duminică, 27 decembrie 2009

Fuse şi se duse. Crăciunul.


Da, acum sunt convinsă. Crăciunul e o minune, ce durează trei zile. Şi atât.

Tot ce rămâne în urma lui e bradul pe care îl mai aprindem în fiecare seară (la mine, serile se prelungesc până prin februarie), momentele frumoase petrecute alături de cei dragi, imortalizate în poze, cadourile (Ineeelul!)... şi tot ce-am mai adunat prin suflet în aste trei zile.

Astăzi am stat în casă. Din cauza vremii, care m-a făcut să fug de tot ce ar fi însemnat ieşire, şi din cauza vizitelor de ieri şi alaltăieri. I needed a break:). Şi, cum tot azi am avut timp ca între o felie de plăcintă cu brânză dulce şi încă una de cozonac made by Oana, să mai întreprind şi câte-o meditaţie, am ajuns la concluzia că ultima zi a unei sărbători (adicătelea Crăciun ori Paşte) îmbolnăveşte. Pentru că, vrând-nevrând, o petreci stând. Mai ales dacă pică duminica, iar afară e umed, şi rişti să-ţi strici şi coafura.
Şi tot stând, şi stând, şi stând, te muţi dintr-un pat în altul, mănânci, discuţi cu cei de prin casă, îţi mai treci mâna prin blăniţa animalului de companie care doarme sforăind de-a dreapta-ţi, mai dai să mai citeşti vreo 2 pagini dintr-o carte, dar te plictiseşti repede, căci stăpâna casei te cheamă la o porţie de sarmale, şi-apoi revii între pernele multe şi pufoase, iei şi telecomanda în mână- uite-aşa te îngraşi, îţi înţepeneşti încheieturile şi îţi amorţesc coloana. Curat bolnav, după o astfel de zi!


Cu regret în suflet, pentru că mi-aş mai dori încă
o tură de Crăciun, ca să mai vină o dată Moşu', ţin să vă informez că, de mâine, lucrurile revin la normal. Şi mai sper că vă veţi începe săptămâna veseli, şi nu cu burţile pe-o parte de la atâta ospăţ.
PS. Dacă mai prind pe cineva că mă întreabă "ce fac de rev", e vai şi-amar de viaţa lui/ei.



sâmbătă, 26 decembrie 2009

Crăciunul perfect


Da, acesta e un Crăciun perfect. De ce? Pentru că, până mai adineauri, l-am petrecut fiind musafir.
Poate pentru că m-am săturat să fiu tot eu cea care îi primeşte pe unii şi pe alţii, care întinde mese, curăţă firimiturile de pe sub ele, şi spală mormane de veselă, ori, ce ştiu eu, o fi vrut soarta să mă fac şi eu musafiră, măcar o dată în viaţă. Pentru mâine nu am încă niciun plan de vizitare a cuiva, dar sunt deschisă oricărei invitaţii, pentru că a început să-mi placă. (Şi când mă gândesc că tot eu mă întrebam ce pisici găsesc unii de se tot trezesc la noi în vizită!)

Lăsând gluma la o parte, aste prime două zile de Crăciun au fost întru totul agreabile, dacă e să omitem personajul care, invariabil, de trei ani încoace, îmi strică măcar una din cele trei zile de sărbătoare. Dar a trecut. Dacă am reuşit să învăţ ceva anul acesta, atunci acel lucru e nesimţirea. Dar nesimţirea aia nevinovată:D. Vorbim despre asta şi la momentul bilanţului.


Nu ştiu cum sunt alţii, şi mă refer aici la cei peste 200 sosiţi pe la unităţile de primire Urgenţe, ori internaţi, dar mie, aseară, deşi nu băusem nimic (şi nu doar pentru că eram cu maşina, ci pentru că nu beau defel), mi se învârtea camera cu mine. Dacă eu, care n-am făcut abuz de absolut nimic (poate doar cozonac...) mă simţeam aşa, mă întreb cum s-or fi simţit/ind cei care au înfulecat zeci de sarmale, salate, fripturi, maionezuri, şi prăjituri... Şi ştiu că au mâncat, nu glumă, că nu degeaba astăzi îngroşau din nou cozile din hypermarket-urile deschise. Am zis-o şi o mai zic, ori de câte ori avea-voi ocazia: Ce naţie urâtă!


Hmm. Acum mă încearcă o stare ciudată. Ca-n fiecare an, în seara celei de-a doua zile de Crăciun, mă apucă melancolia. Pentru că mâine e ultima zi, pentru că mi-aş fi dorit să ţină mai mult, pentru că poate n-am reuşit să fac totul atât de bine pe cât mi-aş fi dorit, pentru că-mi plac darurile, pentru că-mi place atmosfera de braduţ luminat, pentru că îmi plac cântecelele vesele de Crăciun (dar mă exasperează cele cu leru-i ler, linu-i lin...), pentru că îmi place să am moşuleţi, lumânărele şi globuleţe răspândite prin toate colţurile casei.

Dar presupun că însăşi Sărbătoarea Crăciunului este dovada vie a faptului că minunile ţin doar 3 zile. Greşesc cumva?
În loc de alte concluzii, vă doresc rest de Crăciun cu fericire. Mă duc să îmi înec amarul într-o cană de cafea.


joi, 24 decembrie 2009

Ajun de Crăciun


Ceea ce nu mi-a plăcut, şi nu-mi place nici acum la ziua asta sunt urările de Crăciun. Sau de Sărbători. Sau de ce-or fi ele.

Nu toate mesajele sunt enervante. Ci doar cele care se observă de la o poştă că sunt culese de pe goagăl, cu urări "glumeţe", care mai de care mai de prost gust. Şi care mai sunt şi trimise pe mecanismul "selectez toată lista de contacte + send message".
Neah, nu aşa se face.
Faptul că în ultimii ani tipul acesta de mesaje s-au înmulţit, devenind o modă care îmbogăţeşte companiile de telefonie, m-a făcut ca, anul trecut, în seara de Crăciun, şi în cea de Anul Nou, să îmi închid telefonul.

Dacă vrei să îi spui ceva cuiva, să îi faci o urare de Sărbători, sună-l. Sau scrie-i chiar şi un mesaj sau un e-mail. Dacă nu eşti în stare să personalizezi mesajul, scrie un simplu "Sărbători Fericite". Dar crede în ceea ce scrii acolo, căci altfel toate vorbele sunt egale cu zero, ba chiar îl vor mai şi enerva pe destinatar.

Ieri m-am ocupat cu mesajele de Crăciun. De fapt, am trimis doar e-mail-uri, către persoanele pe care le stimez, cum sunt foştii mei profesori, către oamenii cu care am împărţit ani din viaţă, cum sunt colegii- de liceu, şi nu numai, către persoanele care ocupă un loc aparte în viaţa mea, către cei de care mă desparte Oceanul. Şi am încercat ca, fiecărui om în parte, să îi scriu cuvinte potrivite lui. Şi tocmai asta e greu- pentru că nu îi pot dori de Sărbători cuiva sănătate, când el vrea de fapt bani, sau Luna de pe cer. Dar, repet, am încercat. Şi tot ce-am scris, chiar de n-au fost scrisori aşternute pe coli şi coli de hârtie, a fost sincer şi concis, tocmai pentru că şi eu, la rândul meu, urăsc vorbăria de pomană.

Pe lângă mesaje, mai mult sau mai puţin inspirate, azi vine Moş Crăciun. Şi mai zic încă o dată: cei care spun că nu există Moş Crăciun sunt cei mai urâţi oameni din lume.

