luni, 30 noiembrie 2009

Pauzele scurte şi dese...

Iniţial, aş fi zis că pauzele astea, de la Împărăţie citire, dăunează grav sănătăţii. Atât din punct de vedere fizic, cât şi mintal. Da' astăzi am reanalizat problema şi m-am sucit.

E bună pauza, atâta vreme cât nu petreci prea mult timp mutându-te dintr-un pat în altul, cu telecomanda în mână, şi castronul de fistic alături. E bună pentru că îţi dă şansa să te refugiezi într-o carte bună, pe care, printre atâtea tabieturi zilnice, uiţi poate să o mai incluzi.
E bine pentru că ai timp de cumpărături în tihnă. Azi, am intrat, pentru prima dată, cred, în ultimul an, în Carrefour. Cu toate "sistematizările" din interior, tot nu-mi place. E aceeaşi îmbulzeală care miroase urât, aceleaşi figuri care îmi displac, aceiaşi paznici slinoşi care se cred boşii Universului. E bine totuşi că n-am prins rând la casă. N-aş fi intrat în veci, dar mi-era în drum, fiindcă a trebuit să mă duc după nişte balamale la Mobexpert. Apropo, dacă aveţi timp, daţi o fugă şi cumpăraţi/admiraţi decoraţiunile de Crăciun.
Am auzit că ar fi fost foarte frig afară, azi-noapte. Sincer, nu mi se pare. Ok, am văzut şi eu maşinile îngheţate bocnă în zori, dar acum e o vreme mult mai prietenoasă decât a fost săptămână trecută.
De ce mai e bună pauza? Pentru că azi am dormit până la 10. Ciudat, pentru că eu nu fac aşa ceva nici măcar atunci când mă duc la culcare la 3 noaptea. Tot ce sper e ca leneveala asta să nu devină obicei. Prost obicei.
E bună pentru că am timp să-mi schimb culoarea unghiilor în fiecare zi.
E bună fiindcă am timp să beau câte două cafele pe zi. Ori o fi rău? Hm... cam da, dat fiind că se înmulţesc şi biscuiţii şi napolitănuţele de lângă cafea...
Mâine iar e liber. Pe unde vă plimbaţi? Că eu n-am niciun plan. Încă.

E bună fiindcă maman mă aşteaptă la masă cu păstrăv prăjit. Pofta bună şi vouă, dacă luaţi prânzul cu întârziere.



sâmbătă, 28 noiembrie 2009

De ce ar trebui să fim mulţumiţi cu vremea


Anul trecut, la sfârşit de noiembrie :|.

La asta se mai adaugă şi faptul că am avut parte de o toamnă destul de uscată, fără ploile pe care le detest, din cauza umidităţii care nu face niciun bine părului meu rebel, a umbrelelor care ocupă spaţiu aiurea în geantă, şi a deprimării pe care o induc în sufletele noastre.


Sminteală de campanie

Aveam cunoştiinţă, încă de la începutul campaniei electorale pentru primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale, de faptul că unii tineri, printre care şi un coleg de-ai mei de la facultate, fac propagandă electorală pentru un candidat sau altul- cu fluturaşi, cu umbrele, cu kilu' de faină, cu prezervative, sau mai ştiu eu cu ce.
Colegul împărţea chestii din astea în cadrul campaniei lui Mirciulică Geoană. E mai rebel de felul lui, şi a zis de la bun început că o face doar pentru bani, şi nu pentru că ar fi vreun aprig susţinător de-ai Prostănacului.
Aşadar, în cazul tinerilor, elevi, studenţi, şomeri, sau ce-or mai fi, aş mai înţelege implicarea într-un astfel de circ cu iz electoral. Pentru că îi ajută să-şi rontunjească veniturile, să îşi scoată amica/amicul în oraş, să-i dea bani de-o pâine mamei pensionare/şomere, astfel incât totul capătă o notă de bonomie şi o aură de intenţie demnă de respect.

Toate bune şi frumoase, până aici. Însă, un pic mai devreme, eram într-o zonă comercială a Braşovului, şi, în parcare, observasem maşina unei doamne cunoscute.
Mă duc să cumpăr ce aveam de cumpărat, mă mai învârt pe-acolo, pe lângă mine trec nişte panarame de dame, pe la vreo 60 de ani, boite, îmbrăcate cu geci roşii, cu însemnele Mircea Geoană Preşedinte, şepci, fulare, şi cizme cu platformă. Deh, pitzipoance la bătrâneţe. Se agitau şi împărţeau pliante, sau ce-ştiu-eu. N-apuc să-mi revin din şocul vizual, şi, când mă uit mai bine, în faţa mea, o văd pe madama a cărei maşină o zărisem în parcare, îmbrăcată şi ea cu geacă Mircea Geoană Preşedinte, şapcă, fular, cu un mănunchi de fluturaşi într-o mână. Când m-a zărit, a avut reacţia struţului, s-a făcut că nu mă vede, a prins viteză, şi-a trecut pe lângă mine de-ai fi zis că e tornadă.
Pe doamna asta o cunosc de când mă ştiu, însă fără a relaţiona prea mult. Fiică-sa are un salon de înfrumuseţare, iar ea mi se părea o femeie ok, care a avut la viaţa ei şi un business, şi căreia nu îi lipseşte nimic. Acum, însă, mi-am dat seama că îi lipseşte creierul.
Dacă ajungi să întreprinzi astfel de acţiuni penibile, doar de dragul partidului, sau, mai ştii, de dragul banilor, la vârsta la care ar trebui să stai să croşetezi pentru nepoţi, înseamnă că ai trecut prin viaţă ca gâsca prin apă. N-ai sporit cu niciun gram de înţelepciune mintea aia pe care o primeşti, vrând-nevrând, mai bună ori mai rea, la naştere.
Aseară, prin parcarea din faţa blocului meu, nişte activişti de-ai PeDeLeului se agitau ca să împartă prin cutiile poştale nişte calendare cu mutrele lui Băselu şi Scripcaru. Profilul indivizilor era cam aşa: 55-60 de ani, disponibilizat de prin vreo fostă mare uzină de-ale Braşovului, actual alcoolist de meserie, la toate acestea adăugându-se geaca Băsescu pentru România şi şepcile absolut jenante, de acelaşi tip.
Asta nu vrea să arate decât faptul că cucoana se crede degeaba cucoană, pentru că nu e cu nimic-nimicuţ mai presus de specimenele de mai sus, nici în ceea ce priveşte mintea, şi nici comportamentul.

