18 Iunie 2008
O zi de pomina... Adica de dimineata si pana acum vreo 2 ore am stat cu nasul prin carti si foi... Destul... Pentru a ma detasa am ales sa fac o plimbare, prin aer mai mult sau mai putin curat, terminata cu o ploaie torentiala, cu nisip in papucei, si haine uuudeee... Aer mai putin inecacios, flori a caror miros se lasa spalat de suvoaiele de ploaie... Copii alergand, de frica sa nu cumva sa-i spele apa (pacat, ar fi facut baia pe saptamana asta), oameni ce se grabeau si se uitau cam ciudat la mine, cum ma "promenam" cu nepasare... Am reusit sa ajung acasa, intreaga, cu tratament la par cu apa de ploaie, si m-am simtit chiar ca un copil... Un copil incapatanat, ce refuza sa intre in casa, si se bucura cu adevarat de ploaie... Dupa mult timp de tensiune, si dupa ce am si plans azi, m-am simtit mai relaxata... Bine ar fi fost daca ploaia ar fi reusit sa spele si tot ce ma dezamageste, tot ce ma supara si tot ce nu imi da starea de bine pe care o afisam cu ceva timp in urma...
Am ajuns la concluzia ca traiesc cu prea multe regrete... Nu stiu daca sunt chiar regrete, ci mai degraba pareri de rau... Ca nu am facut mai mult cand puteam, ca nu am aratat ce voiam la momentul potrivit, ca nu am stiut sa imi manifest simtamintele altfel... Ca nu am putut sa rostesc 2 cuvinte magice, care ar fi reusit sa spuna totul, fara niciun efort major, ca nu am stiut sa traiesc mai cu patos fiecare secunda, ca nu am dat atentie micilor detalii care acum ma fac sa tremur la gandul ca s-ar putea sa nu mai am niciodata parte de ele...
M-am hotarat sa scriu o scrisoare, adresata persoanei careia ar fi trebuit sa ii arat toate astea, careia ar fi trebuit sa-i spun vorbe ce erau atat de firesti, dar par atat de complicate acum... Nu stiu daca o sa o scriu sau nu, cum o sa ajunga la destinatar, ce reactie o sa provoace... Simt ca ar trebui sa ma opresc aici, inainte de a scrie prea multe pentru un loc public...
Acum, trebuie neaparat sa va demonstrez ca variantele si invatatul nu sunt chiar atat de hidoase.. Eu una am gasit pasaje care m-au facut fie sa surad, fie mi-au adus iar o umbra de regret...
"Strivite-n vrajmasia puterilor din jur,
Nici sufletele noastre nu-si mai puteau raspunde
Iar vorbele soptite loveau greoi si dur" (Ion Barbu - "In ceata")
"In viata nu exista esecuri, ci doar lectii..." (Ed. Antreprenoriala, Friedrich Nietzsche)
"Iubesti- cand suava icoana
ce-ti faci in durere prin veac
o tii inramata ca-n rana
stravechiului verde copac." (Lucian Blaga - "Iubire")
Am ajuns la concluzia ca traiesc cu prea multe regrete... Nu stiu daca sunt chiar regrete, ci mai degraba pareri de rau... Ca nu am facut mai mult cand puteam, ca nu am aratat ce voiam la momentul potrivit, ca nu am stiut sa imi manifest simtamintele altfel... Ca nu am putut sa rostesc 2 cuvinte magice, care ar fi reusit sa spuna totul, fara niciun efort major, ca nu am stiut sa traiesc mai cu patos fiecare secunda, ca nu am dat atentie micilor detalii care acum ma fac sa tremur la gandul ca s-ar putea sa nu mai am niciodata parte de ele...
M-am hotarat sa scriu o scrisoare, adresata persoanei careia ar fi trebuit sa ii arat toate astea, careia ar fi trebuit sa-i spun vorbe ce erau atat de firesti, dar par atat de complicate acum... Nu stiu daca o sa o scriu sau nu, cum o sa ajunga la destinatar, ce reactie o sa provoace... Simt ca ar trebui sa ma opresc aici, inainte de a scrie prea multe pentru un loc public...
Acum, trebuie neaparat sa va demonstrez ca variantele si invatatul nu sunt chiar atat de hidoase.. Eu una am gasit pasaje care m-au facut fie sa surad, fie mi-au adus iar o umbra de regret...
"Strivite-n vrajmasia puterilor din jur,
Nici sufletele noastre nu-si mai puteau raspunde
Iar vorbele soptite loveau greoi si dur" (Ion Barbu - "In ceata")
"In viata nu exista esecuri, ci doar lectii..." (Ed. Antreprenoriala, Friedrich Nietzsche)
"Iubesti- cand suava icoana
ce-ti faci in durere prin veac
o tii inramata ca-n rana
stravechiului verde copac." (Lucian Blaga - "Iubire")
Comentarii