Ieri am primit invitaţia de a petrece seara de Ajun în compania familiei extinse. Nu zic că nu e bine, dar ultimul lucru pe care vreau să îl fac azi e să alerg prin aglomeraţie şi trafic infernal după mici cadouri pentru fiecare. Pentru că oricine aşteaptă un dar cât de mic, indiferent dacă are 3 sau 70 de ani. Plus că, dintotdeauna am perceput seara de Ajun drept o şansă de a fi cu familia mea- doar maman, papa, eu şi Bubu, eventual şi bunicii materni. E timp berechet să te întâlneşti cu rudele. E vreme să stai la taclale cu tot neamul. Dar Ajunul Crăciunului e doar unul, şi ar trebui să fie prilej pentru linişte, stat la căldură, lânga brad, la o masă mică, plină cu bunătăţi (dar nu prea multe, pentru că dăunează siluetei).




Hmm... având în vedere că... bate la uşă Crăciunul, deşi în fiecare an mi se pare ca nu ţine îndeajuns de mult, nu-mi rămâne decât să vă doresc Crăciun Fericit, iar diseară, Moşul să vă aducă tot ce speraţi!

PS. Moşul mi-a promis că va face rost de Inel, iar că diseară, sub brad, s-ar putea să îl găsesc.
PS2. De când scriu rândurile astea, am primit deja un mesaj idiot. Până diseară... o să mă satur.


miercuri, 23 decembrie 2009

Cozonac


Aseară am făcut cozonac. Da, da, nu vă uitaţi cruciş- vraiment eu l-am făcut. Sub atenta îndrumare a lui maman, am adunat ingrediente, am cernut făină, am ras coajă de lămâie şi de portocală, am amestecat drojdie cu lapte şi le-am pus la dospit, am frământat aluatul într-un castron mai mare decât mine, am pregătit umplutura, din nuci şi mac...
Şi am reuşit. 6 cozonaci mari şi frumoşi, plus încă o plăcintă cu brânză dulce şi stafide.

Până azi-dimineaţă am dormit ca un prunc. Mai ales că aseară, în timp ce cozonacii erau la copt, am lăsat toate uşile din casă deschise, ca să se răspândească aroma aceea care înnebuneşte pe oricine.
Acum sunt obosită moartă. Azi am făcut curat. Din nou, deşi săptămâna trecută fusese făcută curăţenia generală. Dar, cum la mine nimic nu e niciodată prea curat... Presupun că ăsta e unul din marile mele defecte- văd mizerie chiar şi acolo unde nu e.
La amiază, după ce-am împodobit şi bradul, privind în acelaşi timp şi la circoteca "Boc 4 în Parlament", voiam şi eu să mă odihnesc- atât meritam şi eu. Dormi, dacă poţi! În primul sfert de oră m-am enervat- cei de deasupra se băteau şi răcneau; pe alţi dragi vecini îi apucase râcâitul cu lopata, prin zăpada topită, fix sub geamul meu; vecinu' de dedesubt cânta la acordeon. Numai covoare nu se băteau pe-afară, în rest totul era o adevărată simfonie.

Voi în ce stadiu sunteţi cu pregătirile de Crăciun?


luni, 21 decembrie 2009

(Scrisoarea no.2) Dragă Moşule,

Poate că o să zici că sunt un pic răsfăţată, căci sunt deja la a doua scrisoare, iar alţii n-au apucat să-ţi scrie nici măcar una. Dar eu nu-ţi scriu numai pentru mine.

Nu ştiu dacă printre
atâtea scrisori pe care a trebuit să le citeşti, şi cadouri de împachetat, ai mai avut timp să priveşti înspre lume, şi înspre noi, românii. Şi tocmai de asta îţi scriu- ca să îţi zic ce şi cum.
CNN a difuzat o serie de reportaje care urmăresc prăbuşirea comunismului în Europa de Est, intitulată sugestiv "
Autumn of Change", şi care include şi povestea decăderii regimului ceauşist, în România. Nimic rău în asta, doar că mi se pare dubios că e nevoie ca alţii să ne "sărbătorească" libertatea. Noi, în afara faptului că am câştigat-o ( pe spinarea altora), precum şi a nesiguranţei cu care profităm, mai mult sau mai puţin, de ea, nu facem nimic. După 20 de ani, oamenii din jurul nostru au rămas, într-o oarecare măsură, aceiaşi. Să-ţi spun de ce cred eu asta:

În zilele noastre, toate magazinele sunt aprovizionate, cu tot ceea ce şi-ar putea dori cineva vreodată. Cu toate acestea, cu precădere în zilele premergătoare Sărbătorilor de iarnă, vedem lume aglomerând centre comerciale. Îmbulzindu-se să-şi facă provizii de... orice, de la mâncare (muuultă, ca să nu se plictisească cei de la Urgenţe în noaptea de Revelion), şi până la tot soiul de mărunţişuri, de cele mai multe ori inutile. Moşule, nu de asta au "luptat" cei din Decembrie '89, în străzi? Nu ca să scape de raţionalizare, şi aibă galantarele pline de carne la orice oră din zi sau din noapte? Le avem acum. Şi-atunci, spune-mi şi mie, ce rost mai au rândurile de zeci de persoane, care să cumpere zeci de kilograme de cărnuri? Sau te pomeneşti că or fi vreo specie aparte de homo sapiens sapiens, care se hrăneşte cu 3 guri? În acest caz m-am legat strict de ceva ce ar putea fi cumpărat oricând ţi-ar da prin cap, în cantităţi de bun-simţ, dar care, în mentalitatea rămasă comunistă a românilor, trebuie stocat în cantităţi enorme,
ca să fie acolo.
La 20 de ani de la Revoluţie, când se presupune că poporul s-a luminat la minte, ieşind de sub oblăduirea preaiubitului conducător Ceauşescu, oamenii încă se bat. Pe orice. Presupun că astea sunt reminiscenţe ale obiceiului de a forma cozi interminabile la alimentară, aprozar, pâine, etc. Astăzi, oamenii, pe lângă faptul că n-au renunţat la acea suprastocare a mărfurilor prin cămări ori lăzi frigorifice, au mai învăţat să se bată pe gratuităţi oferite la diverse evenimente. Spre exemplificare, mersul la biserică nu este o uzanţă în timpul anului, dar devine o obligativitate într-o zi de mare sărbătoare. Am văzut cu toţii, de Sf. Mărie, ori de Sf. Parascheva, ori mai ştiu eu ce sfinţi, cum babele se calcă în picioare, smulg garduri, se ciomăgesc cu forţele de ordine, ca să ajungă să pupe primele racla cu moaşte. Nu mai pomenesc de faptul că acele moaşte pot fi văzute, atinse, pupate, divinizate, şi mai-ştiu-eu-ce, tot timpul- nimeni nu îţi va zice că n-ai voie să o pupi pe Parascheva, dacă intri într-o altă zi decât 14 octombrie, în Catedrala Mitropolitană din Iaşi. Iar dacă se mai oferă şi mâncare, gen sarmale sleite şi colţuri de pâine, eventual şi un ceai fierbinte, nu mai e nevoie să spun că totul degenerează în violenţe de stradă.

