Simplu, Oana

Prima dată când am luat contact cu un bonsai a fost în urmă cu vreo 10-12 ani, în casa unei prietene de-ale mamei. Ţin minte că bietul copăcel era mai mult chel decât înfrunzit, iar D. îmi povestise că fusese cât pe ce să moară. De ce? De supărare, pentru că ea plecase în călătorie, în Elveţia, iar el, copăcelul, rămăsese acasă. Începuse să-şi revină odată cu reîntoarcerea ei acasă. Poate că mi s-a părut un pic neverosimilă povestea- cum ar putea un bonsai să se "supere" că l-ai lăsat acasă?- dar peste ani s-a întâmplat să mă lămuresc. (Nu are legătură cu bonsaii, dar, ca să păstrez o anumită ordine cronologică în ceea ce vă povestesc, ce-a de-a doua dovadă a faptului că plantele au sentimente am primit-o la moartea bunicii mele paterne. Iubea plantele. Avea cele mai exotice plante, cu cele mai aparte flori, cum nu văzusem şi nici n-am mai văzut de-atunci. Plantele, la rândul lor, o iubeau pe ea. De ce zic asta? Atunci când s-a îmbolnăvit, vieţuitoarele din ghivecele-gigan

Ce-mi place la perioada sesiunii: Că (doar) par conştiincioasă. Oricine mă sună şi mă întreabă ce mai fac, primeşte, invariabil, răspunsul "Învăţ.". Dar, în spatele răspunsului, Oana ori priveşte iarna de-afară, ori întreprinde o sesiune de shopping, ori răscoleşte prin poze, ori îşi priveşte ore în şir motanul cum doarme sub o rază de soare, face ceva bun de mâncare- ieri, am amestecat nişte paste cu dulceaţă de coacăze (?!)- meditează profund asupra condiţiei umane, şi, nu în ultimul rând, doarme- azi am tras cel mai dulce pui de somn de amiază din ultima vreme. Cert e că zilele astea aş face cu totul şi cu totul altceva, doar ca să nu fiu nevoită să stau cu nasu-n cărţi. Nu pentru că nu mi-ar plăcea ceea ce învăţ, ba dimpotrivă, dar... stiţi voi, e mai interesant să laşi totul pe ultima sută de metri:D. Ieri, par example , maman trebuia să facă nişte drumuri la bancă, să plătească nu-ştiu-ce minunăţii, să cumpere una-alta. Atât mi-a trebuit- una-două am fost îmbrăcată

Aveţi o fereastră la dispoziţie? Da? Perfect! Aşezaţi-vă confortabil, şi, fără a o deschide, căci riscaţi să vă îngheţe năsucurile, priviţi în soare. Vedeţi minunile cum se zbat şi strălucesc? Şi când te gândeşti că ne străduim atât ca să găsim măcar o fărâmiţă de frumos în tot haosul ăsta din jur. PS. Aştept de două luni ca să se depună chiciură pe copaci. Azi-dimineaţă am fost foarte mulţumită.

"Trebuie să suporţi tot ce ţi se întâmplă, pentru două motive raţionale: primul, că ţi se întâmplă ţie, îţi este prescris şi hărăzit într-un fel anumit, de sus, urzit pentru tine şi ţesut din cele mai înţelepte cauze de destin. Al doilea, că ceea ce se întâmplă în mod diferit, fiecăruia, pentru cel care cârmuieşte întregul univers reprezintă, o cauză a bunului său mers, a desăvârşirii şi, pe Zeus, chiar a propriei existenţe. Căci este atinsă întreaga perfecţiune a universului dacă este întreruptă legătura strânsă şi înlănţuirea atât a părţilor sale componente, cât şi a cauzelor." Marcus Aurelius