Orice-aş face, oriunde-aş fugi, în oraşul ăsta, sau în afara lui, dau de... din aştia. Care mă scot din sărite, şi mă fac să mă întreb dacă unii meritau să se nască, şi să facă umbră Pământului până la o vârstă atât de înaintată.
Mie, una, mi-ar crăpa obrazul de ruşine dacă ar trebui să susţin nişte mincinoşi de înaltă clasă, care nu doar că au minţit, dar au şi dus ţara de râpă. Plus că mi-ar trebui un tupeu infect ca să le înmânez senină pliante oamenilor atât de dezamăgiţi, şi să mă supăr când aceştia mi-ar zice şi vreo două, de dulce.



vineri, 27 noiembrie 2009

Frigul înnebuneşte!

Mă înnebuneşte, vreau să zic.
Pentru că, de câteva zile am început să scot la lumină, de prin cotloane de dulap, haine şi încălţăminte de mult uitate. Alaltaieri seara am purtat cu drag o bluză de pe vremea când eram a 10a (ah, ce vremuri!). Astă seară port o hăinuţă care datează tot cam de pe-atunci. Dacă îmi sunt
încă bune, înseamnă că mi-am păstrat într-o oarecare măsură silueta:D.

Vă pup, dragilor, seară de vineri plăcută! Tre' să zbor acum:).




joi, 26 noiembrie 2009

Scurte, de prânz

M-am trezit prea târziu ca să mai apuc să-mi beau cafeaua, dar aerul rece al dimineţii mi-a făcut foarte bine. Nu la fel a făcut şi ceaţa, deşi, dacă mă gândesc mai bine, avea un aspect foarte frumos cum stătea ea, aşa, întinsă pe tot cuprinsul Centrului oraşului.

Oamenii care îşi bat joc de timpul, bunăvoinţa, şi încrederea altora, merită raşi de pe faţa Pământului. Până la ora asta, am 3 astfel de personaje în vizor. Ziua e lungă, so watch out!

Azi joc teatru. O să încerc să mă bucur de razele Soarelui, iar mai târziu, de lumina Lunii.

Nu mai am timp de scris acum. Să aveţi o zi frumoasă, dragilor!





miercuri, 25 noiembrie 2009

Something stupid (De noapte bună)

Corect!

Mai devreme, eram cu maman pe stradă, şi trecem pe lângă o agenţie de turism. Agenţia avea vitrină, iar pe sticla acesteia scria cu litere de-o şchioapă "Transport de persoane intern şi internaţional". Maman aproape că se opreşte din mers, şi, după mutriţa pe care o luase, simţeam că urmează să arunce o vorbă de duh.
Se întoarce către mine şi-mi zice: N-au scris bine ăia pe vitrină. Mai precis ar fi fost "Transport de persoane intern, internaţional şi electoral"!


luni, 23 noiembrie 2009

Cetăţean al Braşovului, pierdut comunitari. Declar, oricum, nuli.

Poliţia Comunitară- nu i-am înţeles niciodată rolul, şi cu atât mai puţin de ce e cazul să plătim cu toţii pentru ceea ce ea, ca serviciu public, practic, NU face. Acum am intrat pentru prima dată pe site-ul Poliţiei Comunitare Braşov. Cred că voi rămâne prima, unica, şi ultima persoană care l-a vizitat, dar da, au chiar şi site- moderni oamenii, nimic de zis. Păcat că tot ce se găseşte acolo e pură teorie.

La capitolul
Rezultate, ne sunt prezentate doar cele din 2008, şi anume: colaborări cu reprezentanţi ai firmei concesionare de parcări publice, de salubrizare, etc; amenzi, avertismente, aplicate în baza unor diverse Hotărâri de Consiliu Local, ori legi; o listă interminabilă de măsuri. Partea interesantă e situaţia contravenţiilor constatate- la o primă, şi deloc prea matematică privire, orice om poate sesiza că numărul amenzilor achitate reprezintă aproximativ 10% din cuantumul total al acestora. Adică un fel de rahat făcut praf, mai pe româneşte vorbind.

O altă mirifică pagină a site-ului ne prezintă
Echipa, ai cărei membri sunt încadraţi în diferite Birouri de Ordine Publică, comitete şi comiţii, vorba ilustrului Nea Iancu, plus declaraţiile lor de avere. Un singur Birou (!!!), din cele 6, cuprinde 56 de poliţişti (!!!). Vă daţi seama că n-am avut timp să fac o statistică a averilor, tot ce-am putut observa e că multe dintre declaraţii sunt completate doar de dragul de a fi completate, ce să mai vorbim de scrisul mai împleticit decât cel al unor copii de 6 ani. (Se întâmplă şi la case mai mari, dar asta e altă poveste.) Cel mai şef dintre şefi este chiar şeful Poliţiei Comunitare, şi nu doar el, ci şi soţia sa, căci anul trecut, însumat, au avut venituri de peste 100.000 lei. Un comunitar de rând, care probabil are studii medii, nu deţine nicio proprietate, are datorii de 9000 euro, şi salariu anual de 20.000 lei. O comunităriţă, care-o fi terminat doar 6, 7, ori 8 clase, Vasilica, draga de ea, are un venit anual de 13.000 lei.
Astea vi le-am spus doar aşa, de dragul comparaţiei.


Ultima pagină a site-ului, care ar mai putea suscita interesul publicului dornic de cunoaştere, este
Legislaţia, aceasta cuprinzând "multitudinea" de acte normative a căror respectare deplină şi făr' de crâcnire o urmăresc dragii politişti comunitari, slujbaşi ai urbei şi ai cetăţenilor acesteia. Cam lungă introducerea de mai sus, dar trebuia spusă, ca să am pârghie înspre ceea ce mă exasperează pe mine la specimenele astea.

Cu toţii ştim că Poliţia Comunitară a luat naştere cu câţiva ani în urmă, avându-şi sorgintea într-o şi mai nobilă rasă, şi anume cea a Gardienilor Publici. Chipurile lor exprimă şcoala puţină, mediul social... să zicem, precar, tendinţa de a fi corupţi cu uşurinţă, şi de a se plimba fără scop pe străzi (asta atunci când nu se încălzesc prin bodegile de cartier). Nu puţini au fost recrutaţi dintre foştii puşcăriaşi, şi să nu-mi spuneţi că nu-i aşa, că unii au nişte mutre dubioase, de numai siguranţă şi pacifism nu iţi inspiră.