Un alt exemplu, din aceeaşi categorie, este la 1 Decembrie. Pun pariu pe cât vrei tu, Moşule, că nimeni de nicăieri, din ţărişoara asta, nu şi-ar aminti ce sărbătorim atunci, dacă pe străzi, ori în marile pieţe ale oraşelor nu ar fi instalate corturi cu
fasole, cârnăciori, vin fiert şi alte modalităţi de intoxicaţie alimentară. Aceeaşi bătaie, împunsături, înjurături, de-ai zice că vine sfârşitul lumii, nu alta.
Românii s-au bulucit şi zilele astea, când a fost vorba
să soseşti cu trenul, la Târgovişte. Au demonstrat, încă o dată, dacă mai era nevoie, că ştiu să transforme orice prilej de bucurie civilizată într-un circ monstru, la care, culmea, asistă şi copii. Ştii, Moşule, cel mai tare mă tem de vremurile când aceşti copii vor creşte. Pentru că nu vor avea doar caracteristici împrumutate de la părinţii ăştia cu apucături colorate, ci, pe deasupra, le vor asezona cu golănia şi analfabetismul.
La 20 de ani de-atunci, noi n-am reuşit să facem mai nimic concret. În jurul nostru, vedem încă blocuri ceauşiste neterminate (măcar de-ar dărâma Centrul ăla Civic, că tare inestetic mai e!), foste uzine în ruină, cu interioare devastate întru valorificarea la fier vechi, am privatizat active de stat, şi nu prea; am rămas în acelaşi stadiu precar cu infrastructura, nereuşind să construim nicio autostradă pe care să o putem lega de o alta, din Ungaria, spre exemplu;
am lăsat în plata Domnului zeci de staţiuni balneoclimaterice, deşi multe dintre ele constituie adevărate pagini de istorie; ne batem joc de adevăratele zone cu potenţial turistic şi economic ale ţării, prostituându-ne comorile pe bani puţini; n-am reuşit încă să ne punem pe picioare un sistem sanitar mai acătării decât în statele Lumii a Treia, ba chiar mai mult, am început să ne lăsăm bolnavii cronici să moară cu zile, fiindcă nu se mai importă medicamente.
La 20 de ani, ai noştri, ca ţară liberă, n-am învăţat încă să distingem binele de rău. De ce spun asta? Pentru că libertatea nu ne-a învăţat deloc cum şi ce să alegem, ci mai rău ne-a făcut, căci ne-a înţelenit mai bine în creieraşe obiceiul de a lua tot ce zic "politicienii" de bun, fără a trece prin filtrul raţiunii absolut nimic. Acum două săptămâni, în cadrul alegerilor, ne-a fost exemplificat întocmai ceea ce ţi-am spus: lumea n-a ales privind la ceea ce se realizase în mandatul anterior, ci plecând urechea la balivernele legate de "modernizarea statului". Hai să fim serioşi! Ne-a trecut demult, demult vremea modernizării. Acum mai putem doar să stăm şi să ne uităm la ţările din jurul nostru , la vârful evoluţiei lor, în timp ce noi putem foarte bine să ne înfigem o unghie în gât. Şi, crede-mă, putem noi să tot râdem de unguri (de cei originali, mă refer) cât vrem, căci mai avem cale lungă de parcurs până să ajungem la gradul lor de civilizaţie.
Moşule, tare mă tem că, de continuu tot aşa, aş putea foarte bine să îţi trimit o scrisoare aşternută pe o rolă de fax, atât de multe-ar fi cele care mă dor la ţara asta a noastră.
Şi, pentru că anul ăsta nu ai nici tu bani de tot soiul de cadouri de răsfăţ, voiam să te rog ca printre darurile de criză pe care le ascunzi prin sacul tău, să incluzi şi un calup de minte, o grămăjoară de firimituri de înţelepciune, o pungă de sănătate, şi o cutie cu bun-simţ, cât să ajungă la tot poporul.
Nu vreau să jignesc pe nimeni, dar uitându-mă în jur, pur şi simplu mă sperii. Nu mai vreau să trăiesc cu teama că s-ar putea să ajungem mai rău (dar, cât de "mai rău" se poate?!), n-aş vrea să fiu nevoită să urmez sfaturile unor persoane care mi-au spus că ar fi mai bine în altă parte, nu vreau să mai văd lume îmbracată în haine ponosite, vreau să pot să ajut cu ceva, oricât de mic, ca să ieşim din cazanul ăsta plin cu mizerii în care ne tot afundăm de 20 de ani încoace.

Vreau ca peste alţi 20 de ani să privesc cu drag în jur, să mai pot respira aer de pădure, să mai avem rezervaţii naturale; să ne păstrăm tradiţiile şi să dăm cu piciorul tuturor acelor forme fără fond pe care tot încercăm să le împrumutăm de când cu democraţia (vezi Velăntain's Dei ş.a.); să am nişte părinţi pensionari, demni şi sănătoşi, după o viaţă de muncă; vreau ca generaţia mea să aibă şansa să valorifice toţi anii din viaţă pe care i-a petrecut tocindu-şi
hainele de firmă coatele pe băncile şcolii, pentru că- am eu aşa presimţire- noi am cam fost ultimii care s-au ţinut de şcoală (post-decembriştii sunt cap de listă la analfabetism şi abandon şcolar, pentru că, zic ei, îi plictiseşte şcoala, ori orele de curs şi cărţile pe care trebuie să le care sunt prea multe).

Moşule, am râs, am glumit, mai mult am vorbit serios. Noi suntem în mare criză. Şi de-ar fi doar cea financiară... dar la noi s-au adunat prea multe. Atât de multe încât uneori mă întreb dacă vom mai reuşi să ne agăţăm de colacul de salvare înainte de a fi prea târziu.
Poţi, te rog, ca de acest Crăciun, să ne arăţi o luminiţă de speranţă, oricât de mică?



Sceneta "Băsescu în Parlament"

Încep prin a vă adresa o întrebare: Aţi pomenit mutre de politicieni mai abătute ca azi?

Eu nu.
Şi ceremonia de reînvestire a Băselului în fruntea ţării a fost caracterizată de monotonie. Întocmai ca o ploaie gri, care a obosit să mai tot cadă. De ceea ce s-a întâmplat la Cotroceni nu mă leg, trec direct la Palatul Parlamentului.
Băse a sosit la Parlament de braţ cu Mărioara. Ea îl ducea pe el de braţ, nu invers. Mă rog, aşa o fi la ei. Au fost întâmpinaţi de madam Anastase (o altă antipatică dubioasă, dacă e să mă întrebaţi pe mine). S-au ascuns de ochii presei în Camera de Protocol... atunci am schimbat canalul teve.
Am revenit când Băselu ajunsese în faţa Camerelor reunite ale Parlamentului. Se intonează imnul, toată lumea mimează patriotismul.
Şedinţa urma să fie prezidată de sus-numita Anastase. Când am auzit asta, un singur lucru mi-a trecut prin cap: cât de Prostănac poţi fi? În locul lui Geoană, numai de-al dracu' prezidam eu, ca să crape Băse de nervi la auzul vocii mele. Plus că i-aş fi arătat că nu mă ascund în spatele fustei anastasiene, după eşecul alegerilor, şi al renumărării voturilor anulate dispuse de CCR.
Domn' judecător, Preşedinte al Curţii Constituţionale, Ioan Vida a ţinut un discurs sforăitor, citit fără niciun fel de intonaţie ori tragere de inimă.
Băse s-a trezit la tribună. În următoarele secunde râde ca prostu-n târg, dându-şi seama că a sărit peste o scenă a actului: rugăciunea Patriarhului Daniel, chemat de către deşteapta de Anastase, folosind formula "Preafericirea Voastră"... Trece şi rugăciunea, Udrea îşi face cruci interminabile.
În cele din urmă, Băse nimereşte scenariul, îşi părăseşte tronul şi se instalează la tribună, pentru a depune jurământul. N-am văzut patos, n-am văzut spirit, n-am văzut nimic. Doar pe cele trei doamne şi domnişoare ale sale, mimând emoţia, în asistenţă. După jurământ, urcă treptele până la prezidiul Parlamentului, îi dă mâna lui Anastase, zâmbindu-i, apoi lui Geoană, uitându-se în altă parte.
Ioan Vida revine la tribună, ca să confirme rezultatul referendumului din 22 noiembrie. Nu ştie a vorbi corect- ziua de 22 a unei luni se citeşte "douăzecişidouă" şi nu "douăzecişidoi". Încheie.
Băse îşi pune ochelarii pe nas şi începe să citească discursul. Prost, prost, prost! Nici măcar oratori n-avem în ţara asta. Păcat că nu trăim pe vremea romanilor, că ai fi fost exterminat politic, fără drept de apel.
Mi-a dat impresia că nu s-a trezit încă din campania electorală. Ba mai mult, şi-a format o limbă de lemn care cuprinde veşnicele "reconciliere", "modernizarea statului", "coaliţii", "numiri pe criterii politice" (ia uite cine vorbeşte!), "grupuri de interese economico-fiscale"(de ce n-ai zis "moguli"?), "diaspora", "Republica Moldova" (pupă-i în fund în continuare!), "reforma constituţională", "reforma Parlamentului", "reforma justiţiei", etc. Discursul, cu demagogia de rigoare, aici. Încheie.