Nou-dinţatul edil Oprescu (pe care maman l-a poreclit " Cioculeţ" , în urma porţolanurilor pe care şi le-a pus pe post de dinţi), anunţă amendarea a 50 de asociaţii de proprietari din Bucureşti , în urma faptului că au "uitat" să-şi deszăpezească trotuarele aferente imobilelor. Bravo, Nea Primare! Săptămâna trecută, cam pe când totul a început să îngheţe mai ceva ca-n Siberia, a ieşit pe post, din nou, Sorin Antipatic Toarcea (personaj de marcă din Primăria Braşov, despre care am avut plăcerea de a vă povesti aici ), relata prostimii (din faţa uşii Primăriei :D) cum face, drege, şi merge Primăria prin urbe, ca să împartă avertismente celor care nu se conformează deszăpezirii trotuarului ce revine casei ori sediului societăţilor. Aşadar, prin avertismente vrem noi să ne civilizăm. Avertismente dăm atunci când tot soiul de huligani molestează ordinea publică, avertismente dăm când Poliţia Comunitară prinde gospodarii lăsându-şi câinii să se plimbe prin gropi

Dacă nu mă înşală memoria şi numărătoarea, să tot fie vreo 4-5 zile de când ne place să ne autointitulăm "polul frigului". Pe lângă asta, toate buletinele de ştiri, emisiuni de radio, articole de ziar, bloguri, tratează acelaşi subiect: FRIGUL. Dacă tot ne place aşa de mult să dezbatem vremea, înseamnă că ne transformăm în britanici. (We only wish we did!). Ceea ce urăsc la vremea asta nu sunt temperaturile, şi nici faptul că centrala duduie tot timpul. Ba dimpotrivă, ador că pot avea un motiv să nu ies din casă, şi să mă cuibăresc mai bine în şalul meu mov, cu botoşei în picioare. Urăsc, în schimb, atitudinea tuturor în faţa frigului- toată, dar absolut toată lumea se plânge. Păi, scuzaţi-mă, dar n-aţi vrut voi iarnă adevărată? Cu frig, cu zăpadă, cu pârtii? Acum că o aveţi, de ce mai comentaţi? Şi de ce umblaţi pe stradă precum nişte saci diformi? Nu văd nicio scuză în faptul că e frig afară, pentru cele ce ies din casă cu fuste peste pantaloni, pentru cei ce târăsc

Vreau să vină vara!!!

Citisem despre acest eveniment, la începutul săptămânii trecute, aici . Am promis că ajung, mai ales că îmi place să vizitez tot soiul de biserici aparţinând altor confesiuni, dar pe parcursul zilelor, am uitat. Ieri, în timp ce învăţam, am avut brusca revelaţie că penultima slujbă din Săptămâna de Rugăciuni are loc la Biserica Sf. Împăraţi Constantin şi Elena. Dat fiind că biserica e la 5 minute distanţă de casă, şi că n-aveam nimic important de făcut, am decis s-o invit şi pe maman . Zis şi făcut. Am ajuns lângă biserică exact în momentul în care clopotele începuseră să bată. Ceea ce am admirat întotdeauna la preotul paroh de aici (cunoştinţă veche de-ale mamei) au fost organizarea în cele mai mici detalii (de Înviere, par example ), şi punctualitatea. Nici aseară nu s-a lăsat mai prejos. Slujba a început la ora 18.00, fără nicio secundă în plus sau minus, şi a fost săvârşită de un sobor de preoţi, parohi la diverse alte biserici ortodoxe de prin Braşov. Asistenţa a fost comp

