Simplu, Oana

Cu mâine zilele-ţi adaogi... Cu mâine zilele-ţi adaogi, Cu ieri viaţa ta o scazi Şi ai cu toate astea-n faţă De-a pururi ziua cea de azi. Când unul trece, altul vine În astă lume a-l urma, Precum când soarele apune El şi răsare undeva. Se pare cum că alte valuri Cobor mereu pe-acelaşi vad, Se pare cum că-i altă toamnă, Ci-n veci aceleaşi frunze cad. Naintea nopţii noastre umblă Crăiasa dulcii dimineţi; Chiar moartea însăşi e-o părere Şi un vistiernic de vieţi. Din orice clipă trecătoare Ăst adevăr îl înţeleg, Că sprijină vecia-ntreagă Şi-nvârte universu-ntreg. De-aceea zboare anu-acesta Şi se cufunde în trecut, Tu ai ş-acum comoara-ntreagă Ce-n suflet pururi ai avut. Cu mâine zilele-ţi adaogi, Cu ieri viaţa ta o scazi, Având cu toate astea-n faţă De-a purure ziua de azi. Priveliştile sclipitoare, Ce-n repezi şiruri se diştern, Repaosă nestrămutate Sub raza gândului etern.            ...

Cum mîngîie dulce, alină uşor Speranţa pe toţi muritorii! Tristeţă, durere şi lacrimi, amor Azilul îşi află în sînu-i de dor Şi pier, cum de boare pier norii. Precum călătorul, prin munţi rătăcind, Prin umbra pădurii cei dese, La slaba lumină ce-o vede lucind Aleargă purtat ca de vînt Din noaptea pădurii de iese: Aşa şi speranţa — c-un licur uşor, Cu slaba-i lumină pălindă — Animă-ne-o dată tremîndul picior, De uită de sarcini, de uită de nori, Şi unde o vede s-avîntă. La cel ce în carcere plînge amar Şi blestemă cerul şi soartea, La neagra-i durere îi pune hotar, Făcînd să-i apară în negru talar A lumii paranimfă — moartea. Şi maicii ce strînge pruncuţu-i la sîn, Privirea de lacrime plină, Văzînd cum geniile morţii se-nclin Pe fruntea-i copilă cu spasmuri şi chin, Speranţa durerea i-alină. Căci vede surîsu-i de graţie plin Şi uită pericolul mare, L-apleacă mai dulce la sînu-i de crin Şi faţa-i umbreşte cu păr ebenin, La pieptu-i îl strînge mai tare. Aşa m...

În ochii mei acuma nimic nu are preţ Ca taina ce ascunde a tale frumuseţi; Căci pentru care altă minune decât tine Mi-aş risipi o viaţă de cugetări senine Pe basme şi nimicuri, cuvinte cumpănind, Cu pieritorul sunet al lor să te cuprind, În lanţuri de imagini duiosul vis să-l ferec, Să-mpiedec umbra-i dulce de-a merge-n întunerec. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Şi azi când a mea minte, a farmecului roabă, Din orişice durere îţi face o podoabă, Şi când răsai nainte-mi ca marmura de clară, Când ochiul tău cel mândru străluce în afară, Întunecând privirea-mi, de nu pot să văd încă Ce-adânc trecut de gânduri e-n noaptea lui adâncă, Azi când a mea iubire e-atâta de curată Ca farmecul de care tu eşti împresurată, Ca setea cea eternă ce-o au dupăolaltă Lumina de-ntunerec şi marmura de daltă, Când dorul meu e-atâta de-adânc şi-atât de sfânt Cum nu mai e nimica în cer şi pe pământ, Când e o-namorare de tot ce e al tău, De-un zâmbet, de-un cutremur, de bine şi de rău, Când eşti e...