To be or not to be me - part 4

Presupun că stau destul de bine cu memoria, dacă n-am pierdut şirul episoadelor din seria asta:D.

9 dimineaţa. Nu prea ştiu cum am parcurs drumul din Braşov şi până în Dobârlău, însă ştiu sigur că gropile ce-au devenit mai pronunţate de la ploaia de săptămâna trecută m-au trezit mai ceva decât o cană de cafea aromată.
Trebuia să mergem să cumpărăm nişte produse din lapte de oaie, de la nişte consăteni (am prins gustul cuvântului ăstuia:) )
Opresc în faţa porţii respectivilor, papa se dă jos din maşină, eu rămân să moţăi în continuare, dar cu uşa deschisă, pentru ca aerul proaspăt de munte să mă poată, eventual, trezi. Papa se întâlneşte în faţa porţii cu un nene, un moşuleţ să zicem, şi intră împreună în curte. Tralala, număram gropile de pe drum şi norii de pe cer, când îl văd ieşind pe poartă pe moşuleţ, îl salut, că deh, aşa-i la noi, la ţară.
Numaidecât, moşuleţul, care avea o faţă nespus de simpatică, îmi răspunde la salut, se apropie de maşină şi-mi zice: Sunteţi fata lui X? Mda (ultima dată când mi-am privit buletinul parc-aşa am văzut)... Mă scuzaţi, dar în vreme ce aşteptam în curte, l-am întrebat cum de îşi lasă fetiţa aia aşa de mică să-i conducă maşina. Eu, cu un zâmbet tâmp pe faţa adormită, îi zic că sunt mare. Ah, da, mi-a zis că aveţi aproape 21 de ani. Dar păreţi aşa de tânără, vă avantajează şi faptul că sunteţi micuţă. (Well, thank you, I'm flattered) Mulţumesc!
Ne-am salutat, şi imediat după a venit şi papa.

Să mai zică cineva că oamenii de la ţară nu pot fi fermecători.