Frig, frig, dar totuşi!

Dacă nu mă înşală memoria şi numărătoarea, să tot fie vreo 4-5 zile de când ne place să ne autointitulăm "polul frigului". Pe lângă asta, toate buletinele de ştiri, emisiuni de radio, articole de ziar, bloguri, tratează acelaşi subiect: FRIGUL.
Dacă tot ne place aşa de mult să dezbatem vremea, înseamnă că ne transformăm în britanici. (We only wish we did!).

Ceea ce urăsc la vremea asta nu sunt temperaturile, şi nici faptul că centrala duduie tot timpul. Ba dimpotrivă, ador că pot avea un motiv să nu ies din casă, şi să mă cuibăresc mai bine în şalul meu mov, cu botoşei în picioare. Urăsc, în schimb, atitudinea tuturor în faţa frigului- toată, dar absolut toată lumea se plânge. Păi, scuzaţi-mă, dar n-aţi vrut voi iarnă adevărată? Cu frig, cu zăpadă, cu pârtii? Acum că o aveţi, de ce mai comentaţi?
Şi de ce umblaţi pe stradă precum nişte saci diformi? Nu văd nicio scuză în faptul că e frig afară, pentru cele ce ies din casă cu fuste peste pantaloni, pentru cei ce târăsc după ei haine tip plapumă, încalţă bocanci milităreşti, ori poartă trase pe ochi căciuli tip paraşută.

Azi, Oana era singura care se promena pe tocuri (groase, ce-i drept), prin buricul târgului.


Comentarii

Andrei a spus…
Frigul e bun. Face parte din viața noastră de locuitori ai unui oraș de munte și decât să ne plângem, mai bine să îl luăm așa cum e. Măcar pentru senzația plăcută pe care o ai când intri la căldura de acasă.

Oricum, să știi că o pereche de ghetuțe waterproof și călduroase se acceptă și nu te fac să fii mai puțin feminină. Mai mult, te simți excelent și îți dau siguranță în mers.
Oana a spus…
Andrei, ai fi surprins să afli că în acele cizme cu toc se află cea mai moale căptuşeală, prin care nu intră niciun gram de frig, şi au cea mai anti-zăpadă talpă din lume:D. Dacă n-aş avea încredere în ele, nu le-aş purta pe-o vreme ca asta:))

Postări populare de pe acest blog

De ce îmi vine să sparg televizorul când îl văd pe Berceanu

Itinerariul unei duminici de octombrie