Domnul Radu Berceanu, acest "Udrea" de la Transporturi , a făcut poate primele declaraţii din ipostaza de şofer. Le puteţi citi integral, în prima parte a acestui articol . Pe lângă faptul că se plânge cum noi, prostimea, ne permitem să îl înjurăm pe EL, mare sculă pe minister, acest domn mai deplânge starea maşinii sale, mult prea plimbate, şi implicit rupte, pe mirificele drumuri ale patriei. Drumuri de care, în atâtea mandate la Transporturi, ar fi trebuit să se ocupe. Stimabile... Răducu, hai să-ţi zic o chestie. Maşina aia nu te merită. Tu, în schimb, meriţi să îţi rupi nervii şi maşina pe drumurile noastre. De nici nu mai stiu câţi ani, tot construieşti autostrăzi. După Bechtel, Bucureşti-Braşov, acum ai mai scornit ceva: Autostrada Zăpezii şi tronsonul Comarnic-Braşov. Tot ce-ai reuşit până acum sunt cel mult nişte şoseluţe [ :))], pentru care te-ai bătut cu pumnul în piept, de l-ai convins până şi pe Badea să-şi scoată penele la-naintare prin Capitală. Am mai scris

Îmi povesteşte o cunoştinţă cum, atunci când a mers la neamuri, cam pe unde se agaţă harta-n cui (parcă Botoşani), toţi de pe-acolo i se lăudau cu ce amenajări (a se citi " sensuri giratorii ") le făcuse Primăria prin oraş. Ce flori, ce frumuseţe, nemaîntâlnite creaţii urbanistice! Când i-a auzit, cunoştinţa (un pic mai sărită de pe fix), le zice înţepată nevoie mare: Haha, voi numiţi plăcintele astea de pământ bordurate, sensuri giratorii?! Să veniţi la Braşov, să vedeţi acolo SENSURI GIRATORII! Nimic de comentat, are deplină dreptate- avem flori care mai de care, stâlpi de electricitate, gazon, ghivece cu brăduţi ori mesteceni, borduri din bazalt, enşpe benzi (mai propice pentru tăiat calea colegilor de trafic) alea, alea. Unde mai pui că ne-nvârtim în ele din cinzeci în cinzeci de metri, de până ajungem la destinaţie ne-ameţim de tot. PS. Acum trebuie să plec. Dar, mai pe seară, discutăm, din nou, despre prietenul meu Berceanu . PS2. Să aveţi o zi frumoasă. Fără gerrr!

Haideţi să vorbim un pic despre cum merge deszăpezirea prin Braşov. Toată lumea s-a agitat cu parcările din care n-a mai putut să scoată maşinile, cu drumurile pe care îţi este necesar cel puţin un Hummer ca să le străbaţi, cu intersecţiile în care te întorci la 360 fără prea mult efort, şi cu giratoriile în care cei cu autoturisme cu tracţiune pe spate şi-au găsit naşul. Maxima frază a zilei de ieri a scos-o o deşteaptă de la un buletin de ştiri locale, care a spus că, citez, " niciun edil n-a ieşit pe străzi, la deszăpezire ". Deci, se pare că trebuie să aşteptăm ca Georgică să vină cu plugul şi pe strada noastră. Eh, dar până s-o pregăti el, să vă zic ce trebuie să faceţi ca să vă deszăpeziţi strada- nu vă mai chinuiţi să reclamaţi, să daţi telefoane pe la ştiu-eu-ce dispecerate de prin urbe, nu mai înjuraţi, şi nu mai "foraţi" cu anvelopele în troienele de omăt frământat. Acum e simplu: luaţi maşina (presupunând că aţi putut-o scoate din parcare), daţi o tur

Uneori, găsesc drept cea mai dulce recompensă după o perioadă de zbucium, o simplă seară petrecută în compania unei căni de ceai în mâna stângă, a unei cărţi bune în cea dreaptă, şi a unei muzici liniştitoare în surdină (de fapt, eu mereu ascult muzica în surdină...). A fost bine aici, înfăşurată în pătură, cât mai departe de zăpada rece de afară, zăpadă care-mi picură fix pe inimioara brodată în puful papucilor de casă, dimineaţă de dimineaţă, atunci când deschid fereastra. Aceeaşi zăpadă cu care mă lupt, o dată când trebuie să deszăpezesc, şi încă o dată, dacă sunt nevoită să înot prin ea. Dacă-s mică, aşa-mi trebuie! Aceeaşi zăpadă care-mi încurcă buclele, şi mă face să mă scutur precum o pisică, atunci când se depune pe haine. Să vă zic un secret: într-o zi, când veţi îmbrăca o haină neagră, sau, mă rog, de o culoare închisă, încercaţi să distingeţi fulgii. Veţi rămâne uimiţi de splendoarea, diversitatea, şi uneori chiar simplitatea lor. Trecem peste zăpadă. O iubesc atât ti

