Oi fi doar intuitivă, sau veritabilă cobe?

Nu ştiu cum sunt alţii, dar mie mi se întâmplă, uneori, să mi se pună un nod. Un nod ce stă ori în gât, ori în stomac. Şi se agită, şi mă agită, undeva pe la ora culcării. Şi, de-a lungul vremii, am învăţat, eu de la mine, că nodurile astea nu-s a bună. Pentru că, după ce mă chinuie o vreme, şi uneori nu mă lasă să adorm precum o prinţesă în puf, se întâmplă ceva. Ceva rău, în genere.
Aşa a fost şi-acum. Aveam un nod de câteva săptămâni. Azi-dimineaţă m-am trezit fără nod, afundată radios între multele perne ce-mi facilitează somnul. Bineînţeles, la o jumătate de oră după, sună telefonul. Răul fusese produs deja.

Acum, nu zic că e rău să ai o intuiţie bună, te-ajută mai mult decât şi-ar închipui unii... dar... uneori e parcă prea mult. Mă tem că de-acum încolo mă voi teme şi mai abitir de noduri, şi-mi voi induce eu, singurică, în subconştient, că ceva trebuie să se întâmple.

A fost o zi tare urâtă. Una urâtă de tot, cum am mai avut multe, de-a lungul ultimului an... E drept, m-am cam obişnuit, dar chiar trebuie ca toate cele mai crâncene păţanii să mi se întâmple numai mie?