Cetăţean al Braşovului, pierdut comunitari. Declar, oricum, nuli.
Poliţia Comunitară- nu i-am înţeles niciodată rolul, şi cu atât mai puţin de ce e cazul să plătim cu toţii pentru ceea ce ea, ca serviciu public, practic, NU face. Acum am intrat pentru prima dată pe site-ul Poliţiei Comunitare Braşov. Cred că voi rămâne prima, unica, şi ultima persoană care l-a vizitat, dar da, au chiar şi site- moderni oamenii, nimic de zis. Păcat că tot ce se găseşte acolo e pură teorie.
La capitolul Rezultate, ne sunt prezentate doar cele din 2008, şi anume: colaborări cu reprezentanţi ai firmei concesionare de parcări publice, de salubrizare, etc; amenzi, avertismente, aplicate în baza unor diverse Hotărâri de Consiliu Local, ori legi; o listă interminabilă de măsuri. Partea interesantă e situaţia contravenţiilor constatate- la o primă, şi deloc prea matematică privire, orice om poate sesiza că numărul amenzilor achitate reprezintă aproximativ 10% din cuantumul total al acestora. Adică un fel de rahat făcut praf, mai pe româneşte vorbind.
O altă mirifică pagină a site-ului ne prezintă Echipa, ai cărei membri sunt încadraţi în diferite Birouri de Ordine Publică, comitete şi comiţii, vorba ilustrului Nea Iancu, plus declaraţiile lor de avere. Un singur Birou (!!!), din cele 6, cuprinde 56 de poliţişti (!!!). Vă daţi seama că n-am avut timp să fac o statistică a averilor, tot ce-am putut observa e că multe dintre declaraţii sunt completate doar de dragul de a fi completate, ce să mai vorbim de scrisul mai împleticit decât cel al unor copii de 6 ani. (Se întâmplă şi la case mai mari, dar asta e altă poveste.) Cel mai şef dintre şefi este chiar şeful Poliţiei Comunitare, şi nu doar el, ci şi soţia sa, căci anul trecut, însumat, au avut venituri de peste 100.000 lei. Un comunitar de rând, care probabil are studii medii, nu deţine nicio proprietate, are datorii de 9000 euro, şi salariu anual de 20.000 lei. O comunităriţă, care-o fi terminat doar 6, 7, ori 8 clase, Vasilica, draga de ea, are un venit anual de 13.000 lei.
Astea vi le-am spus doar aşa, de dragul comparaţiei.
Ultima pagină a site-ului, care ar mai putea suscita interesul publicului dornic de cunoaştere, este Legislaţia, aceasta cuprinzând "multitudinea" de acte normative a căror respectare deplină şi făr' de crâcnire o urmăresc dragii politişti comunitari, slujbaşi ai urbei şi ai cetăţenilor acesteia. Cam lungă introducerea de mai sus, dar trebuia spusă, ca să am pârghie înspre ceea ce mă exasperează pe mine la specimenele astea.
Cu toţii ştim că Poliţia Comunitară a luat naştere cu câţiva ani în urmă, avându-şi sorgintea într-o şi mai nobilă rasă, şi anume cea a Gardienilor Publici. Chipurile lor exprimă şcoala puţină, mediul social... să zicem, precar, tendinţa de a fi corupţi cu uşurinţă, şi de a se plimba fără scop pe străzi (asta atunci când nu se încălzesc prin bodegile de cartier). Nu puţini au fost recrutaţi dintre foştii puşcăriaşi, şi să nu-mi spuneţi că nu-i aşa, că unii au nişte mutre dubioase, de numai siguranţă şi pacifism nu iţi inspiră.
Ca mai toate cartierele, şi al meu, mă rog, pătrăţica mea de cartier, are un comunitar. Ba nu, chiar doi (nu era de-ajuns un Bran, mai trebuia şi Stan!). Comunitari care se plimbă, pardon, plimbau astă-vară, ţanţoşi nevoie mare, cu caşcheta pe-o ureche, şi casca staţiei în cealaltă, pe scutere. Făceau pe somităţile, se învârteau de 2 ori pe zi prin faţa blocurilor, bârrrâind scuterele şi consumând aiurea combustibilul, se uitau cu indulgenţă la imbecilii care deranjau până şi morţii cu răcnetele şi apucăturile de doi bani.
Într-o zi au prins-o pe o cucoană spălându-şi covoarele pe masa de ping-pong din parc (!!!). Ce ziceţi, i-au făcut ceva? I-au făcut pe dracu', s-au luat un pic de ea, ca să spună că au făcut şi ei ceva, cucoana şi-a văzut mai departe de treabă, promiţându-le că va "curăţa" zona după ce termină. Curăţă... era să zic eu ce anume!