Întâia activitate pe care orice specimen uman neaoş mioritic o efectuează dimineaţa, după ce o noapte întreagă a nins încontinuu, este deszăpezirea. Nimic rău în asta veţi spune. Doar că unii nu ştiu să se dea pe silent înainte de a o începe. Şi, uite-aşa, Gigel de la 2, atunci când iese să dea cu mătura zăpada de pe Dacie, îl zăreşte, la vreo 8 metri distanţă şi pe Vasâli Vasile de la 5, şi îi dă bună dimineaţa , urlând de parc-ar vrea să fie auzit până în capătul celălalt al oraşului. Vasile vine înspre Gigel, care are în portbagaj o sticlă cu tărie, şi încep o conversaţie de toată frumuseţea, în care ambii ţipă unul la altul, de-ai zice că sunt surzi. Între timp, coboară şi Stănică de la 3, cu cuşma pe-o ureche, şi pantalonii de training vârâţi în ghetele îmblănite. Prietenos, le dă, urlând şi el, bună dimineaţa celor doi vecini. Se duce la portbagajul lui Gigel, trage-o duşcă din sticluţa cu minuni, sprijinindu-se în coada lopeţii aduse pentru deszăpezirea locului de parcare.

Genul de melodie cu care adormi, te trezeşti, dansezi prin casă... PS. Dacă vă place, vă recomand noul album al lui Monsieur Garou, Gentleman Cambrioleur .

Ieri am avut nişte musafiri. Printre multele subiecte (tradiţionale- criză, business, animale de casă, etc.) dezbătute, mă întreabă unul din ei ce cred despre alegerile din Colegiul 1 (de ce m-ar fi privit, habar n-am), şi începe să-mi zică despre Honorius, că va câştiga, ce deştept e, ce, ce, ce. I-am spus simplu că pierde. Iar la faza cu deşteptăciunea- o fi deştept, dacă e să-l comparăm cu EBa. Replica musafirului: "Zici?". Eh, azi ne-am lămurit cum şi de ce-am zis. De sâmbătă seară, de când am avut unica ocazie de a o auzi pe doamna Geoană (da, tot ea, cea care se machia în public) spunând că soţu-i a fost atacat energetic, râd încontinuu pe tema asta. Face ce face românu', si tot găseşte o scuză în curtea altora, pentru greşeli, eşecuri, şi alte tâmpenii pe care le comite. PS. Pe această cale, vreau să-mi cer scuze pentru cei afectaţi/atacaţi, atunci când port culoarea mov:))

Ţipă ziarele, şi nu numai, în ultima vreme, că vezi-Doamne, Guvernul Boc-cel-mic-şi-rău a stopat programul care oferea ţâncilor câte-un corn şi o cutioară de lapte, zilnic. Dat fiind că sunt destul de bătrână deja, n-aveam cum să apuc şi eu programul ăsta, dar din studiile mele de la distanţă, vă pot spune că Boc a făcut foarte bine. De ce? Nu o singură dată mi-a fost dat să văd puşti de şcoală generală care jucau fotbal cu ajutorul cornului ori a cutiei de lapte primite. Şi vă pot garanta că nici cei "nevoiaşi" nu se poartă mai frumos cu ele. Faceţi un efort şi gândiţi-vă un pic la copiii care cerşesc pe la uşi, de Crăciun, de Paşte, sau cu ocazia oricărui alt prilej de mâncare multă. Nu le dau niciodată nimic, pentru că ştiu că alimentele ajung, invariabil, la tomberonul cel mai apropiat, ori la porcul din cocină, care urlă de foame. Teorie confirmată, când, într-unul din anii trecuţi, după Crăciun, când am găsit, pe contorul de gaz din faţa uşii, felii de cozonac lăsate

