joi, 30 decembrie 2010

Cu bune şi mai puţin bune, 2010

  Ştiţi ce mi-a plăcut cel mai mult la anul acesta? Look-ul lui- 2010. Sound-ul lui- douămiizece. Rotund. Perfect.

  Cred că pentru niciunul din noi nu a fost perfect. Niciun an nu e perfect, pentru că vrem, nu vrem, se ivesc diverse aspecte care ne dau bătăi de cap şi ne lasă riduri pe frunte. Niciun an n-ar trebui să fie perfect, din simplul motiv că din imperfecţiune se naşte progresul.

  ,,Domnului" 2010 ar trebui să îi mulţumesc pentru momentele frumoase, pentru faptul că am fost sănătoasă, pentru vara lungă şi bronzul auriu, pentru oamenii pe care i-a alungat din viaţa mea (şi foarte bine a făcut!), pentru cei pe care i-a adus (la fel de bine a făcut, până la proba contrară), pentru reuşite, pentru inspiraţie (nu atât de multă în ultima perioadă), pentru clipele mai puţin uşoare, dar care s-au transformat în lecţii preţioase despre viaţă şi ale sale cotituri.

  2010 a însemnat desparţire, redescoperire, prietenie, invidie, minune, învăţare, râset, plâns aproape deloc (ceea ce e foarte bine).
  
  Nu vreau sub nicio formă să mă aliniez părerilor conform cărora 2011 va fi un an rău. Anii sunt aşa cum ni-i facem noi. Atâta vreme cât ne dorim să începem un an nou bun, sănătos şi voios, nu are cum altfel să fie.
  
  Aşadar, cu aproximativ 26 de ore înainte de a-l încheia pe 2010, vă doresc un An Nou prosper, cu sănătate muuultă, cu putere de muncă şi chipuri zâmbitoare!

sâmbătă, 25 decembrie 2010

vineri, 24 decembrie 2010

3 zile de Crăciun

    După ce astă-seară am petrecut una dintre cele mai drăguţe şi de suflet seri de Ajun, în compania unor oameni care simt eu că mă iubesc mult, mult, mult de tot, şi pe care îi iubesc şi respect la infinit, nu puteam să nu trec şi pe aici, cu un gând frumos şi pentru voi.

  Ca să nu mai lungim vorba, pentru că e târziu, şi mai toţi suntem obosiţi de atâtea pregătiri, cu burticile pline deja de sărmăluţe, cozonaci, şi tot ce vă mai place vouă, vă doresc să aveţi parte de un Crăciun frumos, petrecut în mijlocul familiei şi a prietenilor adevăraţi, cu un Moş care să vă îndeplinească cele mai ambiţioase dorinţe.

  Ne întâlnim tot aici, peste o zi-două, când adunăm ceva frumos de povestit, şi fotografii frumoase de arătat!
  Crăciun Fericit, dragii mei!

miercuri, 22 decembrie 2010

Românul şi convingerile naive

  Citind acest articol, constat că nu ne-am lepădat nici măcar acum, după doi ani buni de criză, de obiceiul de ne agăţa de te-miri-ce/cine, atunci când vine vorba de a ne rezolva problemele.
  
  Profesorul meu de filosofie din liceu ne-a spus, la un moment dat, un lucru pe cât de simplu, pe-atât de veridic: în preajma unui test, e mai bine să înveţi decât să spui rugăciuni.
  Raportându-mă la spusele dumnealui, găsesc că ieşirea din (orice fel de) criză poate fi posibilă doar prin (multă) muncă şi dăruire, prin iniţiativă şi colaborare. E drept, partea spirituală poate avea un oarecare rol în cadrul reuşitei, dar nu esenţial.

  Părerea mea, de om adânc cufundat în aşa-zisa criză...

marți, 21 decembrie 2010

Rarisim, şi nici atunci

  Se întâmplă ca o dată, de două ori pe an, să mai am şi eu o zi proastă. Pardon, extrem de proastă. Şi în a cărei dimineaţă mă trezesc în nişte dureri cumplite, care nu mă lasă nici măcar să mă dau jos din pat, ca să înghit nişte pastile.
  Eh, dintr-un astfel de motiv, astăzi am stat în pat până la 10 si un sfert, fapt pentru care am funcţionat aiurea toată ziua. Nu ştiu zău cum s-or fi simţind cei care dorm în mod curent până pe la 12-13.
  
  Acum vreo 3 ore, am încercat să dorm un pic, pentru că eram obosită de atâta luptă cu durerea. Zis şi făcut- m-am instalat în pat, cu motanul alături, şi am încercat să adorm. De îndată ce am pus capul pe pernă, în faţa ferestrei au început să cânte trompete, tobe, şi alte acareturi de gen, şi au ţinut-o tot într-un cântat vreun sfert de oră. Apropos, cine le dă voie ăstora să umble pe străzi aiurea şi să deranjeze tot oraşul?!
  Cu chiu, cu vai, termină de cântat. Răsuflu uşurată, mă afund în pernă. Nu trec 2 minute, vecinul de deasupra începe să mute mobila. Dacă n-ar întreprinde aceasta acţiune în fiecare zi, la orice oră, şi trântind-o şi dând-o de-a dura, n-aş fi comentat nimic. Am făcut mărunţel din buze, şi mi-am tras pătură până peste cap, de nu mult mai aveam până ce mă sufocam.
  Reuşesc să adorm. Mă trezesc pe la 3, in ţipete, bubuieli, şi alte ţiuieli, numai bune pentru nervii mei sensibili de azi. Vecina de dedesubt vorbea, de fapt, urla la telefon de o puteam lejer auzi, iar boul vecinul de deasupra continua să mute mobila.

  Nu există bucurie mai mare pentru mine decât să scap odată de blocul ăsta, şi de toţi cei care îl populează. Atunci, singurele surse de deranj vor fi trilurile de păsărele, concertele de talangă, şi latratul câinilor.

vineri, 17 decembrie 2010

Parfum de Sărbători

   Regret, parcă, faptul că adineauri (fiind 8 şi ceva seara) am mâncat pe nerăsuflate un castron întreg de piftie. Făcută de maman, închegată de gerul de afară, şi cu multă cărniţă. Ah, ce bună a fost! Mâine manânc două castroane. Poate-poate mă îngraş vreun kilogram în toată vacanţa asta ce mă aşteaptă.

