Simplu, Oana

  Ştiţi ce mi-a plăcut cel mai mult la anul acesta? Look -ul lui- 2010. Sound-ul lui- douămiizece . Rotund. Perfect.   Cred că pentru niciunul din noi nu a fost perfect. Niciun an nu e perfect, pentru că vrem, nu vrem, se ivesc diverse aspecte care ne dau bătăi de cap şi ne lasă riduri pe frunte. Niciun an n-ar trebui să fie perfect, din simplul motiv că din imperfecţiune se naşte progresul.   ,,Domnului" 2010 ar trebui să îi mulţumesc pentru momentele frumoase, pentru faptul că am fost sănătoasă, pentru vara lungă şi bronzul auriu, pentru oamenii pe care i-a alungat din viaţa mea (şi foarte bine a făcut!), pentru cei pe care i-a adus (la fel de bine a făcut, până la proba contrară), pentru reuşite, pentru inspiraţie (nu atât de multă în ultima perioadă), pentru clipele mai puţin uşoare, dar care s-au transformat în lecţii preţioase despre viaţă şi ale sale cotituri.   2010 a însemnat desparţire, redescoperire, prietenie, invidie, minune, învăţare, râset, plâns aproape deloc (c

Da, acesta chiar e cel mai frumos cadou pe care Braşovul îl putea primi în prima dimineaţă de Crăciun.

    După ce astă-seară am petrecut una dintre cele mai drăguţe şi de suflet seri de Ajun, în compania unor oameni care simt eu că mă iubesc mult, mult, mult de tot, şi pe care îi iubesc şi respect la infinit, nu puteam să nu trec şi pe aici, cu un gând frumos şi pentru voi.   Ca să nu mai lungim vorba, pentru că e târziu, şi mai toţi suntem obosiţi de atâtea pregătiri, cu burticile pline deja de sărmăluţe, cozonaci, şi tot ce vă mai place vouă, vă doresc să aveţi parte de un Crăciun frumos, petrecut în mijlocul familiei şi a prietenilor adevăraţi, cu un Moş care să vă îndeplinească cele mai ambiţioase dorinţe.   Ne întâlnim tot aici, peste o zi-două, când adunăm ceva frumos de povestit, şi fotografii frumoase de arătat!   Crăciun Fericit, dragii mei!

  Citind acest articol , constat că nu ne-am lepădat nici măcar acum, după doi ani buni de criză, de obiceiul de ne agăţa de te-miri-ce/cine, atunci când vine vorba de a ne rezolva problemele.      Profesorul meu de filosofie din liceu ne-a spus, la un moment dat, un lucru pe cât de simplu, pe-atât de veridic: în preajma unui test, e mai bine să înveţi decât să spui rugăciuni.   Raportându-mă la spusele dumnealui, găsesc că ieşirea din (orice fel de) criză poate fi posibilă doar prin (multă) muncă şi dăruire, prin iniţiativă şi colaborare. E drept, partea spirituală poate avea un oarecare rol în cadrul reuşitei, dar nu esenţial.   Părerea mea, de om adânc cufundat în aşa-zisa criză...

  Se întâmplă ca o dată, de două ori pe an, să mai am şi eu o zi proastă. Pardon, extrem de proastă. Şi în a cărei dimineaţă mă trezesc în nişte dureri cumplite, care nu mă lasă nici măcar să mă dau jos din pat, ca să înghit nişte pastile.   Eh, dintr-un astfel de motiv, astăzi am stat în pat până la 10 si un sfert, fapt pentru care am funcţionat aiurea toată ziua. Nu ştiu zău cum s-or fi simţind cei care dorm în mod curent până pe la 12-13.      Acum vreo 3 ore, am încercat să dorm un pic, pentru că eram obosită de atâta luptă cu durerea. Zis şi făcut- m-am instalat în pat, cu motanul alături, şi am încercat să adorm. De îndată ce am pus capul pe pernă, în faţa ferestrei au început să cânte trompete, tobe, şi alte acareturi de gen, şi au ţinut-o tot într-un cântat vreun sfert de oră. Apropos, cine le dă voie ăstora să umble pe străzi aiurea şi să deranjeze tot oraşul?!   Cu chiu, cu vai, termină de cântat. Răsuflu uşurată, mă afund în pernă. Nu trec 2 minute, vecinul de deasupra încep

