joi, 25 decembrie 2014

Crăciun fericit!

  

  
  Dragii mei, chiar dacă o zi a trecut deja, eu vă urez să aveţi un Crăciun binecuvântat, alături de toţi cei care vă sunt dragi, să vă bucuraţi de oamenii din jur şi de cadourile primite, să nu uitaţi să mulţumiţi pentru tot ceea ce aveţi şi să dăruiţi, la rându-vă, ceva, oricât de mic, cuiva căruia îi lipseşte.

  Vă reamintesc, ca în fiecare an, că secretul unei sărbători petrecute cu bine constă în moderaţie, aşa că nu vă năpustiţi asupra oalelor cu sarmale, nu înghiţiţi toţi cozonacii deodată, şi nu goliţi absolut toate damigenele cu vin dintr-o sorbitură. Avem acelaşi volum al stomacului ca în restul anului, iar sănătatea e pe primul loc :).

  Ah, uitam să vă întreb: a venit Moşu' la voi?

luni, 15 decembrie 2014

Pregătiri de Sărbători (P)

 
  Fiindcă peste tot au apărut deja reclamele cu moşi Crăciuni, pachete de sărbători şi reni cu năsucuri roşii, profit de moment pentru a-mi face puţină publicitate.
  Dacă vă doriţi nişte decoraţiuni de sărbătoare pentru masa voastră de Crăciun, sau pentru casă, vă invit să vizitaţi chictreatsbyoana.wordpress.com, sau pagina de facebook: https://www.facebook.com/ChicTreatsByOana
  Acolo vă puteţi vedea fotografii ale produselor deja realizate, alege coroniţele care vă plac si personaliza după bunul plac, după care îmi puteţi trimite comanda, pentru ca eu să le meşteresc:).

  Spor la curăţenie şi la decorat casa!

luni, 1 decembrie 2014

Atunci când totul e îngheţat

  
  Nu pot să spun că mă dau în vânt după vremea de afară sau după iarnă, în general, dar trebuie să recunosc că ploaia îngheţată de zilele trecute a creat un adevărat spectacol, în tot griul care s-a lăsat peste oraş odată cu sfârşitul de toamnă. Dacă anul trecut m-am minunat la vederea unor fotografii făcute de un văr, cu înfăptuirile ice rain-ului canadian, anul acesta am avut ocazia să le văd pe viu. Ca să nu vă aşteptaţi la cine ştie ce peisaje, vă spun că am ieşit astăzi doar prin jurul casei, ca să profit de faptul că e încă frig şi gheaţa nu s-a topit.


  Un corcoduş care pe timp de vară e cocoşat de prea multe fructe e acum cocoşat de gheaţă.
 

  Nici gardul viu nu a scăpat :).
 
  
Cu adevărat spectaculos mi s-a părut pinul îngheţat. Iar faptul că are şi conuri îi adaugă farmec de sărbătoare.




  Am găsit şi nişte reminiscenţe de toamnă- frunzele colorate ale unui arţar-, cuprinse în nişte pelicule de gheaţă, atârnând greu pe crengile îngheţate.

P.S. La mulţi ani, dragilor!



luni, 24 noiembrie 2014

Am deschis sezonul de răceli

  De trei zile înghit tot felul de chestii, mai leacuri din bătrâni, mai plicuri de la farmacie, mai remedii a la Dr. Oz, doar-doar mi-o trece şi mie răceala.
  
  Ziua de vineri a debutat fără probleme, însă după-amiază a apărut o răguşeală timidă. Am zis că trece cu puţin albastru de metil (la mine nu funcţionează pastilele cu albastru de metil, ci doar albastrul de metil pur!). 
  Sâmbătă dimineaţă m-am trezit cu gâtul în piuneze, răguşeală, scârţâială, dă-i cu pastile, dă-i cu albastru de metil, scobeşte şi-o ridichea neagră, pune-i şi-un strop de sirop de arţar, că doar e remediu sigur.
  Da, de unde! Sâmbătă seara ajunsesem să stau ghemuită în pat, sub pătură şi cu două perne-n cap, doar-doar n-oi mai simţi disconfortul. Seara, înainte de culcare, iar pastile, iar albastru de metil, iar spray Bioparox (cel mai bun prieten al meu, încă din copilărie).
  
