la care te astepti, poate, cel mai putin... Lista ar putea continua pana la infinit, probabil...


Sunt constienta ca banii sunt un motor al lumii- dar nu cel principal... Avem atatea valori- de impus, de pretuit, avem atata dragoste pe care n-o vedem tocmai pentru ca suntem prea orbi si prea preocupati de valorile materiale, avem oameni adevarati in jurul nostru, pe care ii pierdem prin nepasare, prin respingere sau chiar prin sufocare... Daca m-ar fi intrebat cineva, acum cateva zile, daca sunt o persoana materialista, i-as fi spus ca da, sunt, dar in sensul bun al cuvantului (nu alerg dupa masculi "da firma", cu caluti cabrati pe capota, cu portofele burdusite de bancnote europene de culoare mov, si cu creiere al caror invelis e mai neted ca palma)... Dar acum, dupa ce-am vazut ce capacitati perfide ascund banii (si ar mai ascunde ei multe, dar nu e cazul sa le mai mentionez), si cum se poarta altii atunci cand e vorba de bani, tind sa ma declar o non-materialista...


Cu toate astea, sunt constienta ca nu se poate, si nici eu n-as putea trai fara de bani... Dar eu, spre deosebire de altii, ii consider o modalitate de supravietuire, de evolutie, de investitie inteligenta, si nu un mod de viata si cu atat mai putin un unic scop...

vineri, 14 noiembrie 2008

14 Noiembrie 2008


Satula de toate noutatile care nu-mi spun nimic, sau aproape nimic- ca sa nu fiu chiar absurda, astept sa vina acea zi din saptamana, in care sa fac escapada catre vechi... Catre vechii oameni din viata mea, care nu se vor demoda niciodata, catre lucrurile pe care le consider inteligente de discutat, si locurile in care ne pierdem orele cu imensa placere...


Fara sa exagerez, am doar cativa oameni, care imi sunt alaturi si pe care stiu ca pot conta neconditionat, indiferent daca mi-e bine sau rau, daca am chef sa plang sau sa rad... Si azi, m-am bucurat sa stiu ca si cineva dintre acestia duce dorul tuturor momentelor frumoase pe care le-am trait impreuna, dar pe care le-am apreciat la adevarata valoare cam tarziu...


Nu e nimic mai frumos sa te pierzi pur si simplu, in timp si spatiu... Sa te simti din nou "ca pe vremuri", in perioada noastra de glorie... Pentru ca ceea ce e acum e doar o modalitate de imbatranire fortata a spiritului nostru- prin oboseala, prin banalitate...


De asta caut sa intineresc in fiecare saptamana- azi cu Ioa, maine cu Pitz Ralu si cu Pesi...

joi, 13 noiembrie 2008

De vei pleca...

De cateva zile, am redescoperit melodia in playlist, si pur si simplu nu ma mai pot satura de ea... E drept ca e veche, inca de cand eram doar o copila- pe-atunci vocea Feliciei Filip imi trezea fiori... Acum o ador pentru ca am vazut si eu cam ce simti atunci cand oamenii "ies" din viata ta...

marți, 11 noiembrie 2008

11 Noiembrie 2008


Dimineata inghetata- de la masini, iarba, frunze cazute din copaci, pana la nasucurile oamenilor ce se promenau, ca si mine de altfel, pe strazile din centru...


A fost o zi extrem de frumoasa, si nu spun asta doar de dragul Soarelui ce ne-a zambit ingaduitor si de asta data din inaltul cerului, ci datorita faptului ca m-am convins, inca o data, daca mai era nevoie, ca minunile se indeplinesc...


Totul e sa iti canalizezi increderea si sperantele inspre un scop cat de cat realist si pamantean... Sa te lasi ajutat de oamenii care ti-au dorit binele dintotdeauna, si, mai presus de tot, sa iti pese... De tot ceea ce va urma in viata ta, de consecintele pe care le aduce cu sine schimbarea... Sa nu-i dezamagesti pe cei care ii iubesti si te iubesc, pe cei care iti pun o raza de zambet pe buze atunci cand nu esti decat un pierdut in spatiu...