Bucăţele colorate, ciocolată, cercuri şi fâşiuţe de aluat. După alinierea în tavă, şi somnul în cuptor, rezultă ceea ce se vede mai sus. Mai am de copt două tăvi. Seară de sâmbătă frumoasă! :)

Cum mîngîie dulce, alină uşor Speranţa pe toţi muritorii! Tristeţă, durere şi lacrimi, amor Azilul îşi află în sînu-i de dor Şi pier, cum de boare pier norii. Precum călătorul, prin munţi rătăcind, Prin umbra pădurii cei dese, La slaba lumină ce-o vede lucind Aleargă purtat ca de vînt Din noaptea pădurii de iese: Aşa şi speranţa — c-un licur uşor, Cu slaba-i lumină pălindă — Animă-ne-o dată tremîndul picior, De uită de sarcini, de uită de nori, Şi unde o vede s-avîntă. La cel ce în carcere plînge amar Şi blestemă cerul şi soartea, La neagra-i durere îi pune hotar, Făcînd să-i apară în negru talar A lumii paranimfă — moartea. Şi maicii ce strînge pruncuţu-i la sîn, Privirea de lacrime plină, Văzînd cum geniile morţii se-nclin Pe fruntea-i copilă cu spasmuri şi chin, Speranţa durerea i-alină. Căci vede surîsu-i de graţie plin Şi uită pericolul mare, L-apleacă mai dulce la sînu-i de crin Şi faţa-i umbreşte cu păr ebenin, La pieptu-i îl strînge mai tare. Aşa m

De dimineaţă, caut, umblu, mă învârt în cerc, dau din mâini, dau telefoane. Caut medicamente. Care nu se mai găsesc nici în gaură de şarpe, fiind produse în afara ţării, şi implicit prea scumpe pentru farmaciile noastre. Pe de altă parte, papa plimbă de două ori, aproape tot oraşul, un flacon de sânge. Pentru o analiză de încărcătură virală, care se face doar la un laborator din Braşov, pentru suma de 365 de lei. Rezultat gata în 10-14 zile (de care mai depinde şi administrarea unui medicament-minune, adus de la capătul lumii, din Japonia). Ce să mai, dai un ban, da' stai în faţă, chit că în alea 14 zile crapă omu'. Le mulţumesc tuturor celor care se ocupă de bunul mers al acestei fabuloase ţări. Le mulţumesc că se gândesc la sănătatea poporului, la cei care se zbat în dureri, fiindcă medicamentele de care sunt dependenţi nu mai există, ori mai rău, nu şi le pot permite. Le mulţumesc pentru că staţiunilor de ski fictive ale doamnei Nuţi le sunt alocate mai multe fondu

Astă-seară am observat că bradul din Piaţa Sfatului a dispărut. Urât din partea lor. Mai putea să stea foarte bine încă vreo săptămână-două. Sau poate că păpa deja prea multă energie electrică, şi deh, e criză. În singurul moment de respiro al zilei, m-am aşezat lângă brad. Da, încă mai am bradul, v-am zis că aş fi în stare să-l ţin împodobit tot anul, mai ales că e eco, şi deci immortal . Mă binedispune, probabil pentru că e verde, habar n-am, cert e că-mi face bine să-l am în preajmă. Trecând peste subiectul brăduţi, azi, pe la ora 17, pe 15 Noiembrie, imediat după intersecţie, în plină fleşcăială cauzată de ploaie amestecată cu fulgi bezmetici, se asfalta. Ce-mi place, de-abia aştept să văd cât de mult ţine asfaltul ăsta. Se pare că anul ăsta nici nu mai trebuie să aşteptăm primăvara ca să asfaltăm, reasfaltăm, şi răsasfaltăm, ci o luăm din timp, mai precis din ianuarie. Apropo de asfaltări, vă recomand ca, de vreţi o experienţă deosebită, să treceţi pe ocolitoarea cea nouă, şi

