miercuri, 31 decembrie 2008

La Mulţi Ani!


Mai sunt 12 ore pînă schimbăm anul... Dimineaţa, cînd am deschis ochii, am crezut că visez... Nu prea-mi vine a crede că au mai trecut atîtea şi atîtea zile din viată...

Agitatia lumii continuă... Vecinii mei asamblează mobila- da, pană şi astăzi, bat sniţele, repară ţevi- fiecare cînd poate, şi cînd îl duce capul... Oricum, atmosfera e de vis, întocmai aşa cum mi-o imaginam... Îmi place să fac haz de necaz, nu mă mai agit:)) Mi-e silă să ies din casă, pentru că în momentul deschiderii uşii de la intrare, te loveşte un miros de friptură- carne, adică, şi eu nu suport carnea...

Eu sunt liniştită- mi-am băut cafeaua, am stat cu Bubu la căldură, am făcut revista presei, şi acum aştept ca mama să termine prăjitura...


Mi-am promis aseară să fac bilanţul anului, pentru că viaţa noastră e exact ca şi o firmă- trebuie să-i analizăm evoluţia, sau involuţia în anumite cazuri, spre a stabili ce investiţii sau schimbări să facem...

N-o sa analizez situaţia pe luni, pentru că pur şi simplu daca mă-ntrebi ce-am făcut în ianuarie, nu mai ştiu...

Prin februarie m-a apucat boala blogului, deoarece pe parcurs chiar a devenit o boală- nu ştiu daca e bine sau rău să fii atît de addicted to something so virtual, but... Oricum, cred că şi acum e cazul să VA MULTUMESC vouă, celor care din cînd în cînd aveţi răbdarea necesară de a-mi citi divagările mai mult sau mai puţin utile, sfaturile "preţioase", poveştile, nemulţumirile, pasiunile, nervii scrişi, şi chiar visele de noapte... [Iar am visat azi noapte persoana aia care merită palma, cred că se apropie momentul în care o va primi... Can't wait!]... Despre blog o să scriu mai multe peste 2 luni, pentru că va merita cîteva laude, aşa, ca de aniversare:)

Mai tîrziu, îmi doream să mă trezesc din starea de nepăsare ce mă caracterizează, şi să mişc mai multe în legătură cu şcoala, asta bineînţeles, în cazul în care îmi doream să iau BACul... Am tot stat şi sucit situaţia, şi cred că BACul a fost cel mai bun lucru care s-a întamplat anul asta, de fapt chiar o realizare...

Tot în prima jumătate a anului, am renunţat, dintr-o prostească curiozitate, sau nici nu mai ştiu ce-a fost, la principiul meu de viaţa privind burlăcia... Nu ştiu nici acum dacă a fost rău sau bine, esenţialul e că a fost... Şi parcă era şi vorba aceea "să nu regreţi niciodată ceva ce-ai făcut, ci numai ceva ce n-ai făcut"... Ghidîndu-mă după asta, spun că e bine cum a fost, şi punct.

Burlacă am fost, burlacă sunt şi acum, dacă se întreabă cineva mai curios de fel, şi burlacă voi rămîne- ca-n justiţie, pînă la proba contrară...

Vara a fost frumoasă- pentru că am respirat liniştită, intrasem la 2 facultăţi, îmi îndeplinisem un vis care data chiar din perioada şcolii generale... Aerul era cald, iarba înalta, bzz-bzz de insecte peste tot, praf cît cuprinde, floricele pe cîmpuri, plimbări lungi şi per pedes, după care plîng cu ardoare de cîtva timp...

Ah, era să declar o mare inepţie... Una din cele mai mari realizări, pe lînga BAC, este casa... Casa mea, casa noastră, locul pe care de-abia aştept să-l numesc acasă, ca să pot pleca din blocul ăsta nenorocit, unde trebuie să ascult tot felul de mizerii şi să suport tot felul de muzici de care mi-e silă... Dacă mă întreabă cineva, o pot descrie cum şi-ar descrie cineva copilul- e cea mai frumoasă, cea mai mare din Dobîrlau, cu cel mai original acoperiş din zonă:)), a fost numită de localnici "Casa Albă", şi tot ce pot spune e că sunt mîndră- suntem, de fapt, cu toţii mîndri... A înghiţit mulţi nervi, şi mai mulţi bani, iar finisajele vor înghiţi şi mai şi... Am ajuns la concluzia că pentru un astfel de lucru se merită să te lupţi şi să îţi iroseşti energiile... Nu pentru oameni- care te dezamăgesc un-doi, nu pentru alte chestii efemere... Deci da, pot declara cu mîna pe inimă, că e o mare realizare a lui 2008...

Unde rămăsesem...? Am reuşit să conserv prietenii, să îmi alung fobiile prosteşti care mă năpădisera acum vreo juma' de an... Am avut cel mai frumos banchet din cîte vor exista, am fost la nunţi, am dansat sîrbe, şi-am îngurgitat colesterol...

Am început o nouă şcoală, despre care nu mă pot hotarî încă dacă e ceea ce visez sau nu... Într-o zi mi se pare cea mai cea, într-o altă zi se gaseşte cineva care să demonstreze reversul...


Din părţile mai puţin plăcute ale anului au făcut parte accidentul tatălui meu, care putea să fie la 2 metri sub pămînt la ora actuală (pe această cale, le "mulţumesc" celor care abandonează cai nevinovaţi pe cîmpurile din vecinătatea şoselelor); moartea lui Maxxi, de care mi-e dor în fiecare zi, şi la care mă gîndesc neîncetat; inundaţia apartamentului, venită la fix 6 luni după renovări capitale, pentru care le sunt pe deplin "recunoscătoare" vecinilor de deasupra; "urările" de bine venite din partea unor persoane care trăiesc extrem de bine de pe urma alor mei; ultimele săptămîni, în care s-au întamplat atîtea lucruri neplăcute şi întortocheate, încat nici nu vreau să-mi aduc aminte...

Cel mai mult rău se poate face din ambiţii prosteşti... Cel mai mult rău se poate face fără intenţie... Cel mai dureros rău se poate face prin dezămagire... Cel mai eficient rău se poate face cu neîndeplinirea promisiunilor... Cam asta am concluzionat, şi nu vreau să intru în mai multe detalii...


Îmi place ca la fiecare sfarşit de an să le mulţumesc celor care mă suportă zi de zi, fiindcă ştiu că sunt dificilă uneori... Le mulţumesc Taniei şi Ralucăi, pentru că s-au ţinut de cuvînt, şi mi-au demonstrat că teoriile mele pesimiste sunt nefondate...


Mie nu ştiu dacă ar trebui să-mi mulţumesc pentru ceva- poate doar creierului meu, care n-a cedat nici în acest an; vorbăriei mele lungi, care se transformă în fiecare zi, aproape, într-un post pe blog; încăpăţînării mele, fără de care n-aş putea să merg înainte; şi laturii mele sensibile, care m-a ajutat să plîng anul ăsta mai mult decît am plîns în toată viaţa mea de pînă acum:))


Ar mai fi atît de multe lucruri, care mi-au trecut prin cap ieri, dar mi-e greu să mi le amintesc în întregime, mai ales cînd privesc în sus şi văd că iar am scris 200 de rînduri, vorba lui Alex, şi prefer să mă opresc aici cu bilanţul...

Rămîne să citesc de cîteva ori, şi să decid dacă "firma" vieţii mele e rentabilă, sau merge în pierderi... Acum cîteva săptămîni, cînd totul părea dărîmat, nu-mi doream altceva decît să treacă anul, pentru că îl consideram unul groaznic, însă acum, cînd a mai rămas doar atît de puţin timp, mă simt exact ca de fiecare aniversare... Să mai ţină doar un pic...


