Simplu, Oana

Din seria " Gospodari la datorie ", sunt enchantée de vous presenter.... Nici nu ştiu cum ar trebui să-l numesc- îndrăgostit de automobilul propriu... Mr. Prosop de bucătărie, sau de ce nu, Mr Spray de geamuri... Deci: Se ia una bucată cocalar/ gospodar/ automobilist pasionat, îmbrăcat stilat, cu treling şi sapcă întoarsă smechereşte pe chelie. Se adaugă un coteţ, ah, pardon, o maşină recent adusă în ţară , care păstrează pe lângă numerele de înmatriculare provizorii, însemnele statului de origine, la mare rang, pe lunetă. Că doar tre' să vadă lumea ce boss e el cu maşina lui cu tot. Se scoate una bucată rolă de prosop ieftin de bucătărie, plus una bucată sticlă cu fâs-fâs de soluţie pentru curăţarea geamurilor, de preferinţă cu conţinut ridicat de alcool, pentru că face bine la vopsea - vă rog să observaţi capota. Nu contează noroiul dă două de'şte dă pă tablă , geamurile tre' să fie lună. Şi omul nostru freacă, şi freacă, şi lustruieşte...

...dacă mă plâng de lipsă de inspiraţie. Notopic a speculat momentul şi mi-a oferit o leapşă proaspătă, şi destul de interesantă: 1. Sunt : cea mai încăpăţânată fiinţă. 2. Aş vrea : să mă mut în locul pe care îl iubesc şi unde se poate respira cel mai sănătos aer. 3. Păstrez : trecutul, ca să pot atinge viitorul. 4. Mi-aş dori : să schimb lumea în bine, ca totul să fie privit în roz, şi nimeni în jurul meu să nu mai afişeze mutriţe supărate. 5. Nu îmi place : când oamenii au atitudini pesimiste, care mă fac să devin şi eu la fel. 6. Mă tem de : păianjeni. Şi, de ce să nu recunosc, de sărăcie. 7. Aud : gândurile mele. 8. Îmi pare rău : că liceul s-a terminat. 9. Îmi place : să vorbesc mult, să mă plimb, să mă bucur de Soare şi de vară, să lupt, să citesc, să-mi cumpăr haine cât mai multe, să scriu aici, să... râd! 10. Nu sunt : ipocrită. 11. Cânt : încă de la vârste fragede. Subiectul acesta va fi tratat pe larg, într-un post viitor, promit;) 12. Niciodată : n-am spus "te iubes

Tanya: uf Tanya: ce plictiseală Oana: da Oana: exact Oana: şi criză pe deasupra:)) Las' că te dezplictisesc eu mâine. A mea eşti! Doar că nu mergem la patinoar pentru că eu (încă) mai am nevoie de picioare.

Stau ca o toantă şi mă uit pe cer, la stele. E o stea mare, pâlpâitoare şi grasă deasupra pădurii. De acum 30 de minute s-a mai mişcat încă 10 centimetri... Până deasupra colţului blocului. În curând va ajunge pe Tâmpa . Întocmai cum ar trebui să ajung şi eu la tine.

Nu am chef de scris, şi nici nu ştiu când o să-mi revină. Între timp, s-a terminat cu sesiunea ce părea o eternitate cu vreo lună în urmă... Şi pentru cei ce se întreabă, dacă se întreabă, s-a terminat fără nicio restanţă şi cu o medie mai mult decât mulţumitoare. Aşa zic eu, având în vedere că la începutul examenelor, din pricina împrejurărilor nu tocmai roz în care se desfăşoară viaţa-mi, presupuneam că nu voi fi in stare să învăţ nici măcar 10 rânduri. Dar, după cum credeam şi speram, lucrurile rele te înverşunează mai ceva decât gândul savurării unei îngheţate cu ciocolată, după o zi de caniculă. Fac ce fac şi tot la căldură mi-e gândul. Deşi am primit o invitaţie în Poiană pentru mâine, eu plec la plajă... Unde? Nu ştiu, momentan mă răsfăţ cu ceai de păducel (cules din patria mumă ) şi ruladă cu piure de castane. Have a nice week!