Ca mai toate cartierele, şi al meu, mă rog, pătrăţica mea de cartier, are un comunitar. Ba nu, chiar doi (nu era de-ajuns un Bran, mai trebuia şi Stan!). Comunitari care se plimbă, pardon, plimbau astă-vară, ţanţoşi nevoie mare, cu
caşcheta pe-o ureche, şi casca staţiei în cealaltă, pe scutere. Făceau pe somităţile, se învârteau de 2 ori pe zi prin faţa blocurilor, bârrrâind scuterele şi consumând aiurea combustibilul, se uitau cu indulgenţă la imbecilii care deranjau până şi morţii cu răcnetele şi apucăturile de doi bani.
Într-o zi au prins-o pe o cucoană spălându-şi covoarele pe masa de ping-pong din parc (!!!). Ce ziceţi, i-au făcut ceva? I-au făcut pe dracu', s-au luat un pic de ea, ca să spună că au făcut şi ei ceva, cucoana şi-a văzut mai departe de treabă, promiţându-le că va "curăţa" zona după ce termină. Curăţă... era să zic eu ce anume!
Altă dată, l-au prins pe un boier, plimbându-şi potaia de companie, ghici unde? În parc. Nu vă mai zic partea cu urinatul în groapa de nisip, că nu vă mai lăsaţi copiii să se joace în parcuri în vecii vecilor. Boierul s-a udat tot când l-a văzut, comunitarul a făcut iar pe deşteptul, de-ai fi zis că el a găsit formula magică de înlăturare a petelor de untură de pe baveţici, a scos împănat agenda, a completat un avertisment, cu bla-bla-bla-urile de rigoare, s-a urcat pe scuter, mulţumit că îşi "merită" salariul, şi brr-brr, dus a fost.


Am veşti proaste pentru comunitari: liniştea şi respectarea ordinii publice, plus încă o mie alte probleme ale societăţii, nu se realizează, şi cu atât mai puţin rezolvă, cu avertismente. Avertismentele nu civilizează cetăţenii unui oraş, amenzile, în schimb, da. Principiul meu, dacă aş fi poliţist, ar fi cam aşa: L-am prins, îl ard. Şi îl ard atât de tare încât data viitoare să se gândească de o mie de ori dacă se merită să îşi golească buzunarele pe amenzi, înainte să îşi lase potaia în parc, când în nenorocitul de parc există o plăcuţă pe care scrie mare (doar un om chior n-ar vedea-o) că acest lucru e interzis.
Dacă tot frec menta şi scuterul pe banii fraierilor din oraş, ia să amendez eu cucoana care îşi spală infecţiile pe masa de ping-pong unde poate vreodată şi copilul meu se va juca; să le pun şi cătuşe nenorociţilor care seară de seară deranjează sute de oameni, din vecinătatea parcului,
jucand fotbal izbind o minge de gardurile înalte, cu atâta nesimţire încât lovesc până şi maşinile din parcări, ori jucând bambilici cu tot soiul de pipiţe chiţăitoare, alcătuind un ansamblu infiorător de zgomotos; să fiu mai atent la tot ce se întâmplă pe străzi, la infractorii care se plimbă liniştiţi, în orice zi cu soare, printre femei, bătrâni, şi copii.
Oare de ce alte ţări ne par atât de civilizate? Tocmai acesta e secretul- acolo nimeni nu îndrăzneşte să încalce nici măcar reguli de circulaţie, din pricina amenzilor usturătoare, d-apoi să se gândească vreunul să dea party în mijlocul unui bloc locuit, invitând tot soiul de giboni şi urangutane, si zăngănind, prin muzica dată până la refuz, toţi pereţii imobilului. Şi cu atât mai puţin, să-şi lase câinele să îşi facă nevoile în mijlocul unui trotuar.


Am zis mai sus, că
se plimbau. Da, la timpul trecut, căci, de când a dat toamna asta peste noi, comunitarii... ia-i de unde nu-s. Dacă toată vara s-au plimbat încolo şi încoace, că doar la plimbat nu le trebuie şcoală, acum... cred că se tem să nu le îngheţe... mă scuzaţi, ouăle.
Nu le simt lipsa, căci ei sunt prin definiţie inodori, incolori, şi insipizi, dar zilele trecute am văzut o maşină cu însemnele DPC, şi mi-am amintit că mai există şi aşa ceva la noi în oraş. De existat or fi existând pe undeva, când i-om şi vedea la datorie, că doar scoatem bani frumoşi şi pentru asta, e discutabil.
Dacă ar fi după mine, Primăria poate să îi lase liniştiţi în hibernare. Adică să-i concedieze, că şi-aşa ţin umbră degeaba pământului, unde mai pui că mai şi consumă bani aiurea, pe timp de criză- uniforme, maşini, combustibili, birouri, consumabile, cafele, alte alea. Plus că mie, una, mi se pare că sunt de-ajuns lucrătorii Poliţiei Române. Ce-or face, ce n-or face, că mai sunt şi împiedicaţi printre ei, dar e o instituţie pe care o are orice ţară civilizată.

Ieri dimineaţă o duduiţă îşi bătea covoarele (astea trăiesc chiar în Epoca de Piatră, n-or fi auzit de aspirator?!) pe leagăne. Da, aţi citit bine, pe leagăne, unde se dau copiii cât e ziulica de lungă. E absolut strigătoare la cer nesimţirea, şi chiar mai deranjantă e nepăsarea. În astfel de situaţii îmi vine să ţip- poate, poate-aş reuşi să casc ochii cuiva. Dar curând îmi dau seama că e inutil, pentru că eu rămân cu nervii, iar alţii cu nesimţirea înnăscută. Căci astfel de oameni, oricât ne-am chinui noi, nu se fac bine. Plus că mi-e din ce în ce mai silă, şi sunt sigură că nu doar mie, de acele episoade de exercitare mimată a autorităţii, despre care v-am relatat mai sus.

În loc de concluzie: Vă mai amintiţi reclama aceea, care a iscat controverse, cu "N-ai cu cine, dom'le, nişte ţărani!"?




