sâmbătă, 30 august 2008

30 August 2008


Stiu ca din ceea ce urmeaza sa scriu ar putea rezulta ca sunt o impatimita a acestui gen muzical, insa nu, nu ascult muzica populara... Intotdeauna am apreciat-o, am considerat-o o parte integranta a culturii folclorice romanesti, dar am crezut mereu ca se asculta intr-un anume cadru, cu ocazia unei nunti sau a unui spectacol etc...
Ei bine, de 3 seri incoace, in timp ce rataceam prin hatisul de canale TV, care, in ultima vreme mi-au devenit din ce in ce mai apatice, mi-a captat atentia Festivalul National de Folclor de la Mamaia... Da, au si o sectiune de folclor, pe langa cea consacrata, de muzica usoara... "Usoara" e bine zis: din franturile pe care le-am prins din zbor, tot ce pot sa spun e non-valoare, talente irosite aiurea si prost gust vestimentar... Cam atat, mai mult nu stiu... Daaar, sectiunea de folclor a fost ceva... Privilegiata in primul rand de prezenta pe scena, ca prezentator, a Iulianei Tudor, al carei stil, modestie si pasiune le voi admira intotdeauna... Privilegiata apoi de Orchestra "Lautarii " din Chisinau, condusa de maestrul Nicolae Botgros, a carei talent si munca sunt incontestabile, atingand perfectiunea- cine n-a auzit macar o data de ei, ar face bine sa incerce...
Primele doua seri nu m-au captivat intru totul, caci concurentii si-au reprezentat, fiecare cu demnitate, zona de unde proveneau... Despre concursul propriu-zis nu pot da detalii amanuntite, asa ca ma voi axa pe ceea ce am urmarit cap-coada, adica Seara de Gala, cu premierea celor mai inzestrati concurenti, cu recitaluri sustinute de artisti deja consacrati... Avand doua sectiuni, una instrumentala, cealalta vocala, au existat cate 2 premii de acelasi rang, si bineinteles, Trofeul Festivalului- oferit unui tip din zona Moldovei, cu o voce care iti face instantaneu pielea de gaina... Sincer, dupa mine, toti cei care au luat premii, pentru ca numai pe ei i-am urmarit cantand, meritau nu unul, ci o suta de premii- s-a vazut in primul rand talentul, dublat de ore de canto si repetitii, si cel mai important s-a vazut pasiunea si acea dorinta de promovare si chiar de conservare a folclorului... Tot ce as putea scrie eu aici despre ei ar fi prea putin in comparatie cu ceea ce merita... Cat despre recitalul celor consacrati, a fost "electrizant"- m-a facut sa topai si chiar m-a binedispus... In timp ce ma delectam cu ei, ma gandeam ca suntem un popor destul de redus, atat intelectual cat si in privinta gusturilor... Avem atatea si atatea valori, unele care de-abia isi fac drum prin cariera, altele inca nedescoperite, altele deja "exportate"- de ce avem noi nevoie, si, in special, de ce promovam gunoaie? Cand spun gunoaie, ma refer in special la manele, pe care le-am detestat si le voi detesta fara nicio indoiala pana la disparitia lor de pe acest pamant, la asa-zisa muzica usoara- care inafara de aceleasi si aceleasi melodii, intoarse, sucite si pe fata si pe dos, invartite si mixate de 100 de ori, cu versuri de nimic, cantate (pardon, play-back-uite) de diverse mari "vedete", ca asa se numesc ele, la noi, la romani, indiferent daca au cu se lauda, sau doar au aparut ca ciupercile dupa ploaie... Nu are rost sa mai irosesc spatiu si aici, pentru probleme dezbatute deja de muzicieni, muzicologi, si altii, mai specialisti decat mine in acest domeniu...
Orchestra a fost... divina- da, cred ca ar fi cel mai potrivit cuvant... Chiar daca au cantat ore in sir, fel de fel de melodii, din toate zonele tarii, in picioare chiar, si-au pastrat zambetul, buna dispozitie, iar pe chipul tuturor se citea ceva ce rar intalnesti, si anume faptul ca le place ceea ce fac, ca pasiunea sterge orice oboseala, orice sudoare ce-ti brazdeaza fruntea... Una dintre franturile din primele seri a fost un recital al unei asa-zise Orchestre Nationale de Folclor... Sa nu va inchipuiti ca isi meritau titulatura atat de pompoasa... Cu toate pretentiile lor de studii muzicale, tot ce au cantat a fost o invalmaseala... Solista de la nai o lua pe alta carare decat restul orchestrei, contrabasul isi pierdea cararea lui, si tot asa, pana ce, la un moment dat s-au impotmolit cu totul... Si uite asa, putem vedea, ca nu e de-ajuns teoria, trebuie practica multa, pe scurt, sa taci si sa faci...
Multi nu s-ar fi asteptat tocmai de la mine sa scriu despre asa ceva, si sincer, si pe mine ma mira... Dar, cum demult nu s-a mai ivit ceva care sa-mi mentina pofta de vizionare si sa nu ma faca sa atipesc in fata televizorului, cred ca a meritat din plin macar un blog entry pe umilul meu blog...