Altă dată, l-au prins pe un boier, plimbându-şi potaia de companie, ghici unde? În parc. Nu vă mai zic partea cu urinatul în groapa de nisip, că nu vă mai lăsaţi copiii să se joace în parcuri în vecii vecilor. Boierul s-a udat tot când l-a văzut, comunitarul a făcut iar pe deşteptul, de-ai fi zis că el a găsit formula magică de înlăturare a petelor de untură de pe baveţici, a scos împănat agenda, a completat un avertisment, cu bla-bla-bla-urile de rigoare, s-a urcat pe scuter, mulţumit că îşi "merită" salariul, şi brr-brr, dus a fost.
Am veşti proaste pentru comunitari: liniştea şi respectarea ordinii publice, plus încă o mie alte probleme ale societăţii, nu se realizează, şi cu atât mai puţin rezolvă, cu avertismente. Avertismentele nu civilizează cetăţenii unui oraş, amenzile, în schimb, da. Principiul meu, dacă aş fi poliţist, ar fi cam aşa: L-am prins, îl ard. Şi îl ard atât de tare încât data viitoare să se gândească de o mie de ori dacă se merită să îşi golească buzunarele pe amenzi, înainte să îşi lase potaia în parc, când în nenorocitul de parc există o plăcuţă pe care scrie mare (doar un om chior n-ar vedea-o) că acest lucru e interzis.
Dacă tot frec menta şi scuterul pe banii fraierilor din oraş, ia să amendez eu cucoana care îşi spală infecţiile pe masa de ping-pong unde poate vreodată şi copilul meu se va juca; să le pun şi cătuşe nenorociţilor care seară de seară deranjează sute de oameni, din vecinătatea parcului, jucand fotbal izbind o minge de gardurile înalte, cu atâta nesimţire încât lovesc până şi maşinile din parcări, ori jucând bambilici cu tot soiul de pipiţe chiţăitoare, alcătuind un ansamblu infiorător de zgomotos; să fiu mai atent la tot ce se întâmplă pe străzi, la infractorii care se plimbă liniştiţi, în orice zi cu soare, printre femei, bătrâni, şi copii.
Oare de ce alte ţări ne par atât de civilizate? Tocmai acesta e secretul- acolo nimeni nu îndrăzneşte să încalce nici măcar reguli de circulaţie, din pricina amenzilor usturătoare, d-apoi să se gândească vreunul să dea party în mijlocul unui bloc locuit, invitând tot soiul de giboni şi urangutane, si zăngănind, prin muzica dată până la refuz, toţi pereţii imobilului. Şi cu atât mai puţin, să-şi lase câinele să îşi facă nevoile în mijlocul unui trotuar.
Am zis mai sus, că se plimbau. Da, la timpul trecut, căci, de când a dat toamna asta peste noi, comunitarii... ia-i de unde nu-s. Dacă toată vara s-au plimbat încolo şi încoace, că doar la plimbat nu le trebuie şcoală, acum... cred că se tem să nu le îngheţe... mă scuzaţi, ouăle.
Nu le simt lipsa, căci ei sunt prin definiţie inodori, incolori, şi insipizi, dar zilele trecute am văzut o maşină cu însemnele DPC, şi mi-am amintit că mai există şi aşa ceva la noi în oraş. De existat or fi existând pe undeva, când i-om şi vedea la datorie, că doar scoatem bani frumoşi şi pentru asta, e discutabil.
Dacă ar fi după mine, Primăria poate să îi lase liniştiţi în hibernare. Adică să-i concedieze, că şi-aşa ţin umbră degeaba pământului, unde mai pui că mai şi consumă bani aiurea, pe timp de criză- uniforme, maşini, combustibili, birouri, consumabile, cafele, alte alea. Plus că mie, una, mi se pare că sunt de-ajuns lucrătorii Poliţiei Române. Ce-or face, ce n-or face, că mai sunt şi împiedicaţi printre ei, dar e o instituţie pe care o are orice ţară civilizată.
Ieri dimineaţă o duduiţă îşi bătea covoarele (astea trăiesc chiar în Epoca de Piatră, n-or fi auzit de aspirator?!) pe leagăne. Da, aţi citit bine, pe leagăne, unde se dau copiii cât e ziulica de lungă. E absolut strigătoare la cer nesimţirea, şi chiar mai deranjantă e nepăsarea. În astfel de situaţii îmi vine să ţip- poate, poate-aş reuşi să casc ochii cuiva. Dar curând îmi dau seama că e inutil, pentru că eu rămân cu nervii, iar alţii cu nesimţirea înnăscută. Căci astfel de oameni, oricât ne-am chinui noi, nu se fac bine. Plus că mi-e din ce în ce mai silă, şi sunt sigură că nu doar mie, de acele episoade de exercitare mimată a autorităţii, despre care v-am relatat mai sus.