Sfaturi pentru sfârşitul lumii

Ah, nu vă impacientaţi, gândindu-vă, Doamne fereşte, la Apocalipsă. Nici gând, nu ştiu şi nici nu vreau să ştiu când va fi, şi nici dacă va fi vreodată. Aşa intitulez eu perioada anului în care urmează să intrăm de curând- în preajma Sărbătorilor de iarnă.

De ce
sfârşitul lumii? Pentru că toată, dar absolut toată lumea, se comportă ca atare. Aleargă după mâncare de parcă ar veni foametea, după băuturi, mai rău decât dacă ar da vreo secetă, după provizii, de orice fel, chit că le trebuie sau nu, de-ai zice că dă cine ştie ce molimă peste biata omenire.
Eu nu suport lumea. Lumea multă, care se atinge de mine, îngrămădeala, mirosurile amestecate, trupurile făcute unul cu celălalt prin forfota marilor magazine, fuga aia de-ai zice că s-ar sfârşi toate în zilele ce urmează, căratul copiilor printre infinitele coşuri încărcate ce freamată pe fiece milimetru al podelei magazinelor- toate astea creează un tablou care pe mine una, mă împinge să-mi fac cumpărăturile din timp, când încă pot respira, mă pot plimba printre rafturi, şi umple coşuri, fără a-mi fi sfâşiate hainele de pe mine, şi cu atât mai mult, fără a petrece ore interminabile la rândurile de la case.


Aşadar, sfatul meu, singurul şi cel mai binevoitor, pe care vi-l pot da, e să vă faceţi cumpărăturile de pe-acum. Nu staţi şi aşteptaţi sfârşitul lumii, ca mai apoi să vă plângeţi că, vezi Doamne, leşinaţi printre rafturi, ori sunteţi călcaţi de vii de coşuri.
Vă zic asta pentru că, ieri, când am fost pentru aprovizionarea de decembrie la cash& carry, peisajul parcării, precum şi cel al interiorului, era destul de pestriţ. Si nu ştiu de-a fost de vină ziua liberă, de duminică, ori faptul că au început tătarii să dea deja iama prin magazine, de teama foametei.
Eu, defel, nu merg la hypermarket-uri, pentru că nu mă înţeleg cu ele. Mie-mi place să merg la cumpărături ca să mă relaxez, şi nu ca să-mi fac nervi că uite, ăla m-a împins, ori că aia m-a tras de păr când ce-ştiu-eu-ce-mama-ei a făcut. Şi tocmai de asta vă sfătuiesc să faceţi la fel- cash& carry-urile sunt locuri mult mai civilizate, eu una le folosesc de când au apărut şi pe la noi, nimeni nu vă va împinge, nu veţi pierde timp la case. Singurul lucru care, poate, vi se va părea a fi un inconvenient, dar care, pe mine, din fericire, nu m-a deranjat niciodată, e vânzarea la bax, cutie, etc. Dar la asta chiar n-am soluţie, sorry.

Sunt aproape încântată pe tema că, imediat, televiziunile se vor repezi şi ele prin super/hypermarket-uri, ca să relateze pe teme de înghesuială şi aprovizionat de Sărbători, iar eu voi sta bine-mersi, cu picioarele atârnate de canapea, fără griji.
Oricum, de câţiva ani încoace, de Crăciun, şi nu numai, eu am ajuns la concluzia că, aglomeraţia, incluzând-o aici şi pe cea din trafic, e un sport naţional. Românilor le place să se înghesuie, să-şi miroase reciproc sudoarea, să alerge după locuri de parcare, să umple cât mai multe coşuri cu care să rupă tot în calea ce duce către rafturile supermarket-urilor, iar dacă cineva îi mai şi filmează, cu atât mai bine- de-abia crapă duşmanii de ciuda că lor le merge atât de bine, mai ales anul ăsta, că tot a dat criza în noi.
Presupun că acesta e şi scopul cumpărăturilor în preajma Sărbătorii respective- să fii văzut. (Săptămâna trecută am avut "onoarea" ca cineva să îmi spună că nu o ia pe strada cutare, pe unde ar fi fost traficul mai
light, ci pe ditamai bulevardul, ca să fie văzut, observat, sau ceva de genul. Dacă nu reuşeşti să te remarci prin ceva util, încerci cum poţi, ce să-i faci!).

Pare incredibil, dar mai sunt doar 38 de zile din anul acesta. 38 de zile în care trebuie să încercăm să găsim soluţii pentru a încheia cât mai bine, şi fără prea multe regrete anul; să găsim cadouri, să împodobim brăduţi, să zâmbim precum nişte copii, să ne bucurăm, să ne facem timp de noi, de familie. Chiar vreţi să le transformaţi şi voi în "sfârşitul lumii"?

Să aveţi o săptămână frumoasă, şi cu vreme prietenoasă!

sâmbătă, 21 noiembrie 2009

Hai să exasperăm omul cu votul!

Azi, în preajma prânzului, mi-a sunat telefonul încontinuu. Când cel fix, când mobilul, obligându-mă să vorbesc mai mult decât mi-aş fi dorit, să zâmbesc acru, şi să mă enervez cumplit.
Am puţine persoane cu care îmi place cu adevărat să-mi pierd timpul la telefon, şi tocmai din acest motiv, după vreo 5-6 apeluri primite pe fix, în cadrul cărora am irosit aproximativ o oră şi jumătate, am smuls cablul din priză. Na, să mai sunaţi şi acum!

Pe mine, în general, lumea mă sună ca să se plângă, respectiv să se laude. Azi, în prag de alegeri, placa a fost alta: Cu cine votezi? Cred că reţelele de telefonie şi-au frecat palmele azi, din pricina acestor cretini, că nici n-am cum să le zic altfel.
Răspunsul meu: Votez cu cine votez şi punct. N-am stat la discuţii, am evitat pe cât posibil subiectul, pentru că eram pur şi simplu înnebunită că nu mai puteam scăpa din hăţişul receptor-mobil.

Dacă vrei să faci sondaje, angajează-te la INSOMAR, CURS, etc. Dar nu mă lua pe mine cu cine votez. Ori n-ai inspiraţie, ori n-ai urmărit campania, şi te pomeneşti că nu ştii pe cine ştampila maine?
Ce să-i faci, asta e o problemă a poporului- pe nimeni "nu interesează campania", pentru că oricum "nu merg la vot" (mai bine merge duminica un grătar şi-o bere, ce să se deranjeze ei!), dar când e vorba de schimbat ceva în ţară, toţi sar cu pretenţiile. De ce basca ta n-ai fost la vot când a trebuit? Aştepţi să pice candidatul ideal din cer, sau te mişti şi tu mai cu talent înspre secţia de votare?