Simplu. Nu esti sef, n-apari pe site...


Ne apropiem cu pasi repezi de sfarsitul celei de-a doua luni de vara... Si nici macar n-a fost vara adevarata... De-abia ce-am apucat sa prind un pic de crusta ciocolatie, si ploile au venit, transformandu-se in musafiri din aceia nesuferiti, care stau, stau, dar uita sa mai plece...
Azi, desi n-am iesit din casa, am avut una dintre cele mai placute zile de saptamana trecuta incoace... Eu spre deosebire de tara noastra, am avut o musafira placuta, cu gura pana la urechi si mereu pusa pe sotii... Oare cine? Pesica, bineinteles, lovable ca-ntotdeauna... In momentul de fata are o amigdala, nu scriu cum, ca zice lumea ca am luat-o razna de tot, din cauza ghetii... I've told you I'm always right...
Ca de obicei, aveam ceva foarte clar definit de scris aici, dar asta era azi-noapte inainte de a adormi... Si am promis, demult, ca imi voi nota ideile... Ti-ai gasit... Eh, oricum, am gasit altceva, mult mai funny... De la mine pentru Pesica, si pentru sufletele noastre... Doamne, ce manelistic am sunat...

Tanya: ma vezi doamna G. peste 4 ani?
~ Oana ~: eeeeeh
~ Oana ~: o sa fim sotii de fii de p*****i
: Tanya: cat de tare ar fi
~ Oana ~: si o s fim niste happy p********n families
Tanya: daaaaaaaaaaaaaaaa
~ Oana ~: vaaai
Tanya: de dus am duce-o bine
~ Oana ~: a trecut mult d cnd n'am mai avut noi vise comune
Tanya: taci ca eu visez deja
~ Oana ~: stii k visam ca ne conducem
~ Oana ~: la Tribunal si la SRI?
Tanya: hai sa ne maritam cu p******iiiiiii
~ Oana ~: daaaaaaaaa
~ Oana ~: eu cu D. (fiu de p*****i) sau cu F.(si fiu de p*****i si p*****i)
~ Oana ~: F. e 2 in 1
Tanya: atunci F.
~ Oana ~: e mai batran
Tanya: dar e mai experimentat
~ Oana ~: bun bun
~ Oana ~: vezi vezi
~Oana ~: nu'ti permit sa'mi jignesti iubirea secreta si eterna
~ Oana ~: el va fi mereu rezerva mea
Tanya: tu... sa vezi cand o sa mai crestem ce o sa mai radem
~ Oana ~: ei...
~ Oana ~: nu cred k mai crestem
Tanya: nu?
~ Oana ~: dak nu ma insel de vreo 4 ani incoace suntem tot niste nebune
~ Oana ~: asa ca...
..............................................................
Tanya: o sa devin sotie de p*****i
~ Oana ~: de fapt si u esti fiica
Tanya: auzi
Tanya: dar tu de cand te-ai reprofilat?
~ Oana ~: eh... mai demult
~ Oana ~: am zis k de saptamana viitoare incep cu zidari
~ Oana ~: k na...
~ Oana ~: sa incerc toate meseriile
~ Oana ~: am o problema
Tanya: niciuna nu e mai reusita ca cea de p*****i
~ Oana ~: imi plac p*****i dom'le
~ Oana ~: uuuf
~ Oana ~: trebuie sa pun conversatia asta pe blog
~ Oana ~: eee muuult prea tare
Tanya: trebuie
~ Oana ~: uuuf
~ Oana ~: dar nu stiu ce sa scot si ce sa las
~ Oana ~: k pe anumite sectoare
~ Oana ~: e un pic prea mult...

