marți, 30 martie 2010

Primăvara pictează


Oricât de mult mi-ar plăcea să mă umflu în pene cu vremea asta frumoasă, umblă zvonul prin târg că mâine începe iar să-şi facă de cap, cu ploi, frig, şi alte minunăţii. Sper să n-ajungem să vedem Tâmpa ninsă, ca mai alaltăieri.
  Iesiţi din case, staţi la soare (mai aveţi vreo oră până apune), lăsaţi-l să vă pişte pielea obrajilor, inspiraţi aerul cald, şi permiteţi-i vântului subţire, de primăvară, să-şi facă loc printre straturile hainelor.
 
  Nu de alta, dar viaţa ne învaţă să profităm la maxim de tot ce ni se întâmplă bun, căci nu ştim când binele se termină. Primăvara e bună!


Maxi, în urmă cu doi ani...


  Poza asta e făcută exact acum doi ani, în 29 martie- ziua în care ai apărut în viaţa noastră.

Dacă ai putea ştii cât de dor îmi e de lăbuţele tale, de mirosul tău, de pofta ta de mâncare, de siestele făcute în iarba înaltă de sub mărul bătrân, de felul în care îmi rodeai şireturile încălţămintei, de plimbările noastre pe malul celălalt al apei, de ochii tăi zglobii, de felul în care alergai după maşinile noastre, şi ne conduceai astfel până aproape de mijlocul satului.
   De câtva timp mă tot gândesc şi răzgândesc, ce-ai crede tu dacă aş vrea să-mi iau un alt câine? Te-ai simţi trădat? Uitat? 




luni, 29 martie 2010

Maniere? Ce-s alea?!

  Încadrare spaţio-temporală: săptămâna trecută, la o trecere de pietoni de pe Str. Zizinului, în aşteptarea culorii verzi. 

  În dreapta mea, două copiliţe, de maxim 13-14 ani, înţolite ca la circ. Eram atentă la ceea ce se întâmpla pe şosea, când, în urechea dreaptă aud nişte...pocnituri şi plescăituri. O dată, de două ori... mă întorc. Copiliţa dinspre mine avea un pumn de seminţe pe care le mânca şi pe ale căror coji le, mă scuzaţi, scuipa pe jos. M-am uitat urât, de-a dreptul oripilată, înspre ele. Nimic. Nicio tresărire de bun-simţ. Se face verde, mulţumesc în gând Cerului că am scăpat de ele.
  
  Odată ajunsă pe trotuarul opus, tind să respir uşurată... când, aud iar pocniturile, plescăiturile, şi în minte îmi revine imaginea cojilor... catapultate pe asfalt. Copiliţele merg în spatele meu, preţ de vreo 10-15 metri, apoi dau să mă depăşească. 
  Norocul meu a fost că ajunsesem lângă aleea din faţa cabinetului stomatologului meu, şi am scăpat de tot spectacolul scabros pe care mi-l oferiseră.

Concluzie: Nu degeaba m-am încruntat la persoana care, acum câteva zile, mi-a zis că singura speranţă a ţării stă în noua generaţie... 


vineri, 26 martie 2010

Ecologism marca ,,Universitatea Transilvania”

Universitatea de stat din Braşov este condusă de nişte capete luminate, extrem de luminate chiar. Argumentez:

Pe de-o parte, pe Colina Universităţii s-au montat, pe acoperişurile corpurilor de clădire, panouri solare, întru reducerea consumului de energie. Astă iarnă, căldura se dădea cu ţârâita, nu mai mult de 2 ore pe zi, asta citând dintr-un astfel de cap luminat. În corpul T, acolo unde am majoritatea cursurilor, studenţii degerau. O oră şi jumătate, atât cât durează un curs, era mai mult decât de-ajuns pentru a face ţurţuri. Ferestrele sălilor de la etajul 3 aduceau cu florile de gheaţă din poveştile copilăriei, iar Aula T putea fi lesne intitulată ,,Camera Frigorifică”.
Pe de altă parte, acum, când sunt puţin sub 20 de grade afară, caloriferele din corpul T duduie de căldură. Şi asta se întamplă pe parcursul întregii zile (am testat eu), fapt pentru care mai toate ferestrele şi uşile trebuie ţinute deschise, dacă nu cumva cineva ar vrea să leşine pe-acolo.