  Da, de azi e vaaacanţă! Cu turţuri atârnaţi de corpurile de iluminat stradal, cu trafic infernal, accidente pe bulivar, copii cu bulgări în mâini, goana după cadouri de Crăciun, şi multă bucurie.
  Da, şi anul ăsta îmi propun să mă bucur de Sărbători, să trăiesc minunea de trei zile a Crăciunului (aş prefera să o fac fiind musafir- am practicat anul trecut, şi am înţeles de ce unora le place la nebunie să fie musafiri), să mănânc cozonac cu lapte şi fursecuri pufoase, să stau cu Bubu lângă calorifer, ca două pisici ce suntem, să îmi încălzesc mâinile pe o cană cu ceai aromat şi fierbinte, să citesc în fiecare zi, să fac câte un lucru frumos pentru puţinii oameni pe care îi preţuiesc.

  Ca să nu mai lungesc vorba, pentru că mi-e somn (deh, plimbările îndelungate prin zăpadă obosesc), vă anunţ că a mai rămas o singură săptămână (adicătelea 7 zile), până în seara de Ajun. Căutaţi cadouri, zâmbiţi-le celor dragi, puneţi-vă pe gătit bunătăţuri, dar aveţi grijă cum şi în ce cantitate le degustaţi, jucaţi-vă în zăpadă (da, până şi eu mă joc în zăpadă. Uneori.), şi decoraţi-vă casele frumos. Perioada asta ar trebui să binedispună pe toată lumea, indiferent de cât de multe probleme ori nemulţumiri ar avea. E prea mult dacă vă cer ca vreme de două săptămâni să uităm de tot ceea ce ne supără?

  PS. Ca să vă puneţi la punct silueta, acum în prag de Sărbători, daţi mâine o fugă la patinoar, la Icefest 2, o petrecere unde până şi Moş Crăciun va sosi pe patine.

sâmbătă, 11 decembrie 2010

Dacă sunteţi prea liniştiţi...

 ... am reţeta perfectă pentru a vă dezmorţi: gândiţi-vă la cadourile pe care trebuie să le cumpăraţi pentru toţi cei dragi. Niciunul la fel, dar totuşi egale în semnificaţie, simpatice, dar nu demne de uitat într-un dulap, şi cu o prezenţă îndeajuns de puternică, pentru ca ori de câte ori destinatarii cadourilor le vor vedea, să ştie de la cine le-au primit.

  Asta am îndrăznit eu să fac în vreme ce încercam să adorm, şi am fost instantaneu în picioare, de parcă mi-ar fi fost aruncată o galeată cu apă rece în pat.

  Până la data aşezării cadourilor sub braduţi, aka seara de Ajun, mai sunt 13 zile, timp suficient (încă) pentru evitarea aglomeraţiei (sau a sfarşitului lumii, aşa cum îmi place mie să îi spun), cât şi pentru căutarea inspiraţiei.
  Spor la cadouri!:)

duminică, 5 decembrie 2010

Ziua în care suntem cuminţi

  ... sau cel puţin aşa ne place să ne lăudăm.

  Şi, totuşi, nu înţeleg de ce trebuie să fie doar o singură zi pe an în care să fim cuminţi, şi o singură lună în an în care să fim mai buni, mai darnici şi mai toleranţi.
  Mă rog, până vom găsi răspunsul acestei dileme, vă doresc ca mâine dimineaţă să găsiţi în ghetuţe tot ce v-aţi dorit de la Moş Nicolae (sau nu chiar tot, că apoi Moş Crăciun ce mai aduce în sac?!), să împărţiţi cu cei dragi din lucrurile mici şi dulci pe care vi le lasă alături de nuieluşă, şi să vă pregătiţi cu spor pentru Crăciun. 
  Da, au mai rămas doar 20 de zile.

PS. Mâine seară, Braşovul intră în rândul oraşelor care îl aşteaptă pe Moş Crăciun şi aprinde luminiţele de sărbătoare!
PS2. La Mulţi Ani, celor ce-şi serbează onomastica de Sf. Nicolae!
PS3. Săptămână uşoară, dragilor!


sâmbătă, 4 decembrie 2010

Alb. Şi nu mă supăr.

  Nici n-am cum... La felul în care se bucurau astăzi copiii, la scrâşnetul zăpezii sub bocănceii lor mici, şi la zecile de bulgări pe care îi aruncau pe te-miri-unde, nu pot decât să empatizez cu starea asta lejeră, de vacanţă, pe care o induce ninsoarea.
  
  Acum, seara, când am intrat în dormitor, era o lumină gălbuie, odihnitoare, care, da, provenea de la zăpada de afară. Cu o farfuriuţă cu brioşe alături, şi o cană de lapte fierbinte, albul s-a transformat în ocazia perfectă de a scrie aici- poate că, odată cu zăpada, îmi revine şi inspiraţia.

  În urmă cu vreo oră, în parc au apărut nişte oameni mari şi un copil. Copil care se distra alergând prin zăpadă ce îi ajungea aproape până la jumătatea picioruşelor lui scurte, şi care arunca bulgări în cei mari, care nu se supărau.
  Avem nevoie de apucături copilăreşti. Mai ales mâine, ca să vină Moşul.

PS. Când am ieşit, am văzut doi copiii care se luptau să facă un om de zăpadă.
PS2. Cred că mâine, în loc să învăţ, îmi voi încălţa din nou moonboots-ii (a se citi picioarele de elefant), şi voi ieşi să surprind iarna. Nu se întâmplă mereu ca zăpada să îmbrace din prima atât de frumos toţi copacii.
PS3. În perioada asta sunt binedispusă. De ce? Pot cânta Rudolph the Red-nosed Reindeer şi alte cântecele simpatice fără ca lumea să se uite cruciş la mine:D.

marți, 30 noiembrie 2010

Toamna. Sfârşit.

  S-a terminat cu cele mai călduroase cizme, un fular gros răsucit de câteva ori în jurul gâtului, mănuşi din piele căptuşite cu tricotaj din lână, şi cu băscuţa uitată acasă, toate pe un ger uscat, de care aproape toată lumea se plângea.

  S-a terminat cu un nod dezlegat. Ştiam de câteva zile, mai precis din noaptea în care am dormit iepureşte, că se va întâmpla ceva urât. Şi da, azi m-am trezit cu surpriza la uşă. Dar m-am obişnuit deja- atunci când lucrurile par să prindă ceva viteză înspre bine, se impiedică de o pietricică.

  Acum nimeni nu mai zambeşte. E o atmosferă mai apăsătoare decat durerea pe care o simt într-o coastă din partea stângă. Ca şi cum n-ar fi de-ajuns, a început să ningă. Timid, dar ninge. Speram că ne mai păsuieşte până de Crăciun- atunci o ninsoare are farmec. Acum doar blochează drumuri, încetineşte activităţi şi taie pofta de viaţă.

  Toamna asta a început anost, rece şi ploios. Nu avea cum să se termine frumos. 

