Simplu, Oana

Penultima zi din prima luna de vara... Penultima zi inainte de a o lua de la capat cu probele scrise... Maine pe vremea asta, voi fi stresul in persoana, ori voi fi cufundata pe taramul stiintei pana inspre dimineata... Tocmai am doua dezbateri- una despre capricii vs iubire... Alta, despre zambet... Despre care dintre ele ar trebui sa scriu azi? Nu stiu... Despre iubire- nu ma simt in stare, eu cea care credeam cu ardoare ca ea nu poate exista decat pe alta planeta si intre alte fiinte... Mda... Despre capricii, ce-as putea spune... Sunt tipice copiilor razgaiati, fie ei de 5 ani sau de 20-90 de ani... Am si eu ca toata lumea capricii legate de ceea ce e frumos, elegant, mirific sau supraomenesc, cum ar spune Oana... Vreau multe, de la mancare buna pana la haine, de la masini pana la oamenii care ma inconjoara... Insa eu cred ca e bine sa fii capricios in ceea ce privesc oamenii de langa tine... Nu ne putem insoti de persoane cu care ne-am simti rusinati, fie de aspect, fie de comport...

Am avut dubii cand am scris data... Parca nu-mi vine a crede ca s-au scurs deja 6 luni din anul asta... Zi plictisita/ plictisitoare, ploaioasa, care m-a indemnat spre pat si pierderea timpului in loc sa imi arate calea caietelor de geografie... Eh, asta e, ziua e deja pe terminate, si nu degeaba lumea spune ca o pauza e mereu bine venita... Acum vreo 2 ore, din lipsa de preocupari, am iesit in cautarea linistii pierdute... Exact aia n-am gasit... Dispozitia de seara mi-a fost stricata inca din primul kilometru de plimbare de genul acela de, nu pot sa-l numesc om, sa zicem specimen, care la volanul masinii lu' tac'su te intreaba: "Papushe, te fac o tura pana la mine acasa?" Tot ce imi lipsea, ca lumea sa mi se para si mai infecta... Scarba cred ca ar fi termenul cu care as putea denumi sentimentul cu care m-am intors acasa, da, tot eu cea care plecasem sa-mi adun gandurile, pe aerul curat de dupa ploaie... Se pare ca cer uneori prea multe, dar nu vreau si nu ma pot ac...

Racoare, inca de dimineata... Somn de noapte de vreo 5 ore- prea putin pentru oboseala ce ma doboara in ultima vreme... Ma plang din ce in mai mult ca mi-e dor de mine, ca vreau sa revin la normal, la Oana care eram odata... Inainte ca toate sa se fi revarsat asupra mea, nelasandu-ma sa iau o gura de aer mai mare, ca sa pot duce totul cu mai multa usurinta... Nu mai deschid iar subiectul... Azi am trecut de jumatatea razboiului si am mai eliminat inca un bolovan apasator... Tania ma vede casatorita, dar eu i-am explicat deja ca nu am cum, cel putin in momentul de fata... Nu mai sunt week-end-uri libere la restaurantele selecte... Am ajuns, impreuna cu Ralu, la concluzia ca cea de-a doua noastra meserie este cea de daydreamers... Da' stai un pic... Mai avem cumva o prima meserie?! Dupa ce i-am marturisit ca ascult un gen de muzica mai mult decat dubios chiar si pentru mine, si am si bombardat-o cu cateva super melodii, Violeta a tras concluzia: sunt "jale"... Promitator......