Vouă vă doresc să aveţi un An Nou mai bun, mai promiţător şi mai senin decît acesta, să nu uitaţi să priviţi puţin şi la ceea ce lăsaţi în urmă... Să facem cu toţii, din fiecare an ce trece, înca o treaptă către eternitate! [asta n-a spus-o nimeni, am zis-o eu, inspirată de mirosul de ouă umplute ce vine din bucătărie:))]


La Mulţi Ani, dragii mei!


marți, 30 decembrie 2008

One day left


Daca ma mai intreaba cineva unde petrec Revelionul, sau mai rau, indrazneste sa imi ureze petrecere placuta, ii urez si eu sa-l fereasca Dumnezeu de vreo palma ce tocmai se lanseaza impotriva-i...

M-ati exasperat oameni buni! Ce-i asa de greu de inteles ca nu imi pasa de noaptea de maine?! Mi-e total indiferenta, si nu ii inteleg pe cei care s-au bulucit astazi, precum tatarii in asediu, prin magazine, magazinase, hypermarket-uri si tot setul... Ce naiba, chiar ati terminat tonele de provizii facute inainte de Craciun, sau sunteti vreo specie mutanta, cu 5 guri si 10 stomacuri?

In fine, nu vreau sa devin o disperata, si sa fac parte din tabara voastra... Imi propun ca maine dimineata sa imi fac bilantul anului.., Cu bune, cu rele, mai mult rele, dar asta e- totul trece...

Am petrecut cateva ore in compania unora din cei mai simpatici oameni pe care-i cunosc, motiv pentru ca Pesi sa faca ceea ce se poate observa in poza de mai sus:))

luni, 29 decembrie 2008

Multe si intortocheate


De vreo jumatate de ora ma tot invart, sucesc, inchid, deschid fereastra cu blogul, si nu ma pot decide ce sa scriu...

Am fost scoasa la plimbare- intocmai ca un caine, la "walk-ul" de dimineata... De la aerul curat parul meu cel straight miroase a iarna, si-mi place...

Mananc fursecuri din cocos- in intregime din cocos, ma fac fericita...

Ma tot uit la floarea care imi tine companie pe birou, si care a inflorit acum, de Craciun, desi nu prea e sezon- ii multumesc si ei...

Afara a mai nins un mic strat de alb, iar Bunlocul pe care il zaresc de la fereastra, e de asemenea perfect de alb... Vreau acolo, dar mi-e sila de locurile invadate de oameni... N-am vrut sa scriu bucuresteni, pentru ca multi din cei ce ma citesc s-ar fi suparat...

Imi place ca desi e luni, orasul e inca linistit, nu e freamat de masini, cu atat mai putin de oameni- poate ca are si gerul un merit...

Ma gandeam aseara sa scriu despre ceva foaaaarte amuzant, dar nu sunt in mood-ul meu ironic la ora asta... Mai degraba butonez incruntata si extrem de serioasa...

Vreau sa ma gandesc la ceea ce a fost anul acesta... La ce va fi la anul... Dar astept seara, e un moment al zilei mai propice pentru meditatie...

Visez mult si ciudat de cateva nopti... Visez un om care merita o palma peste ceafa din partea mea:)) Mai e timp s-o si primeasca, nu-mi fac griji deloc.

Ma uit mai sus, si vad ca stau cam greu cu logica, azi, numai azi- serios, nu se intampla mereu...

Ma iubesc, cel putin zilele astea, pentru ca urasc Revelionul... Sau nu, nu-l urasc, sa zicem ca il consider neimportant... E doar o noapte, dupa care te trezesti mai batran... There's nothing to be excited about, except the fact that next year might be better than this one...

Intr-un fel, imi place gerul, pentru ca imi plac fularele, manusile, si tot ce se mai poate numi accesoriu vestimentar de iarna...

Nu-mi plac rochiile de Revelion- tocmai vazusem la tv, aseara, cred, un reportaj despre posibilitatea inchirierii unei rochii pentru super seara de "REV"... Ah, am mentionat ca sunt de la Getutza Dizain?

Mi-ar placea in schimb sa ma plimb undeva frumos, de preferinta Viena... Dar nu, nu acum- am alte prioritati...

Ca sa imi stric ziua, imi spun ca de azi intr-o saptamana incepe scoala... Woohooo... Sesiune, cah! Invatat, 0! Deocamdata...

SuperPitz Ralu ma intreaba ce-mi veni sa scriu atat de devreme... Nu stiu!

sâmbătă, 27 decembrie 2008

A treia zi de Craciun

De cand ma stiu, ma deprima ultima zi a sarbatorilor... In special de Craciun, parca e menita sa ne demonstreze inca o data ca minunile dureaza doar 3 (trei) zile- trist...

Azi e prima zi, dupa inca vreo 2 petrecute numai lenevind si mutandu-mi corpul inert dintr-un pat in altul, in care mi-am zis "GATA! Trebuie sa ma misc!"... Noroc ca, desi sunt gurmanda si destul de pofticioasa, am o limita in ceea ce priveste mancarea- doar n-o sa pun la loc in 3 zile toate cele 4 kilograme de care am scapat in ultima vreme...

Pentru ca lunea mi-am petrecut-o asistand la pregatirea mancarurilor, si "am degustat" de la maioneza de casa si creier pane, pana la cozonaci si alte prajiturele aromate, azi trebuia sa "iau" aer- altfel nu se mai putea... Am gasit locul in care miroase a alb, desi nu e cel la care ma gandisem initial, si in care din pacate momentan nu se poate patrunde decat cu elicopterul, in care zapada troneaza peste tot ceea ce a insemnat vegetatie si peste casutele destul de scunde, si din a caror hornuri iese fumul de soba, cu miros de lemne arse... Nu stiu daca v-am spus pana acum, dar intotdeauna tind sa asociez mirosul de lemn ars cu iarna... E pur si simplu o amprenta a anotimpului, intocmai ca si zapada sau gerul...


Apropo de ger- in Brasov 6.5 grade, la Dobarlau 7.5 grade, insa cum acolo totul pare mai prietenos, Soarele ranjea cu dinti din inaltul cerului, incalzind intrucatva atmosfera... N-am facut prea multe, si nici n-am stat prea mult, dar a fost suficient pentru o plimbare prin zapada, poze, rumenit obrajii si inghetat un pic mainile, cu tot cu manusi...

O sa spun, iar, pentru a nu stiu cata oara, ca ma enerveaza mizeria de pe drumuri... Ma enerveaza ca te urci ca omul in masina, iar cand cobori, te trezesti precum porcul in mijlocul namolului... Si am mai vazut alte orase, pe timp de iarna, care garantat nu arata asa... Ma enerveaza ca anumite sectoare de drum se imprastie pietris si nu nisip, ca incompetentii care imprastie sare printre blocuri, mai "scapa" cate-o lopata, doua, pe masina cate unui vecin in pielea caruia n-as vrea sa ma aflu, sub nicio forma... N-as vrea sa continuu cu lucruri pestimiste, macar acum, in ultimele minute de Craciun...

"Ultimele minute de Craciun"- ce ciudat suna... Mai ieri era Ajunul si ne entuziasmam in legatura cu cadouri, braduti, decoratiuni si zapada... Sunt multumita ca a nins totusi, acum, cand am avut si eu chef...
De ce m-am bucurat cel mai mult Craciunul acesta? De faptul ca, timp de 3 zile, am fost cu totii acasa; de mirosul cozonacului scos din cuptor, de salata de boeuf a bunicii mele, pe care n-as schimba-o niciodata, cu niciun alt fel de mancare din lume; de impodobitul bradului si de tot sclipiciul scuturat de pe ornamente prin casa, de turturii care s-au format azi-dimineata la fereastra bucatariei; m-am bucurat de oamenii, nu multi la numar, care mi-au urat Craciun Fericit, de fulgii mari de zapada, care odata asezati pe haina mea, ieri, puteau fi lesne observati ca forma; de Bubu, care a fost motanul perfect, si de asta sarbatoare, si ne-a daruit cate-un mieunat si-o mangaiere la fiecare in parte... M-am bucurat sa vad oamenii venind de la biserica, azi, in Dobarlau, gatiti care mai de care in haine de sarbatoare, ca am auzit ca si anul acesta au fost colindatori, de toate varstele si preocuparile... M-am bucurat de 3 zile de liniste sufleteasca, in care nu m-am gandit, aproape deloc, la tot ce-a fost, si in care mi-am planificat intr-o oarecare masura urmatoarea perioada...
Ar mai fi atat de multe maruntisuri care mi-au adus zambetul pe buze zilele acestea, dar Craciunul a trecut demult- e deja ora 12 si 10 minute...

vineri, 26 decembrie 2008

A doua zi de Craciun


As fi vrut sa va povestesc cu ce m-am "ocupat" zilele astea, dar prefer sa va arat si voua cu ce m-am delectat azi... Auditie placuta:) !



miercuri, 24 decembrie 2008

Craciun Fericit!