  Adieu. Bonsoir, cher hiver.

miercuri, 24 noiembrie 2010

Vreau o seară aici

 
  Pentru că într-o seară, la o cafea, vorbeam cu nişte prieteni că avem chef sa plecăm într-un loc frumos, iată propunerea mea: Viena.
  Am văzut-o de mai multe ori în straie de sărbătoare, cu oameni bucuroşi şi zâmbăreţi, cu miros de biscuiţi cu scorţişoară, castane coapte, globuri aurii şi mii de luminiţe strălucitoare, şi vă spun: nimic nu e mai frumos decât o seară petrecută pe străzile ei, în forfota aceea plăcută şi caldă (deşi afară e mai frig decât într-un congelator). 

  Mmmm, peste o lună va fi Ajunul Crăciunului. (Acesta a fost felul meu de a vă spune că e cazul să vă propuneţi să fiţi mai buni, să dăruiţi celor dragi momente scumpe, cadouri de suflet, şi zâmbete sincere. Adaug şi faptul că de-abia aştept să fredonez cântecele de sărbători, in vreme ce totul e învăluit de mirosul de portocale, cozonac de casă şi mâncare copioasă.).


miercuri, 10 noiembrie 2010

Noiembrie în cardigan

  Cu cât e mai cald şi însorit afară, cu atât mai mult mă deprim cu gândul la iarna ce va urma. 


  Însă dacă există cineva care se bucură pur şi simplu de soare, fără a se gândi la nimic altceva, acela e lordul casei.

luni, 8 noiembrie 2010

Politeţuri şi maniere. Episodul I - Micul dejun

  După cum am promis, astăzi vom pune în discuţie politeţea la micul dejun.

  Tocmai pentru că e prima masă a zilei, şi uneori chiar singura ocazie a familiei de a mânca împreună, găsesc în asta o motivaţie puternică de a o face şi cât mai agreabilă, atât pentru noi, cât şi pe cei care ne sunt alături. 
  Pentru început, la micul dejun nu apăreţi aşa cum v-aţi ridicat dintre perne. Nu ciufuliţi, nu cu bigudiuri în cap, şi nici nespălat pe ochi. Acestea sunt primele semne ale unei lipse de respect profunde, chiar dacă vă găsiţi în sânul familiei, cu oameni care vă ştiu de-o viaţă.
  Nu vă priviţi soţia/mama drept servitoare. Ajutati-o la pusul şi strânsul mesei. De asemenea, dacă plecaţi la serviciu/şcoală nu aşteptaţi după mamă/soţie să vă pună pachetul. Garantez că nu vă vor cădea gradele.
  De îndată ce începeţi să mâncaţi, nu deschideţi ziarul. E o lipsă de politeţe la adresa comesenilor, precum şi ceva nociv pentru organism- este arhicunoscut faptul că nu e bine să vă îndreptaţi atenţia asupra altor activităţi (ziar, televizor, telefon, etc.) în timp ce mâncaţi.
  Fiţi atenţi la sunetele pe care le produceţi în timp ce mâncaţi/beţi. Nu e nimic mai neplăcut ca la prima oră a dimineţii să-ţi auzi comeseanul plescăind, sorbind, ori amestecând isteric şi zgomotos ceaiul/cafeaua.
  Odată ce aţi terminat micul dejun, şi aţi ajutat, dacă nu la spălatul veselei, măcar la strânsul acesteia, aruncaţi o privire în oglindă, mai ales dacă urmează să ieşiţi din casă, înspre şcoală/serviciu. Nu de puţine ori mi-a fost dat să întâlnesc oameni al căror meniu se putea lesne citi pe îmbrăcăminte.

  Privind la rândurile de mai sus, un mic dejun care să imprime buna dispoziţie asupra tuturor celor care participă la el nu pare o corvoadă. 
  E, într-adevăr, aşa cum se spune- cea mai importantă masă a zilei, atât din punct de vedere al alimentaţiei (care trebuie să fie suficient de bine proporţionată şi asezonată, încât să avem energie suficientă pe parcursul orelor zilei), cât şi din punct de vedere al tipului de zi pe care ne-o prezice, bună sau rea, în funcţie de cum ne comportăm, atât noi, cât şi comesenii noştri.

sâmbătă, 6 noiembrie 2010

Politeţuri şi maniere

  Moto: "Cea mai grea lecţie pentru un copil e să înveţe bunele maniere, fără ca să le poată observa vreodată."(Fred Astaire)


   Pentru că am scris în repetate rânduri despre anumite manifestări ale semenilor noştri, nu tocmai plăcute, într-o seară în care nu puteam adormi, am avut ideea de a începe o mini-serie de articole pe blog care să contribuie la formarea unei conduite corecte în ceea ce priveşte manierele şi politeţea, în orice împrejurări ale vieţii, şi pentru oricine interesat în astfel de fineţuri.

  Dacă tot e viaţa asta scurtă, măcar prin astfel de detalii merită să o facem mai frumoasă, şi să îi învăţăm şi pe cei din jurul nostru ceva, oricât de mic, care să îi facă mai valoroşi pentru societate.
  Luni, în primul articol a mini-seriei, vom analiza micul-dejun. Vă întrebaţi probabil, deja, ce anume o fi de analizat la un banal mic-dejun. Eh, veţi vedea...

marți, 2 noiembrie 2010

Intuiţia feminină

  Au fost seri în care am adormit cu greu din cauza ei. Şi totuşi, cel mai urât e atunci când îmi face un nod în juru-mi, care nu mă lasă să trăiesc liniştită până când nu mă lămuresc ce şi cum, dacă intuiţia mi-a dat sau nu greş. (Cel mai rău se dovedeşte a fi atunci când îmi caut confirmările cu lumânarea.)

  Şi, în genere, nu dă greş, ceea ce pentru mine înseamnă un cuţit cu două tăişuri: după ce predicţiile se vor fi împlinit, îmi va fi ori bine, ori rău. Categoric bine, categoric rău. Nu am cale de mijloc.
  
   Sunt zile în care mi-aş dori să nu o deţin.

luni, 1 noiembrie 2010

Cum să nu te doară capul?!

  Atunci când tu te trezeşti (mai mult sau mai puţin conştiincios) la ora 6 dimineaţa, îţi faci cu bunăvoinţă toaleta, bei o cană cu lapte şi cacao, (de-abia) mesteci o feliuţă de cozonac, îţi cotrobăi prin dulap după haine, te machiezi, îţi schimbi poşeta, te coafezi (sau, mă rog, cel puţin încerci să nu se vadă că de-abia te-ai trezit dintre perne!), porneşti spre şcoală, la seminarul pe care îl aveai fixat la ora 7.30 am., şi tâmpa de asistentă binevoieşte să apară de-abia la ora 8, taman când n-ai întârziat nici măcar un minuţel? Mi-a venit o idee- oare prezenţele alea indispensabile pentru examen nu s-or fi putând achiziţiona? Cum totul are un preţ, mă gândesc...