Acum e sâmbătă seara- să ne simţim bine, aşadar. Mâine e începutul sfârşitului. Vă urez votare plăcută.





vineri, 20 noiembrie 2009

Geoană îşi face campanie la persoane juridice

Ieri, când am deschis cutia poştală, pfaaai, să-mi dea lacrimile din nou.

Un plic alb impecabil, fără expeditor, dar cu numele firmei la destinatar, m-a făcut să sper că ne-or fi trimis cei de la Finanţe vreo scutire de impozite pe tot anul viitor, recompensă pentru fidelitatea afişată de când ne ştim.
Pe naiba.

Rup
anxious plicul, şi văd sigla roşie şi cu... trandafiri, a Alianţei PSD+PC. În colţul dreapta jos, o semnează "diplomatul" Geoană, nu înainte de a scrie drept formulă de încheiere "Cu încredere". De parcă i-ar fi scris mă-sii. Mă rog, îl scuzăm- poate că a lipsit de la ora de geografie unde s-a studiat scrisoarea formală.

Minunata şi absolut udătoarea de batiste epistolă constă în prezentarea soluţiilor de scoatere din impas a IMM-urilor, propuse de Mr. Geoană.
Prima dintre ravisantele măsuri o constituie, of course, eliminarea, de la 1 ianuarie 2010, a forfetarului. În privinţa asta, stimabile, dumneata nu făceai parte din coaliţia de guvernare în momentul în care s-a dat OUG care pune în aplicare impozitul? Da' ne-am obişnuit deja ca deştepţii să înceapă să se bată cu pumnii în piept cu mult după ce războiul a fost purtat.
O altă măsură, şi mai luminată, ar fi suspendarea achitării creditelor acordate IMM-urilor. Că cică s-ar fi luat aceeaşi măsură şi în Italia, şi ar fi bine să facem şi noi întocmai ca maimuţele. Păi măi deşteptule, dacă dobitocii care s-au înglodat în datorii către bănci pe termen mediu şi lung, plătesc timp de un an DOAR dobânda aferentă ratelor, în anul acela băncile măresc dobânzile şi comisioanele de-o să le vină celorlalţi clienţi să sară de pe Everest.

O măsură pe care încă nu mă pot hotări cum să o categorisesc o constituie actul unic de control- atât timp cât nu există indicii că un anumit agent economic ar încălca legislaţia în vigoare, acesta să nu fie "vizitat" de către organele de control decât la intervale de timp mai mari de doi ani.

Cea mai mare tâmpenie mi se pare acordarea de subvenţii de până la 500.000 de euro întreprinzătorilor ce riscă să intre în blocaj financiar. Pentru că e limpede că acele subvenţii vor ajunge tot la lingăii cu firme, care şad de-a dreapta partidului, şi nu la firmele care chiar au într-adevăr nevoie de bani pentru a-şi îmbunătăţi calitatea serviciilor, sau pentru a-şi dezvolta afacerile. (N-are nicio legatură cu mediul de afaceri, dar tot idiotul ăsta le promitea românilor căpşunari sume de 20.000 euro, în cazul în care aceştia ar fi revenit în ţară. Nu ştiu, poate că nu-şi dă seama, dar el promite din banii noştri, ai proştilor care plătesc impozite şi taxe până le sar capacele, având impresia că bugetul de stat e un sac fără fund, din care putem să luăm fără să ne gândim la consecinţa unei eventuale goliri. Golire în van, dacă aţi mai pomenit aşa ceva!)

În următorul paragraf, domnul Geoană ne prezintă prolifica activitate a braşoveanului mustăcios de frunte, pentru cunoscători, domnul Niţă Pateu. Apoi, Mirciulică mai are în plan şi un pachet de legi menite să resusciteze mediul de afaceri mioritic: legea holding-ului, legea lobby-ului, legea privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării microîntreprinderilor aparţinând întreprinzătorilor tineri, precum şi modificarea legii patronatelor.

Ultima frază m-a dat pe spate, citez: "Consider că România va ieşi din criză doar printr-un proiect concret pentru sprijinirea şi încurajarea IMM-urilor." La asta am un singur lucru de zis: Bine-ai venit pe Pământ!.


Asta a fost nu pentru că ai fi meritat să îmi răcesc gura degeaba cu scrisorica ta pentru IMM-ul meu, ci pentru că, în campania asta, nu ţi-am acordat deloc atenţie. Sunt fată faină şi nu fac discriminări anti-prostănaci.



joi, 19 noiembrie 2009

Sublim de noiembrie



Azi, după-amiază. Cer de sfârşit de toamnă.


La câteva minute după.

Nu v-ar plăcea să fiţi măcar pentru o zi, Soarele de pe cer? Să vă puteţi juca atât de frumos şi răvăşitor de colorat, cu norii purtaţi de vânt?

PS. Să vă spun un secret- frumuseţea cerului se datorează faptului că azi a fost ziua de naştere a Pesicăi. La Mulţi Ani!


Ce poate face campania din om...

Acum deschisesem portalul live al Antenei 3, şi nici n-am apucat să mă dezmeticesc bine, că o şi aud pe gazda emisiunii, Dana Grecu, rostind în gura mare: "Lui Băsescu îi place mai mult în trei...", frază urmată de râsete în studio, care mai înfundate, care mai căscate.

Pardon că-ndrăznesc, don'şoară/doamnă, dar vă treziţi cu amicii la o bere? Nu mai există niciun pic de bun-simt, ori ultima sută de metri din campania asta infectă v-a furat până şi ultimă fărâmă de respect faţă de cei ce se uită la voi???




Mâhniri cumpărate de la piaţă

Un pic mai devreme am fost la cumpărături cu maman. Şi cum nu găsesc nicăieri nişte roşii cel puţin satisfăcătoare, căci toate par coapte sub neon, plus că provenienţa de prin tot soiul de ţări calde nu îmi inspiră nici măcar cea mai mică poftă de a le gusta, am hotărât să mergem la piaţă.

