joi, 28 noiembrie 2013

Noroace

  Dat fiind faptul că atât eu cât şi maman suntem răcite cobză, ţambal sau cum vreţi să-i spuneţi, maman s-a văzut nevoită acum vreo oră să iasă din casă până la farmacia din colţ, pentru noi provizii de medicamente.
  Când se întoarce, se întoarce nervoasă, fiindcă a trebuit să baleteze, practic, pe trotuarul din faţa blocului, pentru că era plin de, mă scuzaţi, rahat.

  Dar nu rahat turcesc, să ne înţelegem! Rahat de-al câinilor cucoanelor şi imbecililor care îşi plimbă de cu zori potăile zoioase prin faţa blocului. 
  Nu am nimic cu câinii, oricine mă cunoaste ştie că ador animalele, dar am ce am cu nesimţirea stăpânilor de câini.
  Mi se pare inadmisibil ca să fiu trezită de vocile stridente ale unor cucoane care îşi aduc la ora 6 dimineaţa potăile la wc-ul public din faţa blocului. Plimbă-ţi animalul, strânge-i rahatul, dar nu semnaliza!
  Mi se pare intolerabil ca nişte personaje să îşi elibereze câinii ca să îşi facă nevoile în locul de joacă al copiilor, deşi la intrarea în parculeţ scrie (şi e şi desenat, pentru analfabeţi!) că e interzis accesul câinilor.
  Consider că e o nesimţire totală să crezi că, dacă ai o potaie mică şi lăţoasă, care arată mai degrabă a şobolan decât a câine, rahatul pe care îl lasă în urmă, e drept, de mărimea unui castravecior cornichon, nu e vizibil idioţilor care stau în blocul pe lângă care treci şi pe lângă care câinele tău îşi face nevoile, şi, prin urmare nu e nevoie să îl cureţi.
  A propos, nu ştiu dacă aţi observat, dar mai nou e o modă nebună cu potăile astea mici şi hidoase, lăţoase şi cu ochi holbaţi, care nu arată a câini. Toată lumea, chiar şi ditamai barbaţii de doi metri şi 100 de kile, are câte-un d-ăsta. Tare urâţi! Un sfat: dacă e să vă cumpăraţi un câine, cumparaţi-vă un câine, şi nu o arătare! 
  Recent, în blocul vecin a apărut o cucoana cu un astfel de specimen în lesă. Un alt vecin, din acelaşi bloc cu ea, dar de la o scară diferită, are o motocicletă, pe care o ţine în parcare, acoperită cu o prelată. Nu ştiu cum se face, dar dimineaţa când stau la cafea, mereu o văd pe cucoană ieşind de la ea din scară cu potaia, iar potaia ghici unde dădea fuga şi urina? Da, exact pe prelata motocicletei vecinului.
 
  Ceea ce m-a îndemnat să răbufnesc şi să scriu despre mizeria câinilor a fost un episod întâmplat astăzi la bibliotecă. Urcând scările de marmura albă care duc înspre sala de lectură, zăresc pe jos nişte urme dubioase, de culoare şi mai dubioasă. Fără îndoială, un rahat de câine avusese onoarea de a ajunge la bibliotecă...