  Atunci când vezi peste tot şi oriunde numai proşti deghizaţi în fel de fel de autorităţi? Când vezi proştii cum se simt băgaţi în seamă, şi cum jubilează atunci când simt slăbiciunea celor din jur? Când ai în faţa ta proşti craşi, dar cărora nu le poţi spune câteva în faţă, pentru simplul motiv că pâinea şi cuţitul sunt în mâinile lor?

  Când imbecilii de ţânci cărora li s-a dat vacanţă săptămâna asta (căci or fi fost obosiţi deja de-atâta şcoală, bieţii!) urla din toţi rărunchii sub fereastra ta, de parcă s-ar trezi cel puţin în sălbaticie?

  Azi n-am putut zâmbi nici plătită. De-abia am reuşit să înghit o pastilă pentru durerea asta cumplită de cap, şi o cană de ceai cu scortişoară, şi parcă simt că îmi pulsează tot capul. La fel ca-n noaptea aceea cumplită, când am crezut că-mi trăiesc sfârşitul. 
  Mi-e frică. Dacă e ceva pe lumea asta de care îmi e cu adevărat frică, acel ceva e durerea de cap. Care se tot infiltrează în viaţa mea, de o săptămână şi ceva, în fiecare zi, insistentă şi apăsătoare, nedându-mi nicicum pace.
  
  Ora asta nouă mă bulversează. Frumos început de noiembrie.

vineri, 29 octombrie 2010

IceFest


  Braşovul la tine acasă vă pofteşte cu mic cu mare la patinoar!


 Când? În data de 14 noiembrie, la ora 14. Unde? La Patinoarul Olimpic Braşov. De ce veţi avea parte? De intrare gratuită; închiriere gratuită a patinelor, în limita stocului disponibil; muzică live; concursuri; bar amenajat în incinta patinoarului.

  Distracţie plăcută!

 

miercuri, 27 octombrie 2010

Pitoreasca Doamnă Toamnă


  Roşcat cu multe picăţele aurii.


  Un nene vecin şi o oaie. Plus o sculptură rurală în prim plan.


  Piliştea, muntele din spatele casei, văzut din dealul cimitirului. 


  Dealul care nu mă lasă să dorm vara pe terasă de mult ce-mi place să-l privesc. Acum, toamna, printr-o fereastră mare dacă îl priveşti, pare un tablou.

  Îmi pare rău că nu am apucat să fac fotografii cu o săptămână mai devreme, când toate pădurile din jur erau portocalii. Acum îmi pare rău că plouă, fiindcă până la sfârşitul săptămânii, toate culorile pe care le vedeţi mai sus vor dispărea. 

sâmbătă, 16 octombrie 2010

Indolenţă

  
  N-am găsit un eufemism pentru lenea mea. De ea m-am lăsat azi cuprinsă, după o săptămână cam nebună, şi nişte luni în care nici de mine n-am mai avut timp.
  
  Profitând de faptul că azi n-am fost decât eu şi Bubu, ne-am lăfăit care mai de care, dar eu am şi muncit un pic, până pe la prânz. După-amiaza a fost un somn continuu. Seara mi-a înmiresmat-o maman cu multe ghivece de crizanteme, care mai de care mai colorate şi mai frumos mirosind a toamnă. Dacă e un miros prin care aş putea defini toamna, acela e cu siguranţă cel al crizantemelor. Ce-mi place şi mai mult la ele e rezistenţa lor. Sunt intocmai cum ar trebui să fie şi omul: cresc pe parcursul anului, înfloresc toamna, dar florile rezistă săptămâni la rând.

   Deşi aveam cu totul alte planuri pentru azi, nu-mi regret leneveala. Aveam nevoie de ea, mai ales că în ultima vreme am simţit că lucrurile îmi cam scapă printre degete. Nu ştiu ce-o fi- ori ele, lucrurile, sunt de vină, ori eu mi-am pierdut dibăcia în a le mânui. 
  Mi-aş dori să pot scrie. Mult, la fel de mult cum scriam odată aici. Era, presupun, ca un fel de terapie, a cărei lipsă o resimt tot mai pregnant, la fel cum simt şi că inspiraţia într-ale povestirii motivelor pentru care "life is too short to be unhappy" (poate că ar trebui să schimb titlul locului ăsta?!) nu-mi mai dă târcoale nici să vreau.

  O să o numesc, generic, astenie de toamnă. Da, aceeaşi care te-a cuprins şi pe tine, cel care ai dormit azi ore în şir, fără să-ţi doreşti măcar sa întrezăreşti lumina zilei, ori pe tine, cea care nu te-ai coafat azi şi ai preferat să citeşti o carte bună, cuibărindu-ţi picioarele în botoşeii groşi. Sfat: pentru ca astenia de toamnă să nu-şi extindă efectele şi asupra sănătăţii voastre nazale, laringo-faringiene şi pulmonare, vaccinaţi-vă antigripal. Nu costă mai mult de 40 de lei (recomand vaccinul frantuzesc, pentru că cel made by Institutul Cantacuzino doaaare), şi vă scuteşte de febra, tuşit, şi curs nasul până în primăvară.
  
  Ah, ce frumos sună- primăvară! Pare atât de departe, încât aş da orice ca drumul până la ea să îl parcurg oriunde altundeva în lume, decât într-un loc unde va ninge.
  

luni, 11 octombrie 2010

Neserioşi

  Luni. Ora 10. Discuţie telefonică:

 Oana: - Bună dimineaţa! Sunt Icsulescu, de la firma Cutărescu. Aveaţi să-mi plătiţi o factură. Scadenţa era vineri, azi pe extrasul de cont nu apare niciun ban. Când aveţi de gând să-mi plătiţi?
 Tanti: - Ăăăăă, păăăi, mda... ştiu. Daţi-mi un număr, şi revin eu cu un telefon.
 O: - Notaţi.... Mulţumesc, la revedere!

  Ora 12. Nu că m-aş fi aşteptat, dar Tanti nu a mai sunat.
  Tanti asta e şefa unei firme din Braşov, care vezi- Doamne, a primit un premiu de la Camera de Comerţ şi Industrie, în urmă cu câteva zile. 
  Eu zic că ar fi o idee bună ca până la sfârşitul anului să pun la punct o gală de decernare a premiilor în neseriozitate. Am nişte candidaţi... unul şi unul, care mai de care! Singura problemă e că nu ştiu care din ei va putea accede pe primul loc, pentru că... între noi fie vorba, cam toţi îl merită.


marți, 5 octombrie 2010

S-a lansat un nou site de promovare a Braşovului - braşov2u.ro

     
  De astăzi puteţi citi ultimele noutăţi legate de Braşov, în toate domeniile care vă interesează, pe Braşovul la tine acasă.
  De la Administraţie şi Economie pînă la Educaţie şi Turism, puteţi găsi toate ştirile care contează. 
  Pe Oana o veţi putea citi la rubricile de Cultură şi Administraţie :D.

