8 Iulie 2008

O zi pe care am promis in urma cu o saptamana, impreuna cu mama, ca o vom petrece daca iau BACul... Asta pentru ca a fost si ziua ei de nastere azi... Pentru ca Mark Twain afirmase intr-o scriere de-a sa ca Dumnezeu a creat mamele pentru ca nu putea fi pretutindeni, nu-mi ramane decat sa-i doresc si aici La Multi Ani, ca sa poata sa-mi fie alaturi mereu...
Pentru ca incercarea de a posta blog entry-ul de ieri mi-a fost sabotata de html-ul vietii, iar apoi am fost mult prea nervoasa ca sa mai si scriu ceva, azi am cerut iar ajutor, pentru a umple spatiul de aici... Si de data asta, Ralu mi-a fost alaturi in alegerea subiectului... Si am convenit sa scriu despre neprevazut... Despre cum isi face aparitia cand ne asteptam cel mai putin... Azi la pranz am avut niste revelatii neprevazute chiar in vis... Nu, nu mi-am pierdut meseria de visatoare... Chiar daca in acel vis n-am vazut chipuri cunoscute, eu stiam ca acele persoane sunt acelea pe care le vreau si le am in viata mea... Neprevazutul se infiltreaza in existenta noastra la orice pas, iar orice miscare devine o ecuatie... Nu stim niciodata cu ore inainte ce are sa se intample... De multe ori neprevazutul ne pune in dilema... Daca ne facem de ras sau daca iesim cu fruntea sus din toata povestea, depinde de abilitatile noastre de a disimula... Si uite asa ajungem la ipocrizie... De ce ipocrizie? Pentru ca, in orice situatie, schitam un sentiment, fie pe chip, fie prin gesturi... Ipocrizie pentru ca mintim, pentru ca zambim fara valoare- am putea sa numim asta ranjet, pentru ca ne prefacem ca ne pare rau cand de fapt nu suntem afectati... Ipocrizie pentru ca nu avem putinta de a spune nu, pentru ca nu vrem sa facem ceva in privinta aspectelor deranjante din existenta si din societatea noastra... Ipocrizie pentru ca vorbim cand ne dorim tacere... Tot ipocrizie numesc situatia in care ne ascundem dupa o masca, nevrand sa punem intrebari sau sa dam raspunsuri, folosind ca scuza curajul si lipsa acestuia... Nu stiu ce mi se intampla, dar dispozitia mea de azi ma indeamna sa ma opresc, si sincer, nici nu mai am puterea de a mai continua...
Nu, n-am facut party azi, in weekend urmeaza... Desi nici nu vreau si nici n-am chef de lume multa... Ma simt bine in linistea mea, desi nu vreau sa ajung un om taciturn si plictisit...
Ceea ce ma socheaza e faptul ca ma lupt cu frazele, cu cuvintele... Probabil e de vina lenea... Ah, mereu cautam alti vinovati, cand de fapt singurii responsabili de orice s-ar intampla suntem noi...