În timpul discursului, îi studiez pe cei din sală. Parlamentarii sunt ocupaţi cu leptoapele, cu uitatul prin tavane, deh, preocupări uzuale. Guvernul Boc (de-o fi fost 1, 2, 3, ori 4, nu ştiu, că le-am pierdut şirul) şade în capul Curţii Constituţionale. Udrea e poziţionată de aşa manieră de-ai zice că sfidează orice urmă de justiţie, că ea e singura "mai presus de lege".
Blaga şade de-a stânga lui Boc, şi molfăie ceva de-ale gurii, stricându-mi orice poftă de mâncare pe care aş fi mai putut-o simţi azi. Tot Blaga şade de-a dreapta lui Berceanu, eternul meu prieten, care îşi curăţa graţios cerumenul din urechi, şi mai apoi de sub unghii. Trecând mai departe, îl văd pe Boul (cu "B" mare) de Paleologu, flancat de madam Udrea şi de mai frageda Plăcintă.

Închid teve-ul definitiv. Azi nu mai vreau să văd nimic.



duminică, 20 decembrie 2009

Din nou despre zăpada de pe trotuare. Plus atitudinea Primăriei.

Din câte bine se poate observa, am câteva antipatii. Persoane pe care nu le pot digera, nici dacă ar fi să mi le bage cineva cu pâlnia pe gât. Unul dintre personajele astea, care, culmea, mai e şi consătean de-al nostru, e moară stricată Toarcea. Cum, nu-l ştiţi??? Aoleeeu, păi să vă zic:

Sorin Toarcea e un fel de mesager al Primăriei, el dând din gură, de cele mai multe ori extrem, dar extrem de prost, pe diverse teme- de la Hotărâri de Consiliu Local, sensuri giratorii, decoraţiuni de iarnă pe stâlpi, concerte ale Filarmonicii, (in)activitatea celor din Primărie, şi până la aberaţiile lui George (a se citi cu accent englezesc, ca să-i dăm un aer mai răsărit), relatând toaaate aceeeste lucruri de maaare inteeeres orăşenesc reporterilor ce se sinchisesc a se deplasa până în faţa uşii Primăriei. Pentru că el de-acolo sporovăieşte tot timpul. Indiferent dacă e vară, şi poartă nişte cămăşi în culori pastel, la care asezonează nişte cravate aiurea de culori ţipătoare, ori iarnă, şi poartă pulover cu dungi şi cravată verde crud, reuşind să creeze o imagine absolut obositoare ochiului, EL E ÎN FAŢA UŞII. Probabil că nici n-are birou. Sau ce ştiu eu.


Bun, acum ştiţi sigur cine e şi ce-i cu Toarcea ăsta. (Cred)Joi seara prinsesem nişte ştiri locale în reluare, şi, într-un reportaj despre starea jalnică a drumurilor, parcărilor şi trotuarelor (!) de când cu zăpada, apare antipaticul Toarcea. Şi pe bune dacă părinţii lui n-au făcut cea mai mare greşeală când nu i-au pus prenumele "Antipatic". Să revenim. În reportaj era EL, doar EL, Antipaticul de la Primărie, în faţa uşii (căci unde altundeva?), şi ne pălăvragea despre ce-au făcut, dres, şi sucit firmele responsabile cu deszăpezitul. Trotuarul din faţa Primăriei- impecabil, nimic de comentat, dar câte ca el mai sunt în oraş? Vă zic eu: aproape niciunul!
Nea' Toarcea începe să zică despre trotuare, hopaaa! Eh, termină de zis- nimic relevant- doar care sunt cuantumurile amenzilor în caz că persoanele fizice ori juridice nu-şi deszăpezesc trotuarul aferent locuinţei, respectiv sediului, dar nicio masură de aplicare a amenzilor.
Alooo, Primăria! Vă treziţi şi voi odată din hibernarea asta?! S-a uitat cineva de acolo, prin oraş, ca să vadă cum se prezintă trotuarele? Păi nu- la o adică, ne putem deplasa
per pedes pe şosele. Sau, nici pe alea, căci troienele de la margini alcătuiesc adevărate cazemate.
Hai că vă informez eu: Vineri, de curiozitate, am mers până în oraş. Pe jos. Singurele porţiuni de trotuar deszăpezite, şi unde n-am fost nevoită să fac baie în zăpada frământată, au fost în faţa sediului Poliţiei de pe Titulescu, în faţa magazinului ăluia nou de mobilă de pe 15 Nov, în faţa Mopht Cafe-ului, şi al Complexului de lângă Star. Atât. În rest, în faţa Spitalului Astra bolnavii care erau externaţi puteau la fel de repede să fie (re)internaţi din cauza zăpezii şi a gheţii necurăţate. Pe trotuarul din spatele Garnizoanei de la Patria era dezastru, şi din câte ştiu eu, în jurul unităţilor militare ar trebui să lingi asfaltul, dar, de când cu milităria plătită, şi lenea e mai mare.

Aşadar, Nea' Toarcea, lasă vorbăria goală, şi revino în cadrul unor reportaje unde să ne spui că trotuarele din Braşov arată exemplar, că niciun bătrân nu va risca să-şi rupă picioarele mergând, şi că bugetul local s-a rotunjit frumuşel din amenzile aplicate jegurilor de oameni ori societăţi care nu binevoiesc a-şi curăţa trotuarul, de către trimişii Primăriei pe teren.



sâmbătă, 19 decembrie 2009

Votanţii Băselului, deja dezamăgiţi

Sunt trei zile de când Băsescului i-a fost validat noul mandat de şef al statului. Tot în aste zile, Mr. Băse s-a preocupat să-şi răsplătească lingăii fideli, mai precis membrii Cancelariei Prezidenţiale, pe care i-a decorat cu tot soiul de globuri de Crăciun Ordine. Pe lângă ei, şi nişte cercetători ai Academiei Române, ce s-au ocupat de elaborarea Dicţionarului Literaturii Române, şi de editarea unor volume de Eminescu. Mă miră, dar presupun că a făcut-o pentru a închide gurile slobode ce contestă decoraţiile oferite alor lui.