  Lectură plăcută!  

 

miercuri, 29 septembrie 2010

Găsit pui de pisică


  Intuiesc că e Albastră de Rusia, are în jur de 3-4 luni, e relativ cuminte, şi cu blăniţa şi pernuţele lăbuţelor foarte curate, semn că ori a fugit, ori a fost dată afară din vreo casă.
  Am hrănit-o, am adăpat-o, i-am prezentat-o motanului meu, iar acum doarme într-un mic culcuş încropit dintr-o păturică.
  Dacă cineva doreşte să facă o faptă bună adoptând-o, vă rog să-mi daţi de veste cât mai curând posibil.

vineri, 24 septembrie 2010

De ce se căsătoresc tinerii de azi?

   Răspunsul l-am aflat ieri: pentru ca în fiecare zi să bată la uşa părinţilor pentru a le cere fie să le spele hainele, fie ca să le golească frigiderele de mâncare.
   
   Încântător.

joi, 23 septembrie 2010

Dizabilităţi

 
  Click pe poză pentru a vedea televiziunea locală care suferă de oarece handicapuri. A se reţine- n-am zis eu asta, ci ei au confirmat.
  Despre specimenul uman care intra în momentul fotografierii pe locul de parcare destinat persoanelor cu dizabilităţi, şi despre cel aflat deja acolo nici nu mai merită să discutăm.
  
  PS. Dacă staţi prost cu orientarea, e vorba despre parcarea din faţa Primăriei.

marți, 21 septembrie 2010

Hai să vorbim ca să nu adormim

  În lipsă de alte subiecte mai înţelepte, cum ar fi cel care priveşte Consiliul Judeţean, care invocă, din nou, lipsa banilor pentru programul Cornul şi Laptele, unii s-au gândit că ar fi bine să se lege de traficul de pe Calea Bucureşti. Trafic lejer, ok, sistematizat cât de cât bine (nu se mai pune problema blocajelor din vremurile demult apuse ale semafoarelor de la Spitalul Judeţean, când rândurile de maşini se întindeau până în dreptul Colegiului Naţional de Informatică).

  Citez: "Traficul de pe Calea Bucureşti face mulţi nervi şoferilor braşoveni în fiecare zi. Dar asta nu mai este un secret pentru nimeni. În lipsa unor măsuri concrete de sistematizare a traficului de pe marea arteră braşoveană [...]". 
   
  Explic: eu n-am mai văzut pe nimeni nervos pe Calea Bucureşti de ceva vreme, sistematizări ale traficului s-au tot făcut în ultimii doi-trei ani, şi, la fel cum am scris şi câteva rânduri mai sus, chiar dau rezultate, având în vedere faptul că nu mai există rânduri, rânduri şi rânduleţe de maşini aşteptând cuminţi verdele semafoarelor.
  
  Gaz pe foc: o ştire, din partea vicelui Gantz, cum că Strada Traian ar fi reabilitată ca să reprezinte o opţiune la traficul de pe Calea Bucureşti. Nu văd nimic rău în asta, mai ales că strada cu pricina arată momentan ca după bombardament, mai ales că toţi şi toate îşi lasă autovehiculele parcate care, cum apucă. Cum s-a ajuns de la asta până la a se scrie că Str. Traian ar fi reparată ca să preia traficul (aşa-zis haotic) de pe Calea Bucureşti, e cale lungă şi numai nişte minţi luminate ar putea desluşi drumul.
  
  Concluzie: Stimabililor, Str. Traian nu are cum să fluidizeze traficul de pe Calea Bucureşti. Motivul e simplu: traficul e deja fluid în zonă. În schimb, Str. Traian poate reprezenta, după reabilitare, o soluţie viabilă pentru cei care vor să ajungă din Str. Zizinului în Str. Uranus, ori invers, pe calea cea mai scurtă şi într-un timp cât mai avantajos.

  Simplu, vedeţi? Dar lipsa de subiecte vă îndeamnă la prostii complicate. 

marți, 14 septembrie 2010

Cum poate creşte nivelul serotoninei


...Simplu. Cu nişte plăcinţele dobrogene, umplute cu brânză proaspătă de capră şi mărar, coapte în cuptorul mamaiei de la Tulcea.

  Simt că m-am întors în timp, pe vremea când eram copil şi o urmăream încreţind aluatul. 
  Linişte! Acum visăm.


miercuri, 8 septembrie 2010

Oktoberfest, supremul dezgust


   În cazul în care vă întrebaţi de unde provine fotografia de mai sus, vă îndemn să ne amintim împreună ce a lăsat în urma sa Oktoberfest-ul 2009.

  Singurul lucru care mi-ar plăcea e ca ştim-noi-cine să apară şi anul acesta cu un pahar de bere pe care să-l verse în capul ştie-ea-cui.

luni, 6 septembrie 2010

Baba şi aerobicul

  Aproape că uitasem ce sursă incredibilă de amuzament poate constitui un buletin de ştiri locale. Asta până azi, când am aflat că în urbea noastră există bunicuţa practicantă de... aerobic.

  Şi nu vă gândiţi că e o bunicuţă oarecare! Are 90 de ani, şi s-a apucat de sport ca să-şi menţină tonusul muscular şi ca să-şi îmbunătăţească circulaţia sangvină. Cam târziu aş zice eu, dar...
  Mirificul interviu a avut loc sub podul de pe Griviţei (ieşirea din Braşov înspre Feldioara), unde, spun reporterii, mai dă şi lecţii amatorilor, iar babette a binevoit să vină îmbrăcată în rochie, nu de alta, dar la fiecare ridicare a picioarelor trebuia să ne arate şi nouă... câte ceva. Închipuiţi-vi-o tăvălindu-se prin iarbă, cu mâinile sus-jos, sus-jos, şi picioarele împleticindu-i-se prin aer. 
  Bunicuţa amatoare de aerobic spune că a preluat mişcările din emisiunile de fitness de la televizor, şi că durerile de oase i s-au mai atenuat de când a început sportul.

  Acum, după ce am râs vreun sfert de oră de mă dor toţi muşchii abdominali, mă întreb următorul lucru: dacă babette vedea, Doamne fereşte, vreun film porno, începea să practice în mod constant ceea ce văzuse acolo, sau chiar mai bine, ieşea tot în parc, ca să mai iniţieze şi alte persoane?

joi, 2 septembrie 2010

Cum a început toamna

  ... Exact invers faţă de cum a început vara.
Deprimant, cu vreme urâtă, umezeală care face rău oaselor şi coafurii, cu stropi de ploaie care bat insistent în ferestre, mânaţi de vântul ce sufla mai ceva ca-n Bărăgan.
  