Ăsta mi se pare un paradox tipic românesc. Un mod de a ne da cu stângul în dreptul, exact cum face toată lumea cu ocazia Orei Pământului, când se presupune că ar trebui să stingem lumina pentru o oră. Ce folos, dacă în rest aruncăm PET-uri în albiile râurilor, lăsăm apa să curgă în neştire la robinet, când există zone pe Pământul ăsta mare în care lumea moare de sete, la propriu?

Aşa vă întreb şi în cazul Universităţii Transilvania- ce rost are economia exacerbată pe timp de iarnă, şi pretenţiile astea pseudo-ecologiste???


joi, 25 martie 2010

Jigodii

... în asta s-au transformat oamenii de azi.

Care mai de care, pun obstacole, jecmănesc, ar fi în stare să smulgă şi hainele semenilor. 
Nu mai au nicio noţiune de bun-simţ, iar în prostia lor îşi închipuie că cei care o duc mai bine fură bani din vreo sursă extraterestră. Mânaţi de ciudă, îşi bat joc de aşa-zisa muncă pe care o prestează, şi, implicit, de banii clienţilor. 
Javrele astea îşi merită soarta cu vârf şi îndesat.

Uneori cred că mi-ar fi mai bine printre hiene.


miercuri, 24 martie 2010

Un pic de odihnă...

   ... Atât mai vreau pentru ziua de azi.

În rest, am avut de toate. Drumuri, oameni isterici, ţipete, soare, şi... dureri de picioare. De câteva zile simt că am îmbătrânit. E drept că peste două săptămâni schimb anul din viaţă... dar chiar aşa să mă fi ramolit?
  Oricum, în perioada imediat următoare mă apuc de sport.

  Seară frumoasă, dragii mei:).

PS. În timp ce scriam puţinele rânduri de mai sus, am primit un telefon... şi odată cu el şi vestea unui deces.
  Chiar trebuia? :(



Fuguţa la bancă!


   Până la sfârşitul lunii curente ar trebui să vă actualizaţi datele, căci altminteri fie vă veţi trezi cu conturile blocate, fie nu veţi mai putea rambursa ratele creditelor în desfăşurare. 
Nu vă speriaţi, e doar hârţogărie multă. 
  Au fost destul de multe formulare de completat, dar nimic complicat. N-am idee cum se prezintă cele destinate actualizării datelor pentru persoane fizice, dar mă gândesc trebuie să fie cu mult mai succinte.

  Spor la scriptologie!



marți, 23 martie 2010

Întâlnire de gradul 3

 Azi în jurul prânzului. Ca o zână, traversam pe trecerea de pietoni din faţa Star-ului. Când să ajung pe trotuarul opus magazinului anterior amintit, ghiciţi pe cine văd în faţa ochilor?
  O încercare, două, trei... Sigur nu ştiţi.
Pe amicul Toarcea, a.k.a. Antipaticul de la Primărie, vestimentat într-un (atât de tipic lui, numai lui) pulover galben, şi cu ochelarii de soare postaţi pe nas. 

Mi se pare mie sau erai cam încruntat?:D

luni, 22 martie 2010

Cum i-a înnebunit primăvara!

 Rânduri scrise într-o cofetărie din Centrul Vechi al Braşovului.
 (Vă spun din start, ca să nu vă aşteptaţi la prea multe metafore, ori eufemisme frumos ambalate.)

Sâmbătă. Tâmpa e încă înzăpezită, deşi toată lumea se îmbrăcase mai dezbrăcat decât la 40 de grade, în miez de vară.
 Pe stradă e haos. Am spus de nu ştiu câte ori că avem un talent cu totul aparte de a ne bate joc de propriul oraş. Organizăm tot soiul de manifestări zgomotoase, cu muzică asurzitoare şi asistenţă aşijderea, taman în buricul urbei.
Ne retragem într-un loc frumos, proaspăt amenajat, şi unde se mănâncă prăjituri bune, şi deloc banale.
Prin vitrina cofetăriei se poate observa frecuşul obositor de-afară. Pe scurt, ce mi-e dat să văd plimbându-se pe strasse:
  O geantă se plimbă pe Republicii. Aah! Uite că apare şi stăpâna, din spatele ei. Geanta măsoară cam 1x1 metri.
  O individă s-a gandit că n-ar fi rău dacă ar "asorta" unor colanţi nişte cizme, şi o curea pe măsură...
  Dacă tot e aşa de călduţ, o damă a scos la purtare "compleuţul" de in, alb strălucitor, cu pantaloni 3/4, şi i-a asezonat nişte cizme. Perfect! (Am mai văzut eu una din asta, în miez de iarnă, la operă...)
  P. îmi zice: Ai observat că azi toţi cocalarii au ieşit ca să-şi etaleze apele de toaletă? Eu: Pardon, eu le-aş numi mai degrabă dezinfectante de toaletă...
  În faţa noastră, ruladele cu straciatella se evaporau văzând cu ochii. Miam, miam!