  Duminică dimineaţă m-am trezit de parcă nu aş fi dormit deloc. Ochii mei parcă nu erau ai mei, îmi apăruseră cearcăne mov, gatul părea că are pe dinăuntru sârmă ghimpată şi nu alta, iar nasul... nasul îl simţeam înfundat şi mă irita prin inutilitatea lui, fiindcă deşi il aveam, nu mă ajută la respirat. Din nou, pastile, prafuri, ceai, citrice, ridiche neagră, miere, spray de gât, spray cu apă de mare, mama, tata şi bunica. 
  De toate-am luat, doar că azi, de dimineaţă m-am trezit tot cu faţa la cearşaf, mai mult nedormită, cu nasul înfundat şi cu gâtul praf. Am reluat şirul de pastile, prafuri, ghimbir, ridiche, spray-uri şi văd că, până în prezent, nu se schimbă nimic. 

  Vă las, mă întorc la feliile mele de lămâie cu miere şi scorţişoară.


luni, 17 noiembrie 2014

Succint, despre alegeri

  Deşi m-au ars degetele să scriu câte ceva legat de campania electorală şi m-am abţinut, din dorinţa de a nu mă împlica în polemici şi dezbateri inutile, astăzi nu pot să nu scriu măcar câteva rânduri despre alegerile prezidenţiale.

  Pe de-o parte, peVictor Ponta nu îl suport. Mă enervează felul în care se adresează oricui şi oricum, indiferent de vârstă, tonul mai mult obraznic decât ironic, precum şi faptul că s-a bătut neîncetat cu pumnii în piept că a scos ţara din criză. Cu toţii, sau aproape toţi ştim că cei care au scos, de fapt, ţara din criză (dacă a ieşit, într-adevăr...) au fost oamenii care au muncit şi au plătit impozite. Că pe lângă astea, am mai cotizat cu ceva mărunţis şi în campania electorală, asta e o altă poveste. Vom vedea la anul pe unde va scoate Guvernul şoseta când va fi nevoie de bani.

  Pe de altă parte, Klaus Iohannis mi-e indiferent. Nu mi se pare nici grozav, nici rău. Însă prostia care îl va costa, în cazul în care se va dovedi a fi un preşedinte prost, va fi oamenii cu care s-a înconjurat în campania electorală. Şi îi ştiţi şi voi foarte bine, fără să mai fie nevoie să îi enumăr eu aici.
  Îi doresc din tot sufletul să îşi vadă de treabă, fără să ne facă de râs în lume, şi să îşi păstreze ochii deschişi la pericolele ce îl vor pândi la tot pasul. 

  Îmi doresc sincer, pentru el, şi pentru noi, în primul rând, ca pe durata mandatului său să nu îi lipsească acel spirit săsesc, care nouă, celor din Ardeal, ne-a făcut atât de bine în urmă cu sute de ani, şi care ne-a lăsat moşteniri preţioase, care au învins trecerea timpului.


vineri, 17 octombrie 2014

În culori de octombrie

  Acum aproape o lună, cand v-am arătat cum îşi făcuse toamna intrarea în scenă, de-abia venise un pic frigul, Soarele stătea ceva mai mult pe cer (apropo, numai pe mine mă îngrozeşte schimbarea orei săptămâna viitoare?), iar frunzele nu erau pe punctul de-a pica din copaci.


  Toamna asta au fost multe brânduşe, poate mai multe decât am văzut în anii anteriori, toamna şi primăvara laolaltă.


  În fiecare toamnă îmi place tare mult coloritul nucilor atinşi de brumă. Acum, aproape toţi nucii din sat şi-au pierdut frunzele.


 Tablou de toamnă, cu ultimele bugle de fân şi biserica din sat, în fundal.


  Una dintre curţile mele preferate din sat, cu a ei fântână veche şi sute de flori.