Am scos ce trebuia... Nu stiu ce se intelege si ce nu... Esentialul e ca intelegem noi... Cat despre poza, am pus-o la insistentele Taniei....Frumoasa oricum... Si eu trebuia sa primesc una bonus la o factura de 14000 de euro.... Inca astept... Oricum reportajul de azi a facut toti banii.... Multa apa, servetele, si antrenament la brate...

joi, 28 august 2008

27 August 2008


Luna aceasta n-a fost deloc una prolifica pentru activitatea mea de pe blog... Si nici macar eu nu stiu de ce... Poate caldura, de care, cat de curand ne va fi dor, poate oboseala de tot si toate...
De cateva zile ma tot bate gandul sa scriu despre un lucru pe care, inevitabil, il facem cu totii... Am intrebat mai multe persoane, si n-am gasit o denumire exacta a acestuia... E vorba de acel moment in care incepem sa ne mintim sinele si sa ne inchipuim ca ceva sau cineva la care tinem, fie din suflet, fie cu dintii, e asa cum ne-am dori noi sa fie, si nu asa cum este in realitate... Sper ca nu suna aiurea, complicat, intortocheat sau altcumva, ci asa cum ar trebui... Iar ceea ce m-a inspirat au fost pataniile recente ale unei prietene de-ale mele... Si chiar si eu fac lucrul asta, desi uneori sunt prea incapatanata s-o recunosc...
E exact ca in momentele de "monolog" cu oglinda... Vezi ca ai cearcane, arati oribil... Iti spui ca se aranjeaza cu fond de ten sau pudra- gata, arati excelent! ; promiti ca la noapte vei dormi bine, dar seara din nou nu-ti mai ajung orele si stai epuizant de mult, pentru ca ai treaba, ai de invatat- am practicat chestia la BAC, iar dimineata regretam...
Apoi, te minti despre o haina pe care o vezi frumoasa, dar pe umeras... O cumperi, o imbraci o data, nu esti multumit, dar totusi o imbraci si iti spui ca iti sta bine... Vii acasa, te mai privesti o data in oglinda, si o arunci pentru totdeauna...
Incepi sa te minti despre un eventual print ratacitor pe cine stie cati cai (putere)... Da, e frumos, stie sa vorbeasca limba romana, e stilat- de firma cum ar spune romanul... Omul pare cuminte, pus pe fapte bune, insa ceva nu te convinge... Continui sa-ti spui ca e ideal... Tocmai atunci cand viata-n doi pare mai rozalie, printisorul o da cu betigasul (ca sa nu folosesc cuvantul "bata") in balta... Incepe sa-ti fie sila, da sila, nu mai vrei sa-l vezi, el spune ca ii pare rau... Riiight... si punct.
Am mai vazut si oameni care se mint si, pe deasupra mai mint si poporul, de parca n-am avea ochi sa vedem ce se intampla in jurul nostru, ca tara e in continuu proces de dezvoltare, europenizare samd... Cum sa mai zici ca ne facem bine, cand ti-e pur si simplu scarba sa iesi pe strazi mizerabile, cu toata denumirea lor de bulevarde, circulate de neghiobi cu 2 picioare sau 4 roti... Cum poti sa consideri un stat european un loc unde oamenilor le trebuie afise pe care sa scrie cu majuscule "COS DE GUNOI", si culmea, arunca tot pe dinlaturi, unde puberilor de tot felul le place sa serveasca suturi acelorasi tomberoane, unde pana si oamenii batrani, care se presupune ca ar trebui sa aiba o alta educatie si un alt bun simt decat tanara generatie fac aceleasi lucruri ca cei de 17-18 ani, adica fluiera dupa tipe de varsta mea, infunda sacul cu resturi menajere in tomberoanele din parc, de zici c-ar vrea sa-l scoata pe partea celalata, cred ca totul li se cuvine, tipa cu orele in parcul ala nenorocit, iar babetele fac plaja in bustiera si pantaloni scurti, ca sa li se poata vedea toate cele... O fi ea democratie, dar daca vor sa faca chestii nesimtite n-au decat sa se duca acolo unde nu le vede nimeni decat Dumnezeu...Adaug si faptul ca unii te considera nebun daca ai un animal de companie- nu-mi spuneti ca nu e asa, pentru ca am patit-o chiar saptamana trecuta... Cum sa ne facem bine? Doar daca ii exterminam pe toti astia, si inca alti "cativa" care se "ocupa" de coruptie, politica, chiar si sport, legislatie- lista poate continua in nestire... Cred ca e prima data cand am pomenit cuvantul "politica" aici... E un domeniu frumos, pe care imi place sa-l dezbat, dar ar fi frumos si la noi in tara, daca am avea oameni competenti, nu capuse si tot felul de alte insecte parazite prin toate institutiile abilitate politic de la noi...
Gata... Cu tot ce-am scris mai sus m-am enervat, si nu e recomandat, mai ales ca dauneaza tenului... Tot n-am aflat cum se numeste aceasta "minciuna generala" si nici nu cred ca are vreo denumire... Poate doar "iluzie"...