M-am tot gandit de cateva zile, ce-ar trebui sa va urez, ce fraze ar trebui sa incropesc, in asa fel incat sa nu sune a ceva ce-ati mai auzit si a devenit deja cliseu... Si mi-am amintit de ceva ce citesc eu, de vreo 3 ani incoace, in fiecare zi de Ajun de Craciun- am gasit un mic dar perfect pentru voi, care va va face sa va ganditi de 2 ori inainte de a-i cere Mosului cine stie ce extravagante, in vreme ce unii oameni nici nu simt spiritul sarbatorii... Tot ce-mi mai ramane mie de spus e ca va doresc sa aveti parte de toata sanatatea din lume- daca o avem, putem cu usurinta sa fim fericiti si sa dobandim tot ceea ce ne dorim cu ardoare... CRACIUN FERICIT, dragii mei!!!

Poveste De Craciun

Cu foarte multi ani in urma, atat de multi incat le-am pierdut sirul, traia intr-un orasel din sudul Braziliei un copil de vreo 7 anisori, pe nume Jose. Isi pierduse parintii inca de mic si fusese adoptat de o matusa zgarcita, care, desi avea o gramada de bani, nu cheltuia aproape nimic cu nepotul ei. Jose, care nu cunoscuse niciodata iubirea, credea ca asa era viata si nu se supara.

Cum locuiau intr-un cartier de oameni avuti, matusa l-a obligat pe directorul scolii sa-l accepte pe nepot cu o plata de numai o zecime din taxa obisnuita, amenintand ca daca nu-l primeste il reclama prefectului.

Directorul n-a avut incotro, dar ori de cate ori putea le cerea profesorilor sa-l umileasca pe Jose, sperand ca o sa se poarte urat si astfel ar avea un motiv sa-l dea afara. Dar Jose, care nu cunoscuse niciodata iubirea, credea ca asa era viata si nu se supara.

Jose nu cunostea iubirea

Veni noaptea de Craciun. Toti copiii au fost dusi sa asiste la slujba intr-o biserica indepartata, din afara orasului, pentru ca preotul lor era plecat. Pe drum, baietii si fetele sporovaiau despre ce aveau sa gaseasca langa pantofii lor a doua zi de dimineata: hainute la moda, jucarii scumpe, ciocolata, patine sau biciclete.

Erau frumos imbracati, cum se obisnuieste in zilele de Sarbatoare, cu exceptia lui Jose, care ramasese tot in zdrente, cu niste sandale rupte si prea mici (matusa i le daduse cand avea 4 ani si-i spusese ca are sa primeasca altele doar cand va implini 10).

Cativa copii l-au intrebat de ce era atat de neingrijit, spunand ca le era rusine ca au un coleg care se imbraca si se incalta asa. Dar cum Jose nu cunostea iubirea, nu le lua in seama intrebarile.

Cu toate astea, cand intra in biserica si auzi orga, vazu luminile aprinse, oamenii imbracati cu ce aveau ei mai frumos, familiile reunite, parintii imbratisandu-si copiii, Jose se simti cel mai oropsit de pe pamant.

Dupa impartasanie, in loc sa se intoarca acasa impreuna cu grupul, se aseza pe pragul capelei si incepu sa planga; chiar daca nu cunostea iubirea, intelegea acum ce inseamna sa fii singur, lipsit de aparare, parasit de toti.

Dar in clipa urmatoare vazu un copil langa el, descult, parand la fel de amarat ca si el. Nu-l vazuse pana atunci si se gandi ca umblase mult pe jos ca sa ajunga acolo. Isi spuse: „Pe baiatul asta trebuie ca-l dor rau picioarele. O sa-i dau una din sandalele mele, in felul acesta ii usurez macar o jumatate din suferinta”. Pentru ca, desi nu cunostea prea bine iubirea, Jose cunostea suferinta si nu voia ca altii sa simta acelasi lucru.

Puterea si sensul iubirii

Ii lasa o sanda copilului si se duse acasa cu cealalta; din cand in cand o punea in celalalt picior, ca sa nu se raneasca prea tare in pietrele de pe drum. Cum ajunse acasa, matusa vazu ca nepotul isi pierduse o sanda si-l ameninta: daca nu avea s-o gaseasca pana a doua zi, o sa fie aspru pedepsit.

Jose se duse la culcare infricosat, fiindca stia pedepsele pe care i le aplica matusa din cand in cand. Toata noaptea a tremurat, n-a putut inchide un ochi si, cand tocmai reusise sa atipeasca, auzi voci in salon.

Matusa intra ca o vijelie in camera intrebandu-l ce se intamplase. Inca buimac de somn, Jose merse in salon si descoperi ca sandaua data acelui copil se afla in mijlocul incaperii, acoperita de tot felul de jucarii, biciclete, patine si hainute. Vecinii strigau ca fusesera furati de la propriii lor copii, care nu mai gasisera nimic in pantofi cand se sculasera.

Atunci aparu, gafaind, preotul de la biserica unde fusesera copiii; pe pragul capelei aparuse statueta copilului Iisus imbracat in aur, dar incaltat numai cu o sanda. Se facu imediat liniste, comunitatea incepu sa-L slaveasca pe Dumnezeu si minunile Lui, matusa izbucni in lacrimi si isi ceru iertare. Iar inima lui Jose fu cuprinsa de puterea si sensul iubirii.


(Paolo Coelho, dupa o povestire din 1903, de Francois Coppee)

Traducere din portugheza de Gabriela Banu

duminică, 21 decembrie 2008

Mai sunt 10 zile...


Ieri cred ca a fost sambata... Ba nu- sunt sigura ca a fost sambata, m-am uitat in calendar... De cateva saptamani nu mai deosebesc zilele saptamanii si nici datele... Dupa cum incepusem sa zic, ieri n-am iesit deloc din casa... Am stat cu Bubu, si am dormit impreuna in pat, inveliti cu o patura de lana- suntem doua pisici, stim... Am mancat un castronel cu fistic, si am incercat sa continuu lectura unei carti- nu pot, nu mai am spor si nici chef de citit... Imi amintesc cu ciuda de perioadele prolifice lecturii din viata mea... Au fost luni in care citeam intre 5 si 7 carti... Acum nu mai pot... Imi fuge mintea in alta parte, sau pur si simplu ma trezesc privindu-mi tavanul... Nu c-ar fi ceva interesant agatat de el, dar...


Azi e duminica... Acum am intrat in casa- m-am deplasat pe o distanta de 3 strazi de casa... Mi-am imbracat madularele amortite, pentru ca oricum ma dor toate oscioarele corpului si n-as vrea sa agravez treaba, si am pornit... Afara e mai cald decat ma asteptam... Zapada nu prea e zapada, dar se pot face bulgari din ea... Nu-mi place ca deja e noroi, desi n-a plouat inainte de ninsoare prea mult... Vreau in locul acela in care miroase a alb... Si unde sunt braduti multi si cu ramurile incarcate...


Mai sunt 4 zile pana la Craciun, si chiar de dimineata mi-am pus in minte sa ma gandesc numai si numai la asta in urmatoarele zile... Nici macar scrisoarea pentru Mos n-am scris-o... Oricum, cred ca o voi posta aici, maine, ca sa o citeasca mai repede...

joi, 18 decembrie 2008

Azi...