Pana acum, doua pietre luate de pe inima... Dar, mai raman inca 4 bolovani... Da, zic bolovani, pentru ca mi-e frica... De tot ce ne asteapta maine, dar si saptamana viitoare... Chiar de marti m-am temut de mirajul notei 10, iar acum ma tem si mai mult... Ar fi pacat sa o dam in bara acum, iar caderea ar fi de-a dreptul dureroasa... Pacat de toata munca de pana acum... Caldura mare, multe caiete, cafea de care am ajuns sa-mi fi sila, si incapacitatea de a dormi... Incerc din nou, imediat... Then, back to study... Nici apa nu mai racoreste, aerul oricat ar fi de cald tot imi umfla si inroseste ochii, iar picaturile ma tem ca vor deveni dependenta... Tot ce-mi doresc e sa treaca... Si daca ne gandim bine, saptamana asta s-a scurs, cu brio pana acum... Insa ziua de maine atarna de un semn de intrebare, de teama si de necunoscut...

Zi de pauza... Intre batalii, cum le-am numit ieri... Dar, la ora asta nu conteaza, am terminat cu subiectele pe ziua de azi, m-am documentat si am aflat ca nici la franceza nu ma va inghiti nimeni, cum nu s-a intamplat nici la romana... Ma enerveaza romanii nostri... Acum e canicula, nu e bine... Au fost ploi, nu e bine- gheata si inundatii... A fost iarna- e ger de crapa pietrele... Va hotarati, va rog, si ma anuntati si pe mine? Eu una prefer de 1000 de ori vara unei ierni cu -40 de grade si 3 straturi de imbracaminte + fular... Da, imi place sa port maiouri si nu pulovere groase, rochite fluflu si sandale... Toropeala mare... Si afara dar si-n mintea mea... Zilele trec atat de repede, iar maine cand ma voi indrepta iar spre Saguna, ma voi intreba daca traiesc momentul sau visez... E tarziu... Si asta seara nu mai ploua... E doar o caldura racoroasa, daca pot s-o numesc asa... Doar cate-o boare se mai simte din cand in cand, lasand in urma mirosul de asfalt incins... Da, am preluat ...

Noapte dormita pe jumatate, mult prea cald si mult prea multe ganduri, aiurea ce-i drept... N-am reusit sa vad nici luna portocalie, ci doar sa ma foiesc inutil... Ce-mi place e ca noaptea desavarsita nu mi-a stricat cu nimic activitatea de azi... Prima batalie a fost data, castigata cu brio, insa nu trebuie sa ne culcam pe-o ureche- razboiul de-abia incepe... A fost destul de incurajator ca am inceput cu dreptul, desi acum mi-e teama ca mi-o iau in cap... Deja, azi n-am mai facut nimic inafara de dormit si stat de povesti... Dar nu-i nimic, maine la prima ora a diminetii ma voi lasa cuprinsa, iar, de sentimente de vinovatie fata de inactivitatea mea, si sper ca ma voi mobiliza... Insa a spera nu e de ajuns, trebuie vointa... Soare prea mult, asfalt topit, ochi nenorociti de aerul conditionat... Acum se preconizeaza o ploaie, care sper ca ma va lasa sa dorm, nu va veni cu fulgere si tunete si nici nu va baga toti tantarii in casa... In zilele astea de canicula, cel mai mila mi-e de Bub...

Probabil v-ati fi asteptat sa nu mai am timpul necesar ca sa scriu aici, dar nu scapati asa de repede de mine... Desi BACul ne-a transformat din oameni normali in insomniaci... Eu una nu mai pot sa adorm... Nu pot dom'le si pace buna... Imi vin in cap tot felul de chestii aiurea, care nu sunt legate neaparat de examen, dar care nu imi dau pace, in general amintiri, senzatii, ciudat oricum... Daca stau si ma gandesc, inseamna ca am destul de mult timp la dispozitie, drept pentru care, degeaba ma plang ca nu mai pot... O zi mirifica, 50 de grade in camera mea, plus caldura degajata de computer si de creierul meu, mult ceai, 3 in 1, suc de soc, apa plata cu lamaie, de toate... Doamne ce combinatie! Mancare si mai multa, ca deh, stresul se cere alimentat... Sfaturi si incurajari inca de la 7.18 dimineata... Vorba Vanessei- in astfel de imprejurari poti vedea cine tine cu adevarat la tine... Si am vazut... Si sunt multumita... Aceleasi persoane care nu m-au dezamagit niciodata si nici n...