luni, 25 august 2008

24 August 2008


In tumultul tuturor lucrurilor mai mult sau mai putin ciudate care mi se intampla de un timp incoace, am avut timp de-abia ieri seara sa imi dau seama de ceva... De faptul ca, acum 4 ani eram cea mai fericita pentru ca imi indeplinisem visul de a fi eleva la "Unirea", avand in vedere ca ma vedeam acolo inca de prin clasa a 6a... Ieri, cand am aflat ca am intrat la Drept, visul meu de prin clasa a 8a, nu a fost nimic... Nici macar un zambet schitat, si niciun chef de viata...
Tot ce fac in ultima vreme e absolut mecanic, nu mai trece prin niciun filtru inauntrul meu... Fac ceva fie pentru ca e un simplu ritual, fie pentru ca trebuie... Ieri am ras isteric, desi nu aveam absolut niciun motiv, dar am si plans cand am ascultat melodia ce am postat-o ieri... Totul s-a soldat spre seara cu o migrena ingrozitoare, cireasa de pe tort...
Azi am evadat, satula de tot, la Dobarlau... Am venit plina de noroi de pe labutele lui Maxx, blana de Tomita, si mi-as fi dorit sa nu mai parasesc sezlongul si soarele placut de vara niciodata... Sa raman mereu in linistea care reuseste sa ma distraga de la cele mai aprige ganduri, in locul in care aud doar musculite bazaitoare si cainii vecinilor latrand, nu manele, claxoane, si injuraturi din nefericitul parc ce s-a gasit tocmai sub fereastra mea... Viata de... Aaahh... Cateodata as zice atat de multe lucruri, si ma mir cum de ma pot abtine...

miercuri, 20 august 2008

20 August 2008


Sunt mandra ca nu mi-am dezamagit Pesica, si am scos-o la o tura in oras... Ah, am uitat sa dam muzica... Stie cine trebuie cum anume... Trecem peste... Am facut si poze "after", ca n-am apucat pana acum, ne-am distrat si am papat...
Cum ziua se apropia de perfectiune, fiindca dimineata am facut si shopping "da calitate", cum am ajuns acum acasa, guess what? Se putea oare sa imi fie data o zi de la Dumnezeu in care sa nu-mi fie sila de lumea asta? Bineinteles ca nu... Asadar, in vecini, chef cu manele, cocleti, Jaga Jaga si Suparat sunt, Doamne, iarasi, suparat... Uff... Mai, mai, as dansa si eu un pic pe masa...
Neah... Seara perfecta... Nu imi mai trebuie nici fundal sonor, am tot, inclusiv racnete ca-n codru, ca doar de-aia ne intitulam tara europeana cu acte in regula, nu?