Nucile, plăcere de toamnă.

luni, 22 septembrie 2014

Deja toamnă

  Oricât de mult m-aş încăpăţâna cu optimismul meu legat de vara eternă, nu pot să nu recunosc că a venit deja toamna. Şi se simte.
  De dimineaţă, roua e atât de groasă încât pare aproape brumă. Soarele răsare mai târziu, şi nu mai arde cu putere. Pădurea a început să îşi schimbe culoarea şi se joacă cu pete de arămiu şi galben. Norii se-mbulzesc, soarele dă din coate ca să îşi facă loc dintre ei, vântul foşneşte şi el prin pădurea din spatele casei. Curând se înserează, soarele nu mai ajunge la dealul acela mare, unde pasc văcuţele vara, ci se ascunde undeva mai aproape. Totul în jur devine rece, e nevoie de un pulover ca să mai zăboveşti prin curte.


  Căpiţele adevărate sunt doar o amintire de-astă vară. Acum există doar nişte încercări de căpiţe, din otavă.



Piliştea se colorează de la o zi la alta.


Brânduşele de toamnă.


Şi bucheţelul pe care l-am împărţit deja mai multor persoane dragi:) . 


sâmbătă, 30 august 2014

Vara pe uliţă - partea a V-a

  Aţi observat şi voi deja că dimineţile nu mai învelesc pielea cu acelaşi aer cald şi prietenos? E deja rece, e nevoie de un strat în plus de haine, vântul nu mângâie, ci mai mult taie, iar ploaia e rece şi neiertătoare.


  Verdele pădurii nu mai e crud şi văratic, începe să tindă spre gălbui, iar câte-un copac, mai îndrăzneţ de fel, e deja inveşmântat în arămiu.


  Florile de câmp s-au ascuns în adâncul pământului, până la primăvară, şi tot ce a mai rămas sunt florile de lucernă şi câteva buruieni fără nicio strălucire de veselie.



  Oamenii din sat sunt din nou ocupaţi, cu strânsul feluritelor recolte sau cu otava- cea de-a doua iarbă pe anul acesta. Mişună din nou tractoare, căruţe, motocositoare şi biciclete de care atârnă coase, furci sau greble.


  Se coc deja murele, cele din urmă fructe de pădure.


  Apusurile se reflectă în bălţi cu apă rece.

 P.S. Sper că şi vara voastră a fost la fel de frumoasă ca a mea!

miercuri, 13 august 2014

Vara pe uliţă - partea a IV-a



   Fiecare iese la plimbare pe uliţă cu animalele pe care le are prin gospodărie... Unii ies cu oile...


 ...alţii cu porcul...


 Alte oi.


  Şi... o fotografie de senzaţie cu mini-baciul Rareş :) Pe cât îl vedeţi de mic, e tare inteligent şi şmecheros, îşi schimbă în fiecare zi floarea de la pălărie fiindcă se ofileşte, fluieră după oi imaginare cât e ziua de lungă, se plimbă pe uliţă cu măciuca subraţ, iar visul lui este- aţi ghicit,- să devină baci!


~ va urma ~


duminică, 10 august 2014

Vara pe uliţă - partea a III-a




   După o ploaie cumplită, cu tunete şi fulgere care au durat jumătate de noapte, satul e învăluit în ceaţă.


 Albăstrelele din lanul de grâu.


 La plimbare de-a lungul Finişoarei, unul din pâraiele din sat.


 Căluţi la păscut.


 Printre spice.



 Nişte pui de rândunică guralivi, adunaţi deasupra curţii, în amurg.

 
~ va urma ~

miercuri, 30 iulie 2014

luni, 21 iulie 2014

Vara pe uliţă - partea I


   Ceai de mentă, la umbra nucilor batrâni, din curtea unei mătuşi.


 Lan de spice.


 Barza în vizită.


E vremea fânului.


Văcuţele întorcându-se din păşunat, pe-nserat.


~ va urma ~


miercuri, 2 iulie 2014

Care e adevărata problemă a Evaluării naţionale

  Aţi văzut cu toţii, presupun, scandalul care a luat naştere în urma examenului de Evaluare naţională, când părinţii, ofuscaţi de faptul că odraslele perfecte şi inteligente au luat note mici la limba româna, sau nici măcar nu au promovat proba.
  Fără să lungesc prea mult vorba o să vă povestesc unde cred eu ca se află ,,buba" în toata povestea asta.