A inceput ca o lipsa de preocupare, in februarie, intr-o zi de 14, catusi de putin semnificativa pentru mine... Tania m-a intrebat ce-mi veni sa imi fac blog... Iar eu i-am raspuns ca vreau sa postez cate ceva, ori de cate ori am inspiratia si cheful, ca sa vad cate se vor strange pana la BAC... Insa nu mi-am inchipuit in acel moment ca azi, 22 Iunie, se vor implini 100 de blog entry-uri... A continuat, la inceput, ca o mini-culegere de poezii de suflet... In care m-am regasit in acel moment, in care, probabil s-au regasit si unii dintre voi, avand in vedere ca uneori chiar imi spuneati ca ati plans citindu-le... Apoi, am prins curaj, si am inceput sa-mi scriu propriile randuri... Despre viata la oras, la tara, despre fiintele pe care le iubesc, "in speta" Bubu si Super Maxx... Am pomenit glodul Dobarlaului, ulitele lui, iarba, florile de primavara, zilele de luni cu febra musculara, care urmau unor zile de weekend fantastic de relaxante... In contrast, am mentionat detaliile...

Nu va mai spun cat e... Stiti cu totii, si nu am chef sa-mi aud cateva... Nu ne mai arde de nimic inafara de stat lenesi cu capul printre caiete, desi mie mi-e cam greu sa nu ies din casa, sau sa vad doar cuvinte curgandu-mi prin fata ochilor... Din respect pentru creierul meu, am facut o plimbare scurta, dar nestresata de intrebari si supozitii... Cel mai mult ma enerveaza si ma agita mama... Eu sunt impacienta si total pe dos de ceea ce eram, iar ea... Ea e calma, se abtine de la a pomeni ceva de bac, imi spune ca orice as face, bine sau rau, sunt her baby... Da, incurajator, dar totusi... N-as putea niciodata sa arat atata putere de disimulare... Indiferent de ceea ce mi-ar spune, stiu ca si ea simte tot ce simt si eu, ca ii transmit orice stare, ca suntem legate de o telepatie incontestabila... Nici sa plang nu mai pot... Parca totul s-a blocat in mine, fara nicio posibilitate de eliberare... Ieri am fost mai inspirata, si am scris despre vise... Ei bine, dupa ce m-am plans ca nu a...

Am spus de nenumarate ori cat mai e... Acum mai e doar un ragaz de 3 zile... Atat a mai ramas din asteptare... Si poate, cum mi-a spus bunica mea adoptiva, ar trebui sa ma bucur de perioada asta... Nu ma voi mai intalni niciodata cu saptamanile in care imi decid o parte din viitor... Si o sa fac si poze, da... Nimic nou... Doar plictiseala de asteptare, pot s-o numesc deja nerabdare... Nu mai am stare, ma misc tot timpul, mananc mult, butonez mai mereu orice am la indemana... In timp ce invatam azi, m-am trezit, brusc, uitandu-ma pe pereti... Si nu dupa cai verzi... Poate doar simteam nevoia sa visez... Nu e nimic rau in a visa, uneori e singurul mod de a trece peste toate si a merge cu fruntea sus mai departe... E drept, uneori visam prea mult, la prea multe, visam la irealizabil, la frumos... Si ne lovim... Ne lovim de un prag mult prea jos pentru fruntile noastre, ce ne readuce atat de fulgerator si de dureros la realitate... Si ne dam seama ca visul a fost degeaba, ca noi suntem to...