19 August 2008


Mi se confirmase inca de saptamana trecuta, de la intalnirea de clasa, ca nimic nu mai e cum a fost... Iar acum a venit vremea sa ne luam, care incotro, zborul din acel TOT pe care il incropisem... Alex e doar primul, dintr-o lista destul de numeroasa, care pleaca... In fond si la urma urmei, ne vine fiecaruia dintre noi randul sa plecam in expeditia de cucerire a visului nostru de viitor...
Pentru ca poza asta nu va inceta niciodata sa-mi trezeasca cele mai frumoase amintiri...

marți, 19 august 2008

18 August 2008


Da, m-am intors... N-aveati cum sa scapati de mine... Oricat de mult mi-ar placea sa ma plimb, tot acasa e mai bine...
Si de data asta am ajuns la concluzia ca, oriunde ai merge, cu oricine te-ai distra, tot acasa e mai bine... Aseara cand am descuiat usa si l-am vazut pe Bubu intampinandu-ma, m-am simtit la mine, in lumea mea, intre peretii mei, si mai ales in patul meu... Parca niciodata nu m-am simtit atat de departe de casa- nu gasesc nici eu o explicatie concreta...
Tot ieri, pe cand ma ascundeam de caldura torida de pe plaiuri moldovenesti, si in timp ce incercam sa imi revin dintr-un soc suferit, am simtit mai mult ca oricand un dor apasator... Si nu mi-e frica sa spun ca aveam nevoie de o imbratisare... Da, vreo problema?
De ieri incoace, ma tot framanta gandul ca eu am ascultat intotdeauna de instinctul meu... Nu mai stiu exact cu cine am purtat o discutie, mai demult, si imi spunea ca nu merge aproape niciodata pe mana instinctului, pentru ca nu reprezinta o certitudine... Insa eu am crezut, si acum mai mult ca oricand, pot spune ca instinctul nu numai ca reprezinta o certitudine, ci si hotarare... Din moment ce te-a indemnat sau, dimpotriva, te-a impiedicat sa faci ceva, cu atat mai mult trebuie sa nu te razgandesti... Nu se stie niciodata ce se poate intampla, mai ales cand mai survine si marele neprevazut, fapt ce mi-a fost demonstrat cu varf si indesat...
Mai rau e atunci cand totul se face dintr-o ambitie prosteasca... Poate ca si eu pot declara sus si tare ca sunt incapatanata, dar unele persoane, de cativa ani incoace tind sa imi demonstreze ca incapatanarea asta a mea, fata de a lor, are niste limite, care tin atat de bunul simt, cat si de bunastarea si dorintele celor din jur...
Nu mai sunt in stare de mai mult, cel putin nu acum... Nu ma multumesc cu ce am scris acum, totul ar fi meritat mult mai multe randuri, iar impresiile vor fi, poate, consemnate intr-o alta zi...

