Sminteală de campanie
Aveam cunoştiinţă, încă de la începutul campaniei electorale pentru primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale, de faptul că unii tineri, printre care şi un coleg de-ai mei de la facultate, fac propagandă electorală pentru un candidat sau altul- cu fluturaşi, cu umbrele, cu kilu' de faină, cu prezervative, sau mai ştiu eu cu ce.
Colegul împărţea chestii din astea în cadrul campaniei lui Mirciulică Geoană. E mai rebel de felul lui, şi a zis de la bun început că o face doar pentru bani, şi nu pentru că ar fi vreun aprig susţinător de-ai Prostănacului.
Aşadar, în cazul tinerilor, elevi, studenţi, şomeri, sau ce-or mai fi, aş mai înţelege implicarea într-un astfel de circ cu iz electoral. Pentru că îi ajută să-şi rontunjească veniturile, să îşi scoată amica/amicul în oraş, să-i dea bani de-o pâine mamei pensionare/şomere, astfel incât totul capătă o notă de bonomie şi o aură de intenţie demnă de respect.
Toate bune şi frumoase, până aici. Însă, un pic mai devreme, eram într-o zonă comercială a Braşovului, şi, în parcare, observasem maşina unei doamne cunoscute.
Mă duc să cumpăr ce aveam de cumpărat, mă mai învârt pe-acolo, pe lângă mine trec nişte panarame de dame, pe la vreo 60 de ani, boite, îmbrăcate cu geci roşii, cu însemnele Mircea Geoană Preşedinte, şepci, fulare, şi cizme cu platformă. Deh, pitzipoance la bătrâneţe. Se agitau şi împărţeau pliante, sau ce-ştiu-eu. N-apuc să-mi revin din şocul vizual, şi, când mă uit mai bine, în faţa mea, o văd pe madama a cărei maşină o zărisem în parcare, îmbrăcată şi ea cu geacă Mircea Geoană Preşedinte, şapcă, fular, cu un mănunchi de fluturaşi într-o mână. Când m-a zărit, a avut reacţia struţului, s-a făcut că nu mă vede, a prins viteză, şi-a trecut pe lângă mine de-ai fi zis că e tornadă.
Pe doamna asta o cunosc de când mă ştiu, însă fără a relaţiona prea mult. Fiică-sa are un salon de înfrumuseţare, iar ea mi se părea o femeie ok, care a avut la viaţa ei şi un business, şi căreia nu îi lipseşte nimic. Acum, însă, mi-am dat seama că îi lipseşte creierul.
Dacă ajungi să întreprinzi astfel de acţiuni penibile, doar de dragul partidului, sau, mai ştii, de dragul banilor, la vârsta la care ar trebui să stai să croşetezi pentru nepoţi, înseamnă că ai trecut prin viaţă ca gâsca prin apă. N-ai sporit cu niciun gram de înţelepciune mintea aia pe care o primeşti, vrând-nevrând, mai bună ori mai rea, la naştere.
Aseară, prin parcarea din faţa blocului meu, nişte activişti de-ai PeDeLeului se agitau ca să împartă prin cutiile poştale nişte calendare cu mutrele lui Băselu şi Scripcaru. Profilul indivizilor era cam aşa: 55-60 de ani, disponibilizat de prin vreo fostă mare uzină de-ale Braşovului, actual alcoolist de meserie, la toate acestea adăugându-se geaca Băsescu pentru România şi şepcile absolut jenante, de acelaşi tip.
Asta nu vrea să arate decât faptul că cucoana se crede degeaba cucoană, pentru că nu e cu nimic-nimicuţ mai presus de specimenele de mai sus, nici în ceea ce priveşte mintea, şi nici comportamentul.
Orice-aş face, oriunde-aş fugi, în oraşul ăsta, sau în afara lui, dau de... din aştia. Care mă scot din sărite, şi mă fac să mă întreb dacă unii meritau să se nască, şi să facă umbră Pământului până la o vârstă atât de înaintată.
Mie, una, mi-ar crăpa obrazul de ruşine dacă ar trebui să susţin nişte mincinoşi de înaltă clasă, care nu doar că au minţit, dar au şi dus ţara de râpă. Plus că mi-ar trebui un tupeu infect ca să le înmânez senină pliante oamenilor atât de dezamăgiţi, şi să mă supăr când aceştia mi-ar zice şi vreo două, de dulce.