Multumesc...

luni, 10 noiembrie 2008

Ultimul racnet...


In materie de snobism, si apropo de cei ce il practica cu frecventa...


Cum ieri a fost duminica si am avut parte de socializare VIP, iata-ma stand de vorba cu niste prieteni de familie- un EL, la vreo 56 de ani, si o EA, la vreo 45... I-am respectat mereu pentru gusturile deosebite in materie de orice- de la haine, afaceri, pana la rafinamentul de care au dat dovada in aranjarea casei lor... Cand BMW sau Audi scoteau un nou model, in mod sigur EL si-l cumpara, sa nu mai pomenesc de perdelele lor de 10000 de euro (da, cu 4 zerouri)... In fine... Dupa cum ziceam, oamenii au gusturi, si tocmai de asta au avut minunata idee, pe care de altfel au si dus-o la indeplinire, de vreo doi ani incoace, sa mearga "la schi in Austria"... Cand o intreb pe EA: "Dar ce, voi stiti sa schiati?", imi raspunde: "Ei stim... Sa zicem ca invatam..."


Mai e nevoie de alte explicatii? Mie una, nu mi-a mai trebuit nimic...

duminică, 9 noiembrie 2008

De ce exista cosmarurile?


Azi-noapte am avut un vis pe cat de urat, pe-atat de ciudat... Se facea ca un grup de excursionisti, ce mai tarziu s-au dovedit a fi englezi, si care se plimbau prin fata blocului meu, au intrat in masina, si-au facut poze- pe ea, sub ea, in ea, la volan, etc, etc... Cand am coborat, umblasera prin cd-urile mele, ba chiar cotrobaisera prin torpedou si prin spatiile de depozitare de sub cotiera [unde in mod normal tin maruntisul pentru parcari:))]... S-au linistit ei cu pozele, au plecat foarte entuziasti (nu stiu de ce), si a venit un idiot cu o masina gri, un Renault cred, si mi-a mutat dintr-o miscare masina din loc... Nu mai pomenesc faptul ca mi-a strambat usa de la portbagaj, in vreme ce supercar-ul lui nu patise nimic...

M-am trezit... Broboane de sudoare pe frunte, eram rece, si inima imi batea ca un ceasornic de pe o cladire medievala- intr-un ritm sacadat, dar cu o putere pe care o simteam pana in varful talpilor... Prima reactie n-a fost sa ma uit pe geam, ci sa imi fac cruce... Afara se lumina, m-am intors pe partea cealalta si mi-am continuat, inca destul de speriata, somnul...


Acum cateva luni, m-am visat barbat, de vreo 70 de ani... Semanam cu Valentin Uritescu, actorul... Aveam si o sotie- faceam impreuna salata de ceva verdeturi in bucatarie... Ce-i veni, ce nu-i veni barbatului din mine, dar sotia mea se vazu nevoita sa lase in jos jaluzele ferestrelor bucatariei, ca sa nu fim priviti de vecini... M-am trezit, slava Domnului, inainte ca visul sa inainteze in ceva si mai neplacut decat faptul in sine de a ma vedea barbat... Bineinteles, cateva zile dupa, am trait un pic traumatizata, vrand-nevrand...


De ce toate astea? Nu stiu...

Imi place sa visez- lucruri frumoase... De exemplu, sa visez, cum am facut-o de nenumarate ori, ca mi-am cumparat un Hummer kaki... Sau ca ma bronzez pe o plaja hawaiiana, inconjurata de palmieri ce-mi tin de umbra, si de un pahar inalt, cu un cocktail in 3 culori...


Se spune ca visele sunt un fel de ecou al subconstientului nostru... Dar subconstientul meu nu se vrea sub nicio forma barbat, cu atat mai putin unul la o varsta atat de inaintata... Ca sa nu mai pun la socoteala visul in care mai erau cateva zile pana la propria-mi nunta... Cu cine? Asta nu mai stiu... Cert e ca voiam sa renunt- ceea ce-as face in mod sigur si-n viata reala...