   Regret, parcă, faptul că adineauri (fiind 8 şi ceva seara) am mâncat pe nerăsuflate un castron întreg de piftie. Făcută de maman , închegată de gerul de afară, şi cu multă cărniţă. Ah, ce bună a fost! Mâine manânc două castroane. Poate-poate mă îngraş vreun kilogram în toată vacanţa asta ce mă aşteaptă.   Da, de azi e vaaacanţă! Cu turţuri atârnaţi de corpurile de iluminat stradal, cu trafic infernal, accidente pe bulivar, copii cu bulgări în mâini, goana după cadouri de Crăciun, şi multă bucurie.   Da, şi anul ăsta îmi propun să mă bucur de Sărbători, să trăiesc minunea de trei zile a Crăciunului (aş prefera să o fac fiind musafir- am practicat anul trecut, şi am înţeles de ce unora le place la nebunie să fie musafiri), să mănânc cozonac cu lapte şi fursecuri pufoase, să stau cu Bubu lângă calorifer, ca două pisici ce suntem, să îmi încălzesc mâinile pe o cană cu ceai aromat şi fierbinte, să citesc în fiecare zi, să fac câte un lucru frumos pentru puţinii oameni pe care îi preţuie

 ... am reţeta perfectă pentru a vă dezmorţi: gândiţi-vă la cadourile pe care trebuie să le cumpăraţi pentru toţi cei dragi. Niciunul la fel, dar totuşi egale în semnificaţie, simpatice, dar nu demne de uitat într-un dulap, şi cu o prezenţă îndeajuns de puternică, pentru ca ori de câte ori destinatarii cadourilor le vor vedea, să ştie de la cine le-au primit.   Asta am îndrăznit eu să fac în vreme ce încercam să adorm, şi am fost instantaneu în picioare, de parcă mi-ar fi fost aruncată o galeată cu apă rece în pat.   Până la data aşezării cadourilor sub braduţi, aka seara de Ajun, mai sunt 13 zile, timp suficient (încă) pentru evitarea aglomeraţiei (sau a sfarşitului lumii, aşa cum îmi place mie să îi spun), cât şi pentru căutarea inspiraţiei.   Spor la cadouri!:)

  ... sau cel puţin aşa ne place să ne lăudăm.   Şi, totuşi, nu înţeleg de ce trebuie să fie doar o singură zi pe an în care să fim cuminţi, şi o singură lună în an în care să fim mai buni, mai darnici şi mai toleranţi.   Mă rog, până vom găsi răspunsul acestei dileme, vă doresc ca mâine dimineaţă să găsiţi în ghetuţe tot ce v-aţi dorit de la Moş Nicolae (sau nu chiar tot, că apoi Moş Crăciun ce mai aduce în sac?!), să împărţiţi cu cei dragi din lucrurile mici şi dulci pe care vi le lasă alături de nuieluşă, şi să vă pregătiţi cu spor pentru Crăciun.    Da, au mai rămas doar 20 de zile. PS. Mâine seară, Braşovul intră în rândul oraşelor care îl aşteaptă pe Moş Crăciun şi aprinde luminiţele de sărbătoare! PS2. La Mulţi Ani, celor ce-şi serbează onomastica de Sf. Nicolae! PS3. Săptămână uşoară, dragilor!

  Nici n-am cum... La felul în care se bucurau astăzi copiii, la scrâşnetul zăpezii sub bocănceii lor mici, şi la zecile de bulgări pe care îi aruncau pe te-miri-unde, nu pot decât să empatizez cu starea asta lejeră, de vacanţă, pe care o induce ninsoarea.      Acum, seara, când am intrat în dormitor, era o lumină gălbuie, odihnitoare, care, da, provenea de la zăpada de afară. Cu o farfuriuţă cu brioşe alături, şi o cană de lapte fierbinte, albul s-a transformat în ocazia perfectă de a scrie aici- poate că, odată cu zăpada, îmi revine şi inspiraţia.   În urmă cu vreo oră, în parc au apărut nişte oameni mari şi un copil. Copil care se distra alergând prin zăpadă ce îi ajungea aproape până la jumătatea picioruşelor lui scurte, şi care arunca bulgări în cei mari, care nu se supărau.   Avem nevoie de apucături copilăreşti. Mai ales mâine, ca să vină Moşul. PS. Când am ieşit, am văzut doi copiii care se luptau să facă un om de zăpadă. PS2. Cred că mâine, în loc să învăţ, îmi voi încălţa d