N-am mai fost la piaţă... de nici nu mai ştiu când, şi nici cum arată. Dacă vă regăsiţi în aceeaşi situaţie ca mine, staţi liniştiţi, nu pierdeţi absolut nimic. E o îmbulzeală urât mirositoare, nişte pensionari care îşi fac veacul zilnic pe-acolo, munţi de varză pe care n-o cumpără nimeni, roşii pătate şi aproape putrezite, struguri de import, umflaţi cu pompa. În schimb, am văzut mere româneşti, ionatane, cu un aspect aproape de revistă, însă am rafturile pline în beci, şi n-avea rost să luăm.

Cu chiu, cu vai, am găsit nişte roşii mâncabile, la un nene care voia să strecoare în punguţă şi una stricată. Insă cu ochiul meu de vultur nu se pune nimeni!
Cum găinile de casă, de când cu frigul, nu mai fac ouă, trebuia să luăm şi nişte ouă. În timp ce tanti vânzătoarea îi dădea restul lui maman, lângă noi a apărut o doamnă în vârstă, extrem de frumos îmbrăcată, şi finuţă... avea alura unei profesoare la pensie. Repet, extrem de drăguţă. Doamnă care îşi scoate din portofel o duzină de monede, şi i se adresează unei alte vânzătoare cerându-i două ouă. Vânzătoarea se uită strâmb la monede, probabil că nu erau nici de-ajuns, dar îi dă cele două ouă.

În faţa unei astfel de scene, mi-a venit să intru în pământ, şi cred că orice om normal ar fi simţit acelaşi lucru. Imediat după ce am plecat de acolo, am întrebat-o pe maman cum e să trăieşti într-o ţară în care oamenilor nu le dă mâna să cumpere nici măcar ouă. Cu aceeaşi tristeţe pe chip, n-a ştiut ce să-mi răspundă.




Insomnie

E 2 şi jumătate noaptea. Ce-i cu mine, habar n-am. Presupun că fug de visele urâte, ce au început să-mi dea din nou târcoale.
I-am vizionat, în reluare, pe Crinişor şi Geoană, la "debate-ul" de la Sinteza Zilei.
Am început să fac recensământul genţilor- am ajuns pe undeva pe la 25, and still counting. Ce să fac şi eu, în loc de oi, număr genţi.
Ploua atât de urât, rece, şi gri mai devreme, încât am luat decizia ca mâine, de-i umezeală afară, să nu ies deloc. Măcar atât mai merit şi eu din când în când- câte o zi de pauză totală.
Pauză, pauză, dar trebuie să mă apuc să învăţ. Drepturile reale principale. Dacă se oferă cineva să înveţe în locul meu, îl rog să depună oferta aici. Ah, nu sunt amatori? Mă gândeam eu...
Afară e un zgomot infernal. Maşina care vine să ridice tomberoanele cu resturi menajere face un vuiet asurzitor pentru o oră atât de mică. Bubuie şi trânteşte de-ai zice că se trezesc ziua, în amiaza mare.
Bubu a văzut lumină în cameră, şi a început să miorlăie pe hol. Nu mai e mult pană când întreaga casă va fi în picioare.
De plictiseală, m-am dat cu trei creme, una peste alta, pe mâini. Frigul le face destul de mult rău, dar parcă n-aş vrea să port încă mănuşi. Am timp să mă satur de ele în următoarele luni.
Floarea de pe birou e aproape moartă. Partea proastă pentru ea e faptul că are un ghiveci mai ciudat, şi o pot uda doar făcându-i duş. Partea bună- oricât de moartă ar fi, apa o trezeşte:D.
Bonsaiul, pe care l-am readus în dormitorul meu, o duce prost. Se zice că ei trăiesc întocmai ca stăpânii, împrumutându-le stările de spirit. Acum vreo doi ani, când l-am primit, era frumos, avea frunzuliţe multe, o dusese bine. După ce a ajuns în posesia mea, a început să chelească, ba mai mult, a trebuit să îi înlătur o rămurică dintr-o parte, rezultând o coroană şuie. Apropo, toate tunsorile sau coafările plantelor se fac doar când e Luna plină. Asta vă zic aşa, ca să ştiţi şi voi.
Azi am mai descoperit, prin oraş, nişte... arbuşti, care încă mai au frunze arămii. Culoare în mijlocul cenuşiului.
Apropo de cenuşiu, am făcut săpături prin dulapuri, şi am fost fascinată să regăsesc o pereche de cizme. Gri-şoricel. Iubire absolută, dacă e să mă întrebaţi pe mine.
Bubu a tăcut din mieunat. Nimeni nu s-a mai trezit. Deocamdată.
Ar fi cazul să încerc să dorm şi eu. De data asta, fără vise idioate, sper.



luni, 16 noiembrie 2009

Lenuţa Udrea nu mai satisface masele populare

Pentru că Marilyn Monroe de România şi-a făcut intrarea în scenă.

Relativ proaspăta duduie Antonescu, Adina Vălean, zice despre Crinişor: "Vreau să fie preşedintele meu".
Da' până acum ce ţi-a fost în PNL?
Oricum, aşteptăm ziua de naştere a Crinului, ca să o auzim pe madama-i îmbrăcată într-o rochie tip sirenă, cântându-i şoptit, de la pupitrul Administraţiei Prezidenţiale, "Hepi sbărsdei, Mr. President..."



Să râdem de-a lunea- Statistica săptămânii trecute

Deşi n-am practicat "sportul" acesta niciodată, aseară am fost curioasă să văd ce i-a adus pe oameni aici. Am ales cele mai populare, şi totodată amuzante sărciuri pe goagăl, care au împins cititori de ocazie înspre acest (deloc) umil blog.