Ieri discutam cu o persoană, aprigă susţinătoare de-ale lui Băse, atât în timpul campaniei, cât şi după alegeri, şi încrezătoare nevoie mare că acesta va face, şi va drege. În cadrul discuţiei, am ajuns şi la politică, căci deh, la noi a ajuns subiect notoriu, mai ceva ca vremea la englezi.

Şi îmi spune, désolée: Nici prin cap nu mi-ar fi trecut că Băsescu îl va numi premier, din nou, pe Boc. Mă uit la ea pe sub gene: Acu' serios, tu chiar te aşteptai la altcineva? E şi normal că numeşte un maimuţoi care să joace după ce-i cantă el la fluier. Ea: Păi şi-atunci de ce-am mai votat?

Hmm, asta-mi place la nebunie. Marilor votanţi ai Băselului a început să li se înfigă cuţitul regretului. Regretului că au pus ştampila pe el, în 6 decembrie, ori mai devreme. Voi ăia care dădeaţi din gură, încolo şi-ncoace, cum că Traian va schimba, va reforma, va dărâma corupţia. O va face pe mă-sa!


Dacă e ceva ce-mi place la el e faptul că nu îşi uită anturajul. Merge până-n pânzele albe cu gaşca lui de mari experţi în toate (vezi Videanu, Boc, Udrea, sau "amicul" Berceanu). Parcă era o mizerie de melodie, ceva în genul "dau cămaşa
dă pă mine"- ei, aşa face şi el, dă tot dă pă el ca să îşi recompenseze haimanalele care l-au pupat în dos atâţia ani, l-au aplaudat în campanie, şi mănâncă pâine-cozonac de pe urma lui.

Stimabililor, n-o luaţi prea tare cu decepţiile, mai aveţi 5 ani mari şi laţi în faţă, în care veţi avea plenty of time să vă daţi cu capul de pereţi. Aceasta a fost doar ridicarea cortinei spectacolului ce va să vie;).

joi, 17 decembrie 2009

Talentul şi dăruirea nu vin la pachet cu ifosele




Cum ar putea zăpada să aducă bani la bugetul local

Se presupune că ea papă bani de la buget. Pentru că firmele care se ocupă de deszăpezire, împrăştiere de materiale antiderapante, curăţat zăpada, bla, bla, trebuie plătite. Cu bani buni şi frumoşi.
Tot la fel de bine, zăpada ar putea să şi producă bani. Iată cum:

A nins. De vreo trei dimineţi, înotăm practic prin zăpadă. Astăzi s-au mai liniştit apele, însă ieri... Ieri a fost haos, atât pe şoselele din Braşov, cât şi în parcări şi pe trotuare. Despre şosele şi parcări nu mă mai agit să discut, pentru că au mai discutat şi alţii.
Eu vreau să mă leg de trotuare. Trotuare care se aştern de-a lungul arterelor, bulevardelor, străzilor, trecând prin faţa a numeroase firme, de parter ori ba, sedii de bănci, magazine, felurite buticuri de cartier, frizerii, farmacii, şi câte şi mai câte.
Unde vreau să ajung- atunci când ninge, tuturor ne revine obligaţia de a deszăpezi ceva. Şi aici nu mă refer la maşini, ci la căile de acces înspre locuinţele noastre, fie ele case, ori apartamente de bloc. E atât o obligaţie ce ţine de bun-simţ, cât şi o necesitate, pentru că Doamne fereşte, nu se ştie niciodată cum ne putem rupe ceva. Oase, mă refer.

Dacă noi deszăpezim, ele, societăţile care deţin sedii cu vedere la bulivar, de ce nu ar fi obligaţi să îşi cureţe bucăţica aferentă de trotuar? Adică aşteaptă vreo forţă supremă care să vină să dea cu un pic de sare sau cu lopata? Sunt sigură că veţi fi întru totul de acord cu mine, când afirm că în ultimele două-trei zile am trecut pe lângă nenumărate astfel de sedii, în faţa cărora trona, neatinsă, o zăpadă de intrai până la glezne, ori, mai rău chiar, îţi rupeai gâtul.

Din câte ştiam eu, acum câţiva ani, la noi în oraş, cu precădere în Centru, se obişnuia ca inspectori ai Primăriei să se mişte "pe teren" şi să aplice avertismente şi amenzi cu privire la acest aspect, al deszăpezirii trotuarelor din faţa sediilor.
Acum vă întreb, dacă tot ne plângem de criza ce-a lovit bugetul, de ce nu am mai practica acest sport şi iarna asta? E valabil şi pentru cei care stau la case, şi cărora le e lene să ia o lopată şi să cureţe partea lor de trotuar!


Asta pentru că vederea la corso trebuie să coste şi ea ceva!



Ninge ca-n poveşti. Yeah, sure!

Acum ninge cu găleata.

Ca să vedeţi ce capete de urbe responsabile avem, azi de dimineaţă, la ora 7 şi ceva, plugurile lucrau de zor prin oraş. Adicătelea unul singur, pe Mureşenilor. Căci pe restul străzilor n-am prea văzut nicio activitate în desfaşurare, înafară de zăpadă frământată, din care, din păcate, nu iese cozonac.

E friggg. Sunt -6 grade. Din maşină şi până la locul unde aveam treabă, mi-au îngheţat picioarele. Însă îmi place că e linişte, că sunt locuri de parcare (şi nu mai trebuie să alergăm jumătate de oraş pentru unul), că lumea merge mai liniştită pe stradă, nimeni nu se grăbeşte, şi nu pentru că n-ar vrea, ci pentru că nu poate. Pe Titulescu (aka Strada Poliţiei) e o zăpadă de-ţi face maşina în toate direcţiile. Să alunece, zic.

Acestea fiind spuse, zăpadă plăcută azi!
(Scriem mai târziu, pentru că acum trebuie să şi mănânc ceva:D)