Mai sunt 7 zile pana la Craciun, iar eu in loc sa afisez o veselie molipsitoare si sa fredonez Rudolph the Red-Nosed Reindeer, nu fac nimic... Nu sunt nici macar in stare sa zambesc, si sunt putine persoanele care ajung la mine... Mi s-a stricat orice pofta de viata si de sarbatoare...


Am trecut azi prin oras, chiar foarte devreme, pe la 7 a.m., si n-am vazut nici pe-acolo mare vanzoleala... Se face economie la electricitate- nimic din tot amalgamul de luminite menite sa ne infrumuseteze Brasovul de sarbatori nu era aprins... Tin minte, ca in anii trecuti, cand mergeam zi de zi, dimineata de dimineata la liceu, admiram intotdeauna Primaria si brazii din fata Prefecturii, care aminteau a poveste de iarna... Acum nimic- orasul nu mai are vlaga... Pana si magazinele afiseaza niste braduti impodobiti cel putin modest, si niste lumini chioare, sau mai rau, inexistente... Imi plac totusi ingerasii ce "strajuiesc" intrarea pe Republicii, dinspre Bdul Eroilor... Nu e nici macar zapada- in atata si atata intuneric, macar ea ar putea face lumina... Dar ar trebui sa mai astepte macar vreo 5 zile...


Acum ploua cu galeata... Sau cel putin asta facea cand mi-am aruncat privirea pe fereastra, in urma cu ceva vreme... Mi-e greu sa ma misc... Vreau sa dorm- sa am un somn asa cum imi place, fara sa ma foiesc pana la epuizare, cu mii si mii de scenarii cretine in minte... Vreau sa ma gandesc la spiritul Craciunului- macar atat, daca nu-l pot simti... Am mainile reci, vesnica mea problema cu respiratia se agraveaza, iar tremuratul s-a oprit, acum, dupa cateva ore bune...


Zana mea cea buna spune ca maine totul va fi bine din nou...

miercuri, 17 decembrie 2008

17 Decembrie 2008


Desi ma declar o optimista convinsa, e greu sa tii pasul atunci cand totul se impiedica de indata ce si-a luat avant... E obositor deja sa vad ca totul se da peste cap, jucandu-se cu nervii mei... Azi totul a fost groaznic, tremur toata, nici nu stiu de ce- de nervi, de spaima...
Singura chestie amuzanta a fost vizita la salon, cu Bubu... Trebuie si el sa se pregateasca si sa se faca frumos pentru sarbatori... Si s-a facut... E drept, cu putin mai multa miorlaiala si zgarieturi... Nu va pot spune ce razboi s-a dus in cadita aceea... Sticlele cu sampoane zburau, el fiind dornic sa se catere pe faianta, doar, doar o scapa de apa... Pana si doctorul veterinar s-a amuzat copios, laudandu-l cat e de vorbaret... In final, cu chiu, cu vai, am scapat de surplusul de blanita, de varful gherutelor, unde mai pui ca e si un baiat frumos mirositor:))



marți, 16 decembrie 2008

5

Mi-e dor de parfumul tau... Si cand ma gandesc ca niciodata n-am avut curiozitatea sa stiu macar din ce sticluta provine...

luni, 15 decembrie 2008

Surpriza


Mosul si-a retras cadoul facut romanilor in urma cu cateva zile...

Dar l-a inlocuit rapid cu Mister Emil Boc care face Poc (vezi secventa din emisiunea lui Andrei Gheorghe, cand domnul sus numit s-a pierdut la 3 metri sub decorul din platou)... Mosul a crezut de cuviinta ca Romania merita un prim-ministru mai tanar, mai in putere si mult mai hotarat decat "Draga Stolo"... Cam asa e... Daca e sa ma iau dupa CV-ul dumnealui, care e destul de stufos fata de al altor somitati politice, ca Vanghelie de exemplu, as zice ca e exact ceea ce ne trebuie... Cine nu ma crede, e liber sa dea un click si sa vada cu proprii ochi:
http://www.cdep.ro/pls/parlam/structura.mp?idm=48&cam=2&leg=2000&pag=0&idl=1
Cam acesta ar fi ambalajul noului cadou... Pe masura ce mandatul se va scurge, ne vom da seama si de continut- asta daca nu cumva, saptamana viitoare, se va desemna un nou premier...


duminică, 14 decembrie 2008

Miez de decembrie...

Desi ar fi recomandat sa fiu pe taramul viselor acum, n-am putut sa ma abtin sa nu trec si pe aici...

Dupa un weekend de relaxare, cum a spus Ralu, de maine sunt pusa pe fapte mari... Toata saptamana am fost stresata din cauza ca in ultima vreme mi-am neglijat iubita... Ca sa fiu mai explicita, am umblat vreo 10 zile cu RCA-ul expirat, pana m-a sunat biata domnisoara, care se ocupa de toate hartoagele astea la toate masinile, sa-mi spuna senina ca as putea incasa in orice secunda o amenda de toata frumusetea daca nu-mi misc oarece parti ale corpului inspre sediul societatii respective, cu tot cu banii de achitat... Asta s-a rezolvat, si cand dau sa bag cartea aceea verde sau cum s-o fi numind, in certificatul de inmatriculare, vad scrisa urmatoarea minunatie: data urmatoarei ITP 13.12.2008... Mda... Peste weekend nu cred ca era posibil de rezolvat, insa sper ca maine va fi ok si asta...

Ma voi trezi la 7 dimineata maine, ceea ce nu prea-mi place, avand in vedere ca sunt deja in vacanta... Am si un scop, de fapt doua daca e sa pun la socoteala si revizia aceea... Ma gandesc cu groaza ca maine "atingem" jumatatea lunii, si eu nici macar nu stiu cu ce am pierdut-o pe cea dintai... De fapt, am observat ca stau prost cu detaliile de genul... Habar n-am nici ce-am mancat ieri seara, daca ma intreaba cineva, d-apoi ce-am facut cu 15 zile din decembrie?!

Asta a fost melodia care mi-a marcat weekend-ul... Hope you'll enjoy it too:)

sâmbătă, 13 decembrie 2008

Sambata de 13

Azi, ca orice om normal aflat in weekend, dupa o saptamana (relativa) de munca, am vrut sa ma odihnesc... Dar, pentru ca la mine intotdeauna trebuie sa existe un "DAR", traiesc intr-o zona atat de prietenoasa a Brasovului si am niste vecini atat de civilizati, incat de dragul lor n-am putut, si pace...

La noi la romani, cred ca "batutul covoarelor" este deja un obicei ce face parte din modul de viata al oricarui "gospodar" veritabil... Cand eram mica aveam pe maidanul ala nenorocit, care de cativa ani s-a transformat intr-un parc si mai nenorocit, o bara din aceea "speciala", pentru toti harnicii care doreau sa presteze astfel de activitati... Dupa ce s-au pus astia de la amenajari spatii verzi, albastre, roz in dungi sau cum or mai fi ele spatiile astea, pe facut curat prin oras, au disparut si barele alea... Si nu va pot spune cate multumiri i-as fi adus celui care a avut initiativa... Ca orice alta minune, nici asta n-a durat mult- curand niste gospodari au facut rost de o alta bara, niste suporturi, le-au fixat in niste ciment si gata... Pot bubui covoarele in voie... Ati putea spune ca suntem in 2008- da stiu, dar se pare ca ei, gospodarii, n-au aflat... Am mai spus-o si o repet: ador curatenia si imi place sa si fac curatenie... Dar nu deranjandu-i pe altii, si cu atat mai putin iesind in fata blocului cu bratul incarcat de covoare... Nu ca as avea multe, dar na...