Am vrut initial sa postez o poezie, insa, parca toate imi descriu starea, si nu ma pot decide in privinta uneia singure... Ma simt vinovata, ca nu prea am facut nimic azi, azi, cand mai sunt doar vreo 4 zile pana cand totul se va declansa... Ma doare capul, ochii imi sunt rosii de la curent si ii chinui cu picaturi... Pe la mijlocul zilei, am crezut ca mi-am regasit macar un sfert din pacea interioara, insa cu trecerea orelor, imi dau seama ca nelinistea si incertitudinea devin tot mai aprigi... Anul trecut pe vremea asta, nu imi pasa de nimic... Eram deja in vacanta, nestresata de nimeni si nimic, libera sa pierd timpul... Acum s-a dus... Inca o dovada a faptului ca am crescut... Cand? Nici nu-mi dau seama... Si parca nici nu-mi amintesc cum era... De fapt, nici n-as vrea sa mai scormonesc prin timpul trecut, pentru ca mi-ar demonstra doar cat m-am schimbat... Si nu, nu imi place schimbarea, ci doar evolutia... Desi spiritul antreprenorial simte schimbarea si o transforma in oportunit...

O zi de pomina... Adica de dimineata si pana acum vreo 2 ore am stat cu nasul prin carti si foi... Destul... Pentru a ma detasa am ales sa fac o plimbare, prin aer mai mult sau mai putin curat, terminata cu o ploaie torentiala, cu nisip in papucei, si haine uuudeee... Aer mai putin inecacios, flori a caror miros se lasa spalat de suvoaiele de ploaie... Copii alergand, de frica sa nu cumva sa-i spele apa (pacat, ar fi facut baia pe saptamana asta), oameni ce se grabeau si se uitau cam ciudat la mine, cum ma "promenam" cu nepasare... Am reusit sa ajung acasa, intreaga, cu tratament la par cu apa de ploaie, si m-am simtit chiar ca un copil... Un copil incapatanat, ce refuza sa intre in casa, si se bucura cu adevarat de ploaie... Dupa mult timp de tensiune, si dupa ce am si plans azi, m-am simtit mai relaxata... Bine ar fi fost daca ploaia ar fi reusit sa spele si tot ce ma dezamageste, tot ce ma supara si tot ce nu imi da starea de bine pe care o afisam cu ceva timp in urma... A...

Multe lucruri pe care as vrea sa le scriu, insa nu am dispozitia necesara sa le tratez in mod serios... Asa ca o sa fac ce fac de obicei, adica o sa aberez... Ralu tocmai imi spunea ca se intampla ceva cu mine... As vrea sa cred ca revin la normal, dar... Neeaaah, chiar imi place ce am devenit: mai rea (decat ma considerau altii), plictisita si caustica, daca luam in considerare ca azi am redenumit anumite specimene ale societatii... Nu va spun, pentru ca o persoana e in pericol de a se simti, iar sansele de a mai vorbi vreodata se vor reduce simtitor... Pesi m-a facut depresiva, tocmai cand credeam si eu ca terapia prin ras a dat rezultate... Vanessa ma sperie- nu mai e ea, e study-holic, daca o pot numi asa, iar Pufuuuuu... Puufuuu e cel mai simpatic "fiint" pe care l-am cunoscut in ultima vreme, desi gradul meu de socializare e mai ridicat decat in perioada cand viata mea era roz... Acum e roz cu buline gri, la fel ca super-tricoul meu... Roz, pentru ca anul trecut pe vrem...

Da, stiu... Ati citit titlul si ati concluzionat ca am luat-o razna de tot... Ei bine, nu... Inca imi mai dau seama de ceea ce se intampla in jurul meu, iar minunile de care vorbesc nu sunt nici pe departe ce va asteptati voi sa fie... Sunt "minuni"... Le-am numit asa pentru ca ne uimesc in fiecare zi, pentru ca nu ne lasa sa respiram intr-o lume cat de cat normala, pentru ca uneori reusesc sa ne rapeasca buna dispozitie cu care ne trezim dimineata, si, culmea, in loc sa se rareasca, ele devin tot mai frecvente si mai inecacioase... Vorbesc de lumea care a devenit tot mai rea, tot mai meschina... Nu pot sa trec cu vederea mamele care isi transforma copiii, de la sugari la scolari, in cocalari (da, stiu, suna urat, nu e vina mea), nu pot sa mai suport parcul din fata blocului care imi mananca pana si ultima faramita de rabdare, rromii care isi usuca rufele acolo, babele cu bigudiuri ce isi bronzeaza cu o nonsalanta scarboasa picioarele celulitice, telefoanele mobile din care r...