După o jumătate de oră petrecută într-o oarecare linişte, şi după delectarea papilelor gustative cu ceva absolut răcoritor, ne îndreptăm spre parc. Parcul de lângă sediul Poştei, mai precis. Era prea frumos ca să intrăm în casă.

 (rânduri scrise pe o bancă)
  Băncile sunt năpădite de adolescenţi semi-horny
Prin faţa ochilor ni se perindă veşnicul refren vestimentar alcătuit din ştrampi, bluză, geacă de piele şi cizme tip milieul de pe teveul străbunicii.
O tinerică se crede în Bahamas, şi îşi etalează pielea albă dintr-o rochie de plajă. Doar şlapii îi lipseau.
Melteni cu chei agăţate de buzunarele blue jeans-ilor îşi plimbă crestele. Care rezistă, în ciuda adierilor vântului, şi razelor solare puternice, de primăvară...
Alţii, mai sportivi, se promenează în (kinda) costume de jogging, compuse din pantaloni scurţi şi tricou fără mânecă, stil Adi Copilu' Minune.
Un rebel se plimbă pe bicicletă, cu genunchii pe-afară din blugi.
Soarele se răsfrânge în Modarom-ul ciuruit... şi în nişte chelii proaspăt rase, asezonate cu ochelari de soare postaţi pe ceafă.
  Dubios! Se văd venind nişte Sneakers-i proaspăt spălaţi... (Ah, era doar o iluzie optică).
În faţa noastră, pe asfalt, o pungă de popcorn vărsată. Floricelele de porumb scrâşnesc sub tălpile unui trecător care caaaască... cu toate măselele la vedere.
 Un nene trece pe aleea vecină. Poartă căciulă de astrahan, deşi afară sunt circa 17 grade.
O puberă se îndreaptă înspre banca vecină (unde se află puberii semi-horny). Poartă o poşeţică cu lănţic, ziua în amiaza mare, "asortată" la o pereche de adidaşi. Fake-uri nespălate.
Un emokid îşi aranjează giga-bretonul, trăgând cu forţă de el.
Un... individ... atârnat de gâtul gâştei din dotare. Eleganţă maximă!
Ba, pardon! The cherry on top urmează de-abia acum. O piţipoancă trecută bine de prima tinereţe e în căutare de... partener. Poartă o pereche de cizme de un roşu mai aprins decât vinul, o fustă mini din blugi, geacă din acelaşi material, curea roşie, geantă roşie, cercei roşii, inel roşu, ochelari (cu o siglă wannabe 'ntr-o parte) aşezaţi (unde altundeva?) pe cap, agrafă roşu stins în păr, ruj roşu corai, plus un telefon cu un muţunache alb, numa' bun de învârtit pe degetele mâinii.
 
  Ne simţim ochii obosiţi. Nu atât din cauza faptului că ne uitasem ochelarii de soare acasă, cât din cauza... coloraturii excesive a peisajului uman.
   
Înţelegeţi de ce nu-mi place mie să mă uit la filme? Văd atâtea tâmpenii, oriunde şi oricând, încât nu mai am nevoie de mai şi mai multe...



vineri, 19 martie 2010

Ştiri vechi, cu şi despre moda de calitate ajunsă pe plaiuri mioritice

  
Probabil că în lipsă de subiecte mai palpitante, ştirile din zilele trecute au cuprins două noutăţi... vechi.
Prima dintre ele- faptul că unele brand-uri de renume internaţional produc marochinărie, şi nu numai, la noi în ţară. Dragilor, să fiţi voi sănătoşi, că noi, cei deştepţi, ştim demult! Ba chiar am şi rupt tocurile pantofilor de-acolo.

  A doua ştire- mult aşteptatul magazin H&M. Care se promitea a fi deschis şi acum doi ani, şi acum un an, şi în urmă cu vreo două luni. Acum cică se deschide iar. Să o văd şi pe asta. Oricum, decât să mă duc până în Bucureşti ca să-mi cumpăr H&M-uri, mai bine dau o tură până la Viena.