Ei bine, azi cand imi era lumea mai draga, ingurgitasem micul-dejun si ma pregateam, cu pofta, sa lenevesc in pat, guess what??? Un nene incepe sa-si bubuie covoarele, de ziceai ca vine sfarsitul lumii... E drept ca si spatiul dintre blocuri produce ecou, dar era de-a dreptul nesimtire, mai ales ca presupun eu, toata lumea are un amarat de aspirator prin casa, cu care poate foarte bine sa curete... Cred ca daca te-ai lua de el replica ar fi: "Nu se compara dom'le aspiratorul cu bataia!" Probabil ca ar trebui sa-i dam dreptate si lui, ca oricarui alt vecin civilizat- celui care aseara la ora 23:00 isi asambla mobila, sau celui de deasupra, care facea stiti voi ce- am mai scris...

Daca am vazut ca nu se poate si nu se poate, m-am trantit dezamagita in pat, dar inspiratia m-a indemnat sa ma uit la ceva ce nu mai revazusem de ceva ani, probabil din comoditate sau neaducere aminte- Michael Flatley, Lord of the Dance... Si uite-asa, am transformat o ora si jumatate in placere... M-am intrebat din primul moment in care l-am vazut, cand eram copil, cum poate sa danseze asa, cum poate toata armata aceea sa creeze o armonie perfecta atat din punct de vedere acustic cat si vizual? Cum poate sa ne faca sa stam cu gura cascata si sa bataim inevitabil din picioare? Cum poate sa creeze perfectiunea, desi sunt sigura ca niciodata nu e multumit si nu crede ca a atins-o? A fost exact ce-mi trebuia pe la 10 dimineata... As vrea sa-i vad live... Si o sa reusesc, imi promit... Aici puteti vedea si voi, daca va face placere, o secventa din spectacol- merita!

joi, 11 decembrie 2008

Primul cadou de Craciun


Nu stiu ce fac altii, dar eu parca sunt pe jar... De azi dimineata parca sunt in priza- am facut curatenie, am sarit tot intr-un picior prin casa si chiar am ras cu gura pana la urechi... Nu stiu daca tot apropierea Craciunului e de vina, sau simplul fapt ca mi-am dat seama ca de cateva saptamani incoace imi irosesc timpul cam aiurea...
Ma gandesc cu cea mai mare placere la vinerea viitoare... Miroase deja a vacanta, si de-abia astept sa miroasa si a cozonaci, dar nu neaparat a sarmale... Nu-mi place carnea...

Mosul a venit deja, cu un prim cadou, pentru noi romanii- un nou prim-ministru... Batranel, de vreo 65 de ani, cu nevasta si copii, dar care se da mare atlet (vezi clipul de asta vara, cand proaspatul premier inota in mare, in slip si- atat)... Nu stiu de ce, dar tarii noastre ii plac oamenii trecuti de varsta a 2a... Nu ma refer neaparat la popor, care nu stiu cat prefera un mos tagarta, care de-abia isi mai tara papucii prin institutiile de va(r)za ale statului, in locul unuia tanar si in putere... E adevarat ca si-astia tineri o mai dau cu betigasul in balta- vezi fostul Cioroianu de la Externe, cu tiganii in Egipt sau cu gestul mai mult decat...burghez(!) adresat Regelui Carlos al Spaniei, sau chiar Adomnitei, ex-ul de la Educatie, care, in criza de timp, s-a gandit ca ar fi mai bine sa foloseasca un elicopter al statului, platit din banii nostri, ai prostimii, in locul masinii, trenului, trotinetei, sau altui mijloc destinat plebei... Dupa cum spuneam, desi batran, Theo Stolojan mi se pare cel mai mic rau dintre toate relele care ar fi putut ajunge la sefia Guvernului... Si dupa toata mascarada lui Basescu, de-acum vreo 4 ani, cand a inceput sa planga la auzul retragerii lui Stolo din cursa alegerilor prezidentiale, era de asteptat ca pupincurismul sa-si spuna si de asta data cuvantul... Si sincer, decat sa il vad pe posedatul ala de Geoana pe un fotoliu sus-pus, mai bine... Nu stiu de ce, dar Mirciulica Geoana, pe vremea cand eu eram mica, iar el era diplomat si mai apoi ministru de Externe (nu vreau sa gresesc, o sa ma documentez), mi se parea un om cu capul pe umeri, destul de destept, din moment ce l-am trimis ca ambasador prin SUA, si care promitea multe... Insa, de cand a ocupat scaunul lui Nassstase, de la PSD, a inceput sa-mi fie pur si simplu greata de el- discursuri sforaitoare, vorba lui Nea' Iancu, gesturi ce amintesc de "preaiubitul" Ceausescu, incredere exacerbata in sine, si flegmatism la adresa a tot ce inseamna non-pesedism... Din personajul asta, foarte energic de obicei, s-a transformat ieri, dupa ce Base si-a exprimat public alegerea pro-Stolo, intr-un plictisit, imbracat cenusiu, dezamagit probabil de toata energia si nervii irositi aiurea... Nu stiu ce-o sa iasa pana la urma, daca Parlamentul va respinge alegerea basesciana, iar Mosul va lua cadoul inapoi, sau dimpotriva, domnul Geoana va ramane cu buza umflata, si zic eu, cea mai mare victima a politicii, dupa recent loser-ul de scaun in Parlament Vadim Tudor... Alt personaj, mai interesant, dar tot ce-am retinut din activitatile lui de la uninominal incoace e "cu mainile astea doua il prind pe Traian de oua" ... Putem observa cu usurinta nivelul la care a "crescut" politica romaneasca, avand in vedere ca acum cativa anisori si domnul Nastase folosea aceleasi...cuvinte (?!)...

Revenind la oile mele, care devin din ce in ce mai multe si mai neintelese, mai ratacite si mai impiedicate, si retragandu-ma din hatisul politicii, ma gandesc cu sila ca maine trebuie sa intreprind o minunata "excursie" in si mai minunatul cartier Tractorul (chiar, oare de ce-i mai zice asa???)...

Optimismul debordant ma caracterizeaza in ultima vreme, si ca de obicei imi spun ca totul va iesi asa cum vreau eu, si bine...


Printul e acolo, si are nevoie de o printesa:))


miercuri, 10 decembrie 2008

Cu capu-n nori de decembrie...


Cred ca luna asta, dintre toate, are cea mai mare putere de a te face sa-ti pierzi un' doi mintile... Si nu e doar cazul meu- ma bucur intr-un fel...


Dupa cum spuneam, de 10 zile, caci atat a trecut deja, parca nu-s eu... Mai mult pierzand timpul si neprestand cine stie ce activitati, fie dorm, fie stau...


Sunt fericita ca mi-am intregit colectia de carti pentru scoala- macar atat, daca altceva nu fac...

Sunt fericita ca mi-am organizat cat de cat haosul din sertarele biroului...

Sunt fericita ca, desi ar trebui sa fie iadul pe pamant zilele astea prin cash & carry-uri, hypermarket-uri, supermarket-uri si magazinase de cartier, azi am reusit din nou sa-mi fac cumparaturile in liniste, si fara sa-mi fie smulse hainele de pe mine...

In schimb, m-am enervat in weekend pentru ca vremea a fost una de tot rasul... Duminica am fost pret de cateva ore la Dobarlau, si in loc sa fie placut afara, a inceput sa tune si sa fulgere si pentru vreun sfert de ora a plouat ca vara... Pe drum am vazut un accident cu o masina izbita de un copac, si inca una intoarsa la 360°, 2 morti intinsi intr-un sant si un ranit, echipaje SMURD si tot setul... A fost iar unul din multele momente in care te gandesti ca asa ceva n-ar trebui sa se intample sub nicio forma, si parca in sinea ta, ti-ai promite ca de-acum n-ai sa mai pui mana pe volan in veci... Insa in ziua urmatoare iti calci pe inima, si tot asa... Dar, oricat de puternic ai fi, o astfel de priveliste n-are cum sa te lase indiferent, sau macar sa iti faca mainile sa tremure un pic...

Sa ma gandesc, ce nemultumiri mai am... Ah, ma enerveaza toti cei carora li s-a indeplinit visul de a ninge din nou, iar eu, care vreau vara inapoi, am ramas cu ochii-n soare...