Aseara, pe la 23.00, cand am ajuns acasa, mi-am dat seama ca am ratat blog entry-ul de ieri... Nu-i nimic... De ieri incoace, s-au mai intamplat multe lucruri in mintea si sufletul meu... De vreo jumatate de ora ma chinui sa imi adun gandurile, sa le descarc aici... Macar aici, pentru ca sunt putine persoanele dispuse sa asculte omul atat de complicat si mereu nemultumit ce am devenit... Nu o spun cu mandrie, ba chiar dimpotriva... Mi-e dor de mine, de cum eram acum ceva timp, inainte ca cineva sa-mi fi aruncat cu un bolovan in globul de cristal care ma inconjura... Mi-e dor de starea de nepasare pe care o afisam oricui si in orice situatie, momentele in care ma simteam stapana pe reactiile si sentimentele mele, cand nu lasam sa se vada ca SIMT... Cand nu ma atasam de nimeni si de nimic, inafara de oamenii care imi sunt alaturi si de Bubu, care stiu ca nu ma va dezamagi niciodata... Si da, am plans din nou azi... Din aceleasi motive care nu-mi dau pace de ceva vreme, pe care nu le cuno...

Lipsita fiind de inspiratie, cum ar spune Arghezi de "slova de foc", am apelat la ajutorul Vanessei si la cel al Ralucai pentru a gasi un subiect demn de dezbatut/ aberat aici... COPILARIA... CHILDHOOD... L'ENFANCE... NIÑEZ... Unul dintre cele mai frumoase cuvinte, inafara de iubire, prietenie si fericire... Prima etapa a vietii fiecaruia dintre noi, pentru unii extrem de fericita si petrecuta alaturi de parinti, pentru altii din nefericire, un motiv de a deveni in cele din urma emo/ sinucigasi... Nu vreau sa sune urat, dar e adevarul zilelor in care traim, si daca nu ma credeti accesati link-ul acesta si va veti convinge: http://www.protv.ro/stiri/tu-stii-ce-mai-face-copilul-tau/ Ceea ce m-a determinat cu adevarat sa scriu aici despre copilarie a fost urmatoarea conversatie, care desi unor insensibili le poate parea insipida si stupida, mie mi-a produs o lacrima... E reprodusa cu acordul persoanelor in cauza... Vanessa .: vrei sa mai fim copii? Vanessa .: vreo cativa an...

E prima data cand sunt rugata sa scriu aici, si chiar nu am idee cu ce sa incep... Inca nu imi dau seama daca a fost real, sau daca a fost doar un vis pe care cu totii speram sa il implinim... E vorba de banchetul nostru, pe care l-am planuit, l-am asteptat si ne-am pregatit pentru el cu sufletul la gura... Ieri scriam ca nu stiu daca as vrea sa treaca... Azi, as vrea sa il mai facem o data, sa mai fim fericiti si eleganti din nou, sa pasim inspre sala de petreceri in rasunet de "Gaudeamus igitur"... Seara ce a trecut a fost adevarata incununare a tuturor anilor petrecuti in Colegiul nostru, si a tuturor momentelor ce le-am impartasit cu totii, in colectivul 12D... Vesel cum era, Adi (USA) imi spunea ca ar fi fost ideal daca pe parcursul acestor 4 ani am fi stiut sa fim cu totii asa, ca aseara... Insa eu cred ca farmecul evenimentelor a stat tocmai in faptul ca am fost cu totii diferiti si am stiut sa ne aratam personalitatea... Spre sfarsit, probabil pentru ca am simtit ca e...

