Lidl şi necesităţile fiziologice ale clienţilor

  Zilele trecute, într-un magazin Lidl, la rând la casă. În faţa mea, un bătrânel de vreo 70 de ani, haios nevoie mare.

Casiera: - X lei.

Bătrânelul: - Da, pofitiţi. O toaletă aveţi aici în magazin?

Casiera: - Nu, ne pare rău. Magazinele Lidl nu sunt prevăzute cu toalete pentru clienţi.

Bătrânelul: - Înţeleg. Atunci, oliţe aveţi?

...

Ţara e în criză de ouă

  Nu vă grăbiţi să vă gândiţi la prostii, vă rog! 
Săptămâna trecută, la cumpărături, am remarcat faptul că ouăle s-au scumpit suspect de mult, mai ales că nu vine nici Paştele, şi cu atât mai puţin, Crăciunul, căci astea sunt ocaziile de boom a preţului oualor.

  Astăzi, mare agitaţie în mass-media pe marginea faptului că majoritatea fermelor din ţară se află "în criză" de ouă, din pricina temperaturilor scăzute din ultima vreme, dar că în maxim 10 zile vor reveni la normal atât producţia, cât şi preţurile.

  Acum, am o sugestie- dacă tot ne invita acum ceva ani respectabilul domn Adrian Năstase să îi numărăm ouăle, de ce nu scoate dumnealui ţara din criză, cu găinile superperformante de Cornu? 

Mult alb

    Duminică frumoasă, dragilor!
 

S-a mai terminat încă o sesiune

  ... mai precis penultima din facultatea asta.

  Astăzi după-amiază am avut ultimul examen, iar de la ora 16 sunt liberă ca pasărea cerului. Încă am senzaţia aceea idioată că stau degeaba, când ar trebui de fapt să învăţ, dar în cateva zile o să scap şi de ea.

  De mâine încolo vreau să fac lucrurile mărunte care îmi plac, vreau să mă plimb liniştită, vreau să croşetez, să citesc, să vorbesc cu oameni de care îmi e dor, să merg la operă, să fac cumpărături, şi orice alt lucru care mă poate scoate din starea asta de stres din ultimele patru săptămâni.

  Dacă stau şi mă gândesc că, teoretic, peste numai două săptămâni şi ceva vine primăvara, seara devine şi mai frumoasă!

USL are abilităţi organizatorice

 

  Nu s-or pricepe ei la mare lucru şi nu au practic nicio soluţie pentru România, dovadă stând faptul că o ţin una şi bună cu alegerile anticipate.

  De câteva zile s-au aprins ceva scântei între capetele partidelor USListe, însă asta nu i-a împiedicat să organizeze o scară a măgarilor desăvârşită :)). 

România a rămas fără ţap ispăşitor

  Emil Boc a anunţat astăzi depunerea mandatului guvernului, după, aflu acum, 1100 de zile în fruntea acestuia. 

1100 de zile în care orice s-ar fi întâmplat în ţară, bun sau rău, Boc era de vină. S-au diminuat cu 25% salariile bugetarilor? Boc era de vină. Ninge şi bate viscolul? Boc era de vină. Scade sau creşte economia ţării? Doar Boc era de vină. Apostu ia şpagă? Evident, tot Boc era vinovat.

  Rămâne de văzut cine se încumetă să preia postul de ţap ispăşitor al ţării, şi, mai ales dacă Parlamentul îl va agrea.

PS. Discuţie astăzi, la farmacia veterinară:

  Vânzătorul: - Am auzit că o pun pe Boagiu în locul lui Boc...

  Un nene care spărgea seminţe între dinţi: - Aoleu, aia are tocul de-un metru!

  Eu, neputând să mă abţin: - Vi se pare că are vreo relevanţă înălţimea tocului? Contează ce are în cap! (Ai naibii misogini!)

PS2. Mi-ar plăcea enorm de mult ca peste vreo 2-3 luni să iasă protestatarii în Piaţa Universităţii ca să îl ceară pe Boc înapoi :))

PS3. Dacă nu aţi fost pe fază, pe la ora 8 pm., Traian Băsescu a anunţat că îl desemnează ca premier pe Mihai Răzvan Ungureanu.

Că tot veni vorba de deszăpezire...

  

  Zilele trecute scriam aici despre faptul că pe strada mea, plugul sau sărăriţa ajung o dată pe deceniu. Cu toate astea, alaltăieri cred, s-a îndeplinit minunea ca un plug (care nu împingea zăpada de pe jos) să intre pe străduţă, dar doar ca să întoarcă şi ca să împrăştie o cantitate infimă de sare.

  În schimb, aproape zilnic, plugul intră în curtea unui supermarket din apropiere, ceea ce nu mi se pare deloc în regulă. Adică mie, care îţi plătesc iarnă de iarnă deszăpezirea, pe bani grei, nu te sinchiseşti să îmi deszăpezeşti strada, iar ălora de la Billa, care te aburesc, probabil, cu o sticlă de ceva, le faci curtea lună? 