Sporovaiesc aiurea- imi place zapada, dar atunci cand e proaspat depusa, cand nu e macinata si transformata in mizerie care stropeste totul, din cap pana-n picioare, cand poti sa iei un bulgare in mana si sa il lipesti de obraz, fara sa-ti fie sila... Vreau intr-un loc unde sa miroasa a zapada, a alb, sa fie brazi cu crengi incarcate cu alb, si conuri drept decoratiuni...

Ma enerveaza taiatul brazilor... Ii urasc pe toti aceia care stau cu mormanele acelea sinistre de braduti mai mult sau mai putin mutilati... N-ar fi mai simplu ca cei care stau la casa sa cumpere unul in ghiveci, care sa poata fi replantat, iar cei care stau la apartament sa cumpere unul ecologic? Va spun eu ca e mult mai practic, unde mai pui ca nu se va usca, nu se va scutura, iar la anul va arata la fel de proaspat...

Afara e un ger de crapa toate pietrele si bolovanii... Totul luceste, iar fumul ce iese de pe un horn plictisit al CET-ului e drept precum o linie, semn de brrrrrr afara...

Ma comport ca o pisica- invelita cu un sal tricotat, mov, preferatul meu, cu scaunul de la birou cat mai tras inspre calorifer, si cu o cana mare, tot mov, plina cu ceai fierbinte...

Cu toate astea, cine-ar mai iesi din casa?!

Dar, tocmai ce vorbeam cu Pitz Ralu ca ar trebui sa revenim cat mai rapid cu picioarele pe pamant din toata aceasta visare de decembrie... Imediat vin Sarbatorile, si trebuie sa avem grija ca nimic din ce-am planificat pe anul asta sa nu ne scape, si nicio promisiune din cele facute sa nu dezamageasca...


vineri, 5 decembrie 2008

Mos Nicolae


Printre cele mai frumoase poze care dateaza din copilaria mea, se numara una facuta cu ocazia unui Mos Nicolae, pe cand aveam eu vreo 3-4 anisori... Imi pare extrem de rau acum ca nu pot sa o scanez, dar va explic in cateva cuvinte cam ce surprinde ea: eu- sezand pe scaunelul meu de mic copil, pe care il pastrez si acum, bunicul meu (matern) sezand pe fotoliu, si amandoi lucrand cu sarg la lustruirea cizmulitelor mele, in asteptarea Mosului... Nu imi pot explica de ce, dar poza asta e atat de vie ori de cate ori o privesc, si inseamna atat de mult pentru copilul ce sper ca nu va pleca niciodata dinlauntrul meu, incat acum mi-au dat lacrimile... Oricum e perioada din an in care ma las cuprinsa de fel de fel de sentimentalisme cu iz de bradut, ghetute si globuri fermecate, asa ca nu ma mira...


N-a existat an in viata mea in care Mosii sa nu isi faca aparitia in cizmele sau sub pomul meu de Craciun, si mi-as dori asta pentru fiecare copil din Universul asta... De cand ma stiu, bunicul meu, in fiecare seara ce precede ziua de Sf. Nicolae, suna la usa noastra incarcat cu de toate pentru toti... Si povestea de dinaintea deschiderii pungilor cu daruri e mereu aceeasi: "Ma indreptam spre voi, si pe drum ghici pe cine-am intalnit? Pe Mosu', si m-a rugat sa va impart la fiecare toate acestea, pentru ca el s-ar putea sa fie retinut in alta parte...", dar niciodata plictisitoare... Asta a facut bunicul meu si azi, desi an de an ma astept sa-si fi pierdut din placerea de a ne darui ceva, oricat de mic, dar nu, n-a fost asa... Cand ne asteptam mai putin, a sunat la usa, si cu aceeasi poveste si acelasi zambet, parca imprumutat de la Mos, a indeplinit acelasi ritual de care nu m-as satura niciodata...


Cand a terminat cu impartitul cadourilor, pentru ca niciodata nu uita pe niciunul din noi, mi-am dat seama ca am un subiect superb de scris in seara asta aici... Pe langa asta, mi-am mai dat seama de un lucru- ca sunt multi altii ca mine care nu s-au putut niciodata bucura de prezenta unor bunici, sau i-au pierdut din peisajul vietii lor prematur, asa cum s-a intamplat cu bunica mea paterna... Ca poate uneori ma supara cu cicalelile lor despre iesitul seara in oras, sau a purtarii unor blugi prea stramti, dar macar am in ei un al doilea "set" de parinti, de mica numindu-i mama (Talia) si tata (Litzi)... Ca atunci cand ii sun, in fiecare dimineata, imi raspund senini si iubitori, si ne impartasim din rutina zilnica a fiecaruia dintre noi, fara a ne plictisi vreodata... Se spune ca bunicii isi iubesc nepotii mai ceva decat isi iubesc proprii copii, si poate e adevarat...


Am vrut sa va povestesc toate astea, nu pentru a crea imaginea perfecta a familiei mele, ci pentru a va ajuta sa va dati seama ca bunicii vor fi intotdeauna cei mai frumosi Mosi, cei care ne vor darui cele mai bune bomboane si cele mai gustoase portocale... Ca bunicii sunt un fel de refugiu al nostru, un ajutor neconditionat in orice fel de situatie ne-am afla, ca ei ne vor iubi si darui mereu tot ceea ce au ei mai bun... Iar noi, la randul nostru, le datoram respect, dragoste si recunostiinta pentru tot timpul pe care si l-au petrecut schimbandu-ne scutecele, cantandu-ne sau conducandu-ne la gradinita...


Cat despre Mos Nicolae, desi se spune ca ar trebui sa aduca cate-o varguta fiecaruia dintre noi, pentru toate cele gresite de peste an, eu sper ca el va umple cizmulitele tuturor cu sanatate si indeplinirea celor mai frumoase dorinte ale noastre...

joi, 4 decembrie 2008

Românul în criză? Niciodată!


Ieri seară pur şi simplu nu m-am putut abţine să nu pomenesc, deşi n-am făcut-o până acum, de criza financiară, şi nu sunt deloc străină de subiectul ăsta... Ca orice om care îşi duce existenţa de pe urma unei afaceri, oricât de mică sau de mare, cu răspundere limitată sau cu o multitudine de acţionari ar fi ea, mă interesează, într-o oarecare masură, aşa-numita criză...