  S-a terminat cu cele mai călduroase cizme, un fular gros răsucit de câteva ori în jurul gâtului, mănuşi din piele căptuşite cu tricotaj din lână, şi cu băscuţa uitată acasă, toate pe un ger uscat, de care aproape toată lumea se plângea.   S-a terminat cu un nod dezlegat. Ştiam de câteva zile, mai precis din noaptea în care am dormit iepureşte, că se va întâmpla ceva urât. Şi da, azi m-am trezit cu surpriza la uşă. Dar m-am obişnuit deja- atunci când lucrurile par să prindă ceva viteză înspre bine, se impiedică de o pietricică.   Acum nimeni nu mai zambeşte. E o atmosferă mai apăsătoare decat durerea pe care o simt într-o coastă din partea stângă. Ca şi cum n-ar fi de-ajuns, a început să ningă. Timid, dar ninge. Speram că ne mai păsuieşte până de Crăciun- atunci o ninsoare are farmec. Acum doar blochează drumuri, încetineşte activităţi şi taie pofta de viaţă.   Toamna asta a început anost, rece şi ploios. Nu avea cum să se termine frumos.    Adieu. Bonsoir, cher hiver.

    Pentru că într-o seară, la o cafea, vorbeam cu nişte prieteni că avem chef sa plecăm într-un loc frumos, iată propunerea mea: Viena.   Am văzut-o de mai multe ori în straie de sărbătoare, cu oameni bucuroşi şi zâmbăreţi, cu miros de biscuiţi cu scorţişoară, castane coapte, globuri aurii şi mii de luminiţe strălucitoare, şi vă spun: nimic nu e mai frumos decât o seară petrecută pe străzile ei, în forfota aceea plăcută şi caldă (deşi afară e mai frig decât într-un congelator).    Mmmm, peste o lună va fi Ajunul Crăciunului. (Acesta a fost felul meu de a vă spune că e cazul să vă propuneţi să fiţi mai buni, să dăruiţi celor dragi momente scumpe, cadouri de suflet, şi zâmbete sincere. Adaug şi faptul că de-abia aştept să fredonez cântecele de sărbători, in vreme ce totul e învăluit de mirosul de portocale, cozonac de casă şi mâncare copioasă.).

  Să mai spună cineva ceva urât despre Vladimir.  

  Cu cât e mai cald şi însorit afară, cu atât mai mult mă deprim cu gândul la iarna ce va urma.      Însă dacă există cineva care se bucură pur şi simplu de soare, fără a se gândi la nimic altceva, acela e lordul casei.

  După cum am promis, astăzi vom pune în discuţie politeţea la micul dejun.   Tocmai pentru că e prima masă a zilei, şi uneori chiar singura ocazie a familiei de a mânca împreună, găsesc în asta o motivaţie puternică de a o face şi cât mai agreabilă, atât pentru noi, cât şi pe cei care ne sunt alături.    Pentru început, la micul dejun nu apăreţi aşa cum v-aţi ridicat dintre perne. Nu ciufuliţi, nu cu bigudiuri în cap, şi nici nespălat pe ochi. Acestea sunt primele semne ale unei lipse de respect profunde, chiar dacă vă găsiţi în sânul familiei, cu oameni care vă ştiu de-o viaţă.   Nu vă priviţi soţia/mama drept servitoare. Ajutati-o la pusul şi strânsul mesei. De asemenea, dacă plecaţi la serviciu/şcoală nu aşteptaţi după mamă/soţie să vă pună pachetul. Garantez că nu vă vor cădea gradele.   De îndată ce începeţi să mâncaţi, nu deschideţi ziarul. E o lipsă de politeţe la adresa comesenilor, precum şi ceva nociv pentru organism- este arhicunoscut faptul că nu e bine să vă îndreptaţi a

  Moto : "Cea mai grea lecţie pentru un copil e să înveţe bunele maniere, fără ca să le poată observa vreodată ." (Fred Astaire)    Pentru că am scris în repetate rânduri despre anumite manifestări ale semenilor noştri, nu tocmai plăcute , într-o seară în care nu puteam adormi, am avut ideea de a începe o mini-serie de articole pe blog care să contribuie la formarea unei conduite corecte în ceea ce priveşte manierele şi politeţea, în orice împrejurări ale vieţii, şi pentru oricine interesat în astfel de fineţuri.   Dacă tot e viaţa asta scurtă, măcar prin astfel de detalii merită să o facem mai frumoasă, şi să îi învăţăm şi pe cei din jurul nostru ceva, oricât de mic, care să îi facă mai valoroşi pentru societate.   Luni, în primul articol a mini-seriei, vom analiza micul-dejun. Vă întrebaţi probabil, deja, ce anume o fi de analizat la un banal mic-dejun. Eh, veţi vedea...