miercuri, 16 decembrie 2009

Unii chiar îşi merită falimentul

Ieri, cam pe la ora prânzului, eram la shopping. Şi, pentru că tot vine Crăciunul, mi-am zis că ar fi cazul să-mi fac, în avans, tradiţionalul cadou de Sărbători, şi anume o bijuterie.
Pusesem de câteva saptamâni, într-o bijuterie, ochii pe un inel superb, cu o singură piatră preţioasă, albă, ceva în genul celor de logodnă. Eram cu maman, ei îi sclipeau ochii la nişte cercei, iar eu... eu eram total captivată de Inel. Cu majusculă.
Tot la capitolul inele, erau şi nişte pubere de liceu, care se tot fâţâiau prin faţa vitrinei, şi îi cereau vânzătoarei tot felul de modele, povestindu-i ăleia, şi întregii bijuterii de altfel, pentru cine şi de ce îl cumpără. Am stat, am zis că trebuie să manifestăm bun-simţ, că doar nici nouă ne place când ni se bagă cineva in faţă. Copchilele de liceu rămăseseră în faţa a două opţiuni: un inel şi un... inel. În cele din urmă, se mută la vitrina cu cercei. Şi o întreabă pe incompetenta aia de vânzătoare ce model anume crede că le-ar şade bine în urechi. Întrebare de culoare maro, răspuns idem.
Dă Dumnezeu, şi în cele din urmă, cele două aleg ză ring, vânzătoarea lu' peşte îl bagă într-un săculeţ, alea plătesc dând din gură în continuare, pleacă, pheww.
Eu şi maman aveam deja tensiunea 20, şi deja simţeam cum curg apele pe mine de nervi. Când să zic hop! ca îşi mişcă aia fundul până la noi, şi îmi iau Inelul, în dreptul vitrinei cu accesorii pentru bebeluşi, copii, whatever, apare un nene. Îmbrăcat ca pe pârtie, doar că îi lipseau schiurile pe-un umăr. Şi, crezând că noi probabil stăteam pe post de mobilă pe-acolo, îi cere cretinei să îi arate nişte cercei de bebeluş, sau ce-ştiu-eu. Aia îi dă un cercel, şi apoi, doar apoi, se gândeşte să vină înspre noi.
Cu greu mi-am inhibat apriga dorinţă de a-i scăpa printre dinţi câteva de dulce, şi i-am cerut Inelul. Mănuşi nu mai aveam în mâini, că doar stăteam înăuntru de vreo 10 minute deja, probez Inelul... Inelul mi-e mic. Se opreşte în dreptul falangei mai groase a inelarului. Simţeam mai bine cum curg apele pe mine. O întreb dacă nu are alta mărime. Nu are. (Dobitoaco, tu şi bijuteria lu' peşte!) Îi cer un model similar, dar care mai avea două pietricele montate în aur alb, de-o parte şi de alta a pietrei principale. Arăta ca o varză pe degetul meu. Îi mai cer unul, care nu mai avea pietricele pe părţi, ci doar una mare şi moţată- mi-era mare.
Maman insista să mai probez. Îmi pierdusem răbdarea într-un hal! Am zis că nu, pentru că n-are rost să o mai deranjez pe don'şoara, că poate are altele mai importante de făcut, şi văd că de clienţi n-are nevoie.
I-am mulţumit acru (pentru nimic), şi am ieşit.

Uite d-asta merg lucrurile aşa cum merg în ţara asta. Pentru că nu mai avem pic de respect unii pentru alţii, pentru că nu nici măcar nu mai ştim să ne urmărim scopurile prin mijloace onorabile.
Cea de ieri era o vânzătoare, banală fiinţă pe acest Pământ. Cu salariu un pic peste cel minim pe economie, şi cu gura mare în faţa şefului, atunci când e vorba de orele de muncă, pentru că "Codul Muncii prevede asta, şi asta, şi...". Cunosc prea bine specimenele astea. Şeful ăla, bietul, a angajat-o ca să îi facă vânzare, nu ca să îi alunge clienţii din bijuterie. Nu ca să îi trateze cu spatele, şi nici ca să îşi bată joc de ei, pe banii şi timpul lor. Şeful însă nu s-a gândit că toate astea s-ar putea întâmpla, iar în faţa unui posibil viitor faliment, se va întreba "Unde-oi fi greşit?". Eh, uite tocmai aici. Dacă ţi se va întâmpla asta, poţi să-i pupi mânuţele vitei ăleia, şi altora ca ea, dacă mai ai, pe care ai angajat-o, probabil fără nicio pregătire profesională.

Despre cum sunt (sau mai degrabă, se cred) toţi vânzători în ziua de azi, într-un post viitor, promit.

PS. Nenea Lucian, vă simt lipsa. Din ce în ce mai mult! (Explicaţie: Nenea Lucian era- pentru că a murit- provider-ul nostru de bijuterii. Dacă cineva voia cele mai frumoase brăţări, cei mai încovoiaţi cercei, şi cele mai extravagante pietre, la el le găsea...)



marți, 15 decembrie 2009

Decembre



Asta seara s-a deschis o rana. Cea mai urata din ultimul an.
Dupa o zi atat de draguta, cu pregatiri pentru Sarbatori, de ce trebuia?!

PS. Stie cineva ce s-a intamplat cu diacriticele mele? Le-am pierdut, cred, prin zapada...

Update: Presupun că tot ceea ce s-a întâmplat, sau nu, un pic mai devreme era un rău necesar. Un rău de care mă temeam de câteva luni bune, şi care mi-a stricat bună parte din toată veselia Sărbătorilor, pe care începusem să o împart în stânga şi în dreapta.
Îi urăsc pe toţi oamenii răi, pentru că îmi fac riduri, cearcăne, pentru că mă provoacă la ceartă, pentru că nu înţeleg unele lucruri nici spuse în tătăreşte; îi urăsc pe cei care nu ştiu să facă alegeri inspirate, comîţând cele mai regretabile şi cauzatoare de suferinţă greşeli.
PS. Mi-am recuperat diacriticele.


luni, 14 decembrie 2009

De ce îmi vine să sparg televizorul când îl văd pe Berceanu

Azi, piticotul de Boc a făcut video-conferinţă cu prefecţii din toate judeţele, şi, umflându-se în pene, i-a ameninţat că, de se vor lăsa luaţi pe nepregătite de avalanşele de ninsoare din următoarele zile, iar drumurile vor deveni impracticabile, tot el le va zgâlţâi scaunele până ce se vor trezi pe jos.
Nimic rău în luarea asta de atitudine, pentru că şi mie îmi vine să dau cu toate autorităţile de podea când le aud veşnica placă "ne-a luat pe nepregătite", preferând să dea vina pe "şoferii nedotaţi cu lanţuri antiderapante" (de parcă vreo maşină ar putea să parcurgă distanţe de zeci de kilometri cu lanţuri antiderapante!) Dar tare-aş vrea să îl şi văd pe Boc-cel-Viteaz smulgându-le judeţele din palme coleguţilor lui de partid, căci, deh, ştiţi şi voi vorba ceea: Corb la corb nu-şi scoate ochii.

În cadrul întâlnirii, de-a dreapta lui Emiluţ (că tare bine îi mai şade cu diminutive!), şedea împăunat domnul Berceanu. N-am apucat niciodată să scriu despre el aici, dar mie omul ăsta mi se pare incompetenţa, tupeul jegos, şi miserupismul întruchipate. Ştiţi, el e un fel de Udrea de la Turism, doar că se dă şmecher pe la Transporturi, nu se îmbracă de la Prada şi Louis Vuitton, ci în costume Armani, plus că, de când îl ştiu, promite autostrăzi. Şi infrastructură. Şi autostrăzi. Şi tot aşa, dar nu se vede nimic.
Astăzi, cu piticul alaturi, căpătase dintr-o dată putere, şi simţi nevoia să (se) uimească prin ceva inteligent. Şi spuse: "Ar trebui ca, de acum încolo, în momentul în care cineva reclamă că e blocat undeva, să-l întrebăm şi ce număr de rovinietă are, ca să vedem dacă această sumă foarte mică a fost plătită sau şoferul reclamă şi nu are nici măcar rovinietă", explicând că deszăpezirea şi curăţarea drumurilor se plăteşte din taxa de drum.
Eh, ce îl uram până acum, dar acum... să-l ferească sfinţii să ni se întâlnească paşii vreodată.

Păi, măi gunoiule, tu numeşti sumă mică taxa de drum? Măi imbecilule, o fi sumă mică pentru tine, sau pentru cei care au o singură maşină, şi aia mică! Te-ai gândit vreodată la agenţii economici care au ditamai parcurile auto, şi care se scotocesc de bani în fiecare an, ca să îmbuibe Ministerul tău, minister care nu face nimic concret, şi la ce beneficii au ei de pe urma taxei de drum? Tot agenţii ăia economici fac transporturile în ţara asta, măi deşteptule, nu tu, care doar toci banii pe penalizări plătite companiilor care "construiesc" invizibilele autostrăzi ale patriei. Agenţii ăia economici care plătesc mii, zeci de mii, sute de mii de lei pe an, taxa de drum, ca să îşi rupă maşinile prin drumurile pe care ţi-e lene să le repari. Plătesc bani, bani buni, ca să ce, măi idiotule?
Ca să îţi mai zic un secret, singurul avantaj pe care aceste societăţi îl au în urma achitării taxei de drum este faptul că le scapă de amenzile grase ale celor de la ARR, sau de la Poliţie. Pentru că asta ştim să facem- impunem taxe, le colectăm, dar nu investim banii cu cap.