În loc de concluzie: Vă mai amintiţi reclama aceea, care a iscat controverse, cu "N-ai cu cine, dom'le, nişte ţărani!"?
La capitolul Rezultate, ne sunt prezentate doar cele din 2008, şi anume: colaborări cu reprezentanţi ai firmei concesionare de parcări publice, de salubrizare, etc; amenzi, avertismente, aplicate în baza unor diverse Hotărâri de Consiliu Local, ori legi; o listă interminabilă de măsuri. Partea interesantă e situaţia contravenţiilor constatate- la o primă, şi deloc prea matematică privire, orice om poate sesiza că numărul amenzilor achitate reprezintă aproximativ 10% din cuantumul total al acestora. Adică un fel de rahat făcut praf, mai pe româneşte vorbind.
O altă mirifică pagină a site-ului ne prezintă Echipa, ai cărei membri sunt încadraţi în diferite Birouri de Ordine Publică, comitete şi comiţii, vorba ilustrului Nea Iancu, plus declaraţiile lor de avere. Un singur Birou (!!!), din cele 6, cuprinde 56 de poliţişti (!!!). Vă daţi seama că n-am avut timp să fac o statistică a averilor, tot ce-am putut observa e că multe dintre declaraţii sunt completate doar de dragul de a fi completate, ce să mai vorbim de scrisul mai împleticit decât cel al unor copii de 6 ani. (Se întâmplă şi la case mai mari, dar asta e altă poveste.) Cel mai şef dintre şefi este chiar şeful Poliţiei Comunitare, şi nu doar el, ci şi soţia sa, căci anul trecut, însumat, au avut venituri de peste 100.000 lei. Un comunitar de rând, care probabil are studii medii, nu deţine nicio proprietate, are datorii de 9000 euro, şi salariu anual de 20.000 lei. O comunităriţă, care-o fi terminat doar 6, 7, ori 8 clase, Vasilica, draga de ea, are un venit anual de 13.000 lei.
Astea vi le-am spus doar aşa, de dragul comparaţiei.
Ultima pagină a site-ului, care ar mai putea suscita interesul publicului dornic de cunoaştere, este Legislaţia, aceasta cuprinzând "multitudinea" de acte normative a căror respectare deplină şi făr' de crâcnire o urmăresc dragii politişti comunitari, slujbaşi ai urbei şi ai cetăţenilor acesteia. Cam lungă introducerea de mai sus, dar trebuia spusă, ca să am pârghie înspre ceea ce mă exasperează pe mine la specimenele astea.
Cu toţii ştim că Poliţia Comunitară a luat naştere cu câţiva ani în urmă, avându-şi sorgintea într-o şi mai nobilă rasă, şi anume cea a Gardienilor Publici. Chipurile lor exprimă şcoala puţină, mediul social... să zicem, precar, tendinţa de a fi corupţi cu uşurinţă, şi de a se plimba fără scop pe străzi (asta atunci când nu se încălzesc prin bodegile de cartier). Nu puţini au fost recrutaţi dintre foştii puşcăriaşi, şi să nu-mi spuneţi că nu-i aşa, că unii au nişte mutre dubioase, de numai siguranţă şi pacifism nu iţi inspiră.
Ca mai toate cartierele, şi al meu, mă rog, pătrăţica mea de cartier, are un comunitar. Ba nu, chiar doi (nu era de-ajuns un Bran, mai trebuia şi Stan!). Comunitari care se plimbă, pardon, plimbau astă-vară, ţanţoşi nevoie mare, cu caşcheta pe-o ureche, şi casca staţiei în cealaltă, pe scutere. Făceau pe somităţile, se învârteau de 2 ori pe zi prin faţa blocurilor, bârrrâind scuterele şi consumând aiurea combustibilul, se uitau cu indulgenţă la imbecilii care deranjau până şi morţii cu răcnetele şi apucăturile de doi bani.
Într-o zi au prins-o pe o cucoană spălându-şi covoarele pe masa de ping-pong din parc (!!!). Ce ziceţi, i-au făcut ceva? I-au făcut pe dracu', s-au luat un pic de ea, ca să spună că au făcut şi ei ceva, cucoana şi-a văzut mai departe de treabă, promiţându-le că va "curăţa" zona după ce termină. Curăţă... era să zic eu ce anume!