 PS. Ţin să vă spun că şi firma de lenjerie intimă Triumph producea acum câţiva ani la Braşov.
 PS2. Am avut "norocul" de a-mi cumpăra o fustă H&M made in Romania, lucru ce se simte din faptul că jupa se suceşte, în raport cu stofa, ceea ce nu se întâmplă, par example, cu o fustă H&M made in Bulgaria. Curios! 



joi, 18 martie 2010

Nu ne mai facem bine!




Prima reacţie ar fi să te cruceşti. A doua, să exclami "Ce naţie infectă!". A treia, să pleci undeva, oriunde, cât mai departe posibil.

miercuri, 17 martie 2010

Lună de Marte


Asta în cazul în care n-aţi avut timp pentru lucruri frumoase azi:)

Seară frumoasă, dragilor!

Notiţele zilei

1. Nu mai suport vremea de afară. La anul mă mut din România, într-o ţară în care să nu fiu nevoită să port cizme vreme de 6 luni pe an.
2. Fac wardrobe cleaning. Iar. Şi iar am adunat un sac pe care să îl donez.
3. Mi-a dispărut o bluză. Neagră, cu mânecuţe trei-sferturi, gen fluture. Curios e că n-am mai purtat-o de astă toamnă. Păi dacă n-am purtat-o, atunci cum am reuşit s-o pierd?!
4. Sunt în picioare de la 6. Cu toate că sunt matinală, ori de câte ori sunt nevoită să mă trezesc la astfel de ore, îmi amintesc de liceu. 
5. Azi-dimineaţă, pe la 7.30, un om care nu mă văzuse niciodată în viaţa lui, m-a întrebat dacă m-au apăsat gânduri în ultima vreme. Am fost sinceră, şi i-am răspuns că... NU.
 6. E deja 12. Dat fiind că e miez de săptămână, deci sunt şi liberă, îmi propun un somn pufos de amiază. Cu pernele întoarse spre soare.
7. Ceva care să vă pună pe gânduri, aici. I strongly recommend you to read that!!!
8. Alte notiţe, aici.




marți, 16 martie 2010

Prohibiţie la cumpărături...

  
Ca de-a lunea, ieri am început curăţenia de (să îndrăznesc să o numesc?) primăvară. Ştiu, am zis şi eu că s-ar putea să fie un pic cam devreme, dar, dat fiind că vremea zboară...

Odată poposită lupta împotriva prafului la mine în cameră, şi când totul a început să se răstoarne, maman mi-a zis că e îngrozită. Am întrebat-o de ce, fără a mi se părea ciudat faptul că patul, fotoliul de la birou, spaţiul de sub un scaun, plus cel dintre un perete şi birou erau pline, dar pline cu munţişori de genţi, gentuţe, şi alte cele.
  Am profitat că maman a ieşit din cameră, şi m-am apucat să le număr. Erau 30 doar în cameră, fără să le mai socotim pe cele aflate prin alte colţuri ale casei. Nu ştiu ce m-a apucat, dar i-am spus rezultatul numărătorii, la care maman mi-a răspuns: Nu eşti tu de vină, eu sunt de vină. Nu te mai las să-ţi cumperi nicio geantă, şi nicio haină! Apoi se întoarce spre mine începe să râdă.

  Recunosc, mi-a dat ceva emoţii, căci la un moment dat am crezut că vorbeşte serios. Având un second thought, mi-am dat seama că perpetua mea dilemă e că nu ştiu cu ce să mă îmbrac, cu ce să mă încalţ, şi ce geanta să iau. Ba mai mult, de la bunica mea maternă am moştenit un obicei pe cât de amuzant, pe-atât de deranjant uneori, atât pentru mine, cât şi pentru ceilalţi. Acesta constă în faptul că înainte de a ieşi din casă mă schimb de haine de cel puţin 5 ori. Asta mă face să întârzii, să mă enervez, să nu-mi stea părul aşa cum îl aranjez, şi... să-i scot din sărite pe cei care mă aşteaptă.
  Nu mai zic- gândul că sunt oameni pe lumea asta care au un singur rând de haine, ori chiar mai rău, nici pe acela, mă întristează teribil. Apropos de asta, dacă tot vine Paştele, vă sfătuiesc să faceţi ceea ce v-am spus şi înaintea Crăciunului- dacă tot faceţi curat, sortaţi-vă şi lucrurile de prin garderobă, cu siguranţă că veţi găsi numeroase obiecte vestimentare cu care nu vă mai "înţelegeţi". Faceţi un pachet, şi oferiţi-l cuiva care se află într-o situaţie nu atât de bună ca a voastră.