Zilele trecute citeam un articol despre un adolescent de origine română, care a fost admis la Oxford. Băiatul se născuse fără mâini, şi, de parcă soarta nu îl bătuse îndeajuns, acesta şi-a pierdut părinţii biologici, fiind adoptat în 1992 de o familie de britanici. Toate bune şi frumoase, veţi spune, dar nu vi se pare că ne place poate prea mult să ne lăudăm cu oamenii pe care i-am "exilat"? Adică, în urmă cu 18 ani, statul român l-a dat înspre adopţie unor britanici, pe principiul "dă-l dracu' de ciung, că avem destui handicapaţi pe-aici!", iar acum, pe spatele chinului familiei respective, care i-a oferit condiţii bune de viaţă, şi l-a determinat să îşi dorească să ajungă cineva, tot noi ne laudăm că "un român a ajuns la Oxford". Atunci ne era ruşine de el, probabil că mulţi s-au mirat de ce s-or fi legat britanicii la cap cu un copil fără antebraţe, dar acum, când omuşorul a reuşit să facă ceea ce mulţi care sunt întregi la trup n-ar reuşi nici

Azi-dimineaţă, găsesc un e-mail. E-mail ce conţinea un CV pentru angajare la firma noastră, din partea unei individe, deşi nu dădusem niciun anunţ pentru niciun post vacant. M-AM ÎNGROZIT! Să vă zic, pe scurt, ce conţinea: O... doamnă, căci este căsătorită, cu un nume neinspirat compus din două prenume şi două nume, şi vârsta de 31 de ani... Tot în secţiunea introducere, pe lângă adresă de mail, adresă, număr de telefon, blabla, poza. Nu poză. Ci captură dintr-un film de groază- facută cu webcam-ul, cu faţa şifonată, de-abia ridicată dintre aşternuturi, părul ciufulit în toate direcţiile, şi cu o margine de sofa în background. Doamna mă informează că urmăreşte ocuparea oricărui post (ok, am nevoie de o tanti care să-mi ducă sacii cu resturi menajere până la tomberonul din colţ), având experienţă relevantă de 5 ani în domeniul urmărit. (care domeniu, care experienţă?!). A absolvit în 2003, la Universitatea Trei Scaieţi , Facultatea de Contabilitate. Ah, şi a lucrat în Spania, timp de

Acum câţiva ani, când veni toamna, şi implicit vremea să mă imunizez anti-gripal, deştepţii ăştia de români nu apucaseră să importe încă vaccinuri. Pe mine mă interesa cel franţuzesc, pentru că e cel mai finuţ, şi cel mai bun. Asta v-o zice o cunoscătoare. Şi, vrând-nevrând, m-am văzut nevoită să cumpăr vaccin produs pe plaiuri dâmboviţene, la Institutul Cantacuzino. După ce mi-a fost injectat, m-a durut mâna, mi s-a umflat muşchiul, ce să mai, m-am jurat că poa' să ardă lumea, că vaccin românesc nu-mi mai trebuie, veci pururi. Mă ştiţi de ipohondră, şi de înnebunită de orice înseamnă gripă, răceală, guturai, whatever . Toate astea pentru că am un organism complex (!) care nu răspunde la niciun fel de tratament antibiotic ori de alt soi, fapt ce ne duce la exasperare, atât pe mine, care mă chinui cu nasul care-mi curge ca la robinet şi cu amigdalele umflate cât pruna, cât şi pe bietul meu medic. Gripa porcină e tot gripă. Că poţi să şi mori din cauza ei, e altă poveste. Ş

Încadrare spaţio-temporală: duminică, ora 22, parcarea din faţa Prefecturii. Acţiune: O famelie , mama, tata şi copilul, se plimbă tustrei de mână. Părinţii discută aprins. Tatăl îi zice mamei ceva de salariu, bani, ceva de genul. Mama îi răspunde: Dacă cumpărăm medicamente, nu mai avem bani de ţigări! , pe un ton absolut revoltat. Cei trei iau un taxi. Ştiţi ce? Luaţi, stimabililor, ţigări, că face bine la sănătate, nu luaţi medicamente, că aveţi timp să înghiţiţi destule la bătrâneţe. Asta dacă o mai apucaţi.