Cred că ştiţi cu toţii că punctul de start al crizei a fost în SUA, materializat prin căderea WallStreet-ului şi ruinarea Lehman's Bros. Bank... Incă de la început mi s-a părut cu adevărat serioasă situaţia, având în vedere că bursele înregistrează astfel de scăderi tragice numai în situaţii de criză (pe bune)- vezi căderea bursei americane după atentatele de la WTC, 11 Septembrie 2001... Imediat ce Lehman's s-a închis, s-a auzit ceva de zguduirea imperiului AIG, care are o sucursală şi în România, bineînţeles... Mugur Isărescu, unul din oamenii cu cea mai bună credibilitate în faţa poporului, a ţinut acea faimoasă conferinţă de presa, în care a dat asigurări populaţiei că ceea ce se întâmplă la americani nu va avea consecinţe pe plaiurile noastre... Yeah, sure- se zguduie SUA, care vorba aia, e ce e, şi nu ne zguduim noi, o ţărişoară care de-abia îşi duce traiul, înecată de marea dezvoltare a ţărilor vecine de Comunitate Europeană, şi care se încăpăţânează să nu poată ţine ritmul cu acestea... Mugurel a început să facă ce ştie el mai bine- să se joace cu inflaţia... A fost o zi în care, pentru câteva minute bursele noastre au fost oprite... Şoc- pentru cei ca Irinel, bucurie- pentru cei cu credite în euro...
Peste încă vreo lună, auzim că pentru marile "uzine" româneşti, adică alea pe care le mai avem şi n-au fost transformate pe parcurs în fier vechi sau în complexuri rezidenţiale, se preconizează o perioadă de şomaj tehnic voit... Adică, se închid porţile fabricilor, se lucrează doar în anumite secţii, darrr- cel mai mare "dar" abia acum urmează, au fost afectate şi micile întreprinderi (ăştia de care nu are loc guvernarea)- dacă fabrica mare, de exemplu Dacia Groupe Renault, nu mai lucrează, nu mai au nici ei de ce lucra, din moment ce fabrică ştergătoare de parbriz, grilaje de radiatoare sau mai ştiu eu ce altceva, pentru cei dintâi... Pe scurt, cam aşa stă treaba- se prăbuşeşte mastodontul, se prăbuşesc şi cablurile de susţinere... Toate astea s-au pus pe seama crizei mondiale- ce ziceai, Mugurele, la început? Tăriceanu propune măsuri peste măsuri, peste măsuri de luptă împotriva crizei... În tot acest interval, în Parlament, cei care au ocupat fotoliile în ultimii 4 ani îşi votau proiectul de mărire a pensiilor- aprobat bineînţeles, dar reanalizat şi respins mai apoi de Tări... Pe deasupra, au mai venit şi "domnii" profesori, cu o plângere cum că salariile nu le ajung... Bineînţeles că unii dintre cei mai nemultumiţi, şi cu gura cea mai mare, au fost cei universitari, cu tot cu ale lor salarii ce numărau deja 3, 4, 5, 6 mii RON... Bun... Şi mărirea să nu fie aşa, praf în ochi, ci chiar 50%, că doar trăim în Danemarca, şi deh, ne permitem... Aprobată, respinsă, aprobată de Curtea Constituţională, respinsă din nou şi lăsată acum în aer, pentru că, într-o singură luna în care ar fi trebuit să se acorde salariile mărite s-ar fi cheltuit 6 (!!!) miliarde de euro... E criză dom'le, chiar nu intelegeţi?!
Profesorii nu şi-au luat salariile mai mari, însă industria românească continuă să se ducă de râpă... Numai de curiozitate să priviţi ştirile- parcă cu fiecare zi, mai auzi de o firmă, altadată extrem de profitabilă, care dă faliment, iar angajaţii zgrepţăne pe la diferite uşi sau porţi de fabrică închise, că vor loc de muncă...

Pe de altă parte, românii din Spania se plâng... Că şantierele s-au închis, că magazinele sau restaurantele le dau faliment, etc, etc... Ah, si că sunt hotărâţi, cu mic cu mare, să aibă loc o revenire "în masă" a românaşilor "iberici"... Curios... Încă n-am văzut nicio avalanşă de câteva milioane pe străzi, şi nici aglomeraţie în vamă... Poate de Crăciun, că aşa e obiceiul- vin cu căţel, cu purcel, cu soţie şi puradei, cu Merţanu' furat de la vreunul neatent într-o benzinărie, cu "haurul" de gât, mâini, urechi, şi glezne, şi hainele cu etichetele p-afară, aşa, ca să vadă lumea că ei AU. De ce vă plângeţi, nu ştiu!



Auzeam aseară la ştiri cea mai mare aberaţie a săptămânii... In caz că eşti obişnuit să trăieşti pe picior mare, nu ştii cum să te porţi în vreme de criză financiară, românaşul nostru inventiv (dacă mai are şi ceva studii de economie sau psihologie, e excelent) a inventat o nouă "meserie"- cea de consultant de criză... Contra sumei de 50 RON/sedinţă (!!!), el poate să te sfătuiască să faci ceea ce ştii deja că ar trebui să faci- să reduci cheltuielile inutile, să te uiţi la preţ înainte de a smulge produsul de pe raft, să nu îţi duci copilul la grădiniţe particulare, că ar fi cazul s-o mai răreşti cu weekend-urile petrecute pe Valea Prahovei, mai pe scurt, că ar trebui să începi să bagi banii la şosetă/saltea/pusculita, că oricum băncile au luat-o la vale rău...

Din experienţa ultimilor ani, vă spun că au fost oameni care au murit de foame în lunile imediat următoare sărbătorilor, doar pentru că au ţinut neaparrraat să mănânce bine (colesterol+proteine+lipide+zaharuri+E-uri cât cuprinde) de Crăciun, respectiv Anul Nou, sau să le petreacă prin ce ştiu eu ce staţiune sau insula cu un nume greu de memorat sau de pronunţat... Îmi povestea un prieten de familie, care a lucrat toată viaţa în Italia, iar acum satul de cotropirea şi uitatul cruciş al italienilor în faţa românilor, s-a întors cu drag şi nu prea în ţărişoara noastră, că în Peninsula, sunt familii întregi de români care în vacanţe (de vară, în special), fac credite de zeci de mii de euro ca să dea impresia că trăiesc pe picior mare în cine ştie ce loc exotic, iar mai apoi trag din greu, care cu munca, care cu furatul, să inapoieze banii băncii... Ştiam eu că aristocraţia costă:))...

La noi, criza asta mi se pare mai mult o scuză pentru proasta administrare... Nu doar a ceea ce înseamnă finanţe în general, ci a haosului in care trăim din '89 încoace... Nici nu e de mirare că, după ce toţi cei care sunt la putere fură absolut tot ce se poate, spală bani în spatele unor licitaţii, si câte şi mai câte, uşor, uşor începem să ne prăbuşim... Nu cred că era nevoie de o criză în Occident ca să se creeze imediat una şi la noi... A fost pretextul ideal în momentul perfect, în care totul, de la industrie şi până la sistem bancar a început să se clatine... Şi asta nu e tot... Băncile noastre au făcut exact ceea ce au făcut cele americane: How much do you need? 20000$! OK, here it is! (la noi e situaţia faimosului credit cu buletinul)... Oamenii n-au mai avut de unde să îi returneze şi aşa s-a ajuns la ei în situaţia respectivă, unde mai pui ca au avut un preşedinte mai mult decât "pragmatic", care şi-a irosit energiile proprii, dar şi resursele financiare ale SUA în direcţia unor războaie inutile, şi care oricum nu vor duce în final la nimic... În general, atunci când îţi canalizezi atenţia într-o singură direcţie, laşi toate celelalte la o parte şi te trezeşti ba în criză de timp, ba în criză de bani...

Noi, românii, ne lăudam pe la începutul anului, că odată cu intrarea în UE, am avut o dezvoltare economică spectaculoasă... Credeţi? Daca am fi avut-o, nu ne-am târî acum ca nişte şerpi în căutare de şoareci pentru supravieţuire, ci dimpotrivă, le-am fi arătat tuturor că nu vorbim prostii, ci ne bazăm pe fapte adevărate...

Acum vine Crăciunul... Cu bună credinţă vă spun că acum e momentul să vă faceţi cumpărăturile... Am ieşit acum vreo 2 ore şi deja oraşul e infernal... Românii n-au bani, dar hypermarket-urile (în care eu oricum nu calc) sunt pline până la refuz, parcările ar fi mai ingenioase dacă ar permite supraetajarea autovehiculelor, oamenii au întipărită pe feţe expresia aceea de "Păzea, vine foametea!", şi care mai de care îşi umplu coşurile cu fel de fel de lucruri, mâncăruri şi alte alea, mai mult sau mai puţin utile... Nici nu vreau să îmi închipui ce-o să fie peste vreo 2 săptămâni... Coşmar cu adevărat... Suntem o generaţie, de fapt un popor întreg, de consum, de consum exagerat, în orice domeniu... Dar acum, mâncarea e preocuparea principală a tuturor acestor VANDALI, pentru că asta e expresia mea:))...


Dacă o ţinem tot aşa, peste câţiva ani o să ne organizăm propriul nostru "Black Friday", în care poporul să se calce în picioare şi să se împuşte pentru o mărime de bluză sau pentru un coş liber, în voie, aşa cum le place lor de obicei...

miercuri, 3 decembrie 2008

In semn de somn usor si pentru voi...


Azi dimineata m-am trezit la 5... Ce a urmat peste zi a fost inca o batalie... Dar parca si Soarele ne da mai multa putere atunci cand ne zambeste "cu toti dintii"... Se anunta vreme buna si in zilele urmatoare, si vreau sa profit... Ieri am venit pe jos, din centru pana acasa... Mi-era dor sa vad lumea de pe aste doua picioare cu care m-a inzestrat natura... Ah, si am facut si o fapta buna pentru mediu...

