Să râdem de-a lunea- Statistica săptămânii trecute

Deşi n-am practicat "sportul" acesta niciodată, aseară am fost curioasă să văd ce i-a adus pe oameni aici. Am ales cele mai populare, şi totodată amuzante sărciuri pe goagăl, care au împins cititori de ocazie înspre acest (deloc) umil blog.

oana's blog - da, vraiment, pe mine mă găsiţi aici.
tinu verezezan - credeţi-mă pe cuvânt, a trebuit să întreprind eu însămi un sărci ca să aflu ce e chestia asta. Şi am aflat- un manelist, sau ceva din aceeaşi specie.
acum nimic nu ma mai bucura - nu ştiu exact ce-a căutat respectivul, însă ţin să îl anunţ că don'şoara care scrie aici nu e emo. Ba mai mult, însăşi filosofia de existenţă a blogului rezidă în bucurie:D.
alei de promenada pe langa lac - nu avem nici d-astea. Încearcă în Cişmigiu.
blog de gospodari - din fericire pentru cel ce-a căutat, am avut onoarea să găzduiesc aici şi astfel de personaje. Simpatice defel, nu ştiu cine ar putea să susţină contrariul.
caricaturi de nunta - nunţile, în majoritate, sunt nişte caricaturi. Da' eu tot nu mă pricep la desen.
ce iti trebuie ca sa deschizi o cofetarie - o societate comercială, capital consistent, angajaţi loiali şi pricepuţi, reţete splendide de prăjituri delicioase, un spaţiu pentru laborator, încă unul pentru comercializarea produselor, nişte vânzătoare calificate, care să nu inspire greaţă clienţilor, ambalaj eye-catching, măsuţe, scaune de designer, muzică ambientală care să faciliteze alunecuşul prăjiturilor înspre stomac, o perdea de Swarovski pentru separeu, hmm... şi clienţi pe măsură:D.
cele mai frumoase desene de toamna - repet, nu mă pricep la desen. Prefer s-o desenez din cuvinte.
cand nu ai ce face - presupun că ai găsit deja răspunsul- dai sărciuri idioate pe gugăl.
cotleti - nu te supăra, în viziunea ta, acesta se vrea a fi un plural? Aaah, EBa, te-am prins!
cum arata paunii - nimic mai simplu. Du-te la Zoo şi vei afla.
despre ploaie blog - am stabilit deja că aici vorbim doar despre fericire. Ploaia e un fenomen deprimant, şi n-are ce căuta aici.
ferma de pauni - îmi place când oamenii vor să-şi deschidă un business.
idei pentru a face o draperie - nu te chinui să o faci. Îţi dăruiesc eu una- cea mai mare, cea mai grea, cea mai catifelată, cea mai... înjurată.
pauni colorati - devine plictisitor, plus că n-am întâlnit păuni decoloraţi.
imagini cafea fierbinte mare - decât să salivezi uitându-te la poze, n-ar fi mai bine să pui ibricul pe foc?
piscina sub tampa - probabil că urmaşii urmaşilor urmaşilor noştri vor trăi ca să vadă şi aşa ceva. Momentan avem bodegă:D.
poze cu fc sacele - sunt la fel de prietenă cu fotbalul cum sunt şi cu matematica.
poze padurea bogatii - Prea frumos locul ca să-l priveşti în poze. Mai bine dai o fugă.
imagini de la mausoleu campulung muscel - Idem. Totuşi, dacă ajungi pe acolo, ai grijă ca nu cumva să cumperi produse "eco" de la negustorii din parcare. Asta doar dacă vrei să mori de moarte bună.
toamna ruginie - dacă ar fi după mine, ar fi roz sau mov.

Tu ce cauţi aici, huh?! :)

PS. Să aveţi o săptămână cum nu se poate mai bună!






Comentarii

Marius Ola a spus…
După ce nu ascult „tinu verezezana” şi “cum nimic nu ma mai bucura” pe “alei de promenada” de “pe langa lac”, caut un “blog de gospodari” care au fost la nişte “caricaturi de nunta” aruncând priviri gen “eye-catching” la “ce iti trebuie ca sa deschizi o cofetarie” cu “cele mai frumoase desene de toamna” pe pereţi. Iar “cand nu ai ce face” te întrebi “cum arata paunii” “coloraţi” din “ferma de pauni” bineînţeles, astfel încât îţi vin “idei pentru a face o draperie” cu “imagini de cafea fierbinte mare”. Vrei să te sinucizi aruncându-te în “piscina sub tampa” ţinând în mână “poze cu fc sacele”, neavând bani de billet pentru meciurile echipei din localitate, venindu-ţi în minte nişte “imagini de la mausoleu campulung muscel” în timp ce mintea îţi fuge la momentul în care făceai “poze în padurea bogatii” într-o toamna ruginie.:)

Postări populare de pe acest blog

De ce îmi vine să sparg televizorul când îl văd pe Berceanu

Itinerariul unei duminici de octombrie