Gata... Nu mai continuu, pentru ca incep sa-mi stric ziua cu toate porcariile astea nocturne... Ar putea cineva sa-mi raspunda la intrebare?

sâmbătă, 8 noiembrie 2008

Sambata de stat acasa...


Au trecut nenumarate luni de cand n-am mai stat o sambata intreaga, acasa... In casa, totusi n-am stat, pentru ca am circulat, la shopping...

Nimic remarcabil pe "traseul" casa- Calea Bucuresti...

De cateva zile traiesc cu spaima ca vremea se va strica... Si desi sunt constienta ca suntem mai aproape de iarna, si ne tot indepartam de ceea ce a fost vara lui 2008, inca mai vreau soare si chef de plimbare... Dupa cum spuneam, in fiecare zi mi-e frica sa nu fie ultima frumoasa, sa nu urmeze saptamani intregi de vreme deprimanta, cu ploi si cer gri, intunecat...


Nu mi-am gasit locul azi, si nici pana la sfarsitul zilei n-o sa mi-l gasesc...


Preocupari de sambata seara...

Toader
Lipsa de preocupari
Incapatanare
Cel mai frumos
Dublura
Incapatanare
Aiurea
Agitatie
Aglomeratie
Sufocant
24
Mult
Puf
Femei
Noapte
Piatra
Gandesti
Maini
Asteptare

81
Excursie
An
Sarbatoare
Luni
6
Cuvant
Claxon
Aer
Sport
Galben
Plic
Gri
Ochi

Nu incercati sa reconstituiti o fraza, o poveste sau altceva din tot amalgamul acesta... Sunt doar cuvinte ce-mi vin in minte la ora asta... Sunt mai multe povesti... E o posibilitate, si un drum deja inchis, e o realitate trecuta si un vis viitor... Sunt culori si sunete, e un nume rostit si inca altele nespuse...
P.S. Tuturor ce poarta numele de Mihai, Mihaela, Gabriel, Gavril, Gabriela, sau alte derivate, va doresc "La Multi Ani!"...

vineri, 7 noiembrie 2008

Cam la ce se raporteaza romanul...


Am pomenit de nenumarate ori faptul ca valorile sociale, morale, ce sa mai vorbim de cele materiale- care sunt la pamant, se schimba cu fiecare zi ce trece... Si acum, dupa o intreaga saptamana de observatii, mai mult sau mai putin pertinente, si cu atat mai putin intentionate, am decis sa scriu despre lucrurile care, vad eu, mai nou, sunt apreciate...


Adevarul e ca cei care au facut aprecierile nu trebuie acuzati intru totul, si fara drept de apel... Insa lucrurile pe care le-au scos pe gura, si mai intai le-au procesat in creieras, m-au mirat intru catva...


Prima povestioara, legata de o prietena extrem de buna de-ale mele- se stie ea, imi relateaza, cu patos si frecandu-si palmutele-i extaziate, despre doi tipi, un anume Gabi, si inca un Adi... Adi e mai dragut decat Gabi, dar oare de ce? Are X5 dom'le, plus ca tine minte ce-i place fetei, si se face luntre si punte, doar, doar i-o intra in gratii... Oricum, povestea e extrem de amuzanta, dar ca sa ma leg strict de valori, si pentru ca stiu ca prietena asta nu e interesata de oameni, tinand cont de astfel de criterii materiale, ma opresc aici...


A doua povestioara mi se tot intampla mie, cam de vreo saptamana... Cred ca miercuri- ziua aceea mirifica, de va spusesem eu ca imi vine sa plec in lumea larga, se trezeste o oarecare duduie, cu nume bineinteles, dar pe care nu il pomenesc, din simplul fapt ca nu mi-l amintesc, si nici nu prea ma intereseaza, sa imi spuna: "Tie iti cam plac tocurile, umbli mai mereu cu tocuri..." Ce-am inteles eu din asta? Fie ca retina ei e capabila sa perceapa doar invelisuri, nu si continuturi, fie ca o oftica faptul ca eu pot si ea nu- haha... In apararea mea, "sare" o alta duduie, a carei nume incepe cu litera A, si e la fel de comun si insipid ca Alina, Alexandra, Andreea, A(something), dandu-i replica celei dintai: "Ea se imbraca comod si finut..." St...st...stati o clipa... De cand am ajuns eu subiect de dezbatere publica?! Ah, si dumneata, duduia "A", te-am angajat cumva drept purtator de cuvant, sau avocat? Nu? Atunci sezi in banca dumitale...