Când privesc la ninsoarea necontenită, ce capătă o nuanţă gălbuie în lumina felinarelor acoperite de ţurţuri, mi-e tot mai dor de zilele calde şi de toată bună dispoziţia pe care ţi-o revarsă prin organism. Nimic nu se compară cu trezitul de dimineaţă, ieşitul în pijamale în curte, aruncatul unei căni de apă proaspătă pe pielea încreţită de somn a feţei, şi cu mirosul de iarbă udată de rouă. Nimic nu se compară cu izul acela de sat de munte , de praf amestecat cu pădure, de levănţică amestecată cu mentă. Mi-e dor de pâinea prăjită direct pe sobă, de cafeaua băută în şezlong, sub viţa-de-vie, de merele căzute prin iarbă, de bobiţele de zmeură din care iese cea mai gustoasă dulceaţă din lume. Îmi lipsesc zilele în care ieşeam pe uliţă fără să ţin seama cu ce mă îmbrac, dacă mă asortez, dacă m-am machiat sau mi-am pus cercei. Acolo ai îndeletniciri mai importante- trebuie să numeri fluturii, să te fereşti de bondari, să observi ciorchinii copţi, să culegi capşunele din strat, să furi

Afară e alb, şi parcă toate zgomotele lumii s-au îngheţat în ţurţuri... Pare mai degrabă o seară liniştită de decembrie, cam în perioada Sărbătorilor, când ninge lin şi toată lumea îşi vede de treabă prin casă, la căldură. Acum vreo două săptămâni, când afară se înregistrau până la 20 de grade, vă promiteam cu optimism primăvara. Însă acum, tot ce pot să îndemn e să speraţi ca aceasta să fie ultima zăpadă, căci martie e aproape. Ascultaţi ce-am găsit, pe mine m-a liniştit după o zi destul de agitată şi o săptămână deloc uşoară:

De dimineaţă, m-am trezit înţepenită. Dar înţepenită, de îmi scârţaiau dureros mădularele la cea mai mică mişcare. Am mai adormit preţ de o oră, m-am trezit aproape ca nouă. Buimacă, dau să intru în baie, când o aud pe mama spunându-mi că s-a stricat nu ştiu ce electrocasnică de prin casă (mai târziu aveam să aflu că era vorba de lada frigorifică). Buuuun. Îmi şterg faţa cu prosopul meu cu elefănţelul Joakim (aşa-l cheamă, ce vreţi?!), merg în bucătărie, îmi prepar cafeaua, reuşesc s-o torn în cană fără s-o vărs pe jumătate, înşfac un pumn de biscuiţei aromaţi, şi mă lipesc de calorifer. Bubu se gudura şi torcea ca un stricat în ceafa mea, timpul trecea, şi ora micului-dejun venea. Na, c-am făcut şi-o rimă. Îngurgitez ceva, mă îmbrac, aplic machiaj peste faţa obosită, căci trebuia să plec. Drum până la capătul oraşului. V-am mai spus eu oare cât de mult îmi plac semafoarele stricate ? Ei, dacă nu, vă spun acum, dar nu vă zic şi motivul. Ajung acasă, cu gânduri mari- trebuia s