  Au fost seri în care am adormit cu greu din cauza ei. Şi totuşi, cel mai urât e atunci când îmi face un nod în juru-mi, care nu mă lasă să trăiesc liniştită până când nu mă lămuresc ce şi cum, dacă intuiţia mi-a dat sau nu greş. (Cel mai rău se dovedeşte a fi atunci când îmi caut confirmările cu lumânarea.)   Şi, în genere, nu dă greş, ceea ce pentru mine înseamnă un cuţit cu două tăişuri: după ce predicţiile se vor fi împlinit, îmi va fi ori bine, ori rău. Categoric bine, categoric rău. Nu am cale de mijloc.       Sunt zile în care mi-aş dori să nu o deţin.

  Atunci când tu te trezeşti (mai mult sau mai puţin conştiincios) la ora 6 dimineaţa, îţi faci cu bunăvoinţă toaleta, bei o cană cu lapte şi cacao, (de-abia) mesteci o feliuţă de cozonac, îţi cotrobăi prin dulap după haine, te machiezi, îţi schimbi poşeta, te coafezi (sau, mă rog, cel puţin încerci să nu se vadă că de-abia te-ai trezit dintre perne!), porneşti spre şcoală, la seminarul pe care îl aveai fixat la ora 7.30 am., şi tâmpa de asistentă binevoieşte să apară de-abia la ora 8, taman când n-ai întârziat nici măcar un minuţel? Mi-a venit o idee- oare prezenţele alea indispensabile pentru examen nu s-or fi putând achiziţiona? Cum totul are un preţ, mă gândesc...   Atunci când vezi peste tot şi oriunde numai proşti deghizaţi în fel de fel de autorităţi? Când vezi proştii cum se simt băgaţi în seamă, şi cum jubilează atunci când simt slăbiciunea celor din jur? Când ai în faţa ta proşti craşi, dar cărora nu le poţi spune câteva în faţă, pentru simplul motiv că pâinea şi cuţitul sun

  Braşovul la tine acasă vă pofteşte cu mic cu mare la patinoar!  Când? În data de 14 noiembrie, la ora 14. Unde? La Patinoarul Olimpic Braşov. De ce veţi avea parte? De intrare gratuită; închiriere gratuită a patinelor, în limita stocului disponibil; muzică live; concursuri; bar amenajat în incinta patinoarului.   Distracţie plăcută!  

  Roşcat cu multe picăţele aurii.   Un nene vecin şi o oaie. Plus o sculptură rurală în prim plan.     Piliştea, muntele din spatele casei, văzut din dealul cimitirului.    Dealul care nu mă lasă să dorm vara pe terasă de mult ce-mi place să-l privesc. Acum, toamna, printr-o fereastră mare dacă îl priveşti, pare un tablou.   Îmi pare rău că nu am apucat să fac fotografii cu o săptămână mai devreme, când toate pădurile din jur erau portocalii. Acum îmi pare rău că plouă, fiindcă până la sfârşitul săptămânii, toate culorile pe care le vedeţi mai sus vor dispărea. 

      N-am găsit un eufemism pentru lenea mea. De ea m-am lăsat azi cuprinsă, după o săptămână cam nebună, şi nişte luni în care nici de mine n-am mai avut timp.      Profitând de faptul că azi n-am fost decât eu şi Bubu, ne-am lăfăit care mai de care, dar eu am şi muncit un pic, până pe la prânz. După-amiaza a fost un somn continuu. Seara mi-a înmiresmat-o maman cu multe ghivece de crizanteme, care mai de care mai colorate şi mai frumos mirosind a toamnă. Dacă e un miros prin care aş putea defini toamna, acela e cu siguranţă cel al crizantemelor. Ce-mi place şi mai mult la ele e rezistenţa lor. Sunt intocmai cum ar trebui să fie şi omul: cresc pe parcursul anului, înfloresc toamna, dar florile rezistă săptămâni la rând.    Deşi aveam cu totul alte planuri pentru azi, nu-mi regret leneveala. Aveam nevoie de ea, mai ales că în ultima vreme am simţit că lucrurile îmi cam scapă printre degete. Nu ştiu ce-o fi- ori ele, lucrurile, sunt de vină, ori eu mi-am pierdut dibăcia în a le mânui.