  Părinţii aruncă vina în cârca celor care au conceput subiectele, în cârca Ministerului, în cârca oricui altcuiva, numai în cea a copiilor lor nu. 
  Şi nu înţeleg de ce, fiindcă nişte copii care se cred îndeajuns de buni ca să butoneze ultimul răcnet de smartphone-uri, să fumeze ţigări cu duiumul, să bea alcool şi să spargă câteva mii de euro pe o ţinută pentru banchet, ar trebui sa fie la fel de buni şi ca sa analizeze un text de-ale lui Minulescu, şi să îşi închipuie o întâlnire cu un scriitor contemporan. Dar, prima lor dilema a fost, parafrazând: ,,Contemporan, ce mama mă-sii o mai fi şi asta?".
  Aceiaşi părinţi care acum arunca cu pietre în stânga şi-n dreapta, sunt cei care îşi deprind copiii să nu mai citească. Decât să se ocupe de ei şi să le ofere o carte sau ceva util de făcut, le trântesc încă de pe la vârsta de 2-3 ani câte o tabletă în braţe, lăsându-i să joace, ore în şir, nişte jocuri abjecte, care îi traumatizează, fiind înţesate de monştri cu şapte capete şi cinci perechi de ochi, aceiaşi care populează şi desenele animate, numai ,,bune" de urmărit seara, înainte de culcare.
  
  Cred că v-am mai spus că am, chiar în faţa blocului, un parc. Se presupune că ar fi loc de joacă, însă numai joacă nu se întâmplă acolo. Copii scăpaţi pe maidan, de dimineaţa de la 8 şi până seara la 22, care distrug mobilierul şi jocurile, se bat, înjură şi ţipă mai ceva ca în pădure, puberi în care dansează hormonii, care se înghioldesc şi se pipăie pe bănci sau prin tufe, toate acestea sub privirile părinţilor care sparg seminţe pe bănci, mândri nevoie mare de progeniturile lor.
  
  Citeam, acum ceva timp, un articol în care nişte mari specialişti îşi dădeau cu părerea şi spuneau că elevii sunt stresaţi- nu mai rezistă la ore, au impresia că profesorii au ceva personal cu ei, nu mai pot citi cărţi, se consideră terorizaţi la scoala. Da, e de înţeles, probabil că de-ar renunţa la nopţi pierdute, fumat, alcool şi sex de la 11 ani (o zice statistica şi realitatea din jur, nu eu!), ar fi apţi să se concentreze la şcoală şi la lucrurile pe care le au de făcut pentru viitorul lor.

  Şi generaţia mea a fost la şcoală, a dat examene, a avut de învăţat şi de citit, poate chiar mai mult decât cea de astăzi (deh, s-a subţiat programa, ca să nu streseze copiii!), şi cred că parintilor noştri nu le-ar fi trecut niciodată prin cap că ministrul X sau profesorul Y ar fi de vină în ipoteza în care nu am fi trecut vreun examen.

  Apropo de profesori, am văzut ca o anume profesoară, fără să cunosc detalii suplimentare, ar fi scris o întreagă epistolă în care le cere iertare elevilor fiindcă nu au luat note care să le reflecte cunoştinţele dobândite în clasă. Păi, doamna profesoară, ar trebui să le cereţi iertare nu fiindcă subiectele ar fi fost aiurea alese, ori fiindcă baremul ar fi avut nu ştiu ce deficienţe, ci ar trebui să cereţi iertare fiindcă nu puteţi stăpâni elevii, fiindcă nu îi puteţi îndemna să citească, fiindcă nu le insuflaţi pasiunea pentru cunoaştere.

  Aşadar, eu văd problema în felul următor: rezultatele, sau mai bine spus, lipsa rezultatelor de la examene (de-abia aştept să văd ce o să iasă şi la Bac...) sunt o vină împărţită, dar în niciun caz nu sunt vina subiectelor, a baremului sau a Ministerului. 
  Am crezut mereu că succesul stă in gradul propriu de dorinţă de reuşită şi  în ambiţia cu care îţi urmăreşti ţelurile în viaţă. Şi tocmai de aceea, un copil care are indusă impresia că poate reuşi în viaţă cu doar 9 clase, cu timp petrecut pe maidan şi fără vreun examen promovat, e un copil pierdut.
 

