Seară rece
Să tot fie deja câteva zeci de minute de când stau afundată în fotoliu, cu şalul mov înfăşurat în juru-mi, cu picioarele agăţate pe caloriferul fierbinte, şi privesc steagul de pe Tâmpa, cum se agită în bătaia vântului tăios de noiembrie. Am zis noiembrie, am zis vânt. La noi, până acum vreun an, sau doi, nu bătea vântul. Cu atât mai puţin iarna. De-am fi fost la mare înţelegeam, dar vânt să te ia de pe picioare la Braşov, asta n-aş fi crezut. Da' pân' la urmă nu înţeleg de ce mă mai întreb nişte chestii care se întâmplă fără ca eu să am puterea de a le pune la loc, sau a le păstra aşa cum le ştiam.
Vântul de azi a pustiit toate frunzele ce mai rămăseseră spânzurate de crengile copacilor, a zburat gunoaiele de pe străzi, a înecat respiraţia oamenilor, i-a făcut să se baricadeze, benevol, în case. În categoria celor care au fugit de vânt astăzi mă încadrez şi eu. (Am făcut ce-am făcut, şi tot de vânt m-am legat!)
Nu voiam să vorbesc despre vânt, şi nici despre frig, deşi mă deprimă cumplit, mai ales la gândul că vor urma câteva luni bunicele în care meniul zilnic al vremii va fi compus cam din aceleaşi fenomene, plus zăpadă şi umezeală.
Mă las cuprinsă iar de o stare din cele mai proaste, şi care nu mă caracterizează deloc. Starea în care îmi vine să hibernez, să stau sub o pătură pufoasă, doar cu o cană de ceai fierbinte, o carte, şi-un motan torcător alături.
E inutil să încerc să vorbesc cu cineva despre starea asta cumplită. Nimeni n-ar întelege de ce şi cum m-a cuprins, pentru că nici măcar eu nu înţeleg. Plus că nici nu ştiu cum s-o descriu mai bine.
De vreo 3 nopţi dorm foarte rău. Nu rău în sensul că nu pot dormi, ci rău în sensul în care visez foarte mult, anapoda, impleticit, cu multe personaje, care îmi deranjează cursul vieţii, care mă agasează cu întrebări, cu activităţi, cu câte şi mai câte. Nu pot spune că acord o importanţă deosebită viselor, deşi au fost uneori semnificaţii ce s-au adeverit, însă de astă dată toată agitaţia asta subconştientă nocturnă a reuşit să mă doboare. De dimineaţă, din zori, şi până în seară, pe undeva, prin toate cotloanele fiinţei mele, simt că mă aleargă visele. Şi fug de ele dormind la amiază, în speranţa că vor obosi să mă mai urmărească. Şi mă trezesc, cu şi mai multe vise aiurea, şi iar mă aleargă, şi eu fug, şi...
Uff, ştiu că n-aţi înţeles mai nimic până acum, dar sincer, nu e vina mea că sunt atât de buimacă. Mai ştiu şi că asta e doar o perioadă nefastă, care va trece, pentru că aşa e programul meu- să visez mai mult uneori, şi deloc alteori.
Mâine e o nouă zi. În care vreau să încep săptămâna asta, căci am rămas în urmă cu ea.
Noapte bună cu vise frumoase şi dorite, dragii mei!
UPDATE: Ca să adormiţi mai uşor, vă recomand o poveste- aceasta.
Vântul de azi a pustiit toate frunzele ce mai rămăseseră spânzurate de crengile copacilor, a zburat gunoaiele de pe străzi, a înecat respiraţia oamenilor, i-a făcut să se baricadeze, benevol, în case. În categoria celor care au fugit de vânt astăzi mă încadrez şi eu. (Am făcut ce-am făcut, şi tot de vânt m-am legat!)
Nu voiam să vorbesc despre vânt, şi nici despre frig, deşi mă deprimă cumplit, mai ales la gândul că vor urma câteva luni bunicele în care meniul zilnic al vremii va fi compus cam din aceleaşi fenomene, plus zăpadă şi umezeală.
Mă las cuprinsă iar de o stare din cele mai proaste, şi care nu mă caracterizează deloc. Starea în care îmi vine să hibernez, să stau sub o pătură pufoasă, doar cu o cană de ceai fierbinte, o carte, şi-un motan torcător alături.
E inutil să încerc să vorbesc cu cineva despre starea asta cumplită. Nimeni n-ar întelege de ce şi cum m-a cuprins, pentru că nici măcar eu nu înţeleg. Plus că nici nu ştiu cum s-o descriu mai bine.
De vreo 3 nopţi dorm foarte rău. Nu rău în sensul că nu pot dormi, ci rău în sensul în care visez foarte mult, anapoda, impleticit, cu multe personaje, care îmi deranjează cursul vieţii, care mă agasează cu întrebări, cu activităţi, cu câte şi mai câte. Nu pot spune că acord o importanţă deosebită viselor, deşi au fost uneori semnificaţii ce s-au adeverit, însă de astă dată toată agitaţia asta subconştientă nocturnă a reuşit să mă doboare. De dimineaţă, din zori, şi până în seară, pe undeva, prin toate cotloanele fiinţei mele, simt că mă aleargă visele. Şi fug de ele dormind la amiază, în speranţa că vor obosi să mă mai urmărească. Şi mă trezesc, cu şi mai multe vise aiurea, şi iar mă aleargă, şi eu fug, şi...
Uff, ştiu că n-aţi înţeles mai nimic până acum, dar sincer, nu e vina mea că sunt atât de buimacă. Mai ştiu şi că asta e doar o perioadă nefastă, care va trece, pentru că aşa e programul meu- să visez mai mult uneori, şi deloc alteori.
Mâine e o nouă zi. În care vreau să încep săptămâna asta, căci am rămas în urmă cu ea.
Noapte bună cu vise frumoase şi dorite, dragii mei!
UPDATE: Ca să adormiţi mai uşor, vă recomand o poveste- aceasta.
Comentarii