... este declarat cel care mi-a înmânat o invitaţie pentru mâine seară, la Traviata. E curios cum unii oameni reuşesc să picteze un soare, chiar şi artificial, atunci când zilele devin tot mai noroase. Îţi mulţumesc! În altă ordine de idei, de-abia adineauri mi-am dat seama că am făcut 12 ore de când nu mai mâncasem. Adicătelea de dimineaţă, de când aveam planuri magnifice pentru ziua de azi. N-am mâncat pentru că am fost ocupată cu shopping-ul, apoi cu house cleaning -ul, şi în cele din urmă cu un curs la care nu am fost anul ăsta. Decât o dată. Fac pe eminenta măcar acum, în prag de sesiune. În graba mea boemă, am dat peste unul dintre cei mai dragi oameni pe care i-am lăsat în locul despre care vă vorbeam ieri- proful meu de română. Dacă el nu m-ar fi strigat, probabil că aş fi privit în continuare norii. Săptămâna viitoare mă duc din nou la şcoala mea. Pentru că îmi dă energie. Pentru s(tr)esiunea la care nici nu vreau să mă gândesc. N-am urmărit prognoze meteo, şi tare-aş vr

Asta mi-aş fi dorit să regăsesc prin geanta-mi încărcată cu tot soiul de tâmpenii azi. Azi, când am petrecut o jumătate de ora agreabilă, pe bancă, la soare, în Piaţa Sfatului. Ca şi cum ar fi putut să cadă şi cerul, că nimic nu ne-ar fi mişcat. Pe noi, Pesicile, zic. Şi promitem solemn că şi la 80 de ani, tot aşa vom face. Că după tot soarele de amiază a urmat o ploaie de toată frumuseţea mai pe seară, asta-i alta poveste. Una peste alta, mi-a plăcut ziua asta. De nume. Cu toţi musafirii, şi toate bucatele îngurgitate doar ca să nu îi fac să se simtă singuri într-ale mâncatului. (Adevăru-i că papa n-a gătit niciodată, dar nu mă aşteptam ca friptura aia sau ce-o fi fost să fie aaatât de bună... miaaam miaaam!) Am desfăcut cadouri- partea asta îmi place. Pentru că-mi plac cadourile. Oricât de mici, îmi cresc nivelul fericirii din corp şi suflet. Am răspuns la enşpe mii de telefoane. Parcă anul ăsta au sunat mai mult decât oricând. Oricum, am ca plan pentru 2010, instalarea de tele

Ce-mi place mie ziua de Sf. Ioan. Când nu mă simt nici pe departe sfântă, da' îmi place că toată lumea (care ştie că eram Ionuţ la ecograf, sau nu) îmi zice şi mie La Mulţi Ani. Dacă tot îl sună pe papa să îi spună, de ce nu mi-ar zice şi mie?:D Astă seară am primit deja primul telefon de LMA. Mâine aştept să mi se facă ceva bun de mâncare, nu că de-asta aş fi pregătit mai devreme sandwich-uri calde. Neah. Mi-e poftă de o prăjitură bună. De fapt, eu mănânc prăjitură mai tot timpul. Pentru că maman e expertă, şi pentru că îmi place. Înşiruire de idei: Nu vreau să mă gândesc că în weekend am musafiri, pentru că îmi sare pofta de prăjitură. Consultând calendarul, am constatat că, anul acesta, ziua mea de naştere pică de Paşte. De fapt, onomastica e prima zi de Paşte, iar ziua de naştere, cea de-a doua. Interesant. Apropo, ca să nu mai întrebaţi în stânga, în dreapta, sau să vă mai obosiţi a da fuga până la calendar, vă informez că Paştele se sărbătoreşte pe 5 aprilie. Mă duc să d