oana's blog - da, vraiment, pe mine mă găsiţi aici.
tinu verezezan - credeţi-mă pe cuvânt, a trebuit să întreprind eu însămi un sărci ca să aflu ce e chestia asta. Şi am aflat- un manelist, sau ceva din aceeaşi specie.
acum nimic nu ma mai bucura - nu ştiu exact ce-a căutat respectivul, însă ţin să îl anunţ că don'şoara care scrie aici nu e emo. Ba mai mult, însăşi filosofia de existenţă a blogului rezidă în bucurie:D.
alei de promenada pe langa lac - nu avem nici d-astea. Încearcă în Cişmigiu.
blog de gospodari - din fericire pentru cel ce-a căutat, am avut onoarea să găzduiesc aici şi astfel de personaje. Simpatice defel, nu ştiu cine ar putea să susţină contrariul.
caricaturi de nunta - nunţile, în majoritate, sunt nişte caricaturi. Da' eu tot nu mă pricep la desen.
ce iti trebuie ca sa deschizi o cofetarie - o societate comercială, capital consistent, angajaţi loiali şi pricepuţi, reţete splendide de prăjituri delicioase, un spaţiu pentru laborator, încă unul pentru comercializarea produselor, nişte vânzătoare calificate, care să nu inspire greaţă clienţilor, ambalaj eye-catching, măsuţe, scaune de designer, muzică ambientală care să faciliteze alunecuşul prăjiturilor înspre stomac, o perdea de Swarovski pentru separeu, hmm... şi clienţi pe măsură:D.
cele mai frumoase desene de toamna - repet, nu mă pricep la desen. Prefer s-o desenez din cuvinte.
cand nu ai ce face - presupun că ai găsit deja răspunsul- dai sărciuri idioate pe gugăl.
cotleti - nu te supăra, în viziunea ta, acesta se vrea a fi un plural? Aaah, EBa, te-am prins!
cum arata paunii - nimic mai simplu. Du-te la Zoo şi vei afla.
despre ploaie blog - am stabilit deja că aici vorbim doar despre fericire. Ploaia e un fenomen deprimant, şi n-are ce căuta aici.
ferma de pauni - îmi place când oamenii vor să-şi deschidă un business.
idei pentru a face o draperie - nu te chinui să o faci. Îţi dăruiesc eu una- cea mai mare, cea mai grea, cea mai catifelată, cea mai... înjurată.
pauni colorati - devine plictisitor, plus că n-am întâlnit păuni decoloraţi.
imagini cafea fierbinte mare - decât să salivezi uitându-te la poze, n-ar fi mai bine să pui ibricul pe foc?
piscina sub tampa - probabil că urmaşii urmaşilor urmaşilor noştri vor trăi ca să vadă şi aşa ceva. Momentan avem bodegă:D.
poze cu fc sacele - sunt la fel de prietenă cu fotbalul cum sunt şi cu matematica.
poze padurea bogatii - Prea frumos locul ca să-l priveşti în poze. Mai bine dai o fugă.
imagini de la mausoleu campulung muscel - Idem. Totuşi, dacă ajungi pe acolo, ai grijă ca nu cumva să cumperi produse "eco" de la negustorii din parcare. Asta doar dacă vrei să mori de moarte bună.
toamna ruginie - dacă ar fi după mine, ar fi roz sau mov.

Tu ce cauţi aici, huh?! :)

PS. Să aveţi o săptămână cum nu se poate mai bună!






sâmbătă, 14 noiembrie 2009

Mai să-mi dea lacrimile...

... de emoţie.

Ajung acasă. În cutia poştală găsesc un plic. Imaginaţia-mi zbura către admiratorii mei, din întreaga lume, care n-au mai suportat distanţa, şi-au luat inima în dinţi, şi mi-au scris. Vraja se spulberă de îndată ce-mi arunc ochii pe colţul plicului, pe care scria Expeditor: Traian Băsescu, Preşedintele României. Presupun că ştiţi cam ce face toată lumea cu materialele de campanie- le aruncă la primul coş de gunoi, asta, bineînţeles, dacă vorbim de oameni cu bună creştere elementară.
Eu nu. Am luat plicul, şi am lecturat epistola Băselului la cafeaua de seară. Sunt încă răvăşită- câte lucruri a făcut omu' ăsta pentru naţie, câte zice că mai are de făcut, cât de frumos promite că vom trăi şi noi bine vreodată, câte scuze îşi cere pentru greşelile din care a şi învăţat (zice el!), cât de eufemistic îi înjură pe parlamentari, ce speranţe pentru un mandat viitor îşi face.

Mă mir cum de nu mi-a stat cafeaua în gât, Împieliţatule!!!





vineri, 13 noiembrie 2009

Blame it on the weather!

Hmm... Încă de aseară eram extrem de decisă în privinţa lucrurilor pe care le am de îndeplinit astăzi, printre care s-ar număra şi mersul la şcoală. Nu de alta, dar m-am făcut o chiulangioaică de prim rang.
Acum nu mai sunt chiar atât de hotărâtă. Am deschis fereastra, şi e
brrr, muuuult prea brrr pentru gustul meu.

Îmi place când pentru lenea mea pot găsi fel de fel de motive, iar vremea constituie unul dintre cele mai plauzibile.
Ca să vă distrag atenţia de la vremea groaznică (deloc genul meu de melodie, dar am auzit-o şi mi s-a părut drăguţă):



Mă duc
în dulap, ca să-mi caut haine pentru azi. Dacă am zis că merg, trebuie să mă ţin de cuvânt.


joi, 12 noiembrie 2009

La ce sunt bune zidurile Cetăţii Braşovului?


Ca să ne scărmănăm prin buzunare, să luăm împrumuturi pentru reabilitarea lor, toate pentru a-l afişa pe Crinişor la loc de cinste. Asta după ce, de vreo câteva seri, tot el, Crin-cel-Şifonat, s-a pogorât printre noi, mai precis, pe acoperişul Cerbului din Piaţa Sfatului.

PS. Scuzaţi calitatea pozei, dar eram în deplasare. Dacă vreţi să vedeţi banner-ul live, be my guests;)





miercuri, 11 noiembrie 2009

Propuneri de studenţie

Citeam porcăria asta. Şi mă minunam ce le poate trăsni capul unora.
Ca să demonstrez că nici eu nu-s mai prejos vin cu vreo două sugestii pentru domn' edil: să ne ofere reduceri la cumpărături (dacă se poate, şi la magazinele de pe Mariahilfer Strasse:D), plus reduceri la biletele de avion către marile capitale ale lumii (nu mă refer la vrăjeli gen Roma, Viena, Paris, ci la Washington DC, Tokyo, şi altele, mai colorate şi mai interesante;) ).