Altă dată, l-au prins pe un boier, plimbându-şi potaia de companie, ghici unde? În parc. Nu vă mai zic partea cu urinatul în groapa de nisip, că nu vă mai lăsaţi copiii să se joace în parcuri în vecii vecilor. Boierul s-a udat tot când l-a văzut, comunitarul a făcut iar pe deşteptul, de-ai fi zis că el a găsit formula magică de înlăturare a petelor de untură de pe baveţici, a scos împănat agenda, a completat un avertisment, cu bla-bla-bla-urile de rigoare, s-a urcat pe scuter, mulţumit că îşi "merită" salariul, şi brr-brr, dus a fost.
Am veşti proaste pentru comunitari: liniştea şi respectarea ordinii publice, plus încă o mie alte probleme ale societăţii, nu se realizează, şi cu atât mai puţin rezolvă, cu avertismente. Avertismentele nu civilizează cetăţenii unui oraş, amenzile, în schimb, da. Principiul meu, dacă aş fi poliţist, ar fi cam aşa: L-am prins, îl ard. Şi îl ard atât de tare încât data viitoare să se gândească de o mie de ori dacă se merită să îşi golească buzunarele pe amenzi, înainte să îşi lase potaia în parc, când în nenorocitul de parc există o plăcuţă pe care scrie mare (doar un om chior n-ar vedea-o) că acest lucru e interzis.
Dacă tot frec menta şi scuterul pe banii fraierilor din oraş, ia să amendez eu cucoana care îşi spală infecţiile pe masa de ping-pong unde poate vreodată şi copilul meu se va juca; să le pun şi cătuşe nenorociţilor care seară de seară deranjează sute de oameni, din vecinătatea parcului,
Oare de ce alte ţări ne par atât de civilizate? Tocmai acesta e secretul- acolo nimeni nu îndrăzneşte să încalce nici măcar reguli de circulaţie, din pricina amenzilor usturătoare, d-apoi să se gândească vreunul să dea party în mijlocul unui bloc locuit, invitând tot soiul de giboni şi urangutane, si zăngănind, prin muzica dată până la refuz, toţi pereţii imobilului. Şi cu atât mai puţin, să-şi lase câinele să îşi facă nevoile în mijlocul unui trotuar.
Am zis mai sus, că se plimbau. Da, la timpul trecut, căci, de când a dat toamna asta peste noi, comunitarii... ia-i de unde nu-s. Dacă toată vara s-au plimbat încolo şi încoace, că doar la plimbat nu le trebuie şcoală, acum... cred că se tem să nu le îngheţe... mă scuzaţi, ouăle.
Nu le simt lipsa, căci ei sunt prin definiţie inodori, incolori, şi insipizi, dar zilele trecute am văzut o maşină cu însemnele DPC, şi mi-am amintit că mai există şi aşa ceva la noi în oraş. De existat or fi existând pe undeva, când i-om şi vedea la datorie, că doar scoatem bani frumoşi şi pentru asta, e discutabil.
Dacă ar fi după mine, Primăria poate să îi lase liniştiţi în hibernare. Adică să-i concedieze, că şi-aşa ţin umbră degeaba pământului, unde mai pui că mai şi consumă bani aiurea, pe timp de criză- uniforme, maşini, combustibili, birouri, consumabile, cafele, alte alea. Plus că mie, una, mi se pare că sunt de-ajuns lucrătorii Poliţiei Române. Ce-or face, ce n-or face, că mai sunt şi împiedicaţi printre ei, dar e o instituţie pe care o are orice ţară civilizată.
Ieri dimineaţă o duduiţă îşi bătea covoarele (astea trăiesc chiar în Epoca de Piatră, n-or fi auzit de aspirator?!) pe leagăne. Da, aţi citit bine, pe leagăne, unde se dau copiii cât e ziulica de lungă. E absolut strigătoare la cer nesimţirea, şi chiar mai deranjantă e nepăsarea. În astfel de situaţii îmi vine să ţip- poate, poate-aş reuşi să casc ochii cuiva. Dar curând îmi dau seama că e inutil, pentru că eu rămân cu nervii, iar alţii cu nesimţirea înnăscută. Căci astfel de oameni, oricât ne-am chinui noi, nu se fac bine. Plus că mi-e din ce în ce mai silă, şi sunt sigură că nu doar mie, de acele episoade de exercitare mimată a autorităţii, despre care v-am relatat mai sus.
În loc de concluzie: Vă mai amintiţi reclama aceea, care a iscat controverse, cu "N-ai cu cine, dom'le, nişte ţărani!"?
Comentarii