La 10 ani, politistii l-au prins conducand o masina. Undeva in Pitesti... StirileProTV.ro ... are 10 ani, şi stă în Piteşti . L-au prins poliţiştii ieri, plimbându-se prin buricul târgului. Dar nu pe jos, aşa cum fac copii normali, ci conducând maşina tatălui, că doar nu degeaba e copil-minune. A învăţat de la tătic, din haina căruia a furat cheile, dar şi de la un văr de 12 ani. Admirabil. Tărăşenia asta succede episodul în care tot pe la Piteşti, anul trecut, dacă nu mă înşeală memoria, s-au descoperit eşde mii de permise de conducere şpăguite. Hm... De fiecare dată când merg la Piteşti mă minunez de specimenele din traficul de acolo. De dobitocii care îi dau bice-nainte atunci când au Stop sau Cedează trecerea, de cretinii care schimbă benzile de-ai zice că vor să-şi ia cu ei şi botul, dar, mai presus de orice în lume, de cei care te depăşesc prin dreapta, urcându-se pe trotuar. Şi mai admirabil. # Cu sau fără legătură cu puştiulică ăsta, copil-minune de Argeş, tot ieri viziona

Curcubeu. Iarna. La sfârşit de decembrie. N-am avut ocazia să-l şi văd, pentru că dormeam la ora aia. Dar, cine se trezeşte de dimineaţă... vede curcubeul:)). Mersi, papa , pentru poză! PS. Foto din 31 decembrie. Absenţa mea explică de ce nu am postat-o încă de atunci. Oricum, niciodată nu e prea târziu pentru o frumuseţe a naturii. PS.2 La câteva zile de la apariţia curcubeului iernatic, am găsit, involuntar, în Biblie, şi semnificaţia acestuia- după potopul în urma căruia au scăpat cu viaţă doar cei aflaţi pe Arca lui Noe, Dumnezeu a promis să nu mai "atenteze" niciodată la viaţa Pământului prin intermediul ploii torenţiale, şi, drept legământ între El şi Pământ, a pictat curcubeul. Tot Dumnezeu a mai spus şi că îl va aşterne pe cer, din când în când, ca să îşi amintească de promisiunea sa. PS.3 După ce-am citit chestia de mai sus, m-am liniştit. Cel puţin pentru o perioadă, Şefu' nu vrea s-o termine cu noi:))

Da, ştiu, am lipsit o perioadă bunicică de timp. Dar, spre nemulţumirea celor ce poate sperau să nu mai audă niciodată de mine, am revenit. Sănătoasă, slavă Domnului, cu niciun kilogram în plus după Sărbători, deşi nu m-am abţinut de la niciun fel delicios de mâncare, şi bucuroasă că l-am lăsat pe nefericitul de 2009 în urmă. Mai dezgustată de manifestările semenilor mei în prag de Sărbători, şi peste măsură de încântată că toţi deştepţii care au parcurs 12 ore pe Valea Prahovei, în drum spre o staţiune de fiţă supremă, n-au avut parte de niciun fulg de zăpadă. Mă rog şi-acum să vă ningă în Bucureşti până ce nu veţi mai putea ieşi nici din casă. Mă opresc pentru că devin rea. Nu ştiu cum aţi întâmpinat voi 2010, cu ce nădăjduiri (deşarte) şi promisiuni (ce vor fi uitate/încălcate), şi nici câte cupe de şampanie aţi ciocnit. Tot ce sper e că n-aţi făcut abuz de mâncare ori băutură, nu aţi luat foc de la vreun artificiu aprins de vreun compatriot cu capul mare, şi nici nu v-aţi p