sâmbătă, 16 august 2008

15 August 2008


Nu am fost copii cu scutece de unica folosinta... Mancam piure de morcovi adus cu pile din Germania... Ceai chinezesc, in cutii albastre... Daca erai mai norocos, mama sau tata aveau prieteni pe-afara si iti mai faceau rost de-o salopetica de velur rosu, de bocancei de rapper, si tricouri multicolore, ce sa mai vorbim de carucioare, care erau o adevarata comoara la casa omului, desi pe-al meu l-am vazut doar in poze... De ziua noastra nu primeam telefoane mobile, Ipod-uri sau jocuri de computer... Eu una ma multumeam cu dulciuri din Turcia, aduse de-o prietena de-a mamei, si pe al caror gust n-o sa-l uit niciodata... Imi aduc aminte si acum de setul de oale de inox primit pe la nu stiu cati ani, de ursul Panda, primit la 4 ani, mai mare decat persoana mea pe-atunci, pe care il am si acum la loc de cinste in camera mea, si la care n-o sa renunt nici picata cu ceara, de jucariile de plus primite in dar de la nasa mea, de rochita cu cirese de la vreo 8-9 ani, patutul de papusi pe care mi l-au cumparat ai mei tocmai de la Valea Nucarilor, e in judetul Tulcea, pentru cine nu stie- sunt pe un sfert dobrogeanca... Cel mai frumos era de Mos Nicolae- am si acum o poza, cu bunicul meu, in care imi faceam ghetutele cu crema, in asteptarea cadourilor... De Mos Craciun, nici nu mai vorbesc, entuziasm total- de cativa ani buni incerc din poze sa-mi dau seama cam cine ar fi putut interpreta rolul, si am gasit cateva indicii, dar nu-mi sunt nici confirmate, dar nici infirmate... O dilema nerezolvata...
Ce m-a determinat sa-mi aduc aminte toate astea, si sa le pretuiesc si mai mult, va intrebati... Azi, pe-o strada din mirificul cartier, am zarit de departe un tata cu doi baieti... Mai degraba l-am auzit, pentru ca tipa din toti rarunchii la bietii copii, care mergeau fara sa sufle macar... In loc de explicatii "cu frumosul", ce primeau copiii? Citez: "Da-te ma, mai incolo, in p***a m*-**i!!!" ; "Uita-te in fata, mai desteptule!!!"... Dupa ce-am auzit doar astea doua minunate fraze, dintr-un mare repertoriu, presupun, am inceput sa ma intreb cum e sa traiesti sub teroare... Pentru ca da, eu vad asta nu ca pe o impunere a autoritatii, cum face orice parinte, mai mult sau mai putin, ci ca pe o adevarata tiranie, impusa unor copii aflati la varsta la care ar trebui sa li se raspunda la curiozitati, sa li se corecteze eventualele defecte din comportament... Toate astea, bineinteles, cu rabdare si tact... Sa nu credeti ca "taticul" asta e singurul model... Am vazut acum cateva luni, pe-aici prin parcul asta, care imi mananca nervii dar imi si arata chestii despre care n-as putea crede ca exista, o mama care, practic, ii dadea suturi in fundulet unui copil de vreo 2 ani, ca sa miste mai repede, nelipsind tipetele de rigoare...
Nu sunt o fana infocata a copiilor mici, pe care mai degraba ii numesc tzanci... Nu ma dau in vant decat dupa Luca, pe care il consider o adevarata minune genetica... In rest imi dau doar cu parerea: frumos, urat, simpatic, isteric... Majoritatea sunt isterici, si ajung la concluzia ca sunt asa doar din cauza celor care ii cresc, degenerati in "meseria" lor de parinti... Iar copiii isterici de-acum, vor deveni peste vreo alti 20 de ani, tot ceea ce sunt acum si parintii lor...
Un alt aspect pe care il tot observ de vreo cateva luni bune este numarul extrem de mare de gemeni din orasul asta... Eu ii numesc erori genetice, dar daca stam si ne gandim bine, cu ajutorul lor, impuscam doi iepuri dintr-o lovitura: crestem populatia si compensam romanii transformati in pseudo-italieni, pseudo-spanioli, samd. Ceea ce nu inteleg sunt sunt familiile, cum le numesc eu, "vai de steaua lor", care fac vreo 10 copii... La asta astept raspunsuri de la altcineva, caci ma depaseste...
In rest, toate bune si frumoase... Nu stiu daca am scris vreodata pe blog la ora asta, dar am avut "modele" de inspiratie, tipic romanesti... In cele 2 saptamani in care nu am scris nimic, poate n-o sa ma credeti, mi-a lipsit... Dar am preferat sa stau, lenesa la soare, pe oriunde, nu conteaza, si sa mai observ cate ceva nou, demn de aberat si dezbatut aici...
La noapte sau maine dimineata plec inspre Iasi, unul dintre orasele mele preferate... Oprire obligatorie la Onesti, unde, cine a fost stie, este cel mai mare parc dar si cel mai frumos (au nuferi pe lac )... Poze multe, distractie cu nepotii, nu stau mult, doar 2 zile, insa sper din suflet ca va fi suficient pentru poze si impresii de postat pe blog...

vineri, 15 august 2008