luni, 5 mai 2014

Ţara extremelor

  Nu am avut ce face astă seară, şi pentru că eram obosită fiindcă scrisesem câteva ore fără întrerupere la disertaţie, m-am aşezat în pat şi am dat drumul la televizor. Şi, în mod evident, mi-am amintit de ce nu mă uit de regulă la televizor.
  
  Am încercat, aţi remarcat şi voi, dacă mă urmăriţi cât de cât, să nu mai fiu rea cu nimeni. Să nu mai scriu decât despre lucrurile bune, iar în loc să mă enervez pe campania electorală pentru europarlamentare (apropo, cele mai jalnice bannere mi se par cele ale PSD: ,,Mândru că sunt român!" Cu cine, cu Ponta în barcă?) am preferat să pun trei poze şi să scriu trei rânduri, doar-doar vă distrag atenţia de la prostiile cotidiene.
  Insă astă seară m-am enervat, inevitabil, când l-am văzut, greţos şi guşat, pe Ponta, în Mehedinţi, acolo unde falnic şi de-abia putându-se apleca din cauza burţii, şi-a-ncălţat cizmele de cauciuc şi-a pornit, de asta dată, prin apă, la sinistraţi.


  Dedesubtul imaginilor, scris cu cu litere de-o şchioapă sta: PONTA ŞI-A ÎNTRERUPT CAMPANIA PENTRU A MERGE LA INUNDAŢII. (Până la urmă e şi asta o modalitate de a face campanie electorală) Poate face bine şi o întrerupe şi la Brasov, şi îşi indepărtează faţa de prin locurile pe unde o are afişată în toată splendoarea-i.
  Apropo de campania electorală, cunosc o cucoană, pesedistă de frunte, ahtiată după Ponta şi ideile lui creţe. Am avut ,,onoarea" să o văd în acţiune în campania prezidenţială, şi în campania pentru alegerile generale, însă astăzi m-a cuprins sila de-a dreptul, când întâmplător am surprins-o pe stradă, unde, într-un avânt heirupist, îşi organiza o ceată de voluntari de campanie, toţi trecuţi de 55-60 de ani, tipicii oameni de cartier, care stau toată ziua cu vecinii în faţa blocului şi sparg seminţe ori joacă şah sau table. Alături de ei, o altă cucoană, parcă un pic mai în vârstă, care îmbrăcase pe dos, peste hainele de stradă, o vestă din epoca USL, vestă care, fiind roşie, servea scopului chiar dacă însemnele nu mai erau valabile demult. Şi, observându-i, mă întrebam cum Doamne iartă-mă să îi fac campanie unuia ca Ponta & Co. şi de ce? Împarte vreunul ciolanul cu mine sau...?

  Între timp, oamenii din sud stau in ape şi în nămol încă de la Paşte, iar acum valul de inundaţii se extinde. În fiecare an, aceeasi şi aceeaşi poveste. Toată lumea se trezeşte în ultimul ceas, digurile nu există, casele se construiesc şi reconstruiesc în aceleaşi zone inundabile, totul funcţionează într-un cerc perfect vicios.
  În comuna Vidra, undeva în Ilfov, a plouat ieri cu grindină. Iar bucăţile de gheaţă erau aproape la fel de mari ca ouăle de găină. S-a format un strat gros, din câte am văzut până aproape de jumătatea gambei oamenilor care erau pe acolo. A distrus tot, absolut tot din grădini, dar şi din sere. Varză tocată ca pentru varza calită, răsaduri de roşii puse la pământ de mormanele de gheaţă căzute prin acoperişul serelor, distruse sub greutatea gheţii şi furia ploii.
  Dacă nu aş ştii ce înseamnă să lucrezi pământul, poate că nu aş avea compasiune pentru oamenii aceia. Şi nu vă închipuiţi că am o grădină gigant- doar câteva straturi cu legume şi încă o gradină cu flori. Şi nu am lucrat niciodată pământul, până acum 8 ani. Şi vă spun că, oricât de puţin pamânt ar fi, după o zi de săpat şi plivit, tot te alegi cu o febră musculară de nici nu mai ştii cum te cheamă. Şi în plus, oamenii aceia trăiesc din roşiile acelea, pe care au stat şi le-au plantat, fir cu fir, şi le-au udat, şi le-au legat, tot fir cu fir, până la câteva sute, sau mii de fire. Iar acum totul era la pământ.

 Şi, ce mi-e dat să văd pe un alt canal, după toate astea? Mare jale mare în ţară, un manelist, Salam parcă îi spune-n târg, e bolnav. Are laringită, bietul, şi nu mai poate cânta nu ştiu câte luni. I-o fi  stat în gât whiskey-ul cu gheaţă, zic, sau poate de atâta lălăit fără rost, o fi făcut roşu-n gât.

  Mă rog, cert e că, aşa cum i-am spus cuiva zilele trecute, a înnebunit vremea, dar a înnebunit şi lumea.

duminică, 4 mai 2014

Verde

  Toată ploaia din ultimele săptămâni a adus şi ceva bun. Totul a înmugurit, înflorit şi înverzit. Nu ştiu vouă, dar mie, în fiecare iarnă, mi se face-un dor nebun de verde, de plimbări pe uliţă privind la cum se schimbă nuanţele de verde din primăvară şi până toamna, când trec la culori pământii.
  Săptămâna asta am făcut două-trei plimbări, pe uliţele satului, ca să-mi satur pofta de verde primăvăratic. E verdele acela proaspăt, care emană viaţă şi regenerare.

  Tot satul e năpădit de păpădii. Ca-n fiecare an, trec de la galben la pufuleţii aceia care zboară prin aer, şi le dau dureri de cap celor alergici...


Vin şi oile la munte...


Păpădii pe malul lacului.


Flori din grădina bunicii.
 

Piliştea a înverzit şi ea :)
 

Răţuştele la plimbare.
 

Flori de măr.


Toate verzi şi frumoase, dar acolo sus e o zăpadăăă!

Să aveţi o săptămână uşoară şi minunată, dragii mei!