Nu, nu i-am zis nimic- am stat doar, cu o mirare tampa afisata pe chip, privindu-le pe cele doua in dezbaterea publica a infatisarii mele... Norocul lor e ca s-au oprit aici... Nu pentru ca s-ar fi oprit... Ci pentru ca, la cativa pasi de noi, au zarit o alta duduita, si mai si, incaltata cu niste fosti pantofi de mireasa, de lac, cu dantela alba, asortati la o pereche de blugi... Eh, la asta pana si acum ma minunez cum de n-am inceput o cronica vestimentara, dar na- mai am si eu momente in care tac...


A treia povestioara, legata tot de mine, intr-un fel sau altul... O duduie, din grupa mea, a carei nume incepe tot cu litera A- cred ca a fost la moda in '89, imi spune, bineinteles din proprie initiativa, si fara ca eu sa fi manifestat vreun interes fata de aceasta problema, ca un asa-zis coleg de-ai nostri e la Timisoara, la meci... Ok, ok, dar cine e tipul si ce amestec am eu in viata si meciurile lui?! Duduia: "Cum nu-l stii?! E tipul inalt, cu ceasul ala mare, cu cristale pe margine!" Eu- privire tampa si reactie zero... Fix la ceasul omului m-am uitat, plus ca i-am dat si pantalonii jos ca sa vad ce eticheta poarta chilotii, sau daca pantalonii au captuseala in carouri cum imi place mie...


Concluziile nu-si mai au rostul... Va las pe voi sa cititi si sa va minunati, pentru ca eu am facut-o deja... Pentru cei ce se intreaba, da, in poza e un ceas... Mai frumos, sunt ferm convinsa, decat cel "cu cristale" al individului...


joi, 6 noiembrie 2008

55 de zile ramase din 2008...




Mai sunt 55 de zile din an, daca nu ma insel cu matematica asta la care nu m-am priceput niciodata...

N-am mai iesit pe strada la o ora atat de matinala cum am facut-o azi, inca de cand eram a 12a... Ora matinala insemnand 7... 7 dimineata... Nu-mi place trezitul de la 6- am crezut ca am terminat o data pentru totdeauna...

A fost frumos- mi-a placut ca aerul avea izul acela curat, de noapte, proaspat si usor de intrat in plamani... Imi place senzatia aceea pe care o ai cand inspiri puternic si simti un fior rece, care iti strapunge narile... Un rasarit frumos si galben- da era galben, desi in majoritatea cazurilor, atunci cand il vad e portocaliu... Frunze nu prea mai sunt, iar daca nu sunt maturate, in mod sigur sunt deja putrezite si au un miros de toamna mucegaita... Oameni putini si grabiti, odihniti in mare masura dupa somnul de noapte, mai mult sau mai putin dornici de o noua zi de munca...

Ajunsa la scoala- o discutie ce parea interminabila, cu priviri fixe si intrucatva obositoare fix in ochii mei, cu o persoana surprinzator de inteligenta, si cu niste vederi mai mult decat deschise... In plus, mi-a confirmat faptul ca ar trebui ca din primavara sa ma apuc de ceva ce mi-am pus in minte chiar saptamana trecuta...

Sesiune de shopping, interminabila si ea, dar cumva trebuie sa fac timpul sa treaca... Si parca totusi n-as vrea... As vrea sa il intorc, sa culeg cateva clipe de trecut, sa le incropesc intr-o poveste de-o zi, si sa opresc timpul acolo, atunci...


duminică, 2 noiembrie 2008

Nu se mai poate

Inca de acum cateva luni, eu si ai mei ne-am gandit ca macar o data la cateva saptamani, sa ne alegem o zi pe care sa o declaram, macar pe jumatate, ecologica... Asta pentru ca tot radea un prieten de noi:))... Adica sa ne folosim, pe distante cat de cat mici, de ceea ce ne-a fost dat de la natura, si anume picioarele, pentru a ne deplasa, si nu de alte chestii care produc gazele de esapament ce subtiaza stratul de ozon, incalzesc planeta si ne fac aerul tot mai irespirabil...