   Ieri, chiar în prima-i zi, toamna m-a plouat. Ieşisem să-mi aerisesc nervii şi să ascult o fântână arteziană- poate-poate mi-i liniştesc- când a început să plouă. Mărunt, rece, dar... neud, dacă mi-e permisă exprimarea. Ploaia nu uda. Neavând umbrelă (ah, urăsc umbrelele!), am ajuns acasă cu doar câţiva stropi, şi aceia pe pielea pantofilor. Presupun că şi ea- apa- era îngheţată.
  Azi, soare, ploaie, soare, nori, ploaie, vânt, muuult vânt zgomotos. Urât de tot, mai ales că la Bâlea a şi nins, ba mai mult, s-a blocat şi Transfăgărăşanul din pricina zăpezii.
   
  După ce că vara asta mi s-a părut incredibil de scurtă şi, pe alocuri, prefăcută, toamna aleargă şi ea. În galop. Pe trotuare am zărit deja frunze. Multe frunze, care arată mai degrabă a frunze de octombrie. Lumea s-a îmbrăcat, gros, poate prea gros şi prea devreme. Să nu uităm că locuim, totuşi, la munte, iar la temperaturi de -20 de grade cu ce ne vom mai îmbrăca?!

  Singurele lucruri bune din începutul ăsta forţat de toamnă sunt portofelele cu dovlecel pe care le-am copt astă-seară. De prezentat nu am cum să vi le prezint, pentru că n-am apucat să le fac nicio poză.

  Toamnă lungă şi frumoasă, dragilor! 



marți, 31 august 2010

De noapte bună

Cum e bine

  Dacă nu-ţi pasă de nimic, nu e bine. Eşti ori cu nasul pe sus, ori nesimţit.
  Dacă vrei să-ţi pese de ceva, căruia să-i dedici timp şi muncă, iar nu e bine, dom'le! Eşti luat de prost.
 
  Cel mai bine e al dracului. 
  Am zis-o şi o zic în continuare că mă simt foarte bine fiind a dracului. 



PS. Ştiu că unii au suferit un şoc citind rândurile de mai sus. Nu-mi stă în caracter să scriu astfel de cuvinte, însă până şi eu am o limită.


vineri, 27 august 2010

De la Braşov până la Arad, în nouă zile

  Nu, nimeni nu a mers per pedes până acolo, şi nici măcar cu bicicleta.
Acesta e intervalul de timp necesar unui plic cu acte, trimis prin Poşta Română, ca să ajungă din Braşov şi până la Arad.

  Nu ştiu dacă aţi avut ocazia de a vizita Muzeul Filatelic din Bucureşti- sunt acolo povestite şi expuse mjloacele prin care se trimitea corespondenţa în secolele trecute. În orice caz, cred că şi de-ar fi mers scrisorile cu poştalionul, n-ar fi ajuns la destinaţie cu un astfel de record de întârziere.



miercuri, 25 august 2010

Am slăbit 3 kilograme

  Am ajuns la 47 de kilograme. Dacă greutatea asta mă definea şi mă mulţumea în urmă cu vreun an şi jumătate, acum simt că toate hainele îmi ies pe partea cealaltă, la propriu.
  
 Reţeta? Nici eu nu o deţin, cert fiind doar faptul că de vreo săptămână şi jumătate încoace nu pot mânca. Da, chiar eu, Oana cea pofticioasă şi iubitoare de delicii dulci şi nu numai.
  Ceea ce mă scoate din sărite e faptul că în urmă cu câteva zile mi-am luat de la croitor nişte haine care trebuiseră modificate, iar acum niciuna nu-mi mai vine aşa cum ar trebui.

  Numai mie mi se putea întâmpla.

marți, 24 august 2010

Noul Cod al Muncii masacrează limbă română

  După ce că o citesc şi o aud pocită zilnic, în cele mai urâte moduri, acum de când cu modificarea Codului Muncii, urechile-mi sunt chinuite la auzul pseudo-cuvântului "zilier". 
  
  Dragi politicieni, ziarişti, şi alţi fitecine, cuvântul corect, care exprimă lucrătorul angajat şi plătit cu ziua, este "ZILER". Explicaţia e simplă, dat fiind că el e derivat de la pluralul lui "zi". Având pluralul "zile", şi nu "zilie", e logic de ce corect e "ziler".
  
  Lămuritu-v-am?


duminică, 22 august 2010

Votaţi, numai votaţi!

  După cum poate aţi citit deja prinbraşov.com, campania "Înfloreşte Braşovul!" s-a încheiat. După o prealabilă selecţie a celor mai reuşite fotografii şi aranjamente florale, pe site s-a postat un poll în care voi puteţi să votaţi cu florile/ grădina preferate.

  Voturile pot fi exprimate până pe data de 28 august, după care noi vom premia câştigătorul, dar vom organiza şi o expoziţie în care vom arăta oraşului întreg cât de frumos arată înflorit. Ultimele detalii aici.

vineri, 20 august 2010

E încă atmosferă de vacanţă

  
  Azi am avut, după muuult timp, răgazul de a zăbovi pe o bancă, în Piaţa Sfatului, în timp ce aşteptam pe cineva.

  Trecând peste faptul că (o spun pentru a o mia oară) mă enervează banner-ul acela cu o reclamă întins pe ditamai casa, voiam să vă arăt cât de înţesată de omuleţi era Piaţa Sfatului, în jurul orelor 12. Avem turişti mulţi, coloraţi, îmbrăcaţi simplu şi frumos, care se încalţă în Birkenstocks atunci când sunt în vacanţă, cu camere foto agăţate leneş la gât, cu priviri liniştite, şi chipuri blonde.    
  Era plăcută priveliştea, păcat doar că la doi paşi mai încolo se petrecea ceva urât, făcut de nişte copii uitaţi probabil pe acasă de nişte iresponsabili plecaţi la cules căpşune. O să vă povestesc şi asta, dar mâine, sau mai sigur luni, prinbraşov.com.

  E deja weekend, aşa că petreceţi-l cât mai frumos, dragilor! 

Vlădescu ne duce cu zahărelul

  Din seria "Ce-a mai scos pe gură al nostru ministru de Finanţe", astăzi vă prezentăm "Dispariţia impozitului minim de la 1 octombrie".

  Are cineva timp să îl creadă? Bugetul de stat e hrănit, în mare parte, doar din venituri extraordinare, adicătelea din împrumuturi, iar lui domn' Vlădescu îi arde de glumă cu prostimea. 
  Tot stimabilul mai spune şi că impozitul forfetar va fi introdus începând cu 1 ianuarie 2011.