  Cum vine asta, stimabili domni care spuneţi că nu vă iese "mai nimic" din contractele de deszăpezire? 

Partea bună a ninsorii abundente

  Mă amuză teribil când se iveşte o chestie mai împieliţată decât cea care ţinea primele pagini şi instantaneu, toată lumea uită şi începe să dezbată această nouă apariţie, de parcă cea anterioară nici nu ar fi existat vreodată.

  În altă ordine de idei, pare că toată lumea a uitat de ultramediatizatele proteste din Piaţa Universităţii, şi nu numai. Mă întreb, megafonul lui Căncescu de pe clădirea Consiliului Judeţean n-o fi îngheţat încă?

  

PS. Domnule Oprescu, vă sugerez că, de vor fi protestatari în seara asta în Piaţa Universităţii, să-i dotaţi cu câte o lopată pentru deszăpezit în mână, că tot se laudă cu dragostea lor nemărginită de ţară şi cu ce vor ei să schimbe. Să facă măcar ceva util şi notabil în acelaşi timp.

PS 2. Dacă la voi nu ninge şi nu e frig, înseamnă că citiţi aceste rânduri de pe o plajă din Brazilia. Vă asigur de invidia mea profundă;).

Duminica, toată lumea-i un zgomot

  La mine în casă, în afară de persoana mea şi de motan, toată lumea e răcită. Aud doar tuse măgărească, năsucuri ce curg mai ceva ca apa la robinet, şi strănuturi îmbibate cu microbi răufăcători.

  Din această pricină, de vreo trei zile prefer să mă închid în camera mea, şi s-o privesc ca pe un mediu septic, deşi cu siguranţă nu e. Mă tratez preventiv cu ceai de busuioc şi soc, cu felii de lămâie tavalite prin zahăr brun, şi cu bomboane umplute cu extract de salvie. Nu de alta, dar sunt extrem de prietenoasă cu virusurile gripale, dovadă stând ultima mea raceală, de pe la sfârşitul lui noiembrie, când am doborât orice record negativ de tuşit încontinuu. În sezonul acesta nici nu m-am mai ostenit să mă vaccinez, rupând astfel o tradiţie de câţiva ani buni, pentru simplul motiv că în toamna anului 2010 m-am vaccinat antigripal, şi cu toate astea, m-au trântit patru răceli, câte una în fiecare lună a iernii, plus una bonus drept mărţişor, în martie.

  Eh, prin acest preambul voiam să ajung la faptul că de vreo trei zile, la noi în casă activităţile sunt extrem de restrânse, nimeni nu face zgomot, ai mei în mare parte pentru că zac în pat, înconjuraţi de medicamente de tot soiul, iar eu pentru că învăţ şi încerc şi să îi las să se odihnească. Când eşti bolnav, parcă n-ai chef să auzi nimic, ştiu prea bine cum e.

   Marţi am primul examen din s(tr)esiunea asta, dar sunt optimistă, pentru că e penultima din facultate, şi nu o singură persoană mi-a spus că îmi va fi dor de perioada asta. Tocmai din acest motiv, majoritatea timpului din săptămâna ce tocmai se sfârşeşte a fost consacrată unui scop academic precis.

  În urmă cu vreo două ore, când stăteam cocoţată în vârful patului, între perne şi pături pufoase, înconjurată de cărţi, foi şi alte asemenea, aud hârjâituri de lopată. Astea sunt un refren destul de cunoscut în ultima perioadă, căci gospodarii dintr-un cartier par să nu se sfârşească jamais. Asadar, mă ridic din pat ca să vad ce minte luminată s-a apucat să decoperteze gheaţa pe-afară. Văd un puber cu o lopată pe care de-abia o mânuia, o copiliţă care culegea bucăţi de gheaţă cu mâna, aruncându-le în mijlocul drumului (apropos, strada mea vede un plug sau o sărăriţă o dată pe deceniu...), plus un individ ce părea de vreo douăzeci de ani, care, înarmat cu un ciocan, spărgea gheaţa din parcare.

  Inutil să mai spun că raţionamentele unora mă lasă fără cuvinte, şi mai ales când prestează astfel de activităţi taman duminica, în ziua în care orice om normal nu vrea decât să se odihnească.

   Nu trece jumătate de oră de la episodul relatat, când îmi aud vecinii de sus alergându-mi în cap, şi pe vecina de jos cântând Jingle Bells şi Saniuţa fuge! din toţi rărunchii.

  

   Nu-mi stă în fire, şi mai e şi o vorbă neaoş românească care spune că răzbunarea-i arma prostului, dar tare mi-aş dori câteodată să pot face ceva care să îi deranjeze şi pe ei măcar pe jumătate cât mă deranjează ei într-o zi obişnuită (dacă nu ştiaţi încă, la mine în casă e un veşnic şi nu mai puţin monstruos concert, mai ales de când vecinii s-au dotat şi cu un copil, care, pare-se le moşteneşte nesimţirea).