Pentru că Flavius Obeadă a avut o iniţiativă demnă de respect, mă alătur şi eu demersurilor de salvare a Bibliotecii Naţionale a României, poate una dintre ultimele valori adevărate ale ţării. Situaţia de-a dreptul dramatică care ameninţă soarta celor peste 2 milioane de volume o puteţi citi aici . Puteţi semna şi o petiţie în legătură cu acest subiect de interes naţional aici . Nu ştiu de ce, dar totul ar fi mult mai uşor dacă am avea conştiinţă, şi dacă ne-am da seama că dăm cu piciorul unor valori pentru care multe dintre popoarele lumii ar da bani grei. Vizionam cu ceva săptămâni în urmă, un documentar despre noua Bibliotecă din Alexandria, care s-a voit a reînvia spiritul academic al Bibliotecii din Antichitate. Ar fi trebuit să vedeţi ce condiţii s-au creat pentru cititori, pentru simpli vizitatori, şi pentru cărţile în sine- temperatură, umiditate, etc. Mai multe detalii găsiţi pe site-ul oficial al Bibliotheca Alexandrina . Mă tem de faptul că poporul nostru a devenit f

De vreo oră, eu cu Pitz Ralu ne stoarcem creierii ce melodie să postăm azi... Ralu mi-a dat o sugestie, dar am convenit că "venitul în playlist" constituie o sursă mult mai inspirată:)) Hope you'll like it as much as I do!

N-a trecut încă vreo zi in care să nu mi te-amintesc, şi nicio dată în care să intru în curte fără să mă aştept să sari de prin vreun cotlon. Şi nicio zi petrecută acolo , în care să nu mă gândesc cu jind la plimbările noastre, pe dealul din spatele casei, de peste apă, sau pe drum, prin praf. Şi pentru că nu-mi iert faptul că nu te-am îndesat în portbagaj înainte de a fi prea târziu. Pentru că Hera nu mai are pe cine să viziteze la noi în curte, şi pentru că nu mai are partener de străbătut valea. Pentru că pe toţi ne pufneşte plânsul la simpla menţionare a numelui tău. Azi-dimineaţă, pe când mă jucam cu Bubu, mi-am amintit de boticul tău de cauciuc. Răscolesc printre poze.

Am făcut-o şi pe asta- am reuşit să "cresc" blogul timp de un an. De ce zic "cresc" ? Deoarece, la câtva timp după ce l-am creat, mi-am dat seama că nu mai pot fără el.... Că trebuie ca de fiecare dată când am o idee, un sentiment sau un nerv, trebuie să postez ceva- mai succint, mai vorbă-lungă, mai o melodie şi-un clip, sau, la începuturi, câte-o poezie. Nici măcar nu m-am gândit prea mult ce să scriu de astă aniversare, pentru că azi m-a dărâmat aerul curat şi soarele prietenos ce ne-a zâmbit din înaltul cerului albastru. În anul care a trecut, am realizat multe, am stricat poate şi mai multe, dar oricum ar fi, e bine că a fost aşa, şi nu altfel. Am consemnat multe, poate am omis şi mai multe, dar arhiva de 200 şi vreo 30 de posturi confirmă că activitatea mea e prolifică. Suficient de prolifică cât să fiu mulţumită, şi să-mi doresc să o menţin aşa timp îndelungat de-acum încolo. N-a existat moment de fericire, de furie sau de plâns pe care să nu-l f

Ca să confirm faptul că sunt o rea şi o insensibilă , o să scriu şi aici despre cât de mult detest ziua de mâine. Dacă n-ar fi ziua blogului, aş face tot posibilul să mă teleportez pe Lună, ca mai apoi, când totul se va fi sfârşit, să revin pe Pământ. După cum spuneam, ziua de mâine e ocazia perfectă pentru tot soiul de specimene sociale, mai colorate, mai decolorate- după posibilităţi, de a-şi afişa " dragostea " în public. Nu contează că tot anul îţi baţi soţul/soţia până îl/o bagi în spital- dacă de Valentine's n-o scoţi în oraş , ca să vadă lumea cât de mult vă iubiţi , n-are farmec. Sau, dacă eşti cocalar sau piţipoancă, şi te încadrezi între 11 si 30 de ani, trebuie neapărat să-ţi scoţi perechea în oraş, de preferat la ore de vârf, când e plin cu alţii ca şi voi, ca să vadă lumea cum vă pupaţi în public, cum îi dăruieşti cel mai frumos ( a se citi ieftin şi ţipător ) muţunache pe care l-ai cumpărat în repezeală, sau cum sugeţi cu poftă (mă scuzaţi, ştiu că