  Mi se pare mie, sau Boc-Poc ne anunţa acelaşi lucru şi în urmă cu vreo două luni? În plus, e recunoscut, chiar şi de către colegii de guvernare, faptul că lui Vlădescu îi vorbeşte gura fără cap.

miercuri, 18 august 2010

Rromii, mai buni vorbitori de limbi străine decât Băsescu

  Dovezile le aveţi mai jos: 

  Rromii: 



  Traian Băsescu, Preşedintele României: 



  Între noi fie vorba, de-aş fi fost în pielea blondei care îi lua interviu lui Băsescu, îl plesneam pentru halul în care a putut maltrata engleza.

marți, 10 august 2010

Campania "Înfloreşte Braşovul!" se apropie de final

  Colegul de www.prinbraşov.com, Dan Kulcsar, a pus la punct ultimele detalii ale campaniei. Trimiteţi şi voi pozele în care aţi surprins aranjamente florale deosebite, şi le veţi putea admira în expoziţia fotografică "Braşovul Înfloreşte", care va avea loc în luna septembrie. 
   
  Aşadar, nu ezitaţi să ne trimiteţi fotografii pe adresa de e-mail a redacţiei- mai aveţi la dispoziţie doar câteva zile, campania încheindu-se în data de 15 a lunii august.

  Spor la fotografiat!:)

sâmbătă, 7 august 2010

De ce nu merg la mare

  ... la marea noastră. La marea "altora" e o altă poveste.

  Când mă refer la vacanţă, mă refer la relaxare, linişte (chiar dacă nu totală, măcar să nu-mi urle nişte boxe în cap, şi nici să am la jumătate de metru de mine un meltean şi o piţipoancă prăjită), si tihnă, ca să-mi cadă şi mie bine timpul petrecut în locul respectiv. Ei bine, eu nu găsesc nimic din cele enumerate mai sus la mare. Prefer să le caut în cu totul alte părţi, să vizitez un oraş, să privesc o pădure sau să ascult un clipocit de râu. Marea noastră e antonimă cu liniştea, cu calitatea, e antonimă cu... turismul. 
  N-am mai fost la marea noastră de câţiva ani buni, din pricina faptului că mă umplu de nervi de îndată ce ajung acolo şi privesc în jurul meu. Şi nu, marea în sine n-are nicio vină. Atmosfera, mizeria şi personajele poartă vina pentru dispreţul ce îl port mării.
  
  Dacă eu nu merg la mare nu înseamnă că îi oblig şi pe alţii să facă acelaşi lucru. Papa, spre exemplu, adoră marea. Merge într-o staţiune (mai) liniştită, gen Eforie, stă câteva zile, se rumeneşte la soare, şi se întoarce acasă.
  Săptămâna asta, marţi, i s-a făcut de plecat la mare. Cu căţel, cu purcel, cu slipi şi creme protectoare, dus a fost. M-a sunat în fiecare dimineaţă şi mi-a dat să ascult valurile mării pe post de "Bună dimineaţa", s-a plimbat, s-a bălăcit, şi a fugit de radiaţii. Astăzi am vorbit de câteva ori la telefon, însă doar mai înspre seară mi-a povestit ce i s-a întâmplat azi-dimineaţă. De fapt, azi-noapte.
  Maşina o avea în parcare. Azi-noapte a dormit liniştit, mai ales că în ultimele zile nu prea a reuşit, din pricina căldurii. Azi-dimineaţă, când să pornească maşina, ca să se deplaseze până în port la Agigea, porneşte dacă ai cu ce. Motorina- ia-o de unde nu-i!
  
   Acum nu ne, e nici lui, nici mie, de 4-500 de lei cât costa motorina furată, însă e vorba de gustul amar pe care îl lasă în urmă o astfel de întâmplare. Nu ştiu încă ce crede el- presupun că nimic frumos, însă eu sunt acum, mai mult ca niciodată, convinsă de faptul că nu voi mai călca în veci prin Constanţa. Şi în nicio altă staţiune de pe litoralul nostru.  

PS. Temă de gândire pentru stimabila Nuţi de la Dezvoltare Regională şi Turism: Ce-ar fi ca înainte de a mai crea brand-uri fără niciun Dumnezeu, lansări în Shanghai şi frunze copiate, să faceţi, împreună cu Ministerul de Interne, curăţenie prin staţiunile pe care vă doriţi cu atâta ardoare să le promovaţi?! Mai râdem de bulgari, că lasă turiştii fără maşini, însă nici noi nu suntem foarte departe...
PS2. Post scris ieri, dar păstrat în drafts din lipsă de timp. 
PS3. Weekend frumos!

vineri, 30 iulie 2010

Un slogan mai nimerit pentru România (guest post)


 "Explore the Parliament's Zoo Garden"
                                            
                 ~rostit de papa la cafeaua de dimineaţă, şi mai apoi, scris aici tot de el.~
 

marți, 27 iulie 2010

PrinBraşov a împlinit un an!

  În urmă cu un an, colegul, şi mai apoi şeful Eftimie mi-a făcut invitaţia de a începe să scriu prinbraşov.com. Acesta e, pe scurt, începutul aventurii scriitoriceşti pe site-ul patronat de Unchiu' Chad, mogulul nostru. 

  A fost un an plin de evenimente, unele frumoase, altele mai puţin plăcute, dar despre care am scris cu aceeaşi plăcere, au fost mii de oameni care ne-au citit, şi, sperăm noi, vor fi tot mai numeroşi, am avut concursuri, am oferit premii, au apărut oameni cu care colaborăm, dar şi oameni cărora le stăm întocmai ca un os in gât.

  Nu-i nimic- prinbraşov.com merge înainte, mândru nevoie mare, cu mai multă însufleţire, şi tot mai multă dăruire din partea autorilor, pentru ca în tot mai mulţi ani de-acum încolo să ne dedicăm un astfel de articol, în care să ne lăudăm cu reuşitele noastre.

  Dragi colegi, eu nu zic La Mulţi Ani până nu suflăm în lumânările de pe tort, şi nu tăiem moţul!

joi, 22 iulie 2010

Supremul răsfăţ văratic


  Da, da, compotul din corcoduşe galbene e visul fiecărei mele veri. Cine nu gustă aşa ceva măcar o dată în vară, nu ştie ce e vara.
  
PS. Nu uitaţi de campania Înfloreşte Braşovul!. Avem deja poze frumoase şi colorate, dar aşteptăm altele şi mai şi.


joi, 15 iulie 2010

V-am zis vreodată cât de mult îmi place joia?

   Iubesc ziua de joi încă de pe vremea când eram la şcoală. Joia simţeam eu că orele trec mai repede, pentru simplul fapt că e miez de săptămână, şi pentru că ziua următoare poartă numele de vineri.
  Joia e uşoară. Oricât de multe ai face joia, totul pare o joacă.
  Pentru că zilele trecute nu am întreprins mai nimic- cred că am vrut să-mi revin după s(tr)esiune, azi am simţit că sunt activă. Activitate pe care o voi continua şi mâine, pentru ca sâmbată să pot sta liniştită la soare, în curte. Am pierdut deja 3 weekend-uri în care nu am avut soare, iar pielea-mi începe să tânjească după bronz.
  