vineri, 20 iunie 2014

9 ani

  Îmi amintesc de parcă ar fi fost chiar ieri, cum în urmă cu nouă ani, într-o zi de 10 iunie, am cunoscut, în casa unor prieteni de familie, un motănel. Birmanez, cu blăniţă degrade, urechiat şi cu nişte ochi mai albaştri decât cerul. Avea maximum două săptămâni, dar avea obiceiurile de igienă bine deprinse, semn că e tare inteligent.
  Avea doar o singură ,,bubă": un alt motan, mai bătrân, îl muşcase de foarte aproape de coloana vertebrală, şi mergea şchiopătând şi schelălăind întruna.
  În decurs de câteva săptămâni, acel motănel sfrijit şi pe jumătate leşinat de durere, s-a întremat, a început să prindă forţă, şi să crească.
  În iarna acelui an a rămas acolo, la ţară, în casa unor vecini ai prietenilor în casa cărora îl cunoscusem, iar în primăvara ce-a urmat a trebuit să îl tundem, în aşa hal i se încâlcise blăniţa.
  În vara lui 2006 deja ne cunoştea, ne aştepta ca să îi aducem de mâncare, vâna şoricei pe sub capiţele de fân şi alte minunăţii de animaluţe, pe care le aducea, mândru, în faţa casei, pentru ca toată lumea să îi poată lăuda vitejia.
  În toamna aceea, într-o zi cu ploaie torenţială, când prietenii noştri deja părăsiseră căsuţa de vacanţă ca să se mute pentru iarnă la oraş, ai mei părinţi s-au dus până la ei în curte, ca să îi lase de mâncare motănelului.
  El a înfulecat bobiţe, a ţipat când ei au vrut sa plece, a luat-o la fugă după ei, nişte câini au intenţionat să îl sfâşie, tata l-a luat în braţe cât a putut de repede ca să nu le cadă pradă, şi i l-a dat în maşină, mamei.
  Şi, aşa, într-o zi de toamnă, m-am trezit la uşă cu ai mei parinţi, care duceau ceva ud leoarcă într-o sacoşă de cumpărături. Era Bubu, motanul meu, care, din acea zi mohorâtă, a găsit în casa noastră un cămin permanent. Stă la noi de şapte ani şi jumătate, iar luna aceasta a împlinit nouă ani de viaţă.



  Din acea zi, nu a existat moft pe care să nu i-l îndeplinim, am încercat să îi oferim dragoste cât cuprinde, vacanţe la ţară, ingrijiri medicale, vizite pentru băiţe la salon, cât mai dese (vara, în special), mâncare bună, pernuţe moi şi covoraşe pentru tăvălit. De şapte ani şi jumătate ne înveseleşte dimineţile cu câte-o trăznaie, ne trezeşte nopţile cu câte-un miau! ascuţit- dar nu e supărare-, leneveşte la soare ca un prinţ pufos, îşi ascute ghearele pe unde-apucă (am ajuns să mă specializez şi în tapiţerie, graţie lui), e parte din sufletul meu şi al părinţilor mei.
  Ochii lui sinceri sunt o binecuvântare, în fiecare dimineaţă cu soare, şi mai ales în zilele ploioase, în care parcă înlocuiesc albastrul cerului. 
 
  La mulţi ani, Bubuţul meu frumos!

 

luni, 9 iunie 2014

Culori de vară

  A trecut deja o bună parte din prima lună de vară, şi încă nu v-am arătat cât de frumos a început vara pentru mine:




  În grădină, majoritatea florilor a fost distrusă de grindină, însă lupinii au rezistat cu stoicism, şi se află acum în plin sezon de înflorire:)


  Am mai multe margarete ca oricând:)


S-au cam adunat norii de ploaie...





...dar lumea continuă să îşi vadă de treburi: unii sapă, alţii plivesc, iar alţii urcă dealul ca să întoarcă fanul.


După plimbare, o bine meritată odihnă, pe iarba de pe malul lacului:



 
Avem şi din ce în ce mai multe căpiţe de fân :)


Şi-am încălecat pe-o şa, şi-am încheiat plimbarea cu un bucheţel de flori de câmp, nespus de frumoase.

Vara voastră cum e?