Să tot fie vreo 5-6 ani buni de când ai mei plătesc asigurările maşinilor, la o bancă. Oarecare, nu dau nume, deşi a fost des vehiculată pe la ştirile locale în ultima vreme. Întotdeauna am apreciat bunul simţ al doamnei care se ocupa de firma noastră, nu stăteam la cozi sau alte tâmpenii, făcea discount-uri în funcţie de parcul auto şi de loialitate. Plus că scumpirea poliţelor ne era anunţată şi se aranja în aşa fel încât să plătim la preţul vechi, bla bla. Nu am luat-o ca pe un privilegiu şi nici ca pe o şansă de oferit atenţii doamnei, ci ca pe o simplă dovadă de respect pentru clienţi, venită din partea lor. Astă-vară, am vrut să-mi schimb partea inferioară a spoiler-ului maşinii mele, şi nu pentru că intrasem în ceva, ci pentru că era practic frecat de borduri, şi mă enerva. Pierdusem pe drumuri şi vreo două apărători de noroi, sau cum s-or fi numind alea de sub aripile maşinii. Am mai făcut rost şi de o "mică" zgârietură, pe toată partea dreaptă a maşinii, graţie ce

După câteva săptămâni de stres, azi am trăit cu vaga impresie că e weekend... Deşi m-am trezit devreme (la 6.30 eram în picioare, şi îi ascultam pe vecinii de deasupra cum răcneau precum urşii in pădure), n-am ajuns departe, pentru simplul fapt că am lenevit. M-a lenevit vremea, de fapt. Aseară, eram foarte optimistă, şi credeam că iarna s-a dus de tot, până la anul, mai ales că nu demult am văzut şi ghiocei, în mai multe curţi. Dar nu, de îndată ce-am tras draperiile azi-dimineaţă, am zărit cum fulgi maaari de zăpadă cădeau necontenit din cer, aşezând albul pe străzi mai repede decât aş fi crezut. Peisaj de poveste, văzut de la etaj, nimic de zis, dar odată ieşită din casă, m-am simţit întocmai ca la pescuit. Daca aş fi avut şi cizme de cauciuc, era perfect, dar n-am- sunt la Dobârlău. Curaţatul maşinii a fost o aventură, de fapt, două aventuri, pentru că a trebuit să o curăţ de două ori. Pe la prânz, zăpada era "curaţabilă" , dacă o pot numi aşa, dar acum, seara, s-a

E curios cum, chiar de la vârste fragede, învăţăm să visăm. Învăţăm cum şi ce să ne dorim, pentru noi sau pentru cei pe care îi iubim. Şi, tot la vârsta respectivă, le obţinem, sau nu, prin gângureli, ochi înlăcrimaţi, plânsete sau urlete. Dar atunci a fost atunci , iar visările noastre nu se mai rezumă la prinţese, masinuţe, haine sau pantofiori (deşi tin minte că eu aveam o adevarată obsesie ca pantofii mei să fie cei mai frumoşi, şi să nu aibă nimeni ca mine, bieţii mei părinţi, mă mir cum de m-au suportat până acum!). Pe măsură ce creştem, cresc şi aşteptările noastre de la viaţă, şi implicit aspiraţiile noastre- visele noastre, aşa cum îmi place mie să le numesc. Unii îşi fac planuri de viitor legate de familie (nevastă/bărbat+vreo nşpe copii, ca să fie, la bătrâneţe), iar alţii visează la lucruri măreţe, îndeplinite de-a lungul unei cariere prolifice, într-un domeniu sau altul, lăsând familia mai la o parte, pentru atunci când vor fi suficient de puternici ca să o şi susţi