Acum cateva luni, cand auzeam rostindu-se data de 11 Iunie, mi se parea ca nu voi mai ajunge s-o traiesc, imaginandu-mi-o mult prea indepartata... Am avut timp berechet pentru shopping, pentru cumparat materiale, mers la probe si programari... E ora 13:30... Si peste circa 4 ore, ne vom gasi in ipostaza pentru care ne-am stresat de cateva luni incoace, si pe care nu prea ne-o dorim... Eu una n-as vrea sa treaca niciodata, sa ramanem cu un final deschis... Azi, nu suntem fericiti doar pentru banchet, ci si pentru seful nostru, care se poate declara "barbat adevarat"... Nici macar nu stiu daca o pot numi fericire... Relativ sentiment... Nici nu prea stii cand il ai, nici cand il pierzi, nu stii sa-l oferi sau sa il primesti cu bratele deschise... Il putem culege din lucruri simple, sau tanjind dupa ceva maret... Nu-l poti ascunde, dar nu il poti nici mima atunci cand lipseste... Desi pozezi in ipostaze nepasatoare, cu un zambet fals, dar mintindu-te singur ca esti pe deplin mu...

Acum, cand deja, practic, s-a terminat, totul pare confuz... Cel putin, pentru mine... Nu mai vad nimic asa cum vedeam de dimineata... Desi am plans ca o disperata, si nu numai eu de data asta, stiu ca despartirea asta ne va face sa pretuim mai mult tot ce am avut si poate vom mai avea impreuna... Stiu ca am avut si perioade mai inspirate in ceea ce priveste blogul, insa azi chiar nu stiu daca vreun cuvant ar putea sa descrie ce simt... Acum, la plecarea de la intalnirea cu voi, cei care ati fost si veti ramane mereu colegii mei, stateam cu Oana, ca niste depresive, in fata liceului... Il priveam si ne gandeam ca de zi inainte nu vom mai fi elevii sai, nu ne vom mai putea mandri cu faptul ca ne traim ore din viata acolo, ci vom spune ca l-am absolvit... Azi, 10 Iunie 2008, o zi superba, cu mult soare si rasete de fericire... Tot ce as mai putea scrie ar fi de prisos, fiindca fiecare percepe lucrurile in felul sau, dar cred, cu totii vom impartasi mandria de a fi uniristi... Cat despre ...

O zi care pe multi dintre noi, inclusiv pe mine, ne-a coplesit, si despre care nu puteam sa nu scriu aici... Inca de cand am deschis ochii de dimineata, imaginea pe care o aveam era cea a ultimei noastre zile ca liceeni propriu-zisi... Ce va fi maine si poimaine, va fi doar sarea de pe rana... Cel putin eu asa vad lucrurile... Despre azi, putine cuvinte, desi am simtit un amalgam de lucruri si regrete, si nu numai noi, ci si profesorul de care, cu lacrimi in ochi si priviri rugatoare, ne-am despartit, cu promisiunea de a fi ascultati "la sange" peste 10 ani... Nu a fost greu, a fost doar sfasietor, iar ceea ce urmeaza va fi si mai si... In ultima noastra ora de limba romana, am fost, cu totii cei prezenti, niste Luceferi, care cereau nu ora de iubire, ci inca o lectie de viata de la cel care, insumat, ne-a stat alaturi luni intregi... Nu stiu daca mai e ceva de adaugat, poate doar inca ceva lacrimi...