  Luni. Ora 10. Discuţie telefonică:  Oana: - Bună dimineaţa! Sunt Icsulescu, de la firma Cutărescu. Aveaţi să-mi plătiţi o factură. Scadenţa era vineri, azi pe extrasul de cont nu apare niciun ban. Când aveţi de gând să-mi plătiţi?  Tanti: - Ăăăăă, păăăi, mda... ştiu. Daţi-mi un număr, şi revin eu cu un telefon.  O: - Notaţi.... Mulţumesc, la revedere!   Ora 12. Nu că m-aş fi aşteptat, dar Tanti nu a mai sunat.   Tanti asta e şefa unei firme din Braşov, care vezi- Doamne, a primit un premiu de la Camera de Comerţ şi Industrie, în urmă cu câteva zile.    Eu zic că ar fi o idee bună ca până la sfârşitul anului să pun la punct o gală de decernare a premiilor în neseriozitate. Am nişte candidaţi... unul şi unul, care mai de care! Singura problemă e că nu ştiu care din ei va putea accede pe primul loc, pentru că... între noi fie vorba, cam toţi îl merită.

  Vă invit să citiţi ceea ce am am scris despre el aici . Lectură plăcută, dragilor!

        De astăzi puteţi citi ultimele noutăţi legate de Braşov, în toate domeniile care vă interesează, pe Braşovul la tine acasă .   De la Administraţie şi Economie pînă la Educaţie şi Turism, puteţi găsi toate ştirile care contează.    Pe Oana o veţi putea citi la rubricile de Cultură şi Administraţie :D.   Lectură plăcută!    

    Frunzele pot fi cel mai bun mediator.

Cu un praf de scorţişoară deasupra, esenţial.

  Intuiesc că e Albastră de Rusia, are în jur de 3-4 luni, e relativ cuminte, şi cu blăniţa şi pernuţele lăbuţelor foarte curate, semn că ori a fugit, ori a fost dată afară din vreo casă.   Am hrănit-o, am adăpat-o, i-am prezentat-o motanului meu, iar acum doarme într-un mic culcuş încropit dintr-o păturică.   Dacă cineva doreşte să facă o faptă bună adoptând-o, vă rog să-mi daţi de veste cât mai curând posibil.

   Răspunsul l-am aflat ieri: pentru ca în fiecare zi să bată la uşa părinţilor pentru a le cere fie să le spele hainele, fie ca să le golească frigiderele de mâncare.        Încântător.

    Click pe poză pentru a vedea televiziunea locală care suferă de oarece handicapuri. A se reţine- n-am zis eu asta, ci ei au confirmat.   Despre specimenul uman care intra în momentul fotografierii pe locul de parcare destinat persoanelor cu dizabilităţi, şi despre cel aflat deja acolo nici nu mai merită să discutăm.      PS. Dacă staţi prost cu orientarea, e vorba despre parcarea din faţa Primăriei.

  În lipsă de alte subiecte mai înţelepte, cum ar fi cel care priveşte Consiliul Judeţean, care invocă, din nou, lipsa banilor pentru programul Cornul şi Laptele, unii s-au gândit că ar fi bine să se lege de traficul de pe Calea Bucureşti. Trafic lejer, ok, sistematizat cât de cât bine (nu se mai pune problema blocajelor din vremurile demult apuse ale semafoarelor de la Spitalul Judeţean, când rândurile de maşini se întindeau până în dreptul Colegiului Naţional de Informatică).   Citez: " Traficul de pe Calea Bucureşti face mulţi nervi şoferilor braşoveni în fiecare zi. Dar asta nu mai este un secret pentru nimeni. În lipsa unor măsuri concrete de sistematizare a traficului de pe marea arteră braşoveană [...]".        Explic: eu n-am mai văzut pe nimeni nervos pe Calea Bucureşti de ceva vreme, sistematizări ale traficului s-au tot făcut în ultimii doi-trei ani, şi, la fel cum am scris şi câteva rânduri mai sus, chiar dau rezultate, având în vedere faptul că nu mai există

...Simplu. Cu nişte plăcinţele dobrogene, umplute cu brânză proaspătă de capră şi mărar, coapte în cuptorul mamaiei de la Tulcea.   Simt că m-am întors în timp, pe vremea când eram copil şi o urmăream încreţind aluatul.    Linişte! Acum visăm.

   În cazul în care vă întrebaţi de unde provine fotografia de mai sus, vă îndemn să ne amintim împreună ce a lăsat în urma sa Oktoberfest-ul 2009 .   Singurul lucru care mi-ar plăcea e ca ştim-noi-cine să apară şi anul acesta cu un pahar de bere pe care să-l verse în capul ştie-ea-cui.