  Ah, ca să nu uit, vă invit să participaţi cu poze la campania pe care am început-o prinbraşov.com, intitulată "Înfloreşte Braşovul!", şi care este dedicată celor ce văd şi fotografiază cele mai frumoase flori, din grădinile, terasele ori balcoanele Braşovului. Aveţi detaliile în articolul care a dat startul campaniei, iar primele fotografii le puteţi vedea aici, şi aici.

 Weekend frumos şi cu muuult soare, dragii mei!

miercuri, 14 iulie 2010

Le 14 Juillet

  Dimineaţa de azi a fost una pe gustul meu. 

  Dansul avioanelor de război,  parada militară a tuturor regimentelor armatei, încheiate cu zborul elicopterelor, paraşutarea unor militari şi aterizarea lor în Place de la Concorde. Puteţi să vă delectaţi cu poze şi cu înregistrarea întregului eveniment aici.

marți, 13 iulie 2010

Vizită la Palat - ep. 5


  Cu toţii ştim că mare parte din parlamentarii mioritici au burtici, sunculiţe, ori guşi nu tocmai micuţe. Ei bine, de îndată ce am luat prânzul la restaurantul Parlamentului, am elucidat cum de reuşesc ei ca într-un mandat de 4 ani să sară de la un număr rezonabil de kilograme la obezitate. Vă spun- e uşor- mâncarea e variată şi nespus de bună (nu se întâmplă prea des să apreciez mâncarea de restaurant), mult prea ieftină, şi foaaarte multă. Ca să vă faceţi o idee, o friptură de piept de pui înseamnă cam un piept de pui întreg. Deserturile sunt nu doar aspectuoase, ci întru totul delicioase. Aşadar, papa bun:).
   În loc de siesta, m-am mai plimbat, şi am mai fotografiat câte una, alta.

 
  Mihai Viteazul. Tapiserie uriaşă.


  După câteva ore, câţiva kilometri parcurşi, şi sute de ridicări ale privirii înspre detaliile plafoanelor şi ale candelabrelor, am ajuns afară, la aer şi soare.

  Iată că, după cinci episoade în care v-am "plimbat" prin interiorul Palatului Parlamentului, am ajuns la "ora plecării". În cel dintâi episod v-am prezentat, succint, Muzeul Parlamentului. Al doilea episod a reprezentat începutul micului itinerariu al sălilor din Palat. În cadrul celui de-al treilea episod am parcurs una dintre sălile de recepţie ale Palatului, şi am făcut o mică incursiune în sala de şedinţe a Camerei Deputaţilor. Episodul patru al vizitei v-a arătat Splaiul Unirii, văzut de la înălţime, printre coloanele impunătoare ale balconului Palatului. Menirea acestui al cincilea episod ar fi conturarea unor concluzii în urma acestei vizite. Prefer să sistematizez, ca să nu ne pierdem printre şi în prea multe idei.
  •   Dacă există un loc curat în România, acela e Palatul Parlamentului. Oriunde te-ai duce, miroase a curat. Am studiat colţuri de pardoseală- sunt foarte bine curăţate, am căutat cu privirea scame de-a lungul kilometrilor de covoare parcurşi- nici urmă, colţuri de perete şi plafon- nu există pânze de păianjen. O să spuneţi că am exagerat un pic, dar am vrut să îi testez până şi la curăţarea uşilor din lemn sculptat. Aici mai au de lucrat, căci am plecat de pe canel cu un şerpişor de praf pe deget.
  •   Construirea Palatului a însemnat demolarea a aproximativ 25% din Bucureştiul vechi. E oarecum trist, însă privind la măreţia sa, parcă ai putea considera clădirile respective drept o jertfă pentru frumos.
  •   Tot ceea ce înseamnă Palatul Parlamentului- arhitectură, construcţie, decor, etc., e made in Romania. Chiar dacă poate părea o ambiţie prostească, Ceauşescu a demonstrat că România poate produce orice, de la marmură până la materiale ce alcătuiesc draperii-gigant ce cântăresc 250 de kilograme bucata, de la cristalul de Mediaş, din care sunt confecţionate mii de candelabre şi alte corpuri de iluminat, până la ţeserea unor covoare imense, de la cantităţile imense de lemn sculptat în atâtea şi atâtea modele, niciunul identic cu celălalt, şi până la pielea ce îmbracă scaunele din sălile de şedinţă.
  •   Chiar de madam Udrea nu ştie, eu ştiu- e plin de turişti străini care vizitează Palatul şi rămân cu gura căscată. I-am văzut. I-am auzit spunând că n-ar fi crezut niciodată că Bucureştiul ar putea avea pe harta sa un asemenea loc deosebit.
  •   Deşi îl consider o reuşită arhitectonică greu de egalat, Palatul are şi mici defecte. Spre exemplu, o sală ce se voia a deveni una destinată pieselor de teatru, a rămas la stadiul unei săli de şedinţă, căci scena proiectată a rezultat a fi prea îngustă pentru o reprezentaţie dramatică. S-a compensat însă cu scaunele îmbrăcate într-o piele beige impecabilă, cu mochetă asortată, dintr-o singură bucată (într-o sală-amfiteatru de sute de metri pătraţi!), şi candelabre ce-ţi fură instantaneu ochii.
  •   Am aflat de curând că în programul de vizitare a Palatului s-au mai inclus două tururi noi.
  •   Palatul e un loc care ar trebui vizitat cel puţin o dată în viaţă. A doua şi a treia oară ar fi necesare pentru studierea mai aprofundată a detaliilor. În plus, când vei ieşi de acolo îţi vei da seama că nu doar muzeele şi palatele din alte ţări au ceva relevant de arătat.
  •   Să nu vă închipuiţi că, de vreţi să vizitaţi Palatul, veţi avea acces şi în Camera Deputaţilor. Nu, nu e inclusă în lista sălilor din tur. Pentru ocazia de a-i admira cupola, şi de a-i simţi îndeaproape atmosfera, trebuie să îi mulţumesc cuiva. Unui deputat braşovean. Nu-i voi scrie numele aici, căci aş risca ca unii şi alţii să-mi sară în cap. Dacă s-au prins despre cine-i vorba, să le fie de bine.
  Dacă mai aveţi ceva de adăugat, lista de mai sus este deschisă. Data viitoare când mergeţi în Bucureşti, şi simţiţi că pierdeţi vremea, Palatul Parlamentului are mereu porţile deschise. Vizită plăcută:)