Dupa atata timp in care intentiile au ramas doar intentii, azi s-au materializat, pentru ca oricum, nimeni din casa n-avea chef de nimic, cu atat mai putin de plimbari de cursa lunga... Am ales o destinatie la indemana, un cartier care se afla la maxim 20 de minute de casa mea, si pe care eu il stiam destul de civilizat... E drept ca n-am mai dat pe acolo de vreo 2 ani buni, de cand mi-au iesit din program drumetiile pe Tampa, toamna sau primavara, impreuna cu Albi... Cert e ca socul n-a intarziat sa apara... Si n-a fost deloc agreabil...




Cam asta face romanul nostru duminica, pe la pranz... Ca sa-i dea o mana de ajutor sotiei, cu masa de pranz, iese "la padure", sa gateasca un gratar cu mici si halci de carne de porc, printre mormane de gunoi, pet-uri, resturi de tot felul, lasate de binevoitorii din saptamanile trecute...
Am observat la intoarcere, ca gospodarii si mai adevarati isi aduc si nevasta, o posteaza pe un butuc de copac, ea sta precum sperietoarea in lanul cu porumb, in timp ce el descarca dintr-un sac de rafie lemnele adunate cu sarg in timpul saptamanii de pe langa tomberoanele de la capatul blocului... Monteaza picioarele gratarului ruginit ca vai de el, transeaza vreo 2-3 feliute de carne, cat sa le ajunga pe-o masea, ca sa nu depaseasca nivelul indicat al colesterolului, doamna mai curata cate-un catel de usturoi, drept garnitura, si totul decurge ca la carte...




Cam asa arata un "euro"loc pentru depozitarea resturilor menajere... Prin resturi menajere, unii romani inteleg bucati de ziduri, de faianta si gresie, de vasuri de WC, etc- toate aruncate exact pe langa tarcul de depozitare, asa cum ii sade prostului mai bine... Mizeria asta nu mai poate nimeni sa o puna pe seama ursilor care cotrobaie in pubele noapte de noapte- doar daca nu si-or fi echipat, si ei, din punct de vedere sanitar barloagele...



Acestea sunt doua dintre ipostazele dragute surprinse azi... In poza de jos- un puiut de artar, care mi-a placut atat de mult incat mi-am luat doua exemplare, pe care urmeaza sa le plantez la Dobarlau...



Aceasta ultima poza e menita sa incheie maiestuos acest post... Cam asta le place unora sa vada de la etaj, atunci cand privesc in jos... Sau poate cei de pe scara n-au vrut sa fie mai prejos decat sportivii de la Jocurile Olimpice, atunci cand si-au propus sa puna bazele unui nou sport, extrem sau nu, si anume aruncatul cu pet-uri sau direct cu sacul de resturi menajere... Ce-ar fi sa va aruncati si creierul, ca si-asa ocupa loc degeaba in capetele alea?

Dupa mirobolanta plimbare, care m-a dezamagit profund, am stat si m-am gandit ca oamenii care spun ca ne vom face bine, vreodata, ca natie, sunt extrem de optimisti, dar totodata irealisti... Cum sa spui ca evoluam, cand la tot pasul putem zari ceea ce-am surprins in pozele de mai sus? Nu vreau sa fiu luata in nume de rau, dar ne dorim, sau cel putin autoritatile locale isi doresc sa devenim un oras eminamente turistic... ASA???





sâmbătă, 1 noiembrie 2008

1 Noiembrie 2008


Desi e 1 noiembrie, si vremea ar trebui sa fie din ce in ce mai neprietenoasa, mi-am petrecut ziua in tricou cu maneca scurta si pantaloni trei sferturi- asa cum nici nu mai visam...

Poza vorbeste despre activitatile mele de azi- lancezit la soare, plimbare, bineinteles dupa cateva ore de munca in folosul familiei...