PS. Pentru diversitate, mă puteţi citi aici, sau aici :).



luni, 15 martie 2010

Antonescu ne pregăteşte o nouă EBa

  Lucrurile devin interesante pe la minutul 1:10. Vizionare plăcută...



De-abia aştept ca peste vreo 20 de ani să-mi ziceţi "Câtă dreptate ai avut!":))




sâmbătă, 13 martie 2010

Treburi de weekend

  Toată săptămâna asta am tras din greu, la şcoală (ce era să zic şi eu!), cu alte treburi, cu drumuri, toate în speranţa că weekend-ul ăsta voi putea şi eu să stau la soare, într-un chaisse-longue, cu o cafea aromată şi-o carte în mână. Eronat. Sunt tot în cizme, în pulovere şi haine groase, tot înfăşurată în fulare (numai amigdalele mele ştiu!), iar soarele- ia-l de unde nu-i! De parcă i-ar fi teamă să iasă de printre nori... şi când te gândeşti că jumătate din martie a trecut deja, iar noi încă ne luptăm cu frigul...

  Am un talent la pălăvrăgit aiurea, ceva de speriat. Unde voiam să ajung- e o vreme să nu dai niciun câine afară. Am ajuns acum câteva minute acasă, nefiind plecată de plăcerea de a ieşi în vântul ăsta rece, ci din necesitatea cumpărăturilor de weekend. Sincer, mă gândesc din ce în ce mai des că Dumnezeu (ori maimuţa, dacă suntem adepţii lui Darwin) ne-a conceput prost. Doar nişte consumatori. Mari consumatori. De tot.
 Scuzaţi divagaţia. Ceea ce voiam să zic e că vremea asta imi taie orice poftă. Şi, din cauza ei, dar şi a oboselii (parcă niciodată n-am fost atât de obosită ca astăzi) acumulate în săptămâna aceasta, nu văd ce aş putea face. Oricum, ziua de azi e pierdută, dat fiind faptul că am dormit până la ora 9.30 (e un record), precum şi cel că ceasul arată deja ora 15. După ce iau prânzul (da, la noi în casă nu există program fix de masă), mă voi delecta cu un desert şi cu lecturarea Legii Zonelor Metropolitane. Şi da, nu vă mai obosiţi, e o iniţiativă legislativă de origine pedelistă. Dar eu, când fac promisiunea să îmi aduc contribuţia la ceva, nu uit să mă ţin de ea. Plus că, până diseară, aş vrea să reuşesc să mai scriu câte ceva şi pentru prinbraşov.com.

  Weekend frumos, dragilor! 



miercuri, 10 martie 2010

Lordul se soreşte

  Defel, sunt o persoană meticuloasă, care urăşte dezordinea, mizeria, sau praful, pentru simplul motiv pentru că avem o singură viaţă, pe care nu ne permitem să o irosim trăind într-o debandadă permanentă.
  Cu toate astea, am şi eu o dezordine. Una singură, în ceea ce priveşte genţile. Am un munte (la propriu) cu gentuţe, genţi, poşete, plicuri, etc. Cum le schimb de 5 ori pe zi, şi de 35 de ori pe săptămână, nu apuc să le reaşez în munte, şi le las pe jos, prin cameră, pe lângă birou, pe lângă pat, sub un scaun, langă o floare, cam prin orice colţ liber găsesc la momentul respectiv. 


  Acum vreo oră, cum a dat Dumnezeu şi a mai ieşit şi soarele (cu dinţi) pe strada noastră cu vreme proastă, Bubu s-a trezit din somn, s-a dat jos din pat, a urcat pe pervazul ferestrei, s-a încălzit, iar când a observat că razele soarelui au ajuns într-un loc mai propice somnului, adică pe pardoseală, a coborât şi de acolo. Nu s-a gândit mult, că l-am şi văzut trântindu-se cu poftă între nişte genţi pe care le-am lăsat ieri şi azi-dimineaţă pe jos.
Acum doarme, shhh!  