  Aproape că uitasem ce sursă incredibilă de amuzament poate constitui un buletin de ştiri locale. Asta până azi, când am aflat că în urbea noastră există bunicuţa practicantă de... aerobic.   Şi nu vă gândiţi că e o bunicuţă oarecare! Are 90 de ani, şi s-a apucat de sport ca să-şi menţină tonusul muscular şi ca să-şi îmbunătăţească circulaţia sangvină. Cam târziu aş zice eu, dar...   Mirificul interviu a avut loc sub podul de pe Griviţei (ieşirea din Braşov înspre Feldioara), unde, spun reporterii, mai dă şi lecţii amatorilor, iar babette a binevoit să vină îmbrăcată în rochie, nu de alta, dar la fiecare ridicare a picioarelor trebuia să ne arate şi nouă... câte ceva. Închipuiţi-vi-o tăvălindu-se prin iarbă, cu mâinile sus-jos, sus-jos, şi picioarele împleticindu-i-se prin aer.    Bunicuţa amatoare de aerobic spune că a preluat mişcările din emisiunile de fitness de la televizor, şi că durerile de oase i s-au mai atenuat de când a început sportul.   Acum, după ce am râs vreun sfert

  ... Exact invers faţă de cum a început vara. Deprimant, cu vreme urâtă, umezeală care face rău oaselor şi coafurii, cu stropi de ploaie care bat insistent în ferestre, mânaţi de vântul ce sufla mai ceva ca-n Bărăgan.       Ieri, chiar în prima-i zi, toamna m-a plouat. Ieşisem să-mi aerisesc nervii şi să ascult o fântână arteziană- poate-poate mi-i liniştesc- când a început să plouă. Mărunt, rece, dar... neud, dacă mi-e permisă exprimarea. Ploaia nu uda. Neavând umbrelă (ah, urăsc umbrelele!), am ajuns acasă cu doar câţiva stropi, şi aceia pe pielea pantofilor. Presupun că şi ea- apa- era îngheţată.   Azi, soare, ploaie, soare, nori, ploaie, vânt, muuult vânt zgomotos. Urât de tot, mai ales că la Bâlea a şi nins, ba mai mult, s-a blocat şi Transfăgărăşanul din pricina zăpezii.       După ce că vara asta mi s-a părut incredibil de scurtă şi, pe alocuri, prefăcută, toamna aleargă şi ea. În galop. Pe trotuare am zărit deja frunze. Multe frunze, care arată mai degrabă a frunze de octombri

  Dacă nu-ţi pasă de nimic, nu e bine. Eşti ori cu nasul pe sus, ori nesimţit.   Dacă vrei să-ţi pese de ceva, căruia să-i dedici timp şi muncă, iar nu e bine, dom'le! Eşti luat de prost.     Cel mai bine e al dracului.    Am zis-o şi o zic în continuare că mă simt foarte bine fiind a dracului.  PS. Ştiu că unii au suferit un şoc citind rândurile de mai sus. Nu-mi stă în caracter să scriu astfel de cuvinte, însă până şi eu am o limită.

  Nu, nimeni nu a mers per pedes până acolo, şi nici măcar cu bicicleta. Acesta e intervalul de timp necesar unui plic cu acte, trimis prin Poşta Română, ca să ajungă din Braşov şi până la Arad.   Nu ştiu dacă aţi avut ocazia de a vizita Muzeul Filatelic din Bucureşti- sunt acolo povestite şi expuse mjloacele prin care se trimitea corespondenţa în secolele trecute. În orice caz, cred că şi de-ar fi mers scrisorile cu poştalionul, n-ar fi ajuns la destinaţie cu un astfel de record de întârziere.

  Am ajuns la 47 de kilograme. Dacă greutatea asta mă definea şi mă mulţumea în urmă cu vreun an şi jumătate, acum simt că toate hainele îmi ies pe partea cealaltă, la propriu.     Reţeta? Nici eu nu o deţin, cert fiind doar faptul că de vreo săptămână şi jumătate încoace nu pot mânca. Da, chiar eu, Oana cea pofticioasă şi iubitoare de delicii dulci şi nu numai.   Ceea ce mă scoate din sărite e faptul că în urmă cu câteva zile mi-am luat de la croitor nişte haine care trebuiseră modificate, iar acum niciuna nu-mi mai vine aşa cum ar trebui.   Numai mie mi se putea întâmpla.

  După ce că o citesc şi o aud pocită zilnic, în cele mai urâte moduri, acum de când cu modificarea Codului Muncii, urechile-mi sunt chinuite la auzul pseudo-cuvântului "zilier".       Dragi politicieni, ziarişti, şi alţi fitecine, cuvântul corect, care exprimă lucrătorul angajat şi plătit cu ziua, este "ZILER". Explicaţia e simplă, dat fiind că el e derivat de la pluralul lui "zi". Având pluralul "zile", şi nu "zilie", e logic de ce corect e "ziler".      Lămuritu-v-am?