Acum vreo zece minute, în timp ce mă chinuiam să reuşesc să înghit ceva din farfuria plină cu mâncare ce tocmai îmi fusese servită, am luat hotărârea ca după ce trece s(tre)siunea sa mă duc să mă caut . La medic, ori să-mi fac analizele. E drept, de vreo 3 luni, trăiesc cel mai mare coşmar pe care îl poate trăi vreun om. De fapt, suntem 6 persoane care trăim acelaşi coşmar, şi numai noi ştim cum şi ce facem ca să mergem mai departe, cu capul sus, şi cu aparenţele de rigoare ca faţadă a tuturor problemelor. În fine, cred că de la asta mi se trag toate. De câteva zile observ că am devenit extrem, dar extrem de împiedicată. Unde mai pui că mi-am pierdut pofta de mâncare. Eu, cea care mânca de câte 10 ori într-o zi. De împiedicată, n-am fost de când mă ştiu, sau am fost, dar în limitele normalului... Adică, hai o dată la un an de zile, mai scap ceva din mână, mai calc pe cineva pe-un picior sau mai ştiu eu ce altă minunăţie, dar de vreo câteva zile, dau în foc cafeaua de dimineaţă, apoi,

Într-una din zilele trecute, când trăiam cea mai stresată perioadă din anul ăsta (deocamdată), fusesem plecată prin oraş, shopping, diverse- deşi se presupune că ar fi trebuit să stau cu burta pe carte. Ei, intru în casă, respir adânc, mă pregătesc spiritual pentru contactul cu ştiinţa, şi nu îmi găsesc locul bine (eu trebuie să am o poziţie când invăţ, altfel nu merge, dom'le), că sună la uşă. Zic ceva nu tocmai frumos în gând şi mă duc să deschid. Mi s-a părut curios că n-a sunat prima dată interfonul, dar m-am gândit că vreun ameţit a lăsat uşa de la intrare deschisă. După cum spun, deschid uşa, şi îmi apare în faţa ochilor o doamnă, cu o şapcă în carouri (gen eu şi tot poporul ), o geacă de fâş neagră şi destul de lungă, o geantă de lac (mă dor ochii când văd aşa ceva în toiul zilei) şi o foaie destul de mototolită în mână, pe care am zărit un tabel. Îi tremura vocea, şi îmi zice că îi e ruşine să îmi spună, dar are nevoie să intre în casă (!!!) pentru că am primit (eu) c

Deşi m-a refuzat categoric atunci când i-am propus să fie guest writer din când în când pe-aici, nu există situaţie confuză din care Ralu să nu mă scoată. În general, ne consultăm în privinţa melodiilor care apar aici, şi nu ne-am dezis nici de astă dată. Citez: îţi dau o melodie, care se potriveşte, dar e preferata mea, deci trebuie să menţionezi că e de la mine! ... M-am conformat, here's the song...

Extenuată după 2 examene de coşmar, de care am trecut neaşteptat de bine, în raport cu starea mintală pe care o aveam la momentul susţinerii lor, ajung aseară pe la 21.30 acasă, îmi arunc geanta într-o parte de pat, hainele pe-un scaun (că tot mă laud tot timpul cum că sunt ordonată), şi pentru relaxare, iau o cană de ceai de mentă şi încep turul blogurilor, căci eram restantă. Nu ştiu dacă v-am mai zis că n-am timp nici să mor zilele astea. Dar, acum, până luni sunt cât de cât mai liniştită. RĂUL mare a trecut:D Şi, după cum spuneam, în cadrul turului (de onoare) al blogurilor, ajung pe pagina amicului Notopic ... Care bineînţeles avea "coaptă" o leapşă pentru mine. Ce-o fi zis, măi, Oana asta nu prea mai scrie, ia să-i dau o motivaţie! Daaar, leapşa e destul de interesantă, pentru că n-are întrebări, ci poze, adică ceea ce-mi place mie mai mult. Se cere să deschizi folderul 4, şi poza 4. Să vedeeeem... Aaah, nici nu cred că putea să pice mai bine. Culmea, 4 e număru