Cum va veni Iepuraşul anul acesta

 Se întâmplă foarte rar să plâng. Dar vineri, când am auzit prognoza meteo, am plâns. Pentru că nu mai rezist în frigul ăsta. Parcă văd că în următoarele zile şi răcesc, cu toate pastilele înghiţite zilnic, iar atunci distracţia va fi completă. Mă nemulţumeşte faptul că am ajuns să trăiesc într-o ţară cu două anotimpuri, în care port haine groase şi cizme şase luni pe an. Nu aşa văd eu primăvara.
  Ca şi cum toate astea n-ar fi îndeajuns, m-am lăsat pradă şi depresiei pre-aniversare, căci peste o lună fără 4 zile îmbătrânesc. Nu mult, dar tot îmbătrânesc.
   Cireaşa de pe tort ar fi nişte zăpadă de Paşte, în deplină consonanţă cu ouăle înroşite, cozonacul, drobul, tortul pentru ziua mea, şi, bineînţeles, cu bietul Iepuraş.


Căruia îi vor îngheţa lăbuţele pe gerul şi zăpada asta aspră de-afară.

PS. Mi se pare mie sau pe gerul acela mare din ianuarie nu a fost atât de frig cum este acum?

marți, 9 martie 2010

"Impresiile" zilei de 8 Martie

Parcă mai ieri ne agitam cu toţii, la poza-cadou pentru mămici. Eram la grădiniţă, aveam uniforma aceea de un albăstriu îngrozitor de inestetic (aceeaşi uniforma pe care mai apoi am pictat-o). În spate ni se aşeza un panou pe care scria cu litere şi ghiocei decupaţi din hârtie glasată "8 Martie". Mai mult sau mai puţin fotogenici, fie că voiam ori ba, trebuia să facem poză.
O am şi-acum, în albumul cu sutele de poze ale copilăriei. Nu-mi place cum îmi stătea părul, nu-mi place uniforma, nu-mi place panoul din spate. În genere nu-mi plac sabloanele. Ştiţi voi, spontaneitatea e esenţa plăcerii.


Asta însemna pe vremea noastră ziua de 8 Martie. Un omagiu adus femeilor importante din viaţa noastră, adicătelea mămicilor şi bunicilor. Câte-un bucheţel de zambile, un cadouaş, şi un "La Mulţi Ani". Ori am îmbătrânit noi, cei care eram mici pe-atunci, ori s-au întors pe dos vremurile.

Nowadays
, femeile sunt atât, dar atât de emancipate, încât bucheţelele de flori nu mai exprimă mare lucru. Nici măcar cadourile din partea soţilor. Nici vorbă. Femeii contemporane îi place să se dea în stambă, ca să vadă lumea cât de evoluată e ea. Tocmai de aceea aranjează ieşiri în grup, la restaurante, coafor, baruri, sau cafenele, în timp ce damele mai open minded se destrăbălează cu un striptis. Făcut de cele mai multe ori de aşa-zişi bărbaţi dizgraţioşi, care-şi spun Cipăndeils, chit că nici n-au trecut pe lângă trupa respectivă. Maimuţoi gelaţi şi umflaţi cu steroizi, care le incită cu nişte... chiloţei sumari (pe care, vorba ceea, îi putem vedea şi pe plajă, fără să mai facă nimeni atâta caz), şi le aruncă pe jos, le călăresc, le... pipăie, le sărută, le trântesc, toate aceste acţiuni având loc în vreme ce ele, doamnele, aruncă cu bani fără număr, fără număr, fără număr. Aruncatul ca aruncatul, deşi e criză, dar ţipatul... Ce ţipat- e puţin spus, răcnete cred că ar descrie cel mai bine... sunetele pe care damele le scot la vederea masculilor uleioşi.

Nu ştiu dacă sunteţi la curent, dar vineri seara, într-un club dintr-a noastră minunată urbe, a avut loc un astfel de eveniment. Atmosfera, pe scurt: public alcătuit din babete, piţipoance, şi minoritar, din fete normale.


Cipăndeii
... nimic rupt din Soare, doar că au mişcat din trupuri, au lălăit nişte cover-uri, au jucat roluri de pompieri, muncitori, sau gentlemani. În vecinătatea scaunului unei amice, se găsea o babetă dintre cele multe care alcătuiau audienţa dementă a show-ului. Babeta (o fi căutat-o moartea pe-acasă, şi ea era în club) o întreabă pe amica asta: "Da' ăştia nu traduc?"

Primul impuls e să râzi în hohote. Al doilea e să te întrebi dacă nu cumva femeile astea s-au dus la striptis pentru simplul fapt că asta înţeleg ele prin/din democraţie. Al treilea, să te întrebi dacă nu cumva copiem forme fără fond, ca de atâtea alte ori de-a lungul istoriei. Al patrulea, să încerci să mai găseşti ceva normal la Românica asta.