Poate că într-o bună zi o să te ajungă blestemele tuturor acestor oameni, şi vei face un drum, tu, singur, fără şofer ori elicopter, pe Bran, ori pe Valea Oltului.
Dar, la nesimţirea pe care o afişezi invariabil, nu mă aştept să aibă vreun impact prea mare asupra ta. Pentru că specimenele ca tine merită ceea ce şi-a luat şi Berlusconi aseară- un pumn în bot!!!



Brănenii dau de gol PeDe-Leii

Pentru că tot se umflă unii şi alţii în pene, pentru că, vezi Doamne, renumărarea voturilor nule, dispusă de CCR, ar fi adus beneficii tot Băselului, ţin să vă mai relatez o povestioară aflată zilele astea. Nu ştiu dacă e de râs ori de plâns, dar faptele stau cam aşa:

După mai bine de o săptămână de la incidente, Badea Vasile, Nea Ionică, şi Ţaţa Lucica, ce domiciliază într-unul din satele Branului, au relatat cum, în dimineaţa turului II al alegerilor prezidenţiale, aproape toţi sătenii au primit la poartă câte o găleată cu 2 pungi de făină, şi vreo 2 de zahăr, printre care erau împăturiţi şi bine vârâţi 200 de lei.
Tot în ziua turului II, sus numiţii mai povestesc, cum înspre amurg, "uliţele" Branului au început să freamăte de autocare cu turişti. Nu, nu veniseră să viziteze niciun Castel, şi niciun Conte Dracula. Veniseră într-un scop electoral precis- să pună ştampiluţele pe Contele Băselu, căci la ieşirea din cabinele de vot îi aşteptau membrii partidului portocaliu, cu renumeraţia cuvenită- 300 de lei de căciulă.

Bani să fie, şi proşti să mai fie, că de voturi facem noi rost!

PS. Pe care dintre marile producţii, "Băselu' loveşte" şi "Buzunarul lui Geoană", aţi nominaliza-o pentru Oscar?


duminică, 13 decembrie 2009

Mi se pare mie...?

... Sau chiar e frig de crapă pietrele?!

Brrr. Ieri am fost încotoşmănată mai rău ca la Polul Nord, dar tot am reuşit performanţa de a mă alege cu degetele îngheţate, chiar şi prin mănuşi. Când am ajuns în casă, am zis că nu mai vreau să ies până la primăvară afară. Brrr.
Azi-noapte, pe la 4, nu ştiu cum se face, dar eram cam sătulă de somn. Aşa că m-am dus până la fereastră, să privesc lumea. Şoc- ningea! Îmi venea să îi înjur pe toţi cei care îşi doriseră zăpadă, ca să completeze imaginea "de poveste" a oraşului. Am adormit furioasă.
Dimineaţa, ce poate fi mai plăcut decât să deszăpezeşti maşina? Mai ales la statura mea impozantă, de unu şaizecişiceva, mă descurc de minune. Ce poate fi mai plăcut decât să îţi uiţi mănuşile acasă, să îţi iei o haină prea scurtă, şi nici băscuţă să nu ai pe cap? Nimic, vă zic eu. Eh, trecând peste capitolul "prea subţire îmbrăcată", deszăpezitul ăsta îmi cam place- dacă n-ar fi frig, nu e chiar un exerciţiu de dezmorţire dezagreabil, ba dimpotrivă, pune muşchii în mişcare.
Ceea ce îmi place afară e că totul pare mult mai curat (pe jos), iar aerul e proaspăt.

E deja amiază. Acum am observat. Vreau să mă mai odihnesc, pentru că, de mâine începând, am planuri mari.



vineri, 11 decembrie 2009

Din seria "Ce naţie proastă am ajuns!" - Agricultura

Să tot fie vreo două săptămâni de când cei de la Observatorul Antenei 1 au avut iniţiativa de a difuza, zilnic, reportaje care să contureze diferenţa dintre Epoca de Aur a României, şi ceea ce este (sau, mai bine zis, ce nu mai este) în prezent.

Astăzi, am avut plăcerea de a urmări un material cu privire la agricultură- o ramură economică ce mie mi se pare prost, sau mai deloc, exploatată, având în vedere că alte ţări ar da orice ca să aibă relieful şi solurile noastre.
Aţi încercat, ca vara, atunci când vă deplasaţi cu maşina, pe o distanţă mai lungă, să priviţi în jurul vostru? Înseamnă că aţi văzut tarlale întregi pustiite, foste CAP-uri în ruine, sau transformate în cine-ştie-ce ferme de dragul ochiului... Înseamnă că aţi observat şi voi cum, în preajma Braşovului, pe terenurile de hectare întregi, care altădată erau cultivate cu cartofi (că doar de aia ne numim Ţara Cartofului!), nu mai creşte decât buruiana. Înseamnă că aţi observat cum, prin Bărăgan, câmpurile ce-au (mai) fost semănate cu floarea-soarelui, se toropesc în caniculă, "mulţumită" capetelor luminate ce-au distrus tot ceea ce s-a putut numi sistem de irigaţie.

Acum ni se pare mult mai bine să ne hrănim cu legume şi fructe injectate, şi chiar cu făină de import, ungurească.
Mai multe adevăruri triste, în cele ce urmează:



Ce Administraţie şi Interne?! Bloguri!!!

De când nu mai avem Guvern, cei de prin ministere, dacă tot freacă menta pe bani de la buget, se îndeletnicesc şi ei cu ce pot.

Sunt onorată să aflu că lecturarea blogului meu se regăseşte printre sarcinile ministeriale ale MAI :)).

joi, 10 decembrie 2009

PeDe-Leul îşi dă cu stângul în dreptul

Sunt deja 4 zile de când în Ţara Românească s-a iscat circul, şi reprezentanţi, de marcă ori ba, ai partidului portocaliu, apar pe la felurite emisiuni, pentru a combate acuzaţiile de fraudare a alegerilor de duminica trecută, aduse de către PeSeDe.

Până aici, nimic rău în a se apăra. E drept, dacă eu aş fi miezul partidului portocaliu, n-aş trimite tot felul de papagali fără argumente serioase pe la toate televiziunile- aşa cum am văzut un împiedicat membru al PD-L Braşov, ieri seară, în emisiunea Naşului local, aka Berariu.
Degeaba i-a îndemnat Băselu pe mai micii lui colegi de partid să îşi păstreze calmul şi seninătatea- ei nu şi nu. Îşi scot ochii în direct cu pesediştii, îi acuză ca au contrafăcut dovezi, şi câte şi mai câte. Toate le fac de o aşa manieră, încât ai zice că sfinţii din icoane sunt mici copii, în comparaţie cu ei.

