luni, 24 noiembrie 2014

Am deschis sezonul de răceli

  De trei zile înghit tot felul de chestii, mai leacuri din bătrâni, mai plicuri de la farmacie, mai remedii a la Dr. Oz, doar-doar mi-o trece şi mie răceala.
  
  Ziua de vineri a debutat fără probleme, însă după-amiază a apărut o răguşeală timidă. Am zis că trece cu puţin albastru de metil (la mine nu funcţionează pastilele cu albastru de metil, ci doar albastrul de metil pur!). 
  Sâmbătă dimineaţă m-am trezit cu gâtul în piuneze, răguşeală, scârţâială, dă-i cu pastile, dă-i cu albastru de metil, scobeşte şi-o ridichea neagră, pune-i şi-un strop de sirop de arţar, că doar e remediu sigur.
  Da, de unde! Sâmbătă seara ajunsesem să stau ghemuită în pat, sub pătură şi cu două perne-n cap, doar-doar n-oi mai simţi disconfortul. Seara, înainte de culcare, iar pastile, iar albastru de metil, iar spray Bioparox (cel mai bun prieten al meu, încă din copilărie).
  
  Duminică dimineaţă m-am trezit de parcă nu aş fi dormit deloc. Ochii mei parcă nu erau ai mei, îmi apăruseră cearcăne mov, gatul părea că are pe dinăuntru sârmă ghimpată şi nu alta, iar nasul... nasul îl simţeam înfundat şi mă irita prin inutilitatea lui, fiindcă deşi il aveam, nu mă ajută la respirat. Din nou, pastile, prafuri, ceai, citrice, ridiche neagră, miere, spray de gât, spray cu apă de mare, mama, tata şi bunica. 
  De toate-am luat, doar că azi, de dimineaţă m-am trezit tot cu faţa la cearşaf, mai mult nedormită, cu nasul înfundat şi cu gâtul praf. Am reluat şirul de pastile, prafuri, ghimbir, ridiche, spray-uri şi văd că, până în prezent, nu se schimbă nimic. 

  Vă las, mă întorc la feliile mele de lămâie cu miere şi scorţişoară.


luni, 17 noiembrie 2014

Succint, despre alegeri

  Deşi m-au ars degetele să scriu câte ceva legat de campania electorală şi m-am abţinut, din dorinţa de a nu mă împlica în polemici şi dezbateri inutile, astăzi nu pot să nu scriu măcar câteva rânduri despre alegerile prezidenţiale.

  Pe de-o parte, peVictor Ponta nu îl suport. Mă enervează felul în care se adresează oricui şi oricum, indiferent de vârstă, tonul mai mult obraznic decât ironic, precum şi faptul că s-a bătut neîncetat cu pumnii în piept că a scos ţara din criză. Cu toţii, sau aproape toţi ştim că cei care au scos, de fapt, ţara din criză (dacă a ieşit, într-adevăr...) au fost oamenii care au muncit şi au plătit impozite. Că pe lângă astea, am mai cotizat cu ceva mărunţis şi în campania electorală, asta e o altă poveste. Vom vedea la anul pe unde va scoate Guvernul şoseta când va fi nevoie de bani.

  Pe de altă parte, Klaus Iohannis mi-e indiferent. Nu mi se pare nici grozav, nici rău. Însă prostia care îl va costa, în cazul în care se va dovedi a fi un preşedinte prost, va fi oamenii cu care s-a înconjurat în campania electorală. Şi îi ştiţi şi voi foarte bine, fără să mai fie nevoie să îi enumăr eu aici.
  Îi doresc din tot sufletul să îşi vadă de treabă, fără să ne facă de râs în lume, şi să îşi păstreze ochii deschişi la pericolele ce îl vor pândi la tot pasul. 

  Îmi doresc sincer, pentru el, şi pentru noi, în primul rând, ca pe durata mandatului său să nu îi lipsească acel spirit săsesc, care nouă, celor din Ardeal, ne-a făcut atât de bine în urmă cu sute de ani, şi care ne-a lăsat moşteniri preţioase, care au învins trecerea timpului.