PS. Sursă foto: Ralu:).


luni, 8 martie 2010

Românul şi drobul de sare- Vine cutremurul!

Nu atât de mult după cel din Haiti, cât după cel din urmă cu o săptămână, din Chile, au apărut pe la televiziunile poporului, pe la ştiri, prin ziare, tot felul de oameni de ştiinţă, care mai de care mai luminaţi şi mai avizaţi, ca să-şi dea cu părerea în legătură cu eventualitatea producerii unui cutremur de mare intensitate în viitorul relativ apropiat.

Tot de vreo săptămână încoace, mai ales că în data de 4 martie s-au fost comemorat 33 de ani de la cutremurul care a devastat Bucureştiul în 1977, autorităţile şi-au adus brusc aminte de faptul că există sute de imobile, atât în Capitală, cât şi în restul ţării, însemnate cu o bulină roşie, simbol al şubrezeniei dobândite în urma respectivului cutremur. Pe de-o parte, Oprescu dă din dinţi, spunând că ar vrea să convingă Guvernul să cumpere câteva mii de apartamente pentru cei care locuiesc în imobile îmbulinate. Şi-a găsit şi momentul n-am ce zice! Pe de altă parte, statul ar fi dispus să consolideze gratuit clădirile cu risc de prăbuşire, dar în cazul acesta, cetăţenii nu vor să se dea duşi din locuinţe, tot Oprescu spunând că soluţia ar fi scoaterea forţată a cetăţenilor din propriile case. O fi auzit de garantarea proprietăţii private?

Toată polologhia asta face parte din procesul de
brain washing al poporului. Mi se pare total inutil să mai aduci vorba despre consolidarea imobilelor cu risc seismic acum, după ce timp de 33 de ani nu ai făcut nimic pentru a asigura stabilitatea acestora. La fel, e total deplasat ca nişte aşa-zişi iluştri oameni de ştiinţă (vezi Mărmureanu, care anul trecut, după zguduiala mică de circa 5 grade, ne-a întrebat galant "Care-i problema?") să apară şi să mintă poporul cu televizorul, ba că vine, ba că nu vine, că poate vine vreun cutremur, că au studiat, că au dres, ş.a.m.d.. Li se pare cumva că prin astfel de tertipuri ieftine, inspirate din tragediile care-au lovit în Haiti şi pe coastele chiliene, le mai pot distrage românilor atenţia de la faptul că rata şomajului atinge cote alarmante, de la faptul că în fruntea ţării stă o gaşcă de incompetenţi buni numai la dat din gură, de la faptul că poate mâine-poimâine nu vor mai avea ce să le pună la masă copiilor? Chiar li se pare că poporul ăsta mai are nevoie şi de alt stres, de un stres al unui eventual cutremur ce le va strivi vieţile sub tone de moloz, moloz ce va fi dovada nepăsării autorităţilor de-a lungul atâtor şi atâtor ani în care s-ar fi putut face ceva?

Tot în legătură cu siguranţa ce o pot conferi clădirile în cazul producerii unui seism, s-au trezit alţi deştepţi care să afirme că imobilele construite după 1977 sunt cu mult mai rezistente decât cele vechi, şi că structura nu le va fi afectată foarte mult de un cutremur.
Haideţi să ne gândim practic. Ce vedem noi, zi de zi, aruncat oriunde şi oricum? Nu cumva moloz şi resturi de ziduri? Ce auzim noi zi de zi, mai ales dacă stăm la bloc? Nu cumva bormaşini care distrug stâlpi de rezistenţă şi pereţi care debilitează structura imobilului respectiv? Nu sunt cumva proprietarii care fac astfel de lucrări, fără niciun fel de autorizaţie de demolare din partea primăriilor aferente, nişte iresponsabili, care pun atât propria viaţa în pericol, cât şi cea a vecinilor? După toată moda asta nebună a bucătăriilor americane (mă pufneşte si râsul când îi aud cu din astea, mai ales în apartamentele astea de sorginte comunistă, şi cu a noastră Romanian cuisine, cu tot cu mâncarea de fasole şi cârnaţi), a boltelor [:))] şi a dărâmatului oricărui zid ori stâlp de prin casă, indiferent că e ori nu indicat, mai poate cineva să-mi garanteze că locuiesc într-un imobil care nu va cădea pe mine în cazul unui cutremur??? Voi ce credeţi?


vineri, 5 martie 2010

Vineri dezolantă


De câteva săptămâni, am o poftă nebună de îngheţată cu cireşe. Tot în aceste câteva săptămâni am fost nevoită să nu mănânc. V-am mai povestit că nici măcar vara nu pot mânca îngheţată aşa cum mi-ar plăcea, pentru simplul fapt că aş fi mai mereu cu gâtul în piuneze, şi cu amigdalele umflate cât pruna.


