miercuri, 30 iulie 2014

luni, 21 iulie 2014

Vara pe uliţă - partea I


   Ceai de mentă, la umbra nucilor batrâni, din curtea unei mătuşi.


 Lan de spice.


 Barza în vizită.


E vremea fânului.


Văcuţele întorcându-se din păşunat, pe-nserat.


~ va urma ~


miercuri, 2 iulie 2014

Care e adevărata problemă a Evaluării naţionale

  Aţi văzut cu toţii, presupun, scandalul care a luat naştere în urma examenului de Evaluare naţională, când părinţii, ofuscaţi de faptul că odraslele perfecte şi inteligente au luat note mici la limba româna, sau nici măcar nu au promovat proba.
  Fără să lungesc prea mult vorba o să vă povestesc unde cred eu ca se află ,,buba" în toata povestea asta.

  Părinţii aruncă vina în cârca celor care au conceput subiectele, în cârca Ministerului, în cârca oricui altcuiva, numai în cea a copiilor lor nu. 
  Şi nu înţeleg de ce, fiindcă nişte copii care se cred îndeajuns de buni ca să butoneze ultimul răcnet de smartphone-uri, să fumeze ţigări cu duiumul, să bea alcool şi să spargă câteva mii de euro pe o ţinută pentru banchet, ar trebui sa fie la fel de buni şi ca sa analizeze un text de-ale lui Minulescu, şi să îşi închipuie o întâlnire cu un scriitor contemporan. Dar, prima lor dilema a fost, parafrazând: ,,Contemporan, ce mama mă-sii o mai fi şi asta?".
  Aceiaşi părinţi care acum arunca cu pietre în stânga şi-n dreapta, sunt cei care îşi deprind copiii să nu mai citească. Decât să se ocupe de ei şi să le ofere o carte sau ceva util de făcut, le trântesc încă de pe la vârsta de 2-3 ani câte o tabletă în braţe, lăsându-i să joace, ore în şir, nişte jocuri abjecte, care îi traumatizează, fiind înţesate de monştri cu şapte capete şi cinci perechi de ochi, aceiaşi care populează şi desenele animate, numai ,,bune" de urmărit seara, înainte de culcare.
  
  Cred că v-am mai spus că am, chiar în faţa blocului, un parc. Se presupune că ar fi loc de joacă, însă numai joacă nu se întâmplă acolo. Copii scăpaţi pe maidan, de dimineaţa de la 8 şi până seara la 22, care distrug mobilierul şi jocurile, se bat, înjură şi ţipă mai ceva ca în pădure, puberi în care dansează hormonii, care se înghioldesc şi se pipăie pe bănci sau prin tufe, toate acestea sub privirile părinţilor care sparg seminţe pe bănci, mândri nevoie mare de progeniturile lor.
  
  Citeam, acum ceva timp, un articol în care nişte mari specialişti îşi dădeau cu părerea şi spuneau că elevii sunt stresaţi- nu mai rezistă la ore, au impresia că profesorii au ceva personal cu ei, nu mai pot citi cărţi, se consideră terorizaţi la scoala. Da, e de înţeles, probabil că de-ar renunţa la nopţi pierdute, fumat, alcool şi sex de la 11 ani (o zice statistica şi realitatea din jur, nu eu!), ar fi apţi să se concentreze la şcoală şi la lucrurile pe care le au de făcut pentru viitorul lor.

  Şi generaţia mea a fost la şcoală, a dat examene, a avut de învăţat şi de citit, poate chiar mai mult decât cea de astăzi (deh, s-a subţiat programa, ca să nu streseze copiii!), şi cred că parintilor noştri nu le-ar fi trecut niciodată prin cap că ministrul X sau profesorul Y ar fi de vină în ipoteza în care nu am fi trecut vreun examen.

  Apropo de profesori, am văzut ca o anume profesoară, fără să cunosc detalii suplimentare, ar fi scris o întreagă epistolă în care le cere iertare elevilor fiindcă nu au luat note care să le reflecte cunoştinţele dobândite în clasă. Păi, doamna profesoară, ar trebui să le cereţi iertare nu fiindcă subiectele ar fi fost aiurea alese, ori fiindcă baremul ar fi avut nu ştiu ce deficienţe, ci ar trebui să cereţi iertare fiindcă nu puteţi stăpâni elevii, fiindcă nu îi puteţi îndemna să citească, fiindcă nu le insuflaţi pasiunea pentru cunoaştere.

  Aşadar, eu văd problema în felul următor: rezultatele, sau mai bine spus, lipsa rezultatelor de la examene (de-abia aştept să văd ce o să iasă şi la Bac...) sunt o vină împărţită, dar în niciun caz nu sunt vina subiectelor, a baremului sau a Ministerului. 
  Am crezut mereu că succesul stă in gradul propriu de dorinţă de reuşită şi  în ambiţia cu care îţi urmăreşti ţelurile în viaţă. Şi tocmai de aceea, un copil care are indusă impresia că poate reuşi în viaţă cu doar 9 clase, cu timp petrecut pe maidan şi fără vreun examen promovat, e un copil pierdut.