Colegul împărţea chestii din astea în cadrul campaniei lui Mirciulică Geoană. E mai rebel de felul lui, şi a zis de la bun început că o face doar pentru bani, şi nu pentru că ar fi vreun aprig susţinător de-ai Prostănacului.
Aşadar, în cazul tinerilor, elevi, studenţi, şomeri, sau ce-or mai fi, aş mai înţelege implicarea într-un astfel de circ cu iz electoral. Pentru că îi ajută să-şi rontunjească veniturile, să îşi scoată amica/amicul în oraş, să-i dea bani de-o pâine mamei pensionare/şomere, astfel incât totul capătă o notă de bonomie şi o aură de intenţie demnă de respect.
Toate bune şi frumoase, până aici. Însă, un pic mai devreme, eram într-o zonă comercială a Braşovului, şi, în parcare, observasem maşina unei doamne cunoscute.
Mă duc să cumpăr ce aveam de cumpărat, mă mai învârt pe-acolo, pe lângă mine trec nişte panarame de dame, pe la vreo 60 de ani, boite, îmbrăcate cu geci roşii, cu însemnele Mircea Geoană Preşedinte, şepci, fulare, şi cizme cu platformă. Deh, pitzipoance la bătrâneţe. Se agitau şi împărţeau pliante, sau ce-ştiu-eu. N-apuc să-mi revin din şocul vizual, şi, când mă uit mai bine, în faţa mea, o văd pe madama a cărei maşină o zărisem în parcare, îmbrăcată şi ea cu geacă Mircea Geoană Preşedinte, şapcă, fular, cu un mănunchi de fluturaşi într-o mână. Când m-a zărit, a avut reacţia struţului, s-a făcut că nu mă vede, a prins viteză, şi-a trecut pe lângă mine de-ai fi zis că e tornadă.
Pe doamna asta o cunosc de când mă ştiu, însă fără a relaţiona prea mult. Fiică-sa are un salon de înfrumuseţare, iar ea mi se părea o femeie ok, care a avut la viaţa ei şi un business, şi căreia nu îi lipseşte nimic. Acum, însă, mi-am dat seama că îi lipseşte creierul.
Dacă ajungi să întreprinzi astfel de acţiuni penibile, doar de dragul partidului, sau, mai ştii, de dragul banilor, la vârsta la care ar trebui să stai să croşetezi pentru nepoţi, înseamnă că ai trecut prin viaţă ca gâsca prin apă. N-ai sporit cu niciun gram de înţelepciune mintea aia pe care o primeşti, vrând-nevrând, mai bună ori mai rea, la naştere.
Aseară, prin parcarea din faţa blocului meu, nişte activişti de-ai PeDeLeului se agitau ca să împartă prin cutiile poştale nişte calendare cu mutrele lui Băselu şi Scripcaru. Profilul indivizilor era cam aşa: 55-60 de ani, disponibilizat de prin vreo fostă mare uzină de-ale Braşovului, actual alcoolist de meserie, la toate acestea adăugându-se geaca Băsescu pentru România şi şepcile absolut jenante, de acelaşi tip.
Asta nu vrea să arate decât faptul că cucoana se crede degeaba cucoană, pentru că nu e cu nimic-nimicuţ mai presus de specimenele de mai sus, nici în ceea ce priveşte mintea, şi nici comportamentul.
Orice-aş face, oriunde-aş fugi, în oraşul ăsta, sau în afara lui, dau de... din aştia. Care mă scot din sărite, şi mă fac să mă întreb dacă unii meritau să se nască, şi să facă umbră Pământului până la o vârstă atât de înaintată.
Mie, una, mi-ar crăpa obrazul de ruşine dacă ar trebui să susţin nişte mincinoşi de înaltă clasă, care nu doar că au minţit, dar au şi dus ţara de râpă. Plus că mi-ar trebui un tupeu infect ca să le înmânez senină pliante oamenilor atât de dezamăgiţi, şi să mă supăr când aceştia mi-ar zice şi vreo două, de dulce.
Comentarii