Cu toate că îmi tratez zi de zi, atât ipohondria, cât şi pofta de îngheţată cu ceaiuri fierbinţi, lapte cald, cafea aburindă, ori apă la temperatura camerei, azi m-am procopsit cu o tuse măgărească de toată frumuseţea. Adevărul e că efectul vaccinului antigripal făcut în octombrie trece cam în această perioadă, dar... mă sperie deja perspectiva unei răceli de toată frumuseţea, aşa cum am avut şi anul trecut, tot prin martie.
Unde mai pui că, obsedată de teama unei boli, am mereu grijă să evit aglomeraţiile (am făcut o criză de nervi săptămâna trecută, într-un magazin, când o tanti s-a trezit să-mi tuşească în faţă), înghit zilnic pastile, mănânc bomboane cu eucalipt, şi îmi înfăşor toujours gâtul cu eşarfe colorate (acum am revenit la fulare...).

Momentan, numai când privesc apăraia şi norii coborâţi ca o căciulă peste Tâmpa, ma apucă răceala. De-asta am preferat ca astăzi, deşi aveam planuri măreţe, să abandonez orice ieşire, şi orice activitate, pentru a sta îinfăşurată într-un pled gros, colorat şi croşetat, cu sforăiciul de Bubu alături, şi cu un castron de turtă dulce, şi încă unul cu fistic în braţe.
Nu-mi pare rău că azi am lenevit. Era şi cazul. Partea proastă e că zilele astea în care nu fac nimic mă deprimă, mai ales seara, înainte de a adormi, când mă simt mai obosită decât dacă aş fi făcut ceva util. Tot ce vreau e să se întoarcă soarele.

Weekend plăcut, dragii mei, fără zăpadă ori năsucuri îngheţate!


Dovada că vremea de afară ne minte


Primăvara e cu noi.


joi, 4 martie 2010

Dom' vice Gantz mă inspiră


Cum pe-aici mai mult şomez decât scriu, m-am gândit că n-ar fi chiar frumos din partea mea să stau chiar degeaba, şi tocmai din acest motiv, am inaugurat o povestioară pe prinBraşov.com, care are ca subiect locurile de joacă din oraş. Primul episod îl puteţi citi chiar acum,
aici.


luni, 1 martie 2010

Ziua de Mărţişor


Azi m-am deghizat, parţial ce-i drept, în mărţişor. Şi parcă niciodată nu m-am lăsat atât de cuprinsă de ziua asta. Zi specială, de altfel, care poartă semnificaţii istorice, ce datează din vremea romanilor.

Nu sunt aici ca să fac o istorie a Marţişorului, ci să le mulţumesc celor care s-au gândit la mine. Care mi-au dăruit mărţişoare, care m-au sunat ca să-mi "trimită" un mărţişor verbal, şi celor care mi-a lăsat mărţişoare şi ghiocei în uşa casei:).

Cred că ziua asta a fost menită să ne facă să detestăm materialismul, căci prin mărunţişurile cu şnur roş-alb pe care le dăruim, stârnim zâmbete şi fericire sincere şi curate.


1 MARTIE. ACUM CHIAR E PRIMĂVARĂ!


Am simţit că trebuie să emfatizez venirea ei chiar şi prin majusculele din titlul postării.
O simţim alergând zglobie prin aerul cald pe care îl respirăm, prin vrăbiuţele care ridică rotocoale de praf în zborul lor, prin moţureii de mesteacăn care au înflorit, şi prin mugurii liliecilor ori ai magnoliilor.



Îi simţim vântul pe jumătate cald, pe jumătate rece, pătrunzându-ne prin hainele poate prea subţiri pentru vremea de afară.
A fost primăvară chiar şi în lapoviţa de sâmbătă seara, care s-a topit la fel de repede precum a şi căzut din cer.
E primăvară în toate grădinile, unde, cu mic, cu mare, şi-au făcut apariţia primule multicolore, ghiocei, şi narcise. Cele dintâi cu flori de-a binelea, ultimele doar cu boboci.

E primăvară- s-o lăsăm să ne înverzească sufletele!:)