19 Iunie 2008



Am vrut initial sa postez o poezie, insa, parca toate imi descriu starea, si nu ma pot decide in privinta uneia singure...
Ma simt vinovata, ca nu prea am facut nimic azi, azi, cand mai sunt doar vreo 4 zile pana cand totul se va declansa... Ma doare capul, ochii imi sunt rosii de la curent si ii chinui cu picaturi... Pe la mijlocul zilei, am crezut ca mi-am regasit macar un sfert din pacea interioara, insa cu trecerea orelor, imi dau seama ca nelinistea si incertitudinea devin tot mai aprigi... Anul trecut pe vremea asta, nu imi pasa de nimic... Eram deja in vacanta, nestresata de nimeni si nimic, libera sa pierd timpul... Acum s-a dus... Inca o dovada a faptului ca am crescut... Cand? Nici nu-mi dau seama... Si parca nici nu-mi amintesc cum era... De fapt, nici n-as vrea sa mai scormonesc prin timpul trecut, pentru ca mi-ar demonstra doar cat m-am schimbat... Si nu, nu imi place schimbarea, ci doar evolutia... Desi spiritul antreprenorial simte schimbarea si o transforma in oportunitate... Daa... Am invatat, iar...
Imi dau seama ca nu mai e cazul doar sa incercam... Ci sa dam tot ce avem mai bun, chiar daca uneori nu se merita... Intr-o scriere minunata, Paulo Coelho afirma ca lucrurile trebuie fie infruntate, fie abandonate si considerate un capitol inchis al vietii... Stiu, divaghez, insa, sunt sigura ca acum, mai mult ca oricand in viata noastra de 19 ani, e cazul sa infruntam ceea ce ne asteapta, sa incepem sa dam cu adevarat piept cu viata... Care nu va fi nici pe departe ceea ce a fost pana acum... Nu ne-a aratat inca ce poate sa faca cu noi si din noi... Dar noi, stim oare ce trebuie sa facem cu propria viata...?

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

De ce îmi vine să sparg televizorul când îl văd pe Berceanu

Itinerariul unei duminici de octombrie