Dupa cum v-am sfatuit ieri, de dimineata m-am dotat cu pantaloni scurti, tricou si buna dispozitie... Cu traistuta si camera, am plecat inspre Simon... Un loc de care m-am indragostit acum cateva luni, dar care acum mi-a patruns si mai adanc in suflet... Dupa doar doua escapade acolo, am inteles pe deplin de ce Ioa e atat de mandra si iubeste locurile atat de mult... O zi ideala, in care nici macar ploaia nu ne-a oprit de la ceea ce, peste cateva zile, va fi fost penultima noastra sansa de a fi impreuna... Nori, ploaie marunta care nu ne-a udat, miros de fum, carne incinsa pe gratare, un motan simpatic si plin de capuse care m-a zgariat, leagan si balansoar, miros de fan proaspat cosit, doi papagali cantareti, mult prea putine masini care sa deranjeze linistea drumului... Niste oameni care nu se dezmint in ceea ce priveste adevarata ospitalitate, niste profesori carora le vom duce dorul... Si noi, aceiasi oameni prietenosi, cum ne stim de ceva timp... Poze peste poze, zambete, rasete.....

Sambata... Plictisita, n-am iesit din casa, ma simt mai putin depresiva decat in zilele ce au trecut, probabil si pentru ca nu am mers la scoala... Studii aprofundate la geografie, "O scrisoare pierduta" a lui Nea Iancu, 3 in 1 cu inghetata... Nu stiu ce am sau ce n-am... Aseara, "destrabalare" pana la 1... Doua reprize de somn la pranz... Nu inteleg multe chestii, desi acum vreo 24 de ore mi se clarificasera cat de cat, in capsorul asta mic al meu... Zilele astea, pe langa despartire, motiv de sarbatoare... Pufosul meu mic, Bubu, implineste 3 anisori... Ca sa-l fac si mai vedeta: Hepi sbarsdei tu him!!! Daca aveti sugestii de cadouri, nu ezitati sa ma contactati P.S. Maine ne vedem la Simon, dragilor... Sa nu plecati de acasa fara pantaloni scurti si costume de baie...

Stau... Acum s-a racorit... Si totusi, totul pare incins, tensionat, si parca n-as mai vrea sa se termine... Sa stam asa sub presiune, sa o traim iar si iar, sa ne bucuram din priviri, sa radem cu pofta mereu, ca si cum ar fi ultima data... Nu m-ar deranja sa o iau de la inceput... Sa mai traiesc inca 4 ani, in acelasi loc, cu aceiasi oameni, cu aceleasi zambete si glume... Nu cred ca as face altceva, ci as incerca sa fac totul mai bine, dar poate cand as ajunge, iar, la sfarsit tot n-ar fi suficient... Pana la urma, e bine mereu sa facem ceea ce credem de cuviinta la momentul acela, atat timp cat nu facem rau nici altora, dar nici noua... Acum, nici macar nu stiu de ce plangem... Oricum ar fi, nu de tristete... Cred ca e mai degraba bucuria de a ne fi avut, de a fi trait impreuna mult ore din viata, de a ne fi suportat atata timp fara a ajunge sa ne plictisim... Daca nu am stiut mereu sa fim armoniosi, acum sunt mai mult decat oricand convinsa ca, daca nu anul acesta, in ultimele luni...

Azi, am vrut din tot sufletul sa rezist fara sa plang, dar cum a putut observa toata lumea, capacitatea mea de a ma abtine scade simtitor pe zi ce trece... Mai devreme am citit, iar, tot ce am scris pentru albume, si am luat decizia de a pastra foitele... Poate peste 10 ani, cand poate vom mai avea fler organizatoric, le voi mai cauta printre amintiri...Asa cum, am aflat azi, o scrisoare scrisa de mine acum vreo 3 ani inca este pastrata... Maine mi s-a promis ca imi va fi adusa... Nu stiu, sunt pur si simplu curioasa ce am putut sa scriu, ce gandeam si sa vad daca exista o evolutie, sau de ce nu o involutie... Astept ca maine sa citesc si biletele din clasa a 9a, de cand eram cu totii mici si destul de naivi... In rest, pot sa afirm sus si tare, dar fara a ma simti mandra de mine, ca am cam pierdut timpul azi... Am dormit, am citit, am ras, am primit cadouri (nu e nicio ocazie, nu sariti), m-am uitat la snooker, nu stiu daca in amintirea unor vremuri bune, sau pentru ca pur si simplu a...

