duminică, 26 ianuarie 2014

Zăpada trezeşte gospodarii la viaţă

  Pentru că iarna asta nu prea a fost zăpadă, am cam uitat cât de mult mă amuză vecinii mei, gospodari de frunte, care de-abia aşteaptă să ningă ca să iasă să se bată în lopeţi şi idei prin faţa blocului.

  Ba mai mult, am remarcat că unul care respectă lupta femeilor pentru egalitatea între sexe a invitat-o chiar şi pe soţie, care avea şi ea lopata ei, ca să deszăpezească în faţa blocului.
  În rest, ca în fiecare an, zăpada de pe locul de parcare e aruncată pe trotuar, deşi oricum nu ai pe unde merge, sau pe stradă, deşi plugul nu trece niciodată pe aici. Şi, am mai remarcat o variantă, care pare cea mai la îndemână, aruncatul zăpezii de pe locul tău pe cel al vecinului, care e plecat cu maşina:)).
  Pe arterele mari din vecinătate nu se poate merge, nici pe jos, nici cu maşina- adineauri m-am întors dintr-o vizită la bunici, şi am mai văzut un deştept care curăţa trotuarul şi locul de parcare şi arunca zăpada în drum, drum pe care, oricum, nu trecuse nici urmă de plug.

  Tocmai ce am auzit că s-a instituit codul roşu de ninsoare, aşa că nu îmi rămâne decât să le urez bravilor gospodari ,,Deszăpezire plăcută!".


 

marți, 14 ianuarie 2014

Răutatea întruchipată

  Tocmai ce am reuşit să îmi stric seara, după ce am citit acest articol. Pe scurt, nişte copii din Arad au fugărit într-atât un biet cangur, încât acesta a murit.
  
  Pe lângă faptul că mi-au dat lacrimile imediat, la gândul că nişte ,,oameni" in miniatură ar putea fi atât de sadici încât să chinuie un animal până când îi provoacă moartea, mi-am amintit de un episod întâmplat în urmă cu vreun an. Mă dusesem la medicul veterinar, ca să îi cumpăr nişte chestii motanului meu. Aşteptându-mi rândul, apare o doamnă, destul de înaintată ca vârstă, plânsă, disperată, cu un ghemotoc în braţe. Mă sperii, oarecum, văzând-o atât de agitată, şi o întreb ce a păţit. Îmi spune cum nişte copii au prins o pisică (da, ghemotocul din braţele ei era un puiuţ de pisică), şi au chinuit-o tăind-o cu o lamă, de nenumărate ori pe corp. Bietul pui de-abia mai putea sa scâncească, de mieunat nici nu mai încapea vorbă.
  Evident că nu am mai rezistat până să îmi vină rândul la medic, şi am plecat plângând în hohote.

  Nu am înţeles nici atunci şi nu înţeleg nici astăzi, de unde atâta cruzime. În fond şi la urma urmei, aţi putea spune că sunt doar nişte copii. Eu le-aş spune bestii. Pentru că, oricât aş încerca, nu înţeleg atacurile astea de sadism pe care le prezintă generatia tânără, nu le înţeleg inverşunarea pe lume (studiu de caz: nepoţii care îşi omoară bunicii), nu le înţeleg nepăsarea, şi nu le înţeleg impresiile de prepotenţă.
  Poate că, dacă tot fac copii, oamenii ar trebui să îi şi înveţe câte ceva, nu doar să îi nască, să încaseze indemnizaţiile de la stat, şi mai apoi să îi lase să piardă vremea pe maidane. Primul lucru pe care ar trebui să îl înveţe, după mine, ar fi iubirea şi respectul de aproape, aproape care s-ar traduce atât prin oameni, cât şi prin animale.

  Şi nici nu vreau să mă gândesc ce comportamente vor avea aceşti copii atunci când vor creşte...



 

duminică, 5 ianuarie 2014

În caz că aţi ratat...

  Cea mai frumoasă modalitate de a vă ura ,,La mulţi ani!" este concertul de Anul Nou al Filarmonicii Vieneze. De când mă ştiu, nu am pierdut niciun concert, în niciun an, oriunde m-aş fi aflat şi oricum aş fi petrecut. Poate pentru că e atât de încărcat de frumos, încât îţi dă energie cât pentru un an întreg :). Audiţie plăcută!

Partea I



Partea a II-a