  După cum poate aţi citit deja prinbraşov.com , campania "Înfloreşte Braşovul!" s-a încheiat. După o prealabilă selecţie a celor mai reuşite fotografii şi aranjamente florale, pe site s-a postat un poll în care voi puteţi să votaţi cu florile/ grădina preferate.   Voturile pot fi exprimate până pe data de 28 august, după care noi vom premia câştigătorul, dar vom organiza şi o expoziţie în care vom arăta oraşului întreg cât de frumos arată înflorit. Ultimele detalii aici .

     Azi am avut, după muuult timp, răgazul de a zăbovi pe o bancă, în Piaţa Sfatului, în timp ce aşteptam pe cineva.   Trecând peste faptul că (o spun pentru a o mia oară) mă enervează banner-ul acela cu o reclamă întins pe ditamai casa, voiam să vă arăt cât de înţesată de omuleţi era Piaţa Sfatului, în jurul orelor 12. Avem turişti mulţi, coloraţi, îmbrăcaţi simplu şi frumos, care se încalţă în Birkenstocks atunci când sunt în vacanţă, cu camere foto agăţate leneş la gât, cu priviri liniştite, şi chipuri blonde.       Era plăcută priveliştea, păcat doar că la doi paşi mai încolo se petrecea ceva urât, făcut de nişte copii uitaţi probabil pe acasă de nişte iresponsabili plecaţi la cules căpşune. O să vă povestesc şi asta, dar mâine, sau mai sigur luni, prinbraşov.com .   E deja weekend, aşa că petreceţi-l cât mai frumos, dragilor! 

  Din seria "Ce-a mai scos pe gură al nostru ministru de Finanţe", astăzi vă prezentăm "Dispariţia impozitului minim de la 1 octombrie".   Are cineva timp să îl creadă? Bugetul de stat e hrănit, în mare parte, doar din venituri extraordinare, adicătelea din împrumuturi, iar lui domn' Vlădescu îi arde de glumă cu prostimea.    Tot stimabilul mai spune şi că impozitul forfetar va fi introdus începând cu 1 ianuarie 2011.   Mi se pare mie, sau Boc-Poc ne anunţa acelaşi lucru şi în urmă cu vreo două luni? În plus, e recunoscut, chiar şi de către colegii de guvernare, faptul că lui Vlădescu îi vorbeşte gura fără cap.

  Dovezile le aveţi mai jos:    Rromii:    Traian Băsescu, Preşedintele României:    Între noi fie vorba, de-aş fi fost în pielea blondei care îi lua interviu lui Băsescu, îl plesneam pentru halul în care a putut maltrata engleza.

Roz şi rouă. Stropi de corai.   Imperfecţiune mov.

  Colegul de www.prinbraşov.com , Dan Kulcsar, a pus la punct ultimele detalii ale campaniei . Trimiteţi şi voi pozele în care aţi surprins aranjamente florale deosebite, şi le veţi putea admira în expoziţia fotografică "Braşovul Înfloreşte", care va avea loc în luna septembrie.        Aşadar, nu ezitaţi să ne trimiteţi fotografii pe adresa de e-mail a redacţiei- mai aveţi la dispoziţie doar câteva zile, campania încheindu-se în data de 15 a lunii august.   Spor la fotografiat!:)

  ... la marea noastră. La marea "altora" e o altă poveste.   Când mă refer la vacanţă, mă refer la relaxare, linişte (chiar dacă nu totală, măcar să nu-mi urle nişte boxe în cap, şi nici să am la jumătate de metru de mine un meltean şi o piţipoancă prăjită), si tihnă, ca să-mi cadă şi mie bine timpul petrecut în locul respectiv. Ei bine, eu nu găsesc nimic din cele enumerate mai sus la mare. Prefer să le caut în cu totul alte părţi, să vizitez un oraş, să privesc o pădure sau să ascult un clipocit de râu. Marea noastră e antonimă cu liniştea, cu calitatea, e antonimă cu... turismul.    N-am mai fost la marea noastră de câţiva ani buni, din pricina faptului că mă umplu de nervi de îndată ce ajung acolo şi privesc în jurul meu. Şi nu, marea în sine n-are nicio vină. Atmosfera, mizeria şi personajele poartă vina pentru dispreţul ce îl port mării.      Dacă eu nu merg la mare nu înseamnă că îi oblig şi pe alţii să facă acelaşi lucru. Papa , spre exemplu, adoră marea. Merge într

    Da, cam aşa sunt întâmpinată în locul unde mă simt cu adevărat acasă .