Azi mi s-a repetat de atatea ori ca mai sunt doar 3 zile de scoala (pe bune), ca intr-un final am cedat si am mai facut inca vreo 10 persoane sa cedeze... N-a fost cu intentie, dar se pare ca nu numai eu sunt sentimentala si am ceva regrete in perioada asta... Totul a pornit de la cateva pasaje scrise de mine, in albumul lui Pesi, si care se pare ca au "gadilat" audienta... Esential e ca, pana si acum, cand e de plans, ne suntem alaturi unul altuia... Tot azi, am avut ultimele ore cu una dintre persoanele pe care le-am admirat si respectat cu adevarat si deplin... Nu vreau sa mai adaug melancolie acestor randuri, dar si ea ca si noi, parea destul de trista ca plecam, ca va urma ceva mai putin bun... Am fost si la aer curat, cel putin mai curat decat in restul orasului... Daca vreti si voi, n-aveti decat... Creierul nostru are nevoie de oxigen (fara gaze de esapament), ca sa poata ingurgita atata informatie... P.S. De azi intr-o saptamana vom avea banchetul... Asa ca fuguta la...

Dupa nenumarate discutii si contradictii am ajuns la momentul adevarului : pozele de grup... Au fost doar vreo 5 poze de grup (cu adevarat), unii avand preocupari mult mai interesante decat sa faca poze... Nu-i nicio pierdere, ne mai intalnim (din parti) noi, toti... Inainte de somnul de la pranz, am avut iar o meditatie...Nu stiu cum se face, dar inainte de somn sunt inspirata...Nu stiu, nu imi dau seama cand au trecut toti anii astia... Parca ieri am dat examenul de bilingv, si parca azi m-am dus, un pic cam speriata, in prima mea zi de liceu, de unde am plecat total nemultumita, pentru ca nimeni de acolo nu-mi placuse... Doina mi s-a parut o tirana comunista, cred ca "gratie" coafurii total neprietenoase pe care a afisat-o... Impresii... Dar acum, dupa 4 ani care au gonit in mare viteza, privit per ansamblu, liceul a fost, este si va ramane, sper si cred, pentru multi dintre noi cea mai frumoasa perioada a vietii noastre de pana acum... Ce va fi de acum incolo depinde doar...

Luni... A doua zi de vara, acum, pe sfarsite... Dupa cum scria azi pe tabla, 21 de zile pana... Numaratoare inversa... Timp trecut aiurea, batut de vant si de intrebari fara raspunsuri prea clare... Oare da? Oare nu? Oare de ce? Cand si pentru cine? Mult prea putine persoane care inteleg si ajuta... Pregatiri intense... Poze, banchet, pantofi, rochii si rochite, gentute... Uff... We're complicated... Ralu tocmai imi clateste ochii cu ceva frumos... Inchei aici... Am treaba...

Daca am recunoaste ca am ramas copii, ne-am bucura cu totii ca azi e 1 Iunie... Dar, cum, cu totii suntem mai ocupati sa ne demonstram maturitatea timpurie... Cadou de ziua copilului am primit o tranta... Nu stiu daca o meritam sau nu, cert e ca un genunchi plange... Singurul care intr-adevar s-a bucurat ca un copil azi, a fost Max, mereu iubitor, recunoscator si dornic de joaca si sa-si demonstreze abilitatile de SuperDog... Soare placut, plimbare in cautare de subiecti pentru poze, cules de paie si margarete... Soarele a devenit mai arzator, anuntand o ploaie nu prea prietenoasa... In cele din urma a venit: cer innegurat, fulgere si tunete, siroaie de apa cu gheata si bulbuci... Neplacut... Detest ploile mai mult decat le detestam pana acum ceva timp... Brasov... Ploaie prafuita, tunete infundate si zapuseala... Astept...