După ce azi-noapte am dormit mai bine şi am visat mai frumos decât am făcut-o în ultima vreme, am avut o dimineaţă zâmbicioasă şi relaxată. Nu prea relaxată, pentru că aveam de parcurs un nou un tur de forţă pe tărâmul ştiinţei. Binedispusă cum eram, pe la 10 juma' -11, înşfac sacul cu resturi menajere, cobor scările, observ saci cu moloz aşezaţi în şir indian la uşa vecinului care mi-a bârâit ziua de ieri. Parcurg agale trotuarul din faţa blocului, ajung la ţarcul de gunoi de la capătul acestuia, de chei nu mai am nevoie, pentru că cercetătorii/cotrobăitorii de etnie rromă au reuşit să omoare şi broasca porţii. Arunc cu dispreţ săculeţul în pubelă şi plec... Zgribulită şi cu gulerul hainei ridicat până pe ochi, şi nu pentru că eram nemachiată, ci din cauza şocului termic suferit odată cu ieşirea afară. Nu, de fapt nu era frig, eu eram cea prea caldă. Parcurg iar trotuarul, introduc cartela vieţii în interfon, urc scările ce duc spre primul etaj. Observ că la primul etaj s-a ar

Nu ştiu ce zi aţi avut voi, dar la mine a fost cireaşa de pe tort. De pe un tort stricat demult, bleah. Anyway, am scăpat de romanul ăla care m-a făcut să tremur de dimineaţă mai repede decât m-aş fi aşteptat. De ieri seară mi-am tot repetat în gând că TREBUIE sa mă adun. Pentru că am devenit un pic poate prea boemă pentru ceea ce sunt eu de fapt. Mă pierd în visări şi cai verzi pe pereţi mai mult decât o făceam odinioară. Iar acum, din motive întemeiate, de câteva zile s-a agravat visarea. N-am mai avut demult fluturi în stomac, si mă tem că mi-i închipui doar. Dar nu, ştiu că sunt acolo. Şi era o stare de care îmi era dor, chiar dacă, uneori, îmi afectează concentrarea. Nu ştiu dacă aţi observat, dar am avut dreptate acum vreo două săptămâni, când am spus că suntem mai aproape de primăvară cu un strop de zăpadă topită. A fost o vreme superbă azi, sau poate doar mie mi-a părut aşa. După ce treci o probă de foc, e normal ca lumea să-ţi pară însorită şi zâmbăreaţă, chiar de nu e. Pr

Asta e pentru toţi cei care se întrebau dacă mai trăiesc. Well, I've got some pretty bad news for you- I do. Doar netul meu a fost mort zilele astea. Şi creierul meu va intra în curând în stare de colaps. Dreptul roman dăunează chiar şi geniilor în viaţă. Nu mă mai interesează nimic din ce se întamplă, vreau doar să treacă. Nu sunt stresată, pe cât sunt plictisită. Azi ajunsesem să scriu culcată, practic, pe foi. Întotdeauna am fost de acord cu principiul "Ce-i prea mult, e prea mult." Am o stare ruşinoasă. Nu mai există nimeni în jurul meu. Nu am timp să observ nimic. Până şi activitatea mea bloggeristică s-a dus de râpă. În curând va ajunge pe fundul acesteia. Dar, să fim optimişti- peste 2 săptamâni împlinim un an. Un an de aberaţii de suflet. Ieri, după un examen pe cât de uşor pe atât de stresant, mi-am dat seama, din nou, dacă mai era nevoie, că am cele mai dragi bunici din lume. Cea maternă mi-a gătit somon, iar cea adoptivă mi-a trimis o tavă cu placintă cu