 "Explore the Parliament's Zoo Garden"                                                               ~ rostit de papa la cafeaua de dimineaţă, şi mai apoi, scris aici tot de el.~  

Nu, nu mă dau mare, zic doar că ştiu să fac şi eu:).

  În urmă cu un an, colegul, şi mai apoi şeful Eftimie mi-a făcut invitaţia de a începe să scriu prinbraşov.com . Acesta e, pe scurt, începutul aventurii scriitoriceşti pe site-ul patronat de Unchiu' Chad, mogulul nostru.    A fost un an plin de evenimente, unele frumoase, altele mai puţin plăcute, dar despre care am scris cu aceeaşi plăcere, au fost mii de oameni care ne-au citit, şi, sperăm noi, vor fi tot mai numeroşi, am avut concursuri, am oferit premii, au apărut oameni cu care colaborăm, dar şi oameni cărora le stăm întocmai ca un os in gât.   Nu-i nimic- prinbraşov.com merge înainte, mândru nevoie mare, cu mai multă însufleţire, şi tot mai multă dăruire din partea autorilor, pentru ca în tot mai mulţi ani de-acum încolo să ne dedicăm un astfel de articol, în care să ne lăudăm cu reuşitele noastre.   Dragi colegi, eu nu zic La Mulţi Ani până nu suflăm în lumânările de pe tort, şi nu tăiem moţul!

  Da, da, compotul din corcoduşe galbene e visul fiecărei mele veri. Cine nu gustă aşa ceva măcar o dată în vară, nu ştie ce e vara.    PS. Nu uitaţi de campania Înfloreşte Braşovul! . Avem deja poze frumoase şi colorate, dar aşteptăm altele şi mai şi.

  Apus de iulie. 

   Iubesc ziua de joi încă de pe vremea când eram la şcoală. Joia simţeam eu că orele trec mai repede, pentru simplul fapt că e miez de săptămână, şi pentru că ziua următoare poartă numele de vineri.   Joia e uşoară. Oricât de multe ai face joia, totul pare o joacă.   Pentru că zilele trecute nu am întreprins mai nimic- cred că am vrut să-mi revin după s(tr)esiune, azi am simţit că sunt activă. Activitate pe care o voi continua şi mâine, pentru ca sâmbată să pot sta liniştită la soare, în curte. Am pierdut deja 3 weekend-uri în care nu am avut soare, iar pielea-mi începe să tânjească după bronz.      Ah, ca să nu uit, vă invit să participaţi cu poze la campania pe care am început-o prinbraşov.com, intitulată "Înfloreşte Braşovul!" , şi care este dedicată celor ce văd şi fotografiază cele mai frumoase flori, din grădinile, terasele ori balcoanele Braşovului. Aveţi detaliile în articolul care a dat startul campaniei, iar primele fotografii le puteţi vedea aici , şi aici .  

  Dimineaţa de azi a fost una pe gustul meu.    Dansul avioanelor de război,  parada militară a tuturor regimentelor armatei, încheiate cu zborul elicopterelor, paraşutarea unor militari şi aterizarea lor în Place de la Concorde. Puteţi să vă delectaţi cu poze şi cu înregistrarea întregului eveniment aici .

  Cu toţii ştim că mare parte din parlamentarii mioritici au burtici, sunculiţe, ori guşi nu tocmai micuţe. Ei bine, de îndată ce am luat prânzul la restaurantul Parlamentului, am elucidat cum de reuşesc ei ca într-un mandat de 4 ani să sară de la un număr rezonabil de kilograme la obezitate. Vă spun- e uşor- mâncarea e variată şi nespus de bună (nu se întâmplă prea des să apreciez mâncarea de restaurant), mult prea ieftină, şi foaaarte multă. Ca să vă faceţi o idee, o friptură de piept de pui înseamnă cam un piept de pui întreg. Deserturile sunt nu doar aspectuoase, ci întru totul delicioase. Aşadar, papa bun:).    În loc de siesta, m-am mai plimbat, şi am mai fotografiat câte una, alta.     Mihai Viteazul. Tapiserie uriaşă.   După câteva ore, câţiva kilometri parcurşi, şi sute de ridicări ale privirii înspre detaliile plafoanelor şi ale candelabrelor, am ajuns afară, la aer şi soare.   Iată că, după cinci episoade în care v-am "plimbat" prin interiorul Palatului Parla