În spatele aparentei sfinţenii, ştiţi cu ce se ocupau membrii de va(r)ză ai PD-L Braşov, duminică seara, când observaseră că Prostănacul îi cam luase faţa Băselului? Nu, nu ştiţi, dar vă zic eu. Dădeau telefoane disperate, în stânga şi-dreapta, diverselor personalităţi ale urbei de sub Tâmpa, cerându-le CNP-uri, ale persoanelor despre care ştiau că nu ar fi votat în ziua respectivă. Nu ştiu câţi dintre cei sunaţi le-au oferit astfel de informaţii pe tavă, dar cert e un lucru- disperarea cauzată de o eventuală pierdere a puterii naşte monştri!


marți, 8 decembrie 2009

Despre pasiunea lingvistică a lui Niţă, PeSeDist de frunte

Nu contestă nimeni faptul că e vicepreşedinte de partid, nici că e pentru a doua oară deputat, nici că e ex-ministrul IMM-urilor... dar, mă gândesc serios cum o fi reuşit să treacă prin două facultăţi, şi cum o fi el, dom' profesor universitar, în stare să predea la facultate (?!).

Nu mi-aş fi ridicat astfel de semne de întrebare dacă nu aş fi avut ocazia, astăzi, de a pălăvrăgi cu un eminent membru de partid roşu, care îmi povestea cum, în campania pentru prezidenţiale, dom' Pateu, în faţa unui banner cu Geoană şi gaşca lui de salvatori ai naţiei, plus un mesaj electoral ce conţinea şi cuvântul "jignim", întrebă dând din mustaţă: Mă, sigur "jignim" se scrie cu "g"? Nu cumva e cu "c"? Ia să ne uităm pe DEXonline, ca să fim siguri!

Pur şi simplu, nu mă puteam abţine să nu vă împărtăşesc bârfa asta. Vă imaginaţi cum ar fi fost dacă Geoană ar fi câştigat cursa pentru Cotroceni? Dom' Niţă ar fi fost numit în fruntea Academiei Române, la Secţia de Filologie şi Literatură, pentru a se dedica, mintos, feluritelor studii lingvistice şi literare de excepţie, precum şi elaborării unui nou DOOM, în care verbul "a jigni" era ridicat la rang de "a jicni" (fie vorba între noi, dar mie mi-e rău numai când văd cum arată scris, d-apoi să mă mai şi gândesc că ar putea fi varianta corectă!).
Iar funcţia de secretar ar fi revenit unui alt academician doctor honoris causa- Dom' Vanghelie, de la 5, care s-ar fi dedicat schimbării pluralelor din limba română. Şi, poate că i-ar fi cerut un pic de ajutor mai fragedei EBa, care, chiar dacă nu e de aceeaşi culoare politică, trebuie să recunoaştem, le are cu limba. Română.



Ajutor, sau prilej de jecmăneală?

Într-una din zilele trecute, un prieten de familie îmi povestea cum, în urmă cu ceva luni, aflându-se în dificultate financiară temporară, pentru că nu îşi primea banii de la beneficiarii serviciilor pe care le presta, a cântărit situaţia, şi a ajuns la concluzia că ar putea să îi ceară ajutorul unui unchi de-ai săi. Ajutor care consta în împrumutul a vreo 3000 de lei.
Unchiul i-a dat banii, toate bune şi frumoase, trece "perioada de creditare" stabilită, unchiul îşi cere banii, nepotul îi pregăteşte, se duce la unchi acasă, ca să îi restituie suma. Scoate banii, îi dă unchiului să îi numere, iar unchiul, cu ochii sticlind a speculă, îi zice răspicat: Tre' să îmi dai şi comisionul de ATM. Când ţi-am dat banii, i-am scos de pe card, şi banca şi-a luat comisionul. Nepotul ce să mai zică, să se pună cu nebunul? A scos alţi bani şi i-a închis gura unchiului.

Acum, haideţi să stăm strâmb şi să judecăm drept. Comisioanele de ATM se încadrează undeva în jurul a 0.15% până la 0.50% din suma retrasă, procentele crescând un pic în cazul valutei. Oricum, nu discutăm sub nicio formă de sume exorbitante, căci altfel nimeni n-ar mai folosi carduri. (Eu nu folosesc, deşi posed.)

L-am şi întrebat pe amicul ăsta- pe unchiul lui îl cheamă cumva
Nuţu Cămătaru Hagi Tudose? Eu ştiu că, de vrei să faci o faptă bună ajutând pe cineva, mai ales dacă ţi-e şi rudă, aflat la ananghie, o faci până la capăt, şi îl ajuţi din suflet. Nu ţin minte să fii împrumutat vreodată cuiva bani cu dobândă, d-apoi să îi mai cer şi comision de retragere! E-adevărat şi că s-a întâmplat chiar să nu îi mai iau inapoi, dar cred că asta ţine de bunul-simţ şi de responsablitatea fiecăruia.

Să fie oare criza cea care a semănat o asemenea foame de mărunţiş?



luni, 7 decembrie 2009

Ce face lumea bună după alegeri


PS. Tărăbuţele alea, 18 la număr... alea se numesc Târg de Crăciun nemţesc?!
PS.2. Vă recomand să vă plimbaţi pe sub Tâmpa numai cu maşina, la temperaturile astea.
PS.3. Am reuşit să vă fac să uitaţi de Băse?:))



Nervi post-electorali

Azi dimineaţă mă trezisem bine. Visasem frumos, nu aveam nasul înfundat, părea că săptămâna ce tocmai debutase va fi una normală. A se reţine- n-am zis grozavă, ci normală. Pe jumătate somnoroasă, mă duc cu maman să ne bem cafeaua. N-apucasem să citesc niciun ziar, ori să deschid televizorul, dar ea m-a pus la curent- Băse l-a luat pe Prostănac.

Încă de aseară le spusesem, ei, şi încă câtorva persoane, că lucrurile nu vor rămâne aşa. Dar nu pentru că mi-aş fi dorit, ci pentru că noaptea era lungă, iar PeDeLeii aveau tot timpul din lume ca să "aranjeze" lucrurile.

Nici rezultatul de aseară nu mă mulţumise. Pentru simplul fapt că n-am avut de unde alege, oricine-ar fi ieşit câştigăt(or) nu m-ar fi mulţumit. Geoană ar fi rămas prost, dar Băse de-abia acum îşi va arăta colţii. Nu pentru că nu şi i-ar fi arătat destul în ultimii 5 ani, dar circul ce va urma îmi ridică serioase întrebări în ceea ce priveşte normalitatea ţării. Şi nu numai a ţării, ci şi a poporului. În legătură cu asta, Ciutacu le zice bine.

Ca şi cum toate astea n-ar fi de ajuns, azi e, din nou, ziua telefoanelor. După ce în urmă cu două săptămâni
eram stresată de întrebarea "Cu cine votezi?", azi sunt înnebunită de întrebarea "Ce zici de cine a ieşit?". Păi ce Doamne iartă-mă să mai zic? Mai am ce zice? Vi se pare că, după 5 ani, Băsescu ar mai putea constitui subiectul meu preferat de discuţie? El cu tot neamul şi gaşca lui de semi-analfabeţi?

Ca să picur un strop de amuzament în postul ăsta, o să vă spun că, în viitorii 5 ani, cel mai tare mă tem de riduri. Dacă e să analizăm comportamentul băsescian din mandatul anterior, şi să îl "înteţim" cu cel puţin 30%, o să ne rezulte un comportament cel puţin despotic. Acesta va duce la îmbătrânirea populaţiei cu 15 de ani în următorii 5. Iar dacă e să adaugăm şi rata în continuă creştere a şomajului, îndatorarea către FMI, taxele şi impozitele ce vor deveni tot mai mari şi mai greu de plătit de către contribuabili, rezultă un scenariu urât, urât, urât de tot!