Nu stiu cum vi se pare voua, dar mirosul de Craciun e din ce in ce mai aproape, chiar daca asa-zisa criza financiara mondiala e mai populara decat insasi sarbatoarea Nasterii Domnului... Insa tind sa cred ca banii nu pot afecta obiceiuri ce se respecta de secole, si nici o buna dispozitie obligatorie in preajma acestei sarbatori...

Pentru un somn relaxat, cu vise frumoase, si lung pana dimineata, dupa ivirea zorilor (si nu cu noaptea-n cap, ca mine, azi), luati de ascultati, dragilor...





[...] Is this God's experiment
In which we have no say,
In which were given paradise
But only for a day...[...]

luni, 1 decembrie 2008

1 Decembrie 2008


Sau Ziua Nationala a Romaniei... Sau Ziua noastra, a tuturor care, conform datelor din buletin sau a simtamintelor noastre fata de patrie, ne intitulam romani...
Nu stiu cat de mult inseamna ziua aceasta pentru voi, nici macar nu stiu daca ati avut curiozitatea de a intoarce pagina calendarului la luna decembrie... Nu stiu daca ati iesit pe strada la paradele ce s-au desfasurat... La noi, in Brasov, a avut loc o alta manifestare, cea cu moastele Sf. Andrei... Nu stiu cati dintre voi ati iesit ca orice roman tipic, la gratar, "la padure"... Sau asta se face de 1 Mai muncitoresc? Ma incurc in sarbatori- oricum nu prea e vreme de gratare acum, in cel mai fericit caz, daca esti un roman get-beget iti poti scoate nevasta la o bere, la terasa din cartier... Ce n-ati vazut? Va zic eu sigur ca ies femeile la bere si singure, fara sa le duca sotii:))... Aberez, dar si astea sunt comportamente tipice romanului, si pana la urma e ziua noastra nu?

Sunt sigura ca macar unii dintre voi v-ati asezat macar jumatate de ora in fata televizorului, cu telecomanda in mana dreapta si cafeaua in cea stanga, si ati inceput sa butonati... Ce-am vazut eu? Am vazut parada militara, de la Bucuresti, pe care nu cred ca am ratat-o in vreun an... Nu mi-ar placea s-o vad live, pentru ca urasc imbulzeala si orice loc care aduna mai mult de 50 de persoane... In schimb mi-ar placea sa vad toti acei oameni despre care se zice ca sunt mereu gata sa apere tara, sa le vad armamentul din dotare, echipamentele de lupta si uniformele... V-am pomenit vreodata cat de mult ador uniformele? Bunicul meu a fost cadru militar,si copil fiind, eram pur si simplu innebunita de uniforma lui si de epoleti... Cel mai mult imi place Garda de Onoare... Pentru cei care nu ii stiu, sunt aceia care primesc pe aeroport delegatiile oficiale, pazesc Palatul Cotroceni (i-am vazut live acolo, si sunt fabulosi), si poarta uniformele acelea asemanatoare cu cea a lui A.I. Cuza, cu tunici lungi, bleumarin cu extremitati rosii si trese aurii, si cizme... Nu stiu ce-mi veni cu parada militara, dar ii auzeam pe unii vorbind, tocmai azi, de o oarecare absurditate a acesteia... Pai cum sa fie absurda? Si tocmai intr-o zi in care se presupune ca ne sarbatorim Unirea, infaptuita tocmai prin mijloace militare, acum aproape un secol... Noi de ce n-am arata ca avem cu ce ne mandri, daca si Franta, pe 14 Iulie, arata lumii intregi un spectacol asemanator? Am ajuns sa fim rusinati pana si de lucrurile care au mai ramas bune din tot ceea ce reprezentam noi ca natie...



Din restul butonatului telecomenzii am mai retinut: avem romani "adoptati" de tari precum Italia, Spania si Irlanda, care ne duc vestea de popor harnic si talentat la te miri ce... Pentru cine nu stie, avem o doamna care brodeaza si coase milioane de margele pe costumele de toreadori, la Madrid, avem un domn inginer constructor, proprietar al unei firme de constructii, care renoveaza tot ceea ce inseamna monument istoric in Spania- de la simple case vechi pana la Palatul lui Luis de Bourbon... Avem niste fosti mineri care muncesc in Dublin si investesc cu foarte mare succes in agroturismul romanesc... Avem o mica Romanie tocmai in desertul Siriei, tara al carei ministru de finanate a absolvit facultatea in Romania... Unde sunt zeci de oameni de afaceri care si-au inceput, cu ani in urma, business-ul pe plaiuri mioritice; unde sunt medici care vindeca multumita specializarii de pe teritoriul Romaniei noastre; unde exista muzeografi si istorici, in Palmyra, care au studiat tot la noi, si au descoperit ca intre popoarele noastre exista o legatura straveche, de pe vremea Imparatului Hadrian chiar... Avem o doamna, care spune-se prin targul new yorkez, cucereste din mers Broadway-ul... Avem un Costel Busuioc, care oricat de bun sau de rau ar fi el, e un talent incontestabil, dar respins initial de Romania, si "crescut" de Spania...

Ar mai fi, cred, multe si multi oameni ca acestia de presarat prin acest post... Ar mai fi multe cu care sa ne mandrim... Nu demult, auzeam o tampenie, conform careia Romania ar fi o tara superba, pacat doar ca este populata... Vorba unei persoane intelepte- hai sa stam stramb si sa judecam drept, nu suntem noi tara care a dat atatea valori intregii lumi, care culege capsunele spaniolilor si coase pe bani putini hainele de firma ale sus-pusilor europeni? Nu e Brancusi al nostru? Nu e Nadia a noastra? Nu sunt Coanda si Vlaicu cei care au revolutionat descoperirile aeronautice? Nu suntem noi cei care ne-am batut cu turci, cu nemti, cu popoare de tot felul? Nu suntem noi cei care am supravietuit comunismului- ce-i drept, din lupta asta nu am iesit atat de intregi precum am intrat, ci mai degraba am suferit niste leziuni si sechele nevindecate nici macar acum, dupa 19 ani de la Revolutie... E adevarat, orice padure are uscaturile ei... Si Romania e o padure intinsa pe milioane de hectare, in care tind sa cred ca prevaleaza stejarii seculari, inca inundati de seva, si nu cei uscati, gauriti de scorburi adanci, si napaditi de buruieni...

Azi n-am iesit din casa... A fost una din zilele alea in care am eu chef sa studiez lumea dinauntrul cochiliei mele, de unde pot sa vad cat vreau, ce vrea si sa comentez cum vreau... Sa ma bucur, in felul meu, de ziua mea... Fara salve de tun, fara muzici galagioase, fara artificii care aduc mai degraba a sfarsitul lumii decat a sarbatoare, fara sa fiu inghesuita de o mare de oameni care mai de care mai dornic sa impinga, sa injure si sa-ti strice orice urma de buna dispozitie... Sa ma gandesc, in timp ce priveam la tot ce v-am insiruit mai sus, la ceea ce inseamna Romania pentru mine, ca cetatean al ei, la ceea ce va putea insemna in viitor... La sansa, sau nesansa in viziunea unora, de a fi nascuta in acest spatiu carpato-danubiano-pontic... La tot ce imi inspira patria mea- de la respect la ingaduinta, de la iubire la ura, de la frumos la deprimant, de la somptuozitate la mizerie... La ceea ce urmeaza, ca etapa politica, de luna aceasta si pana peste 4 ani... Stiu ca deja am ajuns prea departe, si ca Romania noastra este un izvor nesecat de subiecte care mai de care mai aprinse, mai interesante, mai dezbatute si mai controversate...

Tot ce am omis sa spun pana acum e LA MULTI ANI, voua, tuturor ce nu va e rusine sa va numiti ROMANI...