Râdem, glumim, dar treaba e serioasă. Nu o dată m-am uitat în jurul meu, la facultate, şi de ce nu, la tinerii de pe stradă, şi m-am îngrozit. Nu par deloc genul care să fi auzit de muzee, şi cu atât mai puţin să fi deschis şi alte cărţi decât cele de lectură obligatorie (caz fericit de le-ar fi deschis măcar pe acelea!).
Mersul la muzee şi mersul în club sunt două activităţi diametral opuse, dar absolut normale. Au fost inventate pentru dezmorţirea spiritului, şi pot fi făcute de aceeaşi persoană- vă zic eu, care mă pricep la multitasking:D. Cum percep eu chestia: cei care merg la muzeu, posibil să meargă şi în club; cei care merg în club, nu vor merge jamais la muzeu. Prea cool pentru uitat la exponate atârnate de pereţi, sau aranjate frumos sub sticla vitrinelor.

Nu ştiu de ce, n-aş fi vrut, dar mă simt obligată de ideile lui Scripdzi, să fac publică opinia mea despre studenţie. A ţi-o permite, sau nu, e exact aceeaşi chestie ca şi centrala termică proprie în locul CET-ului, ori ca o maşină în locul unei triciclete. Simplu- îţi permit creierul şi banii să fii student, go on, we're with you. Nu-ţi permiţi, go on again. Se găsesc înmiit mai multe job-uri pentru persoanele cu studii medii, decât se găsesc pentru noi, ăştia cu şcoli înalte. Iar dacă nu ţi-ai permis să faci nici liceul, go on- va fi mereu nevoie de săpători de şanţuri, vânzatoare la buticuri, şi măturători stradali.
Nu înţeleg care-i chestia cu reducerile. Despre transportul în comun nici nu discut, şi nu din cauza faptului că nu suport şi nu folosesc aşa ceva, ci pentru că oamenii care vor într-adevar să înveţe, vor merge şi în coate la şcoală. Va fi o creştere a îmbulzelii din autobuze, ce va echivala cu cea creată în momentul când s-a decis ca pensionarii să beneficieze de gratuitate. Nimănui nu îi va conveni aglomeraţia, lipsa locurilor, mirosul de transpiraţie, unde mai pui că biletele se vor scumpi, căci autobuzele, din cate ştiu eu, nu merg cu motorină gratuită, şi de undeva, cumva, trebuie compensate facilităţile oferite vârstnicilor şi studenţilor.
Îmi povestea un amic, american de mare vază, că în State, fiecare elev, student, băbuţă, respectiv moşneag, are o cartelă de transport. La urcarea în autobuz o trece printr-un aparat, şi astfel, nu îi este permis să o folosească decât de 2 ori pe zi. Ori, la noi, nici nu vreau să mă gândesc câte ture şi răsture fac pensionarii cu tot soiul de autobuze, care îi plimbă pe te-miri-unde.
Despre cluburi, ce să zic, nu mă pot dezmetici din uimire- frumoasă iniţiativă. Nu era îndeajuns câţi idioţi inundă localurile braşovene, acum Gigel şi Leana mai lipsesc din club. De-asta propun şi reducerile la beutură, că doar n-or sta bieţii oameni pe uscat tătă noaptea, dar şi gratuitate la mijloace de contracepţie. Căci Gigel e Gigel, şi Leana e Leana. De asemenea, după clabing, municipalitatea se poate ocupa şi de alocarea unui număr de camere de hotel pentru Gigei şi Lene doritoare, ca să nu ocupe buzunarele degeaba, cu mijoacele de mai sus.
Despre meciuri, tot ce-ar mai lipsi ar fi gratuitate la baxurile cu bere, şi... seminţe. De dovleac, sau de floarea-soarelui, după cum preferă fiecare Gigel.

Ce mi-aş dori eu, ca student, să se facă pentru mine? Să se facă curat în sălile de cursuri, să se aerisească (dacă n-aţi ştiut vă zic eu- aerul cald şi închis duce la îmbătrânirea tenului), să avem profesori de treabă, care să ştie materia nu doar din foi, şi care să îşi ţină cu adevărat cursurile, să am colegi deştepţi, să, să, să... Astea sunt primele lucruri care mi-au venit în minte, dar sunt multe, multe, pe care le descopăr aproape de fiecare dată (la cât merg la şcoală, mă mir cum de nu-mi este ruşine!:)) ). Nu vreau lucruri mari, irealizabile, ci lucruri ce, în mod normal, ar trebui să fie obişnuinţă, şi o minimă dovadă de respect faţă de studenţi.

În loc de concluzie: Dacă aş fi primăriţă, şi aş pune în aplicare toate propunerile luminate de mai sus, plus altele, pe care nu le-am scris, oraşul meu ar fi populat în exclusivitate de studenţi. Şi studente.

*Întrebare: Dacă ai fi student/ă, ce facilităţi ţi-ai dori?


Miez de săptămână...

... şi e prea dimineaţă ca să potrivesc cuvinte. Prefer muzica.




Just hold my hand, and I'll take you there...





marți, 10 noiembrie 2009

Lumea-ntreagă e o scenă...




Iar el... cel mai mare dintre actori...

Astăzi mi-am amintit despre prima, şi din păcate singura şi ultima dată, când l-am văzut- piesa Take, Ianke şi Cadâr. A fost demult, au trecut atât de mulţi ani, iar acum... acum a trecut şi el.




luni, 9 noiembrie 2009

Au început să se înfigă morcovii

Cauza? Ipoteza organizării anticipatelor, în cazul în care Băselu' (Doamne fereşte!) apucă să dizolve bunătate de Parlament.
Întâiul înspăimântat, debordant de sincer, printre altele şi (fost primar) braşovean de frunte, aici.


Să sărbătorim, aşadar!

A fost un weekend plin. Azi iar e luni, şi zic unii că nici iarba n-ar creşte.

Ieri am sărbătorit Mihaele, azi-noapte am sărbătorit Mihai. Gabrieli sau Gabriele n-am, de fapt am unul, dar e departe, în Canada.
Azi mă sărbătoresc pe mine. Onomastica mea (exceptând Sf. Ioan, care abundă în calendar) e de două ori pe an. Onomastica de Claudia, zic. În aprilie, cu o zi înainte de ziua mea de naştere, şi astăzi. Sunt mucenică.
Somn a fost puţin, dar de sărbătorit trebuie să sărbătoresc- mă duc la bancă, mă duc să plătesc facturi, mă cert, şi văd eu ce mai găsesc de făcut.

Să aveţi o săptămână frumoasă, dragilor, la